ÎN PREZENȚA LUI DUMNEZEU

„Doamne, Tu ai fost locul nostru de adăpost, din neam în neam” (Psalmul 90:1)

     La sfârșitul unei zile grele, te simți bine când vii acasă, într-un loc pe care îl știi – un loc  în care poți să-ți arunci papucii, să stai în halat și să nu-ți pese ce cred ceilalți. Spiritual vorbind, prezența lui Dumnezeu ar trebui să-ți fie măcar la fel de confortabilă. Cu timpul, vei învăța să te duci la El ca să primești putere, protecție și călăuzire. Dumnezeu dorește să nu uiți că ești în prezența Lui oriunde, și să fii conștient de apropierea Lui tot timpul. Noi ne gândim la Dumnezeu ca la un zeu cu care putem discuta, în loc să ne gândim la El ca la un loc în care să locuim. Dar Dumnezeu dorește să-L vedem ca pe Cel în care „avem viaţa, mişcarea şi fiinţa” (Faptele Apostolilor 17:28). Când Dumnezeu a călăuzit poporul Israel prin pustie, El nu apărea o dată pe zi și apoi dispărea. Nu, stâlpul de foc era prezent cu ei toată noaptea, iar stâlpul de nor era cu ei toată ziua. Dumnezeu nu ne părăsește niciodată! Domnul Isus a promis: „Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.” (Matei 28:20). Psalmistul a zis: „Un lucru cer de la Domnul, şi-l doresc fierbinte: aş vrea să locuiesc toată viaţa mea în Casa Domnului” (Psalmul 27:4). „Drăguț”, spui tu. „Și mie mi-ar plăcea să locuiesc în casa lui Dumnezeu, dar m-am blocat în lumea reală.” Deblochează-te! O singură decizie – a ta! – te ține departe de prezența Tatălui ceresc. Nu trebuie să-ți schimbi adresa, ci doar percepția!

CE-ȚI BLOCHEAZĂ MINTEA?

„Mă gândesc la căile mele…” (Psalmul 119:59)

     Una din principalele căi pentru a izbuti în viață este să ai o abordare corectă a lucrurilor. Însă pentru aceasta trebuie să faci o evaluare a locului din care pornești. Acest lucru ar putea dura mai mult timp. În funcție de cât de bine te cunoști, poate fi chiar un lucru dificil. Este important să te analizezi obiectiv și să te separi de atitudinea ta. Scopul tău nu este să te condamni singur, ci să te vezi clar, așa încât să poți face schimbări pozitive în modul tău de a gândi. Când tăietorii de lemne profesioniști descoperă un baraj din bușteni pe un râu, se cațără într-un copac foarte înalt din apropierea râului pentru a vedea care este problema și pentru a găsi cauza. Ei caută „bușteanul-cheie” care a creat blocajul. Odată ce bușteanul va fi dat la o parte, râul are grijă de restul. O persoană neexperimentată va petrece ore, zile, chiar săptămâni mutând buștenii dintr-o parte în alta fără nici un rezultat. Ideea este că nu trebuie să-ți schimbi toată gândirea, ci doar cele câteva elemente care te împiedică să ai o abordare corectă a vieții. Când vei face această schimbare, viața ta va începe să curgă în direcția bună. Iată câteva întrebări care te vor ajuta să descoperi „bușteanul-cheie” care te ține pe loc. Cum te împaci cu tine însuți? În ce situații ai cea mai negativă părere despre tine însuți? Ce îți cauzează cele mai mari probleme în relațiile tale cu alții: nesiguranța, resentimentul, inferioritatea? Care sunt gândurile negative care îți controlează mintea constant? Acestea sunt întrebări importante, fiindcă ești „ca unul care îşi face socotelile în suflet”. (Proverbe 23:7). Dacă dorești să-ți schimbi viața în bine, roagă-L pe Dumnezeu să te facă conștient de lucrurile care blochează acest proces.

SUB CE LEGE EȘTI TU?

„Legea Duhului de viaţă în Hristos Isus m-a izbăvit de Legea păcatului şi a morţii” (Romani 8:2)

     Tu spui: „Sunt atât de departe de standardele lui Dumnezeu! Oare va veni vreodată vremea când firea pământească își va înceta activitatea și nu mă va mai trage în jos?” Avem vești rele și vești bune. Vestea rea este că, la fel cum legea gravitației funcționează mereu, tot așa este și „legea păcatului” la care răspunde firea păcătoasă. Vestea bună este că putem accesa o lege mai înaltă după care să trăim. Aceasta se numește „legea Duhului de viaţă în Hristos Isus” care anulează „legea păcatului și a morții.” Legea gravitației spune că tot ce urcă trebuie să coboare. Însă atunci când te afli în avion, se aplică o altă lege – legea aerodinamicii. Iată cum funcționează: avionul se deplasează cu o anumită viteză, iar forța de tracțiune corespunzătoare îl face să părăsească raza de acțiune a atracției gravitaționale. Asta nu înseamnă că legea gravitației nu mai este legea gravitației. Înțelegi ideea? Poate întrebi: „Care este legea Duhului”? Bună întrebare. Iată răspunsul. Când ești locuit de Duhul Sfânt și când te încrezi în puterea Sa și nu în a ta, ceea ce înseamnă să fii sensibil la călăuzirea Lui și să asculți de poruncile Lui, nu mai ești controlat de „legea păcatului și a morții”! Nu se pune problema să te străduiești mai tare, ci să te sprijini mai mult pe Duhul lui Dumnezeu care locuiește în tine și să primești de la El puterea de a trăi victorios.

FEREȘTE-TE DE INTOLERANȚĂ!

„…Dumnezeu nu este părtinitor…” (Faptele Apostolilor 10:34)

     Toleranța nu înseamnă doar să fii de acord și să accepți diferențele, ci presupune și acceptarea dreptului celeilalte persoane de a crede așa cum dorește și de a se comporta conform acestor convingeri. Unul dintre marile teste ale maturității spirituale este disponibilitatea noastră de a iubi și de a ne ruga pentru cei ale căror credințe și comportamente le considerăm inacceptabile. În loc să îi condamnăm pe cei care greșesc, ar trebui să îi tratăm ca pe un orb care se îndreaptă spre marginea unei stânci. Reacția noastră nu trebuie să fie de condamnare, ci de compasiune și de a încerca să-i oprim și să le arătăm o cale mai sigură. Să ne înțelegem: compasiunea nu înseamnă compromis, la fel cum nu-L putem acuza pe Dumnezeu, care îi iubește pe păcătoși și urăște păcatul, de compromis. De ce nu-L imităm pe Tatăl nostru ceresc? În vremurile biblice, evreii au desconsiderat neamurile și le numeau „câini” (vezi Matei 15:26-28). Dar Isus a venit și a răscumpărat acei „câini” și i-a transformat în ucenici. Când Corneliu, care făcea parte dintre neamuri, l-a invitat pe iudeul Petru la el acasă, Petru a fost reticent la început, dar Dumnezeu l-a luminat. El a explicat: „Ştiţi… că nu este îngăduit de Lege unui Iudeu să se însoţească împreună cu unul de alt neam sau să vină la el; dar Dumnezeu mi-a arătat să nu numesc pe niciun om spurcat sau necurat.” (Fapte 10:28). Dumnezeu a dezrădăcinat tradițiile existente și a deschis noi oportunități pentru Evanghelie. Și Petru a continuat: „În adevăr, văd că Dumnezeu nu este părtinitor, ci că în orice neam, cine se teme de El, şi lucrează neprihănire este primit de El.” (Fapte 10:34-35). Nu cumva Dumnezeu dorește să extindă și granițele minții tale pentru slava Lui? Dacă ești deschis, El te va binecuvânta!

DEZVOLTĂ POTENȚIALUL COPILULUI TĂU

„Credinţa ta neprefăcută… s-a sălăşluit întâi în bunica ta Lois şi în mama ta Eunice” (2 Timotei 1.5)

     Se spune că Timotei a devenit un slujitor al lui Dumnezeu când avea șaptesprezece ani. El a fost copilul spiritual al lui Pavel și succesorul său. Lucrul acesta a fost posibil datorită influenței celor două femei din viața lui: bunica sa Lois și mama sa Eunice. E interesant faptul că bunicul și tatăl său nu sunt menționați. Așadar, ca părinte chiar dacă ai rămas singur, tu poți crește un copil deștept și fericit. Potrivit unui studiu realizat pe o perioadă de zece ani la Facultatea de Medicină din Harvard, există șase factori care au legătură cu capacitatea intelectuală a copilului: 1) Cea mai critică perioadă în dezvoltarea mentală a copilului este între opt și optsprezece luni. 2) De obicei, mama este cea mai importantă persoană din mediul copilului. 3) Cantitatea de limbaj „viu” adresat copilului între douăsprezece și optsprezece luni este absolut determinantă. 4) Copiii cărora li s-a dat acces liber în toate zonele de locuit din casă au progresat mult mai rapid decât aceia ale căror mișcări au fost restricționate. 5) Familia este cel mai important cadru în care se lucrează educația. 6) Cei mai buni părinți sunt cei care excelează în trei funcții cheie: sunt designeri și organizatori excepționali ai mediului propice pentru copiii lor; le permit copiilor să-i întrerupă timp de treizeci de secunde pentru a face schimb de impresii și de informații; și sunt disciplinatori fermi dar le arată în același timp o afecțiune profundă. Cu alte cuvinte, își iubesc copiii, discută cu ei, îi tratează cu respect, îi expun la lucruri interesante, le organizează timpul, îi disciplinează în mod corect și îi cresc în familii puternice și stabile. Aceasta este o rețetă ce se aplică în timp, dar care produce copii deștepți și fericiți.

EVITĂ CEARTA!

„Acolo unde este… duh de ceartă, este tulburare  și tot felul de fapte rele” (Iacov 3:16)

     Apostolul Pavel scrie: „Să aveţi o simţire, o dragoste, un suflet şi un gând. Nu faceţi nimic din duh de ceartă sau din slavă deşartă; ci în smerenie fiecare să privească pe altul mai presus de el însuşi. Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci şi la foloasele altora.” (Filipeni 2:2-4). Cearta face ravagii în relații. De multe ori pornește de la un „eu” inflamat și te duce la comparație, competiție și condamnare. Același lucru îl subliniază Iacov: „Acolo unde este… duh de ceartă, este tulburare și tot felul de fapte rele.” Așadar, fii veghetor în ce privește cearta! Și când își ițește capul – retează-i-l! Biblia ne avertizează: „Luaţi seama bine ca nimeni să nu se abată de la harul lui Dumnezeu, pentru ca nu cumva să dea lăstari vreo rădăcină de amărăciune, să vă aducă tulburare, şi mulţi să fie întinaţi de ea.” (Evrei 12:15). Dacă vrei ca astăzi să umbli în binecuvântarea lui Dumnezeu, încearcă să trăiești în armonie cu ceilalți. Este posibil lucrul acesta de fiecare dată? Nu, dar cu cât înveți mai repede s-o faci, cu atât mai bine îți va merge. Când Dumnezeu îți spune „să întorci și celălalt obraz,” sau „să-ți vezi bârna din ochi”, sprijină-te pe harul Său și fă-o. Roagă-te: „Doamne, dă-mi înțelepciunea Ta în această situație!” – și El ți-o va da. „Înţelepciunea care vine de sus, este întâi curată, apoi pașnică, blândă, uşor de înduplecat, plină de îndurare şi de roade bune, fără părtinire, nefăţarnică. Şi roada neprihănirii este semănată în pace pentru cei ce fac pace.” (Iacov 3:17-18). Concluzie: Dacă vrei să ai parte de binecuvântarea lui Dumnezeu în viața ta – evită cearta!

URMĂREȘTE SCHIMBAREA!

„…Ca să fiţi desăvârşiţi…” (Iacov 1:4)

     Dacă te gândești serios să-ți schimbi modul de viață, de la un expert în leadership am obținut următoarele sfaturi: „Nu te schimba numai cât să scapi de probleme – schimbă-te cât să le poți rezolva. Nu-ți schimba numai circumstanțele pentru a-ți face viața mai bună – schimbă-te pe tine însuți ca să-ți îmbunătățești circumstanțele. Nu continua să faci aceleași lucruri învechite, așteptând rezultate diferite – obține rezultate diferite făcând ceva nou. Nu te uita la schimbare ca la un lucru greu ce trebuie făcut – ci ca la ceva util ce poate fi făcut. Nu te codi să plătești prețul schimbării – căci dacă n-o faci, vei plăti prețul faptului că nu te-ai schimbat niciodată.” Biblia spune: „Răbdarea trebuie să-şi facă desăvârşit lucrarea, ca să fiţi desăvârşiţi, întregi, şi să nu duceţi lipsă de nimic.” Formarea caracterului este un proces lent; nu te aștepta să fie ușor. Când încerci să scapi de greutățile vieții, scurtcircuitezi procesul, îți amâni creșterea și ajungi să ai o durere mai mare – acea durere nefolositoare care însoțește negarea și evitarea. O scrisoare a fost returnată oficiului poștal care a trimis-o, iar pe plic erau scrise următoarele cuvinte: „Destinatarul decedat.” Datorită unei omisiuni, scrisoarea a fost retrimisă la aceeași adresă. De data aceasta scrisoarea a fost returnată cu următoarele cuvinte: „Destinatarul este încă decedat!” Să fim sinceri, nici unuia dintre noi nu-i place schimbarea; facem tot ce ne stă în putere pentru a o evita. Ne dorim o îmbunătățire, însă nu dorim să plătim prețul aferent. Asta este o problemă, deoarece nu vei deveni niciodată ceea ce intenționează Dumnezeu să fii – rămânând așa cum ești! Nu e suficient să-ți dorești schimbarea și să fii deschis la ea, trebuie s-o urmărești!

SFATURI PENTRU CREȘTEREA SPIRITUALĂ

„…Până ce va lua Hristos chip în voi” (Galateni 4:19)

     Astăzi vom vorbi despre trei căi scripturale care te vor ajuta să crești și să te maturizezi spiritual: 1) Conceperea. Aceasta este rezultatul uniunii dintre două persoane care se iubesc. Dragostea lui Dumnezeu pentru tine este clară și convingătoare (vezi 1 Ioan 3:1); dar tu, cât de mult Îl iubești? (citește pentru asta Ioan 21:15). 2) Formarea. Pavel scrie: „Copilaşii mei, pentru care iarăşi simt durerile naşterii, până ce va lua Hristos chip în voi.” Dumnezeu știe care sunt testele și încercările necesare pentru a produce în tine caracterul lui Hristos, și va face tot posibilul ca lucrul acesta să se întâmple. 3) Strădania. Când ești pregătit pe deplin să pui în negoț ceea ce a pus Dumnezeu în tine, va trebui să dai la o parte toate lucrurile negative pe care ți le-au făcut sau ți le-au spus alții. Trebuie să lupți împotriva atacurilor lui Satan indiferent de natura lor; amintiri dureroase, sentimente de deznădejde sau stimă de sine scăzută. Poate dușmanul a încercat ani la rând să te dea la o parte, să te facă să dai înapoi sau să te doboare, însă Dumnezeu îți va da putere să aduci la viață ceea ce a pus în tine. Și iată încă un lucru la care să te gândești: când se naște un copil, totul în familie se schimbă. La fel se întâmplă și cu tine. Când aduci la viață ceea ce a pus Dumnezeu în tine, toate lucrurile din viața ta vor fi schimbate. Binecuvântarea lui Dumnezeu este o binecuvântare „ce dă peste”; va atinge fiecare domeniu al existenței tale. La fel cum o mamă își dă seama că este însărcinată, tot așa este și în domeniul spiritual. Așadar, nu ezita să aduci la viață ce a fost pus în tine. Acum e vremea potrivită s-o faci!

NU ÎNCERCA SĂ FII PE PLACUL TUTUROR!

„Caut eu oare, în clipa aceasta, să capăt bunăvoinţa oamenilor sau bunăvoinţa lui Dumnezeu?” (Galateni 1:10)

     Avem adesea tendința de a cădea într-una din cele două capcane: 1) Ne gândim prea mult la noi înșine. Harry Truman a ajuns președinte după moartea lui Franklin Roosevelt. A fost momentul în care Sam Rayburn, purtătorul de cuvânt al Casei Albe, l-a luat deoparte și i-a zis: „De acum înainte vei fi înconjurat de mulți oameni care îți vor spune ce om deosebit ești. Dar Harry, tu știi – și o știu și eu! – că nu ești!” Truman a pus la suflet acest sfat și a devenit un președinte cu adevărat extraordinar. Pentru a avea succes în misiunea pe care ți-a încredințat-o Dumnezeu în viață, îți trebuie două lucruri – dependență de Dumnezeu și încredere în Dumnezeu (vezi 1 Ioan 3:21-22). Câtă vreme cele două lucruri sunt la locul lor, vei reuși. 2) Ne gândim prea puțin la noi înșine. Mulți dintre noi ne-am făcut un scop din a schimba opinia celor din jur despre noi și a dovedi că suntem valoroși. Până nu încetezi să mai fii de acord cu opiniile celor care te critică, vei rămâne închis într-o închisoare făcută de tine însuți. Când opinia criticului tău devine opinia ta, ai ridicat o închisoare în sufletul tău, și în ea se află un singur deținut – tu. De fapt, se poate ca cei pe care ai încercat să-i impresionezi toată viața să nu fie impresionați. Și trebuie să accepți că din perspectiva lui Dumnezeu nu contează! Pentru a reuși, trebuie să fii capabil să lucrezi cot la cot cu alții fără a te lăsa controlat de stările lor de spirit și de opiniile lor. De aceea Pavel a scris: „Caut eu oare, în clipa aceasta, să capăt bunăvoinţa oamenilor sau bunăvoinţa lui Dumnezeu?… Dacă aş mai căuta să plac oamenilor, n-aş fi robul lui Hristos.” Deci, fii pe placul lui Dumnezeu!

DUMNEZEU DOREȘTE SĂ TE ELIBEREZE

„Multe căi pot părea bune omului, dar la urmă se văd că duc la moarte” (Proverbe 14:12)

     Ai remarcat vreodată felul în care cei de la grădina zoologică au grijă de animalele rănite? Chiar dacă îngrijitorul nu dorește decât să le ajute, animalele nu înțeleg deoarece ele se concentrează numai asupra durerii. Prin urmare, ripostează față de oricine încearcă să le ajute. Se întâmplă cumva asta și în viața ta acum? Poate cei care se intitulează creștini te-au rănit, și nu te așteptai ca tocmai ei să fi fost cei care ți-au cauzat durerea. Poate ai fost rănit atât de tare, încât nu mai ai încredere în nimeni – nici măcar în Dumnezeu. Nu ai spus efectiv: „Doamne, nu am încredere în Tine!”, însă faptele tale vorbesc mai tare decât vorbele tale: eviți să citești Cuvântul Său pentru a găsi un răspuns… nu vrei să te rogi sau să lași pe cineva să se roage pentru tine… încerci să te îngropi în muncă… treci de la o relație la alta… încerci alcoolul sau substanțe care îți alterează starea de spirit… petreci ore în șir uitându-te la televizor și navigând pe internet, iar unele lucruri pe care le vezi îți murdăresc conștiința… și în final te simți tot mai rău! Ce-i de făcut? 1) Întoarce-te la Dumnezeu. „Aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El Însuşi îngrijeşte de voi” (1 Petru 5:7). Dă-i Lui durerea ta, greșelile tale, încurcăturile în care ai intrat și provocările tale. 2) Iartă-l pe cel ce ți-a greșit. Când ești obsedat de ceea ce ți-a făcut, și de încercarea de a-i plăti cu aceeași monedă, nu faci decât să te ții legat de acea persoană. Însă iertarea rupe lanțul și te eliberează. Prin propria ta putere ai putea reuși să-ți alini durerea, însă Dumnezeu poate distruge rădăcina durerii și te poate ajuta să ai parte de un viitor victorios!