ȘOAPTELE TRECUTULUI

„Ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.” (2 Corinteni 5:21)

     Gandhi a spus odată: „Refuz să las pe cineva să se plimbe prin mintea mea cu picioarele murdare.” Și totuși, exact asta facem noi, când ascultăm de șoaptele trecutului care ne condamnă. Un autor respectat scria: „Acuzațiile negative vin sub diferite forme: „Nu ești atât de spiritual pe cât ar trebui să fii… Nu ai muncit suficient săptămâna trecută… Poate ieși ceva bun din tine?… Dumnezeu nu te poate binecuvânta din cauza trecutului tău!” etc. Toate acestea sunt minciuni! Noi nu trebuie să trăim cu sentimentul condamnării atunci când facem greșeli. Chiar și apostolul Pavel a recunoscut: „binele pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul pe care nu vreau să-l fac, iată ce fac” (Romani 7:19). Există o vreme a pocăinței și o vreme a vindecării și a înaintării. Nu poți schimba trecutul. Și dacă trăiești cu sentimentul vinovăției astăzi, din cauza zilei de ieri, nu vei avea puterea să biruiești. Biblia spune: „Îmbrăcați-vă cu platoșa” aprobării lui Dumnezeu (vezi Efeseni 6:14). Platoșa îți acoperă inima, centrul ființei tale, modul în care gândești și simți despre tine însuți. Dacă te gândești în mintea ta: „Nu am niciun viitor. Am dat-o în bară de prea multe ori. Dumnezeu nu poate să fie mulțumit de mine”, „pârâșul” este de fapt cel care îți vorbește, și el nu are nicio autoritate asupra ta. Ba mai mult, Dumnezeu ne spune că el a fost „aruncat jos.” (Apocalipsa 12:10). Așa că, rămâi neclintit și adu-i aminte că „pe Cel ce n-a cunoscut nici un păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.” Ca orice om, probabil că și tu ai făcut destule greșeli, dar din punct de vedere spiritual (pozițional), Dumnezeu te vede „în Hristos”, așadar ești „desăvârșit”, „îndreptățit” și „acceptat.” Din punct de vedere situațional, ești o lucrare în desfășurare – și El nu va renunța la tine!

„COMPETIȚIA MARTIRILOR”

„Să nu umblăm după o slavă deşartă, întărâtându-ne unii pe alţii, şi pizmuindu-ne unii pe alţii.” (Galateni 5:26)

     Te rog să fii atent la următoarele cuvinte și vezi dacă par valabile și pentru tine: „Ai impresia că tu ai avut o zi grea? Eu am avut treizeci de clienți până la prânz!” Este foarte ușor să te lași absorbit de „competiția martirilor”, în care problemele tale sunt mai grave decât ale tuturor. Și dacă nu ești atent, ea se poate strecura și în familia ta. Alicia Howe scria: „La sfârșitul zilei, când frustrările de la serviciu sunt proaspete și sarcinile domestice apar amenințătoare, decorul este pregătit. Soții care au nevoie disperată unul de celălalt pentru a-și recunoaște eforturile, se luptă acum pentru titlul de cea mai harnică persoană. Avem o nevoie fundamentală de recunoaștere din partea partenerului de viață și dacă n-o avem, inventăm strategii pentru a o obține.” Problema este că atunci când ne comparăm între noi, facem rău relației. Așadar, având lucrul acesta în minte, iată ce ai de făcut: 1) Fii atent la așteptările nerostite! Când soțul sau soția ta își exprimă frustrarea, nu contrazice, afișându-ți superioritatea. Ascultă și încurajează! Domnul Isus a zis: „cine are urechi de auzit, să audă.” (Marcu 4:9). Nevoia soțului sau soției tale este aceea de a avea siguranța că poate rezolva problema! 2) Exprimă-ți des aprecierea. Imaginează-ți că soțul sau soția ta poartă un afiș pe care scrie: „Apreciază-mă!” Faptul că societatea este înclinată să atribuie roluri specifice pentru bărbați și femei, nu-ți dă dreptul să-ți desconsideri soțul sau soția! 3) Susține eforturile soțului sau soției tale, și dă-i o mână de ajutor. Nu fi critic pentru felul în care celălalt împăturește rufele sau greblează gazonul. Când procedezi așa, îți garantez că a doua oară nu va mai încerca s-o facă! Deci: a) Respectați-vă munca unul altuia; b) Recunoaște că deși meseriile voastre sunt diferite, ambele pot fi dificile; c) Fii suficient de sensibil ca să ajuți când nu e „treaba ta” sau „rândul tău”! d) Nu mai exprima văicăreli de tipul „sunt obosit”… Ele se opun productivității, și probabil că amândoi v-ați săturat să le auziți!

PREGĂTEȘTE OAMENI ÎN STARE SĂ ÎNVEȚE (2)

„Vei putea face faţă lucrurilor şi tot poporul acesta va ajunge fericit la locul lui.” (Exodul 18:23)

     În cartea Exodul citim (spicuiesc din 18:13-23): „Moise s-a aşezat să judece poporul; şi poporul a stat înaintea lui de dimineaţa până seara. Socrul lui Moise a văzut tot ce făcea el pentru popor şi a zis: „Ce faci tu nu este bine; te istoveşti singur… lucrul este mai presus de puterile tale şi nu-l vei putea face singur… Alege din tot poporul oameni destoinici… Ei să judece poporul întotdeauna… În felul acesta îţi vei uşura sarcina, căci o vor purta şi ei împreună cu tine… și vei putea face faţă lucrurilor.” Administratorul unei biserici cu o rată mare de creștere a spus: „Ca om care pun accentul pe performanță și pe a le face oamenilor pe plac, știu cum trebuie să se fi simțit Moise. Creșterea rapidă și campusurile de multiplicare m-au pus în situația în care încercam să conduc și să gestionez totul. În acest proces, m-am epuizat și am ajuns frustrat. Ceea ce făceam nu era sănătos nici pentru echipa noastră, nici pentru biserică. În săptămânile care au urmat, am reorganizat membrii din conducere, am împuternicit liderii cu mai multă autoritate și am dezvoltat o rețea de pregătire și dezvoltare la toate nivelurile. În calitate de lideri, noi trebuie să ne împotrivim ispitei de a fi eroi și de a face totul singuri. Reevaluarea structurii de conducere cel puțin o dată pe an are o importanță critică. Să fii lider într-o lucrare este greu, dar există modalități prin care poți să-i implici pe alții și să împarți responsabilitatea!” Este nevoie de rugăciune, de smerenie și de răbdare pentru a crește și a implica oamenii potriviți. Dar dacă faci lucrurile în felul acesta, vei avea tăria de a duce la îndeplinire tot ce îți poruncește Dumnezeu, iar oamenii din jurul tău vor înflori la rândul lor. Așadar, toată lumea are de câștigat!

PREGĂTEȘTE OAMENI ÎN STARE SĂ ÎNVEȚE (1)

„Ce-ai auzit de la mine… încredinţează la oameni de încredere, care să fie în stare să înveţe şi pe alţii” (2 Timotei 2:2).

     Majoritatea slujitorilor și liderilor din biserici recunosc faptul că oamenii sunt cea mai importantă resursă pe care o au la dispoziție. Și atunci se pune întrebarea: de ce nu alocăm mai mult timp pregătirii de noi lideri? Un pastor afirma că, nefăcând lucrul acesta, „limităm creșterea și eficiența bisericilor noastre, pe termen lung. Apostolul Pavel reprezintă modelul de urmat pentru acest adevăr, deoarece el a schimbat cursul istoriei. El a format lideri noi în jurul său și i-a învățat să facă și ei la fel. El i-a spus lui Timotei, discipolul său: „ce-ai auzit de la mine… încredinţează la oameni de încredere, care să fie în stare să înveţe şi pe alţii.” Aceasta este esența formării de lideri.” Când îți pui timp deoparte ca să formezi lideri, și ai o atitudine plină de dragoste, ei învață să transmită același nivel de dragoste celor pe care îi conduc. Există principii dovedite care se aplică liderilor din orice organizație, iar biserica nu face excepție. De exemplu, Jon Gordon scria: „Ca serviciul de relații cu clienții să meargă bine, trebuie să te focalizezi în primul rând pe angajați și apoi pe clienți. De prea multe ori, bisericile și organizațiile își concentrează întreaga energie pe clienți, ignorând persoanele care slujesc. Lucrul acesta poate funcționa pe termen scurt, însă în cele din urmă, angajații vor fi obosiți, epuizați, vor avea o atitudine negativistă și plină de resentimente. Organizațiile care prestează cele mai bune servicii au o regulă interioară clară: angajații sunt prețuiți, ascultați și îngrijiți. La rândul lor, acești angajați își prețuiesc clienții, au grijă de ei și îi slujesc. Dacă ești un model de slujire, oamenii pe care îi conduci vor transmite modelul mai departe. Dacă dorești ca echipa ta să slujească, slujește-i. Dacă vrei ca oamenii tăi să iubească, iubește-i. Dacă vrei să-și îndrăgească munca, muncește. Dacă vrei ca angajații tăi să dea ce au mai bun, oferă-le ce ai tu mai bun!” Așadar, gândește-te: înveți tu oameni care să poată fi în stare să învețe pe alții?

ÎNFRUNTĂ MOARTEA FĂRĂ TEAMĂ! (2)

„Unde îţi este biruinţa, moarte? Unde îţi este boldul, moarte?” (1 Corinteni 15:55)

     Când tatăl muzicienei canadiene Carolyn Arends era pe patul de moarte al unui spital, masca de oxigen îi făcea imposibilă comunicarea cu familia. Așa că au fost surprinși să-l audă intonând o cântare de la Școala duminicală: „Cu Hristos în corabie, putem râde de furtună, căci navigăm spre casă.” Cu numai câteva ore înainte de a pleca „acasă”, un refren din copilărie pe care-l învățase cu vreo șaizeci de ani în urmă i-a oferit acestui muribund alinare și tărie. Arends scria apoi: „Speranța mea este ca și eu să mor cântând, vorbind și gândindu-mă la Domnul Isus. Moartea fără destinație este ca bau-baul din întuneric; ea ne împiedică să privim peste umăr și să intrăm bucuroși în zilele care ne-au fost date. Scoasă din întuneric și adusă la lumina evangheliei, moartea nu doar că-și pierde boldul, dar ne aduce aminte „să ne numărăm bine zilele” (vezi Psalmul 90:12). Alergarea spre linia de sosire are un sens diferit, ca importanță și scop, decât are jogging-ul prin cartier. Când un credincios își dă seama că se îndreaptă spre moarte (mâine sau peste 50 de ani), el va face mai bine să nu-și mai irosească energia negându-și mortalitatea, și să înceapă să trăiască în destinul său veșnic aici și acum. El își poate îndrepta eforturile spre investirea în lucrurile cu care dorește să rămână la sfârșit. Moartea poate fi dureroasă, dar nu este sfârșitul! Noi nu jelim ca cei ce n-au nicio nădejde. Nu știu câte zile mi-au mai rămas de trăit, dar vreau să le folosesc pe toate și pe fiecare în așa fel încât adevărul despre cine este Isus, și cine sunt eu în El, să se înrădăcineze tot mai adânc în mine!”

ÎNFRUNTĂ MOARTEA FĂRĂ TEAMĂ! (1)

„Înaintea Feţei Tale sunt bucurii nespuse…” (Psalmul 16:11)

     Dacă vei întreba douăzeci de persoane cum este raiul, probabil vei primi douăzeci de răspunsuri diferite. Dar există o afirmație care nu lasă loc speculațiilor: „Aş dori să mă mut şi să fiu împreună cu Hristos, căci ar fi cu mult mai bine”, decât orice ne-am putea imagina (am citat Filipeni 1:23) Amintindu-și de o conversație avută cu mama sa înainte de a pleca în veșnicie, Anne, fiica lui Billy Graham, scria: „I-am povestit despre vizita mea recentă la Westminster Abbey, unde sunt încoronați și unde se căsătoresc regii și reginele. Poarta pentru turiști care duce la intrarea în catedrală este un loc întunecos și înghesuit. Dar în partea opusă se află o altă ușă care se deschide spre sanctuarul magnific, glorios al catedralei Westminster. Nartexul (încăpere de la intrarea într-o biserică) era slab luminat, un loc oarecare în care-ți cumperi biletul și ghidul, înainte de a intra în catedrală. Nu-mi pot imagina pe nimeni luându-și bilet, sau răsfoind o carte despre acest edificiu și să se mulțumească să rămână la intrare. Noi ne luăm biletul spre cer când ne „naștem din nou” prin credința în Domnul Isus. Și ne familiarizăm cu cerul prin „ghidul” într-acolo – Biblia! Mama a părăsit nartexul și s-a mutat în sanctuar pe 14 iunie 2007. Este o durere grea și de neimaginat, faptul că nu mai pot să-i văd strălucirea din ochi și nu-i mai aud vorbele înțelepte. În ciuda inimii mele zdrobite, știu că întreaga ei rațiune de a fi – și a noastră – este mutarea în rai. Psalmistul a spus: „înaintea Feţei Tale sunt bucurii nespuse, şi desfătări veşnice în dreapta Ta.” Într-o zi, și eu mă voi muta acolo, ca să trăiesc pentru totdeauna în „sanctuar”. În tot acest timp, doresc să le arăt celorlalți o frântură din casa Tatălui meu, ca și ei să aștepte cu nerăbdare și cu nădejde să se mute acolo!” Deci, fă și tu la fel!

ÎNCETINEȘTE RITMUL! (3)

„O! voi, care treceţi pe lângă mine, priviţi şi vedeţi dacă este vreo durere ca durerea mea…” (Plângerile lui Ieremia 1:12)

     Într-o dimineață friguroasă de ianuarie, într-o stație de metrou din Washington D.C., un tânăr violonist a interpretat câteva compoziții clasice în timp ce oamenii treceau grăbiți pe lângă el. După câteva minute, un bărbat de vârsta a doua s-a oprit pentru a-și trage sufletul, apoi a plecat în grabă. La treizeci de secunde, după el, tânărul a primit primul dolar; o femeie i l-a aruncat în cutie fără să se oprească. După șase minute s-a oprit un băiețel, dar mama sa l-a tras în grabă. Alți copii au făcut la fel, dar toți părinții, fără excepție, i-au tras grăbiți. Tânărul muzician a cântat timp de patruzeci și cinci de minute. În acest timp, s-au oprit șapte persoane și au ascultat puțin și alte douăzeci au dat bani în timp ce treceau. A strâns 32 $, și când s-a oprit din cântat, nimeni nu a observat și nimeni nu a aplaudat. Remarcabil în această relatare este faptul că violonistul era Joshua Bell, unul dintre cei mai mari muzicieni ai lumii, care – în cadrul unui experiment social efectuat de ziarul Washington Post – a interpretat incognito una dintre cele mai complicate piese scrise vreodată, pe o vioară ce valora 3,5 milioane de dolari! Cu două zile înainte, dăduse un concert cu casa închisă, la un teatru din Boston, unde biletele costaseră în medie 100$, și a interpretat aceeași compoziție pe care a cântat-o în acea dimineață, în stația de metrou – unde numai o persoană l-a recunoscut, în cele din urmă… Întrebarea care se ridică este: Dacă nu ai timp să te oprești și să asculți pe unul dintre cei mai buni muzicieni, interpretând cea mai frumoasă muzică scrisă vreodată, pe unul din cele mai frumoase instrumente fabricate vreodată, ce altceva mai ratezi oare în timp ce te grăbești prin viață? Merită să te gândești la asta, nu-i așa?!

ÎNCETINEȘTE RITMUL! (2)

„Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia…” (Romani 12:2).

     Societatea tehnologiilor de vârf în care trăim astăzi produce oameni stresați. Anul viitor vom avea și mai puțin timp, deoarece statistic vorbind, pentru fiecare oră pe care o economisim cu ajutorul tehnologiei, consumăm două. Autoarea Keri Wyatt Kent scrie: „De fiecare dată când spui „da” unui lucru, spui „nu” altora! Activitatea ascunsă sub denumirea „înfrumusețarea vitrinei creștine” este tot activitate. Nu copia comportamentul acestei lumi: lumea este grăbită. Ia-ți timp să asculți și să-ți pese. Elementul distinctiv al unui creștin este dragostea, și tu nu poți iubi pe fugă.” Așadar, pentru a încetini ritmul, trebuie să faci câteva schimbări: 1) Simplifică-ți viața! „Nu vă îngrijoraţi de viaţa voastră, gândindu-vă ce veţi mânca sau ce veţi bea; nici de trupul vostru, gândindu-vă cu ce vă veţi îmbrăca…” (Matei 6:25). Pune-L pe Dumnezeu pe primul loc, și toate celelalte se vor plia după El. Cunosc o profesoară care s-a hotărât să-și schimbe cariera, a plecat de la universitate, și a păstrat doar lucrurile care puteau să-i încapă în mașină. Astăzi, ea e implicată în lucrarea Domnului. Are o casă, dar refuză s-o umple cu lucruri, și orice lucru pe care nu l-a folosit sau purtat timp de șase luni este oferit în scopuri caritabile. Ea spune așa: „Simt adevărata libertate, deoarece cu cât am mai puține lucruri, cu atât sunt mai liberă să mă concentrez asupra lui Dumnezeu!” Simplitatea începe prin a spune „suficient!” 2) Păzește ziua de odihnă! În Biblie, Dumnezeu ne poruncește să luăm o zi pe săptămână pentru a ne odihni și a ne concentra asupra Lui. Todd Gitlin spunea: „Suntem o societate cu nervii distruși. Ne este greu să stăm și să ne gândim care este scopul a ceea ce facem!” Pune deoparte o zi pe săptămână ca să te odihnești, să-ți petreci timpul cu cei dragi, să ai părtășie cu Dumnezeu și cu familia bisericii. Ziua de odihnă înseamnă efectiv „oprire”! 3) „Mulţumește-te cu ceea ce ai!” (Evrei 13:5). Vei fi ispitit în continuare să te grăbești și să-ți dorești să ai lucruri mai multe și mai drăguțe, dar te vei apropia mai mult de Dumnezeu făcând mai mult loc în viața ta pentru El. După cum a spus J.I. Packer: „Îl dezonorăm pe Dumnezeu când proclamăm un Mântuitor care ne satisface dorințele, și apoi plecăm nemulțumiți!”

ÎNCETINEȘTE RITMUL! (1)

„Fac un singur lucru…” (Filipeni 3:13).

     Trăim în epoca sarcinilor multiple (sau, cu un termen încetățenit, a multitasking-ului). Vorbim la telefon în timp ce luăm prânzul, citim mesaje pe telefon în timp ce le dăm de mâncare copiilor, ne bem cafeaua în timp ce conducem… Dr. Richard Swenson spune: „În anumite împrejurări suntem mai productivi… unii croșetează în timp ce urmăresc știrile la televizor. Și în unele meserii, chiar este obligatoriu; funcționarii de la Bursa de valori trebuie să alerge de colo-colo făcând cinci lucruri simultan. Dar nu vi se pare anormal că atunci când un agent de bursă cade, sfârșit, colegii săi își continuă munca, în timp ce trupul respectiv este resuscitat? Dezvoltarea dramatică a domeniului afacerilor ne-a dat prea multe de făcut într-un timp prea scurt. Standardul în materie este să-ți iei două, trei sau patru sarcini sau joburi odată, nu să refuzi să accepți mai mult. Este o extindere a filozofiei conform căreia trebuie să faci tot mai mult cu cât mai puțini oameni. Însă cineva a uitat să facă calculele! Când faci două lucruri odată, distragi 30% din atenția pe care trebuie s-o dai primei sarcini; sacrifici calitatea pentru cantitate, fapt care duce la și mai multe erori.”? Poți ajunge să îndeplinești mai multe sarcini, dar cu produse mai slabe și cu nervii la pământ. Dezavantajele multitasking-ului nu prea sunt mediatizate, deci continuăm să experimentăm ca să vedem cât de mult putem întinde coarda. Cu toate acestea, când vorbim despre relații, multitasking-ul poate fi dezastruos. Nu mai ascultăm, pentru că ne ia prea mult timp. Familiile necesită atenție, bebelușii au nevoie de ceea ce au nevoie atunci când au nevoie. Mai ești părinte, sau nu?! Apostolul Pavel nu a trăit în felul acesta. El „a alergat spre țintă”… adică spre persoana care era înaintea lui. Câinele are patru picioare, dar nu încearcă să meargă pe patru drumuri! Așa că, noi te sfătuim să încetinești ritmul și să stabilești unul care este sănătos și sustenabil!

EVITĂ EGOCENTRISMUL! (5)

„Oare acesta este postul plăcut Mie?…” (Isaia 58:5).

     Dumnezeu nu ne cere să ne analizăm emoțiile, experiențele, faptele bune sau păcatele. Însă El ne cere să nu uităm că „Mielul lui Dumnezeu… ridică păcatul lumii!” (Ioan 1:29). Victoria asupra păcatului se produce atunci când ne uităm la Hristos – nu când ne străduim prin eforturi proprii! În Vechiul Testament, iudeii au ajuns într-un loc al disperării. Au postit, și-au „întristat” sufletele… și cu toate acestea, Dumnezeu nu le-a luat în seamă eforturile. Ei au căutat restaurare spirituală prin propriile lor metode, iar Dumnezeu a respins lucrul acesta, spunând: „Oare acesta este postul plăcut Mie: să-şi chinuiască omul sufletul o zi? Să-şi plece capul ca un pipirig, şi să se culce pe sac şi cenuşă? Acesta numeşti tu post şi zi plăcută Domnului?” E clar că lui Dumnezeu nu-I place nefericirea care vine odată cu egocentrismul! El are o cale mai eficientă de a ne elibera. În loc să ne împovăreze cu remușcări, El a spus: „iată postul plăcut Mie: dezleagă lanţurile răutăţii, deznoadă legăturile robiei, dă drumul celor asupriţi, şi rupe orice fel de jug; împarte-ţi pâinea cu cel flămând, şi adu în casa ta pe nenorociţii fără adăpost; dacă vezi pe un om gol, acoperă-l, şi nu întoarce spatele semenului tău” (Isaia 58:6-7). Calea lui Dumnezeu elimină „paralizia autoanalizei”, și-ți poruncește: uită complet de tine însuți; nu mai rămâne blocat în imperfecțiunile tale; implică-te în viețile și nevoile altora. Planul Său prin care poți învinge firea pământească este să faci următoarele lucruri: 1) Să fii recunoscător pentru harul Său și să te consideri „neprihănit” prin Hristos. 2) Să te uiți țintă la Domnul Isus. 3) Să te ferești de egocentrism! 4) Să-L slujești pe Dumnezeu, slujindu-i pe alții. Când faci toate aceste lucruri (Isaia 58:10-11) „lumina ta va răsări peste întunecime… Domnul te va călăuzi… şi va da din nou putere mădularelor tale…”