CALEA PRESIUNII

„Dar strâmtă este poarta…” (Matei 7:14)

     Dacă ai ajuns la o răspântie de drumuri în viața ta, ai două opțiuni: 1) Să o iei la stânga sau la dreapta. 2) Să mergi înainte (dacă e posibil), iar dacă nu: înapoi. Nu există nici un dubiu cu privire la calea pe care dorește Dumnezeu s-o urmezi: înainte! Dacă ai vreo îndoială în această privință, citește și meditează la următoarele versete: „Vechea ta propăşire va fi mică faţă de cea de mai târziu.” (Iov 8:7). „Ei merg din putere în putere” (Psalmul 84:7). „Cărarea celor neprihăniţi este ca lumina strălucitoare, a cărei strălucire merge mereu crescând până la miezul zilei” (Proverbele 4:18). „Pune-ţi pe inimă aceste lucruri, îndeletniceşte-te în totul cu ele, pentru ca înaintarea ta să fie văzută de toţi.” (1 Timotei 4:15). Dumnezeu îți va da harul și puterea de a merge înainte și de a urma calea care îți stă înainte. Însă trebuie să fii conștient de un lucru: nu e întotdeauna o cale ușoară. Domnul Isus a zis: „Intraţi pe poarta cea strâmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare, şi mulţi sunt cei ce intră pe ea. Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă, şi puţini sunt cei ce o află” (Matei 7:13-14). Domnul Isus a rostit celebra Sa Predică de pe munte, prin care ne-a învățat cum trebuie să trăim ca cetățeni ai Împărăției Sale. E vorba despre diferența dintre „cei mulți” și „cei puțini.” Prima categorie de oameni alege calea confortului, dar cea de-a doua categorie alege calea „presiunii”. De ce? Pentru că au înțeles că indiferent cât este de grea, calea „presiunii” formează în ei caracterul lui Hristos. Deci, tu ce cale alegi?