„Domnul Dumnezeu Mi-a dat o limbă iscusită…” (Isaia 50:4)

     Prorocul Isaia scrie: „Domnul Dumnezeu Mi-a dat o limbă iscusită, ca să ştiu să înviorez cu vorba pe cel doborât de întristare. El Îmi trezeşte, în fiecare dimineaţă, El Îmi trezeşte urechea, să ascult cum ascultă nişte ucenici.” Să recunoaștem: dacă am spune tot ce gândim, i-am răni sau i-am alunga pe majoritatea celor cu care vorbim. În fiecare dintre noi există aspