DACĂ ESTE VOIA LUI DUMNEZEU, ÎL POȚI AVEA

„Dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă.” (1 Ioan 5:14)

     Se spune că trei oameni erau izolați pe o insulă pustie, cu mici speranțe de a fi salvați. Într-o zi, se plimbau pe insulă, și unul dintre ei a găsit o lampă veche, ruginită. Când a curățat-o, din ea a apărut un duh care le-a spus că le poate împlini fiecăruia o dorință. Primul a spus: „Aș vrea să fiu din nou în biroul meu din Boston.” Și acest lucru s-a întâmplat. Al doilea a spus: „Aș vrea să fiu cu familia mea în Londra.” Și așa a fost. Cel de-al treilea s-a uitat în jur și a spus: „Sunt așa de singur aici, aș vrea ca prietenii mei să se întoarcă la mine.” Această relatare este o poveste și nu există lămpi fermecate. Însă Dumnezeu există! Și pentru că El este în controlul vieții tale și este mai puternic decât orice duh, când dorințele tale devin rugăciuni după voia Lui, ele pot deveni realitate. „Ne învață Biblia lucrul acesta?” întrebi tu. Da! Biblia spune: „Îndrăzneala pe care o avem la El, este că, dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă. Şi dacă ştim că ne ascultă, orice I-am cere, ştim că suntem stăpâni pe lucrurile pe care I le-am cerut.” (1 Ioan 5:14-15). Însă chiar și atunci când voința ta se aliniază la voința lui Dumnezeu, mai ai nevoie de un lucru – de credință. Credința face două lucruri: 1) Îți deschide ochii ca să vezi că promisiunile lui Dumnezeu sunt pentru tine personal. 2) Acționează ca un magnet, atrăgând împlinirea promisiunii Lui pentru viața ta. Așadar, ce-ți mai dorești? Dacă este după voia lui Dumnezeu, cere – și vei primi, poate chiar azi!

CUM SĂ TRECI TESTUL FRICII

„Iată, Dumnezeu este izbăvirea mea, voi fi plin de încredere, şi nu mă voi teme de nimic.” (Isaia 12:2)

     Vrei să știi câtă pondere are frica în viața ta? Nu ezita, fă următorul test al fricii. Meditează care din următoarele afirmații descrie cel mai bine ceea ce simți. 1) Nu-mi amintesc când mi-a fost ultima dată frică cu adevărat. 2) Rareori îmi este frică și numai când eu sau cineva apropiat se află în pericol fizic. 3) Sunt puțin mai fricos decât mi-ar plăcea să fiu. 4) Frica este un factor important din viața mea zilnică. Evit orice este riscant sau periculos. 5) Îmi este frică de multe lucruri în fiecare zi, iar faptul acesta îmi schimbă modul de viață. Dacă te reprezintă prima afirmație, ești o persoană excepțională care nu experimentează frica obișnuită. Poate trebuie să-ți temperezi faptele printr-un discernământ mai mare și prin mai multă înțelepciune. Dacă te-ai regăsit la numărul doi, ai o atitudine sănătoasă față de frică și o ții sub control. Ar trebui să încerci să-i încurajezi pe cei care au probleme cu frica. Dacă te-a pus pe gânduri numărul trei sau patru, te afli în cea mai bună ipostază: aceea de a-ți îmbunătăți viața, schimbându-ți atitudinea. Începe prin a identifica sursa fricii, și ia hotărârea de a-ți transforma frica în credință în Dumnezeu (vezi Romani 10:17). Pentru fiecare domeniu în care îți este frică, găsește un lucru pozitiv opus fricii și creează un plan de bătaie pentru a-ți cultiva acea calitate. Apoi concentrează-te asupra lucrurilor pe care le poți controla astăzi. În fine, dacă ai bifat a cincea afirmație, se pare că teama e parte integrantă din viața ta și îți va fi foarte greu s-o învingi de unul singur. Roagă-te și reprogramează-ți mintea prin Cuvântul lui Dumnezeu (vezi 1 Timotei 1:7), și nu-ți fie teamă să cauți ajutor la un prieten de încredere sau la un consilier.

