CARE E CEA MAI MARE SLĂBICIUNE A TA?

„Harul Meu îți este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârșită” (2 Corinteni 12:9)

     Specialiștii pe probleme de autoperfecționare dau asigurări că ne putem învinge orice slăbiciune, deci așa trebuie să fie, nu? Privește în jurul tău! Realitatea nu o dovedește. Cu toate acestea, vedem oameni care, cu ajutorul lui Dumnezeu, și-au schimbat viețile prin faptul că au zidit pe principiile biblice testate în timp. Faptul că încerci să-ți „vindeci” slăbiciunile te face să-ți irosești timp prețios și energie care ar putea fi redirecționate spre scopuri mai sănătoase. De exemplu, când o persoană dependentă nu mai practică viciul, lucrul acesta înseamnă că nu mai este vulnerabilă în acel domeniu? Nu, ci înseamnă că a umplut golul cu ceva mai bun. Pavel scrie: „Nu v-a ajuns nici o ispită, care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Și Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiți ispitiți peste puterile voastre; ci, împreună cu ispita, a pregătit și mijlocul să ieșiți din ea, ca s-o puteți răbda”  (1 Corinteni 10:13). Dar cum rămâne cu toate acele slăbiciuni acceptate de societatea în care trăim și care se dau drept calități, cum ar fi perfecționismul, materialismul, spiritul de judecată și căutarea unui statut? Mulți dintre cei care s-ar rușina să recunoască faptul că sunt alcoolici sunt mândri că sunt dependenți de muncă. Mânați de teamă și obsedați de timp, ei sunt total concentrați asupra faptelor și nu asupra ființei lor. Adică până acolo când obsesia lor că nu au destul și că nu sunt așa cum trebuie îi duce la reanimare cardiacă, târguindu-se cu Dumnezeu să le mai dea o șansă. Faptul că te concentrezi constant asupra unei slăbiciuni o întărește, în timp ce aplicarea soluțiilor biblice aduce rezultate. Iar vestea bună este că, nu trebuie să faci lucrurile singur. Dumnezeu îți stă la dispoziție ca să te ajute. El i-a spus lui Pavel: „Harul Meu îți este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârșită”.