CE SĂ FACI CU CEI CARE TE-AU RĂNIT

„Voi, negreşit, v-aţi gândit să-mi faceţi rău, dar Dumnezeu a schimbat răul în bine” (Geneza 50:20)

     La vârsta de șaptesprezece ani, frații lui Iosif l-au vândut ca rob. La treizeci de ani, Faraon l-a făcut conducător al Egiptului. În cei treisprezece ani, Iosif a suferit teribil din cauza fraților săi. Dar iată că ajunge să aibă putere de viață și de moarte asupra lor. Cu toate acestea, el a ales nu numai să-i ierte, ci și să-i hrănească în timpul foametei. E unul din cele mai extraordinare exemple de iertare din istorie. În timp ce ei stăteau în fața lui tremurând, Iosif a zis: „Voi, negreşit, v-aţi gândit să-mi faceţi rău, dar Dumnezeu a schimbat răul în bine ca să împlinească ceea ce se vede azi, şi anume: să scape viaţa unui popor în mare număr. Fiţi, deci, fără teamă, căci eu vă voi hrăni, pe voi şi pe copiii voştri.” Şi i-a mângîiat şi le-a îmbărbătat inimile.” (v. 20-21). Cel puțin patru lucruri putem învăța din acest text: 1) Numai Dumnezeu înțelege inima oamenilor, deci numai El este calificat să-i judece. 2) Pe măsură ce devii mai matur, ești în stare să vezi mâna lui Dumnezeu la lucru în unele situații prin care ai trecut, văzând „binele” din ele, nu „răul”. 3) Pentru că ai crescut spiritual, îți vei da seama că și ceilalți pot să crească și să se schimbe. 4) Pentru că ai căpătat trecere înaintea lui Dumnezeu și ai primit binecuvântarea Lui, nu numai că vei vorbi cu bunătate cu cel care te-a ofensat, dar vei fi și generos față de el. Domnul Isus a spus: „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc, şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc” (Matei 5:44). Ești dispus să faci asta? Sau, dorești măcar să te rogi: „Doamne, ajută-mă să fiu dispus!”?

ÎNVIEREA – O POȚI CREDE

„Li S-a înfăţişat viu, prin multe dovezi” (Faptele Apostolilor 1:3)

     Dovezile Învierii Domnului Hristos au fost examinate mai atent decât dovezile oricărui alt fapt istoric! Au fost cântărite și analizate de către unii dintre cei mai buni cercetători, printre care Simon Greenleaf, primul deținător al gradului de profesor de drept Royall și Dane, la Universitatea Harvard între 1833 și 1848. El a contribuit la faima Școlii de Drept de la Harvard și este considerat drept una din cele mai de seamă autorități în materie de dovezi certe din istoria omenirii. Când Greenleaf și-a orientat atenția spre Înviere și a examinat-o în lumina tuturor legilor evidenței, el a ajuns la concluzia că s-a întâmplat în realitate, că a fost un eveniment istoric și că oricine analizează dovezile cu sinceritate va fi convins că așa a fost. Avocatul și inginerul britanic, Frank Morison, a fost cel care a început să scrie o carte prin care să respingă Învierea lui Hristos. A scris-o, într-adevăr, dar nu a fost cartea pe care a intenționat s-o scrie! După ce a analizat dovezile, acest avocat sceptic a fost atât de copleșit, încât s-a văzut silit să recunoască evidențele și să accepte Învierea, devenind creștin. Cartea pe care a scris-o: „Cine a dat piatra la o parte?” detaliază dovezile Învierii, iar capitolul introductiv este intitulat „Cartea care a refuzat să se lase scrisă”. Un general al Uniunii din timpul Războiului Civil, avocatul Lew Wallace, a început și el să scrie o lucrare în care intenționa să conteste cu dovezi divinitatea lui Hrisos și Învierea Sa – și a ajuns s-o apere, în celebra sa carte „Ben-Hur”, descrisă ca fiind „cartea cu cea mai mare influență din secolul al nouăsprezecelea.” Hristos a înviat! Și toți cei dragi ai tăi care au fost răscumpărați prin sângele Lui vor învia și ei, și veți putea petrece veșnicia împreună în prezența lui Dumnezeu!