CONTINUĂ SĂ CREȘTI

„Să asculte însă şi înţeleptul, şi îşi va mări ştiinţa” (Proverbe 1:5)

     Pentru a continua să crești, trebuie să înțelegi trei principii: 1) Crești în măsura în care dăruiești. Dăruind, creezi mai mult loc pentru a crește în interior. Așadar, dăruiește până când doare, și continuă să dăruiești până când te simți bine. Străduiește-te mereu să-i lași pe oameni într-o stare mai bună decât cea în care i-ai întâlnit, și astfel și tu te vei simți mai bine. Solomon a spus: „Sufletul binefăcător va fi săturat, şi cel ce udă pe alţii va fi udat şi el.” (Proverbe 11:25). Pe o piatră funerară, un epitaf suna așa: „Ce am dăruit, aceea am. Ce am cheltuit am avut. Ce am păstrat, am pierdut.” 2) Pentru a realiza mai mult, trebuie să crești mai mult. Te simți blocat din punct de vedere spiritual, relațional, profesional sau casnic? Nu vei ieși din impas prin schimbări exterioare, cum ar fi schimbarea carierei, părăsirea familiei sau schimbarea bisericii. Nimeni nu te ține jos decât tu însuți. Capacul peste viața ta ești tu. Așadar, dacă îți dorești cu adevărat, în loc să cauți rezolvări rapide, acceptă să-ți asumi responsabilitatea pentru ce vezi, pentru ceea ce te rogi și ia hotărârea să faci ceva. 3) Nu ajunge să visezi; trebuie să treci la acțiune. Tătarii din Asia centrală sunt renumiți pentru utilizarea unor incantații împotriva vrăjmașilor. Ei nu cereau ca săbiile vrăjmașilor să ruginească sau ca vrăjmașii să fie nimiciți, ci spuneau pur și simplu: „Să rămână într-un singur loc pentru totdeauna!” Asta vrea și diavolul, nu-i așa? Dacă nu lucrezi zilnic pentru a deveni mai bun, asta va fi și soarta ta. Vei sfârși în același loc, făcând același lucru, având aceleași vise și neajungând nicăieri. Așadar, continuă să crești!

ÎMBRACĂ-TE CU OMUL CEL NOU!

„Să vă îmbrăcaţi în omul cel nou…” (Efeseni 4:24)

     Când întreții gânduri greșite în intimitatea minții tale, poți fi ispitit să-ți găsești scuze, spunând: „Ce rău poate să-mi facă?” Mai mult decât îți poți imagina! Devii robul gândirii tale. Biblia spune: „Să vă dezbrăcați de omul cel vechi… să vă îmbrăcaţi în omul cel nou…” (Efeseni 4:22,24). Poate nu vrei să recunoști că încă mai porți o parte din vechile haine: atitudini, obiceiuri și practici… dar nu te vei putea îmbrăca cu cele noi până când nu te dezbraci de cele vechi. În plus, nu le poți păstra în dulap pentru zile negre și nu le poți lăsa pe podea ca să calci pe ele. Trebuie să scapi de ele. „Să vă dezbrăcați de omul cel vechi care se strică după poftele înşelătoare; şi să vă înnoiți în duhul minţii voastre, şi să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, făcut după chipul lui Dumnezeu, de o neprihănire şi sfinţenie pe care le dă adevărul. De aceea, lăsaţi-vă de minciună: „Fiecare dintre voi să spună aproapelui său adevărul” pentru că suntem mădulare unii altora. „Mâniaţi-vă şi nu păcătuiţi”. Să n-apună soarele peste mânia voastră, şi să nu daţi prilej diavolului. Cine fura, să nu mai fure; ci mai degrabă să lucreze cu mâinile lui la ceva bun, ca să aibă ce să dea celui lipsit. Niciun cuvânt stricat să nu vă iasă din gură; ci unul bun, pentru zidire, după cum e nevoie, ca să dea har celor ce-l aud. Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării. Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie, orice strigare, orice clevetire şi orice fel de răutate să piară din mijlocul vostru. Dimpotrivă, fiţi buni unii cu alţii, miloşi, şi iertaţi-vă unul pe altul, cum v-a iertat şi Dumnezeu pe voi în Hristos.” (Efeseni 4:22-32). Cuvântul pentru tine astăzi spune așa: A sosit vremea să te dezbraci de hainele cele vechi și să te îmbraci cu cele noi!

EȘTI O PERSOANĂ SUPĂRĂCIOASĂ?

„Multă pace au cei ce iubesc Legea Ta, şi nu li se întâmplă nicio nenorocire.” (Psalmul 119:165)

     Ești o persoană care se supără repede? Chiar și pentru lucruri mărunte? Petrece mai mult timp rugându-te și citind Biblia. Într-un ziar a apărut următorul articol: „O femeie mi-a ocupat locul din biserică, o prietenă bună, de fapt. Pot sta oriunde, nu e mare lucru. Locul meu e în partea dreaptă cum intri în biserică. Pot să-mi reazem mâna de mânerul din margine. E un loc bun, dar nu aș face tărăboi pentru un scaun, nici nu m-aș supăra. De fapt, mi l-a ocupat acum trei luni și chiar nu știu de ce. Nu i-am făcut niciodată nimic… nu i-am ocupat niciodată locul. Probabil va trebui să vin cu o oră mai repede ca să-mi ocup locul. Mi l-a luat pentru că e unul dintre cele mai bune locuri din sală. Nu avea de ce să mi-l ia și nu mă duc la biserică cu două ore mai repede ca să primesc ceea ce îmi aparține de drept. Așa încep nedreptățile sociale: oameni abuzivi ocupă locul altora. Așa sunt semănate semințele revoluției. Nu mai poți suporta! Până unde vor merge toate acestea? Dacă nu te ridici ca să-ți susții părerea, nimeni nu va mai fi sigur de locul lui! Oamenii vor sta oriunde le va plăcea și data viitoare îmi vor ocupa locul de parcare. Ordinea lumii va fi zdruncinată!” Zâmbim, însă e de necrezut cât de repede ne pierdem firea atunci când rutina noastră este deranjată. Știi de ce viața creștină este descrisă ca fiind „marea chemare” (Filipeni 3:14)? Pentru că viața creștină presupune să mergi pe drumul principal și să-i slujești pe ceilalți, în loc să o iei pe drumul lăturalnic și să te pui pe tine pe primul loc.

DORINȚA DUPĂ CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU

„Cuvântul lui Dumnezeu… pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul.” (Evrei 4:12)

     Când citești Biblia, Dumnezeu îți dă puterea și călăuzirea pentru viață, pe care nu le poți găsi nicăieri altundeva. Elifaz i-a spus patriarhului Iov: „El face rana, şi tot El o leagă; El răneşte, şi mâna Lui tămăduieşte” (Iov 5:18). Este ceea ce face Dumnezeu în timp ce citești Scriptura. „Cuvântul lui Dumnezeu este… mai tăietor ca o sabie…” Lumea vede faptele noastre, însă când stăm singuri cu Dumnezeu și deschidem Scripturile, El ne descoperă ceea ce suntem. El scoate la lumină probleme vechi, nerezolvate și ne ajută să le înfruntăm. El ne confruntă obiceiurile încăpățânate și ne arată cum să le învingem. El ne arată atitudinile egoiste și lipsite de dragoste, și ne dă șansa să ne pocăim și să ne schimbăm calea. Vechii quakeri aveau o vorbă: „Păcatul te va ține departe de Biblie, iar Biblia te va ține departe de păcat.” Poate că spui: „Când mă trezesc dimineața, sunt atât de ocupat, încât nu am timp să citesc Biblia.” Atunci citește-o când te întorci seara acasă! Iar dacă spui: „Când ajung acasă seara, sunt epuizat și nu mă pot concentra la nimic!” – înseamnă că trebuie să-ți rearanjezi prioritățile. Dacă petreci ore în șir uitându-te la televizor, cu siguranță că ai avea timp și să citești Biblia în fiecare zi. În realitate, noi ne facem timp pentru lucrurile pe care ni le dorim, pe care le prețuim și care ne plac. Așadar, roagă-L pe Dumnezeu să-ți dea o dorință mai mare pentru Cuvântul Său. Apoi citește Biblia – și vei vedea cum dorința ta după Scriptură va crește!

SCHIMBĂ-ȚI GÂNDIREA!

„Tot ce este vrednic de cinste… aceea să vă însuflețească.” (Filipeni 4:8)

     Pentru a-ți schimba viața, trebuie mai întâi să-ți schimbi gândirea. Lucrul acesta nu este ușor când toată viața ta ai gândit într-un anume fel. Dr. Frank Crane a spus: „Cei mai buni prieteni ai noștri, dar și dușmanii noștri cei mai cruzi sunt gândurile noastre.” Împăratul Solomon spune acest lucru sub altă formă: „…el este ca unul care îşi face socotelile în suflet. „Mănâncă şi bea” îţi va zice el; dar inima lui nu este cu tine.” (Proverbe 23:7). Pentru a-ți schimba gândirea, trebuie să-ți schimbi fiecare gând pe rând. Asta necesită disciplină și hotărâre. Însă merită. Dacă ai vrea să concurezi la maraton, nu ai mai mânca dulciuri, nu-i așa? Combustibilul cu care alimentezi ceva determină performanța. Cu toate acestea, desconsiderăm această înțelepciune fundamentală: Lucrurile cu care te hrănești sunt nimic pe lângă lucrurile cu care îți hrănești mintea! Iată un adevăr care te va transforma: Gândește lucruri excelente! Ceea ce intră în mintea ta în mod repetat și ceea ce îți ocupă mintea, ți-o modelează, o controlează și la sfârșit se exprimă prin ceea ce faci și prin ceea ce devii. Mintea ta va absorbi și va reflecta lucrurile la care este expusă. Evenimente la care participi, relațiile pe care le zidești, materialele pe care le citești și pe care nu le citești, imagini la care ești expus, conversațiile în care te angajezi, gândurile pe care le întreții, toate acestea îți modelează gândirea, caracterul și destinul. Așadar, ce ar trebui să faci? Începe fiecare zi rugându-te așa: „Doamne, aș vrea să am și eu gândirea descrisă în Cuvântul Tău. Te rog să-mi dai gândirea care este plină de tot ce este vrednic de cinste, dreaptă, curată și vrednică de iubit!” (Filipeni 4:8). Îți poți imagina cum ar fi viața ta, dacă te-ai ruga în mod constant astfel, și dacă ți-ai programa gândirea în consecință?

NU TE MAI LĂSA INTIMIDAT

„Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică…” (2 Timotei 1:7)

     Biblia spune: „Fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui!” (Evrei 11:6). Așadar, nu te implica în lucruri care nu-ți solicită credința. Cheia biruinței este să ai mereu înainte o țintă pe care să vrei cu nerăbdare s-o atingi și pentru care să te încrezi în Dumnezeu. Fie îți asumi riscul, fie rămâi impasibil. Domnul Isus Și-a trimis deliberat ucenicii în mijlocul furtunii – pentru a le mări credința și pentru ca ei să învețe că, avându-L pe El la bord, poți trece prin orice! Dumnezeu te va expune unor situații dificile pentru că știe că e singura cale prin care credința ta poate crește. Predicatorul american al secolului al XIX-lea Phillips Brooks, care a fost și un vajnic militant pentru abolirea sclaviei, a scris: „Nu vă rugați să aveți vieți ușoare, rugați-vă să fiți oameni mai puternici! Nu vă rugați pentru sarcini pe măsura puterii voastre, rugați-vă pentru putere pe măsura sarcinilor voastre!” Nu ai parte de resursele lui Dumnezeu până nu încerci ceva ce pare omenește imposibil. Atunci vei descoperi valoarea afirmației de nezdruncinat a apostolului Pavel: „Pot totul în Hristos, care mă întăreşte.” (Filipeni 4:13). Orice progres implică risc. Dar progresul implică înfrângerea fricii. Într-o zi, în timp ce David avea grijă de oi, „a venit un leu” (1 Samuel 17:34), dar prin puterea lui Dumnezeu, l-a învins. Apoi, a eliminat un urs… iar mai târziu un uriaș pe nume Goliat. Leul și ursul au fost ocazii deghizate. Dacă ar fi șovăit sau dacă ar fi fugit, ar fi pierdut șansa de a deveni împărat al lui Israel. Așadar, când apare în viața ta acel uriaș ce-ți inspiră teamă, recunoaște-l drept ceea ce este: o ocazie de la Dumnezeu de a crește în credință, și de a învinge!

DESPRE PRIETENIE (4)

„Rănile făcute de un prieten dovedesc credincioşia lui.” (Proverbe 27:6)

     Iată două calități indispensabile care vor consolida o prietenie pentru totdeauna: onestitatea și loialitatea. Biblia spune: „Rănile făcute de un prieten dovedesc credincioşia lui, dar sărutările unui vrăjmaş sunt mincinoase.” Prietenul adevărat te poate supăra spunându-ți adevărul, dar el ți-l spune chiar și așa. Poate nu-ți va spune ce vrei să auzi, însă dacă te iubește cu adevărat, îți va spune ce trebuie să auzi. Pe termen scurt poate că doare, dar pe termen lung te va ajuta. Dacă dorești să evaluezi o relație pentru a vedea dacă este o prietenie adevărată, iată două întrebări pe care trebuie să i le adresezi celuilalt: 1) Pot avea încredere că vei fi pe deplin onest cu mine? 2) Pot avea încredere că vei fi pe deplin onest cu tine? Numai o prietenie adevărată așteaptă și oferă o asemenea onestitate, prin care poate supraviețui. Cealaltă calitate implicată în prietenie este loialitatea. „Este un prieten care ţine mai mult la tine decât un frate” (Proverbe 18:24). Cuvântul „a ține” se referă la modul în care pielea stă pe oase. E o imagine sugestivă pentru cât de aproape trebuie să fie un om de prietenul său. Loialitatea este singurul lucru pe care nu trebuie să-l punem la îndoială când vine vorba de prietenul nostru. Prietenul adevărat va fi mai întâi avocatul apărării tale înainte să devină judecătorul tău. Nu există prieteni numai pentru vreme bună. Nu ai nevoie de prieteni când e vreme bună; ai nevoie de ei când vremea se înrăutățește. Prietenul de vreme bună de fapt nu îți este deloc prieten. Așa că, dacă ai prieteni buni, mulțumește lui Dumnezeu pentru ei!

DESPRE PRIETENIE (3)

„Cine umblă cu înţelepţii se face înţelept, dar cui îi place să se însoţească cu nebunii o duce rău.” (Proverbe 13:20)

     Se spune că un fermier era deranjat zilnic de un stol de ciori din lanul său de porumb. Săturându-se, și-a încărcat pușca și s-a furișat de-a lungul gardului, hotărât să împuște aceste păsări sâcâitoare. Fermierul avea un papagal foarte sociabil, care se împrietenea cu oricine, fără discriminări… și care – văzând stolul de ciori – li s-a alăturat, din dorința de a fi prietenos. Fermierul a văzut ciorile, dar nu și papagalul, așa că a ochit cu atenție, a tras, după care a sărit în picioare și a alergat pentru a vedea câte ciori a doborât. Dar ce să vezi? Papagalul său era căzut la pământ cu o aripă frântă și ciocul zdrobit, dar în viață. Fermierul l-a luat cu grijă și l-a dus acasă, unde copiii i-au alergat în întâmpinare. Văzând papagalul rănit, l-au întrebat cu lacrimi în ochi: „Tati, ce s-a întâmplat?” Înainte să poată răspunde omul, a vorbit papagalul: „Asta primești când stai în compania nepotrivită!” Este imposibil să fii la locul potrivit, la timpul potrivit, și să faci ce este bine – dacă te afli în grupul nepotrivit. Și ca părinte, trebuie să le dai această învățătură copiilor tăi. Monitorizează felul în care folosesc internetul și avertizează-i cu privire la prădători care pândesc în mod deliberat în mediul online, căutând „prieteni.” Istoriile îngrozitoare despre copii care au fost înșelați, abuzați, răniți, conduși pe căi greșite se înmulțesc în fiecare zi. Dacă lucrul acesta îți sună crunt și urgent, ia atitudine!