SOȚIA TA ȘTIE CĂ O IUBEȘTI? (2)

„Să veselească astfel pe nevasta pe care şi-a luat-o” (Deuteronomul 24:5)

     Vă reamintesc prescripția fundamentală a Scripturii: „Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele cum a iubit şi Hristos Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea” (Efeseni 5:25). Și din moment ce ucenicii au fost fondatorii primei biserici, să ne uităm și astăzi, din nou, la felul în care Domnul Isus S-a purtat cu ei; data trecută am spus că i-a iubit necondiționat… Altceva: Hristos a petrecut timp cu ei, vorbindu-le și ascultându-i. Legea Vechiului Testament spunea în felul următor: „Când un om va fi însurat de curând, să nu se ducă la oaste, şi să nu se pună nicio sarcină peste el; să fie scutit, din pricina familiei, timp de un an, şi să veselească astfel pe nevasta pe care şi-a luat-o.” (Deuteronomul 24:5). Poți să-ți imaginezi un an întreg în care să nu faceți nimic altceva decât să vă cunoașteți și să vă iubiți unul pe celălalt? De ce a lăsat Dumnezeu să fie așa? Deoarece nicio luptă pe care o vei purta vreodată, și nicio afacere în care vei fi implicat vreodată, nu este mai importantă decât zidirea unei relații trainice cu soția ta. O cauză principală de divorț, în ziua de azi, este distanțarea, înstrăinarea – partenerii nu-și pun timp deoparte, la sfârșitul zilei de muncă, pentru a sta împreună, fără televizor și telefon, ca să-și împărtășească gândurile și sentimentele. Știi ce nu ai voie să lași să îmbătrânească? Comunicarea și asigurarea soției tale că, dintre toate locurile în care te-ai putea afla, tu preferi să fii cu ea. De multe ori, soția ta îți va împărtăși din problemele ei, dar nu neapărat pentru ca tu să i le rezolvi (oricum, destule dintre problemele pe care le-a discutat cu tine, cu luni în urmă, au rămas nerezolvate!) Ceea ce caută ea este empatie, înțelegere și sprijin. Când îi asculți cu atenție preocupările, ea se simte iubită și prețuită… și, în nouă situații din zece, problema dispare în întuneric. E un mare câștig, cu o investiție minimă! Deci, petrece timp cu soția ta – măcar, de astăzi!…

SOȚIA TA ȘTIE CĂ O IUBEȘTI? (1)

„Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele…” (Efeseni 5:25)

     De ce spune Biblia: „Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele cum a iubit şi Hristos Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea”? Pentru că soția ta trebuie să știe că o iubești, că te gândești la ea și că iei în considerare părerile ei, nevoile ei și dorințele ei. Și dacă nu-i spui, ea nu va ști! Așadar, să ne uităm la modul în care Domnul Isus a iubit Biserica Sa – care a început cu doisprezece ucenici, ființe umane cu slăbiciuni – și să învățăm de la El cum trebuie să ne iubim soțiile: Isus i-a iubit necondiționat! A fost mereu un lucru ușor? Nu! Însă în loc să-i cicălească pe ucenici despre ce sunt sau nu sunt, El S-a bucurat gândindu-se ce vor deveni după ce harul Său va lucra în viețile lor. Oprește-te și adu-ți aminte de calitățile pe care le-ai văzut în soția ta și care te-au atras inițial la ea. De-a lungul anilor s-ar putea să fi luat câteva kilograme în plus, să-i fi apărut câteva riduri și uneori să fie inabordabilă, îngropată în munții de treburi gospodărești… Dar este în continuare aceeași persoană minunată de care te-ai îndrăgostit. E ușor să uiți, așa că trebuie să-ți amintești constant de asta… și să-i amintești și ei! Când trandafirii sunt expuși la ger, se ofilesc și mor; dar dacă au parte de soare și de ploaie, ei înfloresc. Descriind soția ideală, Solomon scrie: „Fiii ei se scoală, şi o numesc fericită; bărbatul ei se scoală, şi-i aduce laude” (Proverbele 31:28). De ce acești copii și-au lăudat mama? Pentru că l-au văzut pe tatăl lor făcând-o! Așadar, dacă ai fost prea ocupat, prea absorbit de muncă sau de propria ta persoană, schimbă-ți felul de a fi – și spune-i soției tale cât de mult o iubești (și sper să fie adevărat!). Și apropo, doamnelor: este un principiu care funcționează în ambele sensuri!

PACHETUL NOSTRU DE BENEFICII

„Aţi zis: „Degeaba slujim lui Dumnezeu…” (Maleahi 3:14)

     În ultima carte a Vechiului Testament, Maleahi, israeliții se lamentau: „Degeaba slujim lui Dumnezeu! Ce câștigăm dacă-I păzim poruncile?” Este o întrebare pe care necredincioșii și uneori, chiar și credincioșii o pun, mai ales în vremuri grele când credința ne este serios încercată. Psalmistul ne dă răspunsul: „Lăudaţi pe Domnul! Ferice de omul care se teme de Domnul, şi care are o mare plăcere pentru poruncile Lui! Sămânţa lui va fi puternică pe pământ; neamul oamenilor fără prihană va fi binecuvântat. El are în casă bogăţie şi belşug, şi neprihănirea lui dăinuieşte în veci. Celui fără prihană îi răsare o lumină în întuneric, El este milostiv, îndurător şi drept. Ce bine-i merge omului care face milă şi împrumută pe altul, şi care îşi rânduieşte faptele după dreptate! Căci el nu se clatină niciodată; pomenirea celui neprihănit ţine în veci. El nu se teme de veşti rele, ci inima lui este tare, încrezătoare în Domnul. Inima îi este mângâiată, n-are nicio teamă, până ce îşi vede împlinită dorinţa faţă de potrivnicii lui. El este darnic, dă celor lipsiţi; milostenia lui ţine în veci; capul i se înalţă cu slavă.” (Psalmul 112:1-9). Putem observa că beneficiile slujirii lui Dumnezeu includ fericire, moștenitori, binecuvântări materiale, biruință și onoare. Dar în special să observăm cuvintele: „El nu se teme de veşti rele, ci inima lui este tare, încrezătoare în Domnul. Inima îi este mângâiată, n-are nicio teamă, până ce îşi vede împlinită dorinţa faţă de potrivnicii lui.” Aceste binecuvântări sunt incluse și în „pachetul tău de beneficii” – dacă Îi slujești lui Dumnezeu… nu doar azi!

RUGĂCIUNEA CU CREDINȚĂ

„Când vă rugaţi, să credeţi…” (Marcu 11:24)

     Charles Haddon Spurgeon, „prințul predicatorilor”, a spus: „Crede în Dumnezeu până când Îi poți mulțumi pentru răspuns. Dacă răspunsul întârzie pe undeva, nu te ruga ca și cum este evident că nu crezi că-l vei mai primi. O asemenea rugăciune, în loc să fie un ajutor, va fi un obstacol; iar atunci când ai terminat acea rugăciune, vei descoperi că credința ta a slăbit sau că a dispărut în totalitate. Urgența cu care ai dorit să rostești o astfel de rugăciune a fost în mod clar din sine. Poate nu faci o greșeală să Îi pomenești Domnului de problema ta, dacă te face să aștepți, însă asigură-te că o faci în așa fel încât să fie implicată credința. Nu te ruga fără credință! Îi poți spune că aștepți și crezi în El în continuare, și de aceea Îl lauzi pentru răspuns. Nimic nu-ți poate scoate mai bine credința în evidență, precum faptul că Îi poți mulțumi lui Dumnezeu în avans, fiind sigur de răspunsul pe care-l vei primi. Rugăciunile rostite fără credință neagă atât promisiunile lui Dumnezeu din Cuvântul Său, cât și șoapta Lui pe care a pus-o în inimile noastre. Aceste rugăciuni nu sunt decât expresia neliniștii din inima noastră, iar neliniștea implică necredință. „Pe când noi, fiindcă am crezut, intrăm în „odihna” despre care a vorbit El” (Evrei 4:3). Rugăciunea fără credință izvorăște adesea din focalizarea gândurilor noastre pe necaz sau problemă, și nu pe promisiunea lui Dumnezeu. Despre Avraam ni se spune că „nu s-a uitat la trupul său… nu s-a îndoit de făgăduinţa lui Dumnezeu” (Romani 4:19-20). Așadar, să veghem și să ne rugăm ca să nu cădem în ispita de a ne ruga fără credință.” Amin?

CALEA PRESIUNII

„Dar strâmtă este poarta…” (Matei 7:14)

     Dacă ai ajuns la o răspântie de drumuri în viața ta, ai două opțiuni: 1) Să o iei la stânga sau la dreapta. 2) Să mergi înainte (dacă e posibil), iar dacă nu: înapoi. Nu există nici un dubiu cu privire la calea pe care dorește Dumnezeu s-o urmezi: înainte! Dacă ai vreo îndoială în această privință, citește și meditează la următoarele versete: „Vechea ta propăşire va fi mică faţă de cea de mai târziu.” (Iov 8:7). „Ei merg din putere în putere” (Psalmul 84:7). „Cărarea celor neprihăniţi este ca lumina strălucitoare, a cărei strălucire merge mereu crescând până la miezul zilei” (Proverbele 4:18). „Pune-ţi pe inimă aceste lucruri, îndeletniceşte-te în totul cu ele, pentru ca înaintarea ta să fie văzută de toţi.” (1 Timotei 4:15). Dumnezeu îți va da harul și puterea de a merge înainte și de a urma calea care îți stă înainte. Însă trebuie să fii conștient de un lucru: nu e întotdeauna o cale ușoară. Domnul Isus a zis: „Intraţi pe poarta cea strâmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare, şi mulţi sunt cei ce intră pe ea. Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă, şi puţini sunt cei ce o află” (Matei 7:13-14). Domnul Isus a rostit celebra Sa Predică de pe munte, prin care ne-a învățat cum trebuie să trăim ca cetățeni ai Împărăției Sale. E vorba despre diferența dintre „cei mulți” și „cei puțini.” Prima categorie de oameni alege calea confortului, dar cea de-a doua categorie alege calea „presiunii”. De ce? Pentru că au înțeles că indiferent cât este de grea, calea „presiunii” formează în ei caracterul lui Hristos. Deci, tu ce cale alegi?

CREDINȚA ÎN ACȚIUNE

„Mergeţi să cuceriţi ţara pe care v-o dă în stăpânire Domnul…” (Iosua 1:11)

     Dumnezeu i-a zis lui Iosua: „Veţi trece Iordanul acesta ca să mergeţi să cuceriţi ţara pe care v-o dă în stăpânire Domnul, Dumnezeul vostru.” În ceea ce-L privea pe Dumnezeu, țara promisă aparținea deja poporului Său. Însă când le-a spus s-o „cucerească”, lucrul acesta însemna ca ei să meargă și să lupte pentru ea. Existau în perimetrul acela treizeci și unu de împărați – războinici puternici, fiecare cu propria armată; existau șapte mari cetăți de cucerit, și uriași de învins… Ca să învățăm și noi ceva din această relatare, vă sugerez să răspundeți la următoarele întrebări: 1) Credem noi că Dumnezeu, care ne-a dat darul, are și puterea și resursele de-a ne împlini menirea? 2) Suntem gata să luptăm pentru asta? Nu vom câștiga prin propria noastră putere, însă vestea bună este că nici nu trebuie. Dumnezeu a zis: „Nu ţi-am dat Eu oare porunca aceasta: „Întăreşte-te şi îmbărbătează-te? Nu te înspăimânta şi nu te îngrozi, căci Domnul, Dumnezeul tău, este cu tine în tot ce vei face.” (Iosua1:9) Indiferent la ce te cheamă Dumnezeu, El îți va da abilitatea de a face lucrul acela, dar tu trebuie să lucrezi ca să-ți dezvolți acea abilitate. Uneori ție îți revine obligația de a urmări ceea ce El a promis – și asta necesită pasiune, răbdare și perseverență. Te-ai gândit vreodată că poate aștepți ca Dumnezeu să-ți dea ceva, pe când El așteaptă ca tu să mergi și să obții acel ceva? El nu răspunde dorințelor noastre, nici măcar stăruințelor noastre; El răspunde credinței în acțiune! Așadar, cuvântul pentru tine astăzi este acesta: acționează prin credință!

LECȚII DE LA FĂPTURILE CREATE DE DUMNEZEU (2)

„Voi Îl iubiţi fără să-L fi văzut, credeţi în El, fără să-L vedeţi” (1 Petru 1:8)

     Azi, încă o lecție, de la… un câine orb! În cartea sa „Câini vorbitori”, Sam Mason a inserat și o altă lecție învățată de la câinii lui: „În ultimii doi ani din viața sa, Tigger, unul dintre iubiții noștri ogari cenușii italieni, și-a pierdut treptat vederea. Avea cataractă. Această boală i-a furat vederea, dar nu i-a putut fura relația neprețuită cu stăpânul său. Carol, soția mea, se referea deseori la Tigger ca la „băiatul nostru iubitor.” Acest câine nu obișnuia să stea culcat în poala noastră, ci își punea labele de o parte și de alta a gâtului nostru, după care își cuibărea capul sub bărbia noastră. Era adorabil. Deși era orb, dorința lui Tigger de a sta cu cei pe care nu-i mai putea vedea era neschimbată. În ciuda cataractei care i-a încețoșat privirea, nu știu cum făcea, dar reușea în continuare să ne privească chipurile. Capacitățile lui diminuate i-au limitat mișcările, însă dragostea și încrederea față de stăpânul său au rămas tari ca piatra. Toți cei care ne-am pus încrederea în Domnul suferim de anumite handicapuri… chiar și de natură spirituală. Le folosim oare ca pe niște scuze pentru faptul că nu-L căutăm pe Dumnezeu atât de intens pe cât ar trebui?! Lăsăm noi oare aceste handicapuri să micșoreze dragostea noastră pentru El? Sau, cu ajutorul lui Dumnezeu, găsim tăria de a ne depăși limitările pentru a experimenta bucuria nemărginită a prezenței Sale și pentru a împlini planul pe care L-a stabilit pentru viața noastră? Da, s-ar putea ca uneori să bâjbâim prin întuneric, și poate chiar să ne împiedicăm și să cădem, dar ne putem încrede în Acela care înțelege perioadele de orbire prin care trecem. Ne putem deschide inimile spre dragostea Sa și Îi putem răspunde cu iubire… chiar și fără să-L vedem!”

LECȚII DE LA FĂPTURILE CREATE DE DUMNEZEU (1)

„Inima îmi zice din partea Ta: „Caută Faţa Mea!” Şi Faţa Ta, Doamne, o caut!” (Psalmul 27:8)

     În cartea sa „Câini vorbitori”, Sam Mason vorbește despre felul în care Dumnezeu poate folosi animalele noastre de companie pentru a ne vorbi. Privind în urmă la câinii pe care i-a avut și la lecțiile pe care le-a învățat de la ei, el scria: „O astfel de ocazie a fost când Ranger, câinele nostru, stătea în poala mea, iar eu mă relaxam în balansoar. I-am observat acea adorabilă înclinare a capului, în timp ce mă privea drept în față. M-am trezit întrebându-mă ce urmărea de fapt. După o clipă, m-am înviorat ca atins de o inspirație divină, iar explicația s-a revărsat în potopul gândurilor. Ranger îmi căuta chipul! Vedeți, câinii devin elevii stăpânilor lor. Înțelegerea pe care o au ei despre limbajul uman vorbit se limitează la câteva cuvinte. Capacitatea lor de a înțelege o ființă cu un intelect mult mai dezvoltat este mărginită. Așa că ei ne studiază mișcările: mimica feței, gesturile mâinilor și alte componente ale limbajului corporal. Tot astfel, și noi avem o înțelegere limitată a Stăpânului nostru. Prin urmare, cum „căutăm noi fața” Cuiva care este Superiorul nostru? Domnul Se descoperă prin Cuvântul Său. Acesta e locul în care începe călătoria noastră. Și este așa de trist că tot mai puțini creștini declarați citesc și studiază Biblia în mod regulat. Să ținem cont însă că, dincolo de Scripturi, mai există și alte modalități de a căuta fața lui Dumnezeu. Fii atent la vorbirea lui Dumnezeu, atunci când Duhul Sfânt îți mișcă inima în timpul serviciului divin de la biserică. Învață din intervențiile Sale în viața ta și a celorlalți credincioși. În spatele lucrărilor și mesajelor Sale se află căile Sale! Hotărăște-te să devii elev al Stăpânului tău cu fiecare ocazie care ți se ivește!”

AI GRIJĂ LA CINE APELEZI (2)

„Am zis: „Îmi voi mărturisi Domnului fărădelegile!” Şi Tu ai iertat vina păcatului meu” (Psalmul 32:5)

     Când te lupți cu o apucătură sâcâitoare sau cu o dependență dură, vei găsi suport dacă apelezi la un grup de sprijin potrivit. Și când ai nevoie de ajutor, să nu-ți fie jenă să apelezi la un astfel de sprijin… Dar ai grijă cui îi mărturisești păcatele! Psalmistul a scris: „Am zis: „Îmi voi mărturisi Domnului fărădelegile!” Şi Tu ai iertat vina păcatului meu.” Iată ce am găsit scris undeva: „Nu discuta niciodată ceea ce dorești ca celălalt să uite. Cuvintele fac din gânduri o realitate; ele dau viață și longevitate subiectelor discutate. Certurile ar muri și conflictele ar înceta dacă vorbele tale nu le-ar susține. Cuvintele suflă viață peste toate lucrurile. Este scris: „Moartea şi viaţa sunt în puterea limbii; oricine o iubeşte, îi va mânca roadele” (Proverbele 18:21). Cuvintele pot răni: „Cuvintele bârfitorului sunt ca prăjiturile: alunecă până în fundul măruntaielor” (Proverbele 18:8). Nu-i poți opri pe alții să vorbească despre tine, dar nu le da tu informațiile pe care ți-ai dori să nu le știe, ori să le uite. Și nu oferi niciodată informații inutile, care implică, solicită sau pretind întrebări suplimentare. Fii precaut când îți mărturisești greșelile. Încercarea ta de a fi deschis poate fi sinceră, dar greșelile tale pot avea dimensiuni și consecințe mai mari, în mintea lor, decât lecția pe care ai învățat-o și pe care încercai să le-o împărtășești. Firește, există momente în care e benefic și chiar necesar să oferi informații și clarificări suplimentare, dar trebuie să fii înțelept. Concentrează-te asupra viitorului, nu asupra trecutului. Și nu spune niciodată nimic, din ceea ce nu ai dori să mai auzi vreodată tot restul vieții tale!” Ai grijă deci la cine apelezi, și cum o faci!

AI GRIJĂ LA CINE APELEZI (1)

„Vai de cine este singur, şi cade, fără să aibă pe altul care să-l ridice!” (Eclesiastul 4:10)

     Dumnezeu nu ne-a creat să „ne strecurăm singuri prin viață.” Cu toții avem nevoie, din când în când, de ajutor și de încurajare, dar trebuie să ai grijă la cine apelezi. Iată trei sugestii: 1) Nu apela la cineva care nu-ți poate gestiona problema. Poate vei avea parte de o ușurare temporară prin faptul că-ți împărtășești problema cu acea persoană, dar dacă nu e suficient de matură ca s-o gestioneze? Domnul Isus a zis: „pentru oricine va face să păcătuiască pe unul din aceşti micuţi, care cred în Mine, ar fi mai de folos să i se atârne de gât o piatră mare de moară, şi să fie înecat în adâncul mării” (Matei 18:6). 2) E bine să apelezi la un prieten adevărat doar dacă este matur spiritual. Biblia spune: „Prietenul adevărat iubeşte oricând, şi în nenorocire ajunge ca un frate” (Proverbele 17:17). Dar trebuie să știi că e un prieten adevărat! Apostolul Petru scrie: „dragostea acopere o sumedenie de păcate” (1 Petru 4:8). Cel care te iubește cu adevărat se roagă pentru tine și merge alături de tine până când ieși biruitor. Când te afli pe drumul greșit, prietenul nu te acoperă și nu caută scuze pentru tine, ci te trage la răspundere. 3) Când este posibil, apelează la un părinte spiritual. Apostolul Pavel spune: „chiar dacă aţi avea zece mii de învăţători în Hristos, totuşi n-aveţi mai mulţi părinţi” (1 Corinteni 4:15). Să ne gândim la calitățile unui bun părinte: el te mustră, dar nu te condamnă niciodată. Nu îți întoarce spatele. Te evaluează pe baza celor mai importante calități pe care le ai și nu pe baza defectelor. În loc să reacționeze în mod negativ la eșecurile tale, îți recunoaște potențialul și continuă să te formeze. Așadar, roagă-L pe Dumnezeu, astăzi, să-ți scoată în cale un părinte spiritual, și păstrează o comunicare regulată cu el.