DOREȘTI SĂ AI ÎNTÂIETATE?

„În smerenie, fiecare să privească pe altul mai presus de el însuşi.” (Filipeni 2:3)

     Dacă ești o persoană care dorește să aibă întâietate, iată câteva versete din Scriptură menite să te coboare cu picioarele pe pământ, și în genunchi la rugăciune! „Nu faceţi nimic din duh de ceartă sau din slavă deşartă; ci în smerenie fiecare să privească pe altul mai presus de el însuşi. Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci şi la foloasele altora. Să aveţi în voi gândul acesta, care era şi în Hristos Isus…” (Filipeni 2:3-5). Domnul Isus așa S-a purtat cu oamenii, iar tu trebuie să faci la fel. Este lucrul acesta ușor sau comod? Nu, ci este contrar firii noastre egoiste. Și faptul că ieri ai dat dovadă de bunătate nu este o garanție că și astăzi te vei purta la fel. Bunătatea este ca o îmbrăcăminte, trebuie s-o îmbraci în fiecare dimineață și s-o porți toată ziua. „Cum pot trăi astfel?” întrebi tu. Inspirându-te zilnic din bunătatea lui Dumnezeu, hotărându-te să-i pui pe ceilalți pe primul plan, și căutând modalități de a-i susține și de a-i încuraja. Fiecare om duce o luptă de un fel sau altul, și poate că tu vei fi acea persoană de care au nevoie să le iasă în cale și să le spună o vorbă încurajatoare (vezi Proverbele 16:24). Nu-i dezamăgi! Smerenia este o atitudine pe care ți-o stabilești dinainte: „Îmi pasă de cei din jurul meu. Nu trebuie să fiu eu întotdeauna pe primul loc. Voi ajuta pe altcineva să fie biruitor.” Smerenia se roagă: „Doamne, învață-mă să-mi strunesc firea mea competitivă, și să folosesc acea energie pentru a-i iubi și a-i ridica pe alții! Amintește-mi exemplul Tău, și ajută-mă să-l urmez. Amin!”