TEORIE SAU ADEVĂR HRISTOS A ÎNVIAT

„A înviat din pricină că am fost socotiţi neprihăniţi.” (Romani 4:25)

     Marele iluzionist Houdini a promis că se va întoarce din morți și că va vorbi cu prietenii săi. Unii chiar au consultat clarvăzători pentru a vedea dacă există vreun mesaj de dincolo de mormânt. Nu, nu există! Doar un singur om care a promis că va învia din morți și-a ținut promisiunea, și acesta a fost Isus! El a făcut lucrul acesta pentru a ne „socoti neprihăniți.” Tranzacțiile de afaceri în zilele biblice erau relativ simple. După ce vânzătorul stabilea un preț și cumpărătorul accepta, afacerea era încheiată. Ceva asemănător s-a întâmplat la Paști. Dumnezeu a stabilit un preț pentru mântuirea noastră, iar Isus Hristos a fost gata să plătească acest preț, făcând mântuirea posibilă. Iar dovada cea mai mare a Învierii se găsește în viețile transformate ale oamenilor din toată lumea. Cum spune cântecul: „Vrei să mă-ntrebi de unde știu că El e viu? Trăiește în inima mea!” În Evanghelia după Ioan (11:26), Mântuitorul afirmă: „oricine trăieşte, şi crede în Mine, nu va muri niciodată”; iar într-una din aparițiile Sale menționate în cartea Apocalipsa (1:18), Domnul Isus a spus: „Am fost mort, şi iată că sunt viu în vecii vecilor!” Și astăzi, Hristos e la ușa inimii tale, spunându-ți: „Iată Eu stau la uşă, şi bat. Dacă aude cineva glasul meu şi deschide uşa, voi intra la el” (Apocalipsa 3:20). Dacă nu Îl recunoști pe Hristos ca Mântuitor personal, ești fără speranță în lumea aceasta și în cea care va veni. Învierea lui Hristos este singura ta nădejde. Fără ea, nu ai ce să aștepți de la viitor, mai mult decât o groapă în pământ. Astăzi deci, pocăiește-te de păcatele tale și pune-ți încrederea în Acela care a fost mort și a înviat pentru tine. Hristos a înviat!

 

TEORIE SAU ADEVĂR ISUS E VIU

„Drept răspuns, Isus le-a zis: „Stricaţi Templul acesta, şi în trei zile îl voi ridica.” (Ioan 2:19)

     Să analizăm o altă teorie susținută de cei care încearcă să dezaprobe adevărul Învierii în trup a lui Hristos: „Teoria leșinului.” În cartea sa Conspirația Paștelui, Hugh J. Schonfield emite teoria conform căreia Isus pur și simplu a leșinat, a fost dat jos de pe cruce și a fost socotit mort. Apoi, în răcoarea mormântului, El Și-a revenit, a ieșit de acolo și i-a convins pe ucenicii Săi că de fapt a înviat din morți. Lucrul acesta ridică neapărat câteva întrebări; de exemplu: cum se face că înainte de această teorie cu nouăsprezece veacuri, nici prietenii, nici dușmanii creștinilor nu au menționat lucrul acesta? Dar ce spui de sutașul roman care i-a străpuns coasta cu o suliță, din rană țâșnind sânge și apă – dovadă clară a faptului că viața încetase, de vreme ce sângele se separase în elementele sale constitutive? Dar mărturia sutașului trimis de Pilat, un om competent și experimentat în domeniu, a cărui sarcină a fost tocmai să constate că Isus a murit? Apoi se ridică întrebarea referitoare la giulgiul din mormânt. Iudeii aveau obiceiul de a înfășura trupurile moarte în giulgiu de înmormântare și foloseau sute de litri de mirodenii între straturi, pecetluind giulgiul pe cadavru, făcându-l ca o mumie. Capul a fost și el înfășurat. Cum ar fi putut respira Domnul Isus? Și ar fi putut un om aflat într-o stare atât de jalnică să dea la o parte piatra care sigila mormântul și să învingă gărzile romane? Este nevoie de mai multă credință pentru a crede această teorie decât pentru a crede ceea ce s-a întâmplat în realitate – Învierea! Isus e viu!

TEORIE SAU ADEVĂR VINEREA MARE

„Credem că Isus a murit şi a înviat…” (1 Tesaloniceni 4:14)

     În următoarele trei zile vom vorbi despre câteva teorii susținute de cei care au încercat să nege Învierea. Unii spun că din cauza faptului că Evangheliile au fost scrise cu mult timp (câteva zeci de ani) după evenimente, istoria a fost fie falsificată, fie înfrumusețată. Însă arheologia nu este de acord cu această teorie. Noi știm că Evangheliile fac referire la autorii ale căror nume le poartă și că mărturia Învierii se referă la perioada în care s-a întâmplat. Așadar, nu a fost timp pentru ca legenda să se dezvolte! Unii spun că ucenicii au experimentat viziuni sau halucinații, pentru că Hristos le-a promis că va învia din morți și ei s-au așteptat ca El să împlinească ce a spus. Dar în istoria halucinației nu există nicio întâmplare în care cinci sute de oameni, provenind din medii diferite să fi avut aceeași viziune în același timp. Dar cei doi ucenici de pe drumul spre Emaus, care au mers alături de Hristos și au vorbit cu El (vezi Luca 24:13)? Și ei au avut halucinații? Când Petru a predicat în ziua Cincizecimii despre „marea lui halucinație”, el se afla la numai zece minute de mormântul în care fusese Isus (vezi Faptele Apostolilor 2:24). Mii de oameni au crezut; sigur, alții au auzit și nu au crezut. Oare nu s-a gândit nimeni să meargă și să verifice ce-a spus Petru? Cu siguranță, saducheii care făceau tot felul de conspirații ar fi profitat de această ocazie pentru a dovedi că nu a fost decât o simplă halucinație. De-a lungul coastelor mării sunt amplasate faruri, iar păsările atrase de lumina lor puternică se izbesc în zbor de ele, sfârșind prin a se răni sau a muri. Acest lucru ne duce cu gândul la cei ce critică Învierea, nu-i așa?

FURNICILE (4)

„Am sfârşit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac.” (Ioan 17:4)

     Furnicile mor efectiv lucrând. Dar trebuie să știm că Biblia nu promovează un mod de viață dependent de muncă, care să ne pună în pericol sănătatea și să ne facă să neglijăm familia. Prea multe căsnicii se destramă atunci când cuplul subscrie acestei filosofii, și prea mulți copii cresc urând faptul că părinții lor nu au avut niciodată timp pentru ei. Când înțelegem lucrul acesta, vom vedea și că popularul concept contemporan al pensionării nu se regăsește în Biblie. Da, te poți pensiona de la locul de muncă, dar nu te poți pensiona niciodată de la muncă. Câtă vreme ești în viață, există mereu munci pe care Dumnezeu dorește să le faci. Universitatea Harvard a efectuat un studiu pe câțiva dintre absolvenții săi. Un grup de o sută de participanți a ieșit la pensie la vârsta de 65 de ani, în timp ce al doilea grup a lucrat până la vârsta de 75 de ani. În primul grup, șapte din opt au murit la vârsta de 75 de ani. În cel de-al doilea grup, din cei care au continuat să lucreze, numai unul din opt a murit înaintea vârstei de 75 de ani. Cercetătorii au concluzionat că pensionarea timpurie poate reduce longevitatea. Oprește-te și gândește-te la lucrarea de trei ani și jumătate pe care a făcut-o Domnul Isus. La sfârșitul ei, Mântuitorul a zis: „Am sfârşit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac.” Te-ai gândit vreodată că mântuirea este la dispoziția noastră pentru că Domnul Isus S-a dovedit a fi un lucrător credincios, care nu și-a părăsit locul de muncă până nu și-a isprăvit lucrarea? Repet: odihna, relaxarea și pensionarea sunt valoroase și bine-meritate după o viață întreagă de muncă. Dar de fapt, câtă vreme ești în viață, Dumnezeu are pentru tine un lucru pe care trebuie să-l faci! Și în timp ce faci acel lucru, nu vei găsi numai bucurie și împlinire, ci îi vei binecuvânta și pe cei din jurul tău.

FURNICILE (3)

„Cine lucrează cu o mână leneşă sărăceşte, dar mâna celor harnici îmbogăţeşte.” (Proverbele 10:4)

     Furnicile tăietoare-de-frunze pot transporta până la cincizeci de ori greutatea proprie pe o distanță de peste 90 de metri. Asta înseamnă echivalentul unui om de 90 de kg care duce în spate cinci tone, pe o distanță de aproximativ 27 de kilometri! Într-o singură vară, o colonie mare de furnici poate excava între 13 și 20 de tone de pământ pentru a-și face mușuroiul și pot aduce înapoi în mușuroi în jur de 2 tone de material pe post de mâncare. Ele pot face patru călătorii dus-întors pe zi, spre surse de hrană, care se poate afla la o depărtare de peste 120 de metri față de mușuroi. Este aproximativ echivalentul a 100 de kilometri parcurși de un om. Dacă furnica ar avea pasul unui om, ea ar fi capabilă să alerge cu peste 100 km/h și ar merge normal cu viteza de 32 km/h. Și mai ai impresia că îți este greu! Iată încă un lucru despre furnică demn de luat în seamă: întotdeauna dă ce are mai bun, și întotdeauna își face partea. Învață-i pe copiii tăi că reputația lor nu va fi niciodată peste etica lor despre muncă și peste felul în care se desfășoară și este apreciată munca lor. Succesul imperiului Walt Disney s-a bazat pe filosofia fondatorului său: „Indiferent ce faci, fă-o atât de bine, încât oamenii care te vor vedea cum faci să-și dorească să învețe de la tine, și să aducă și pe alții ca să le arate cât de bine faci ceea ce faci.” Învață-i pe copiii tăi să muncească, să termine întotdeauna ce au de făcut și să dea totdeauna ce au ei mai bun. Dacă învață bine această lecție, nu trebuie să-i înveți multe despre succes; el va fi tovarășul lor constant.

FURNICILE (2)

„Oriunde se munceşte este şi câştig” (Proverbele 14:23)

     Furnica nu consideră munca drept slugărnicie sau activitate sub demnitatea ei. Fie că trebuie să curețe noroiul sau să ducă în spate poveri grele, ea nu face decât să-și ducă sarcina la bun sfârșit. Ce deosebire există între furnici și unii oameni din ziua de astăzi! Cineva a făcut următoarea glumă: „Dacă dorești să-ți ferești adolescentul de apă fierbinte, pune niște vase murdare în ea!” Orice sarcină poate (și trebuie) să fie făcută spre slava lui Dumnezeu (vezi 1 Corinteni 10:31). Esența acestei chestiuni se găsește în această simplă afirmație biblică: „Oriunde se muncește este și câștig.” Învață-i pe copii modalitatea demodată de a primi bani – muncind pentru ei! Cuvântul „vocație” vine din latinescul vocare, care înseamnă „a chema.” Așadar, fiecare muncă sau vocație, indiferent care ar fi, este o chemare de la Dumnezeu. Dr. Martin Luther King Jr. a afirmat pe bună dreptate: „Nu toții oamenii sunt chemați să aibă locuri de muncă specializate sau profesionale; chiar mai puțini sunt chemați la înălțimile geniului în arte sau științe; mulți sunt chemați să fie muncitori în fabrici, pe ogoare și pe străzi. Dar nicio muncă nu este lipsită de semnificație!” Ca părinte, îți pregătești copilul pentru perioada când va munci, așa că pregătește-l bine. Dacă nu o faci, va avea o viață de suferință și va crea o viață de suferință pentru alții. În plus, s-ar putea să se întoarcă și să-ți bată la ușă! Șefii nu-i plătesc pe angajații care nu lucrează. Așadar, înainte de a-i da copilului tău niște bani, dă-i niște sarcini, cum ar fi: să-și facă patul, să-și facă ordine în cameră, să ajute la treburile din casă, să ducă gunoiul, să ia note bune la școală și să-și facă temele la timp. Răsplata fără responsabilitate înseamnă răsfăț. Și dacă îți iubești copilul, nu vei face asta!

FURNICILE (1)

„Du-te la furnică, leneşule; uită-te cu băgare de seamă la căile ei şi înţelepţeşte-te!” (Proverbele 6:6)

     Solomon dezvoltă ideea în Proverbe 6: „Du-te la furnică, leneşule; uită-te cu băgare de seamă la căile ei, şi înţelepţeşte-te! Ea n-are nici căpetenie, nici priveghetor, nici stăpân; totuşi îşi pregăteşte hrana vara, şi strânge de ale mâncării în timpul secerişului.” (v. 6-8). Deși regina-furnică se află în centrul atenției și este mama întregii colonii, nu ea este conducătorul șef. Munca și supraviețuirea coloniei este asigurată de furnicile „soldați.” Acești lideri-slujitori sunt furnici mai în vârstă, care încep fiecare activitate nouă din mușuroi făcând munca ele singure. Furnicile mai tinere imită apoi liderii-slujitori și li se alătură la treabă. Nu există supraveghetori, șefi sau ofițeri printre furnici. Așa că atunci când Solomon spune că furnicile nu au „nici căpetenie, nici priveghetor, nici stăpân; totuşi îşi pregătesc hrana vara”, înseamnă că furnicile demarează activitatea automat; aceasta este imaginea omului harnic din Proverbe 10:4: „Cine lucrează cu o mână leneşă sărăceşte, dar mâna celor harnici îmbogăţeşte.” Când vezi o furnică ducând în spate o firimitură sau un bob de câteva ori mai mare decât ea, pe o pantă abruptă, asta este imaginea hărniciei! Indiferent de câte ori scapă încărcătura, se întoarce, o ridică și începe să urce din nou, până când reușește s-o ducă acolo unde trebuie. Ce o determină să facă asta? Foamea – forța motivatoare pusă în noi de Dumnezeu ca să muncim. „Cine munceşte, pentru el munceşte, căci foamea lui îl îndeamnă la lucru” (Proverbe 16:26). Zgomotul stomacului unui om flămând e deseori calea prin care ne învață Dumnezeu valoarea și importanța faptului de a fi dispuși să muncim.

FII UN OM ÎMPĂCIUITOR!

„Ferice de cei împăciuitori” (Matei 5:9)

     Un om care iubește pacea se îngrijește de propriile sale interese. Un om împăciuitor, se pune la dispoziție ca să-i ajute pe ceilalți. Nu e ușor să faci pace. Când vrei să fii un mediator, descoperi că „cel ce stă în mijlocul drumului este lovit din ambele părți”! Să fim cinstiți: uneori este mai ușor să trăiești într-un climat de teamă și animozitate, decât cu iminența schimbării care vine prin reconciliere! „Întrucât atârnă de voi, trăiţi în pace cu toţi oamenii.” (Romani 12:18). Asta înseamnă că trebuie să înveți să vorbești și să interacționezi cu oameni care gândesc altfel decât tine. Acest lucru nu înseamnă că trebuie să-ți schimbi viziunea sau mesajul, ci înseamnă că trebuie să-ți schimbi abordarea. A face pace înseamnă a te angaja într-un dialog real cu doi oameni, și nu în „mușcături crâncene” cu o singură persoană. Nimănui nu-i este ușor să-și accepte respingerea. De aceea puterea persoanelor împăciuitoare este atât de crucială în rezolvarea conflictelor. E un obiectiv prea înalt pentru a te aștepta ca toate diferențele să se omogenizeze ca într-un creuzet. Un scop realist este ca o salată: o combinație de ingrediente, în care fiecare își păstrează aroma și textura unică. Adevărata pace începe în inimă, nu în minte. Biblia spune: „Dragostea nu va pieri niciodată” (1 Corinteni 13:8). Când oamenii se simt iubiți și înțeleși, ei dau la o parte barierele și încep să aibă legături unii cu alții. Și când se întâmplă asta, problemele se rezolvă, și inimile și mințile se vindecă. De aceea a spus Domnul Isus: „Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemaţi fii ai lui Dumnezeu!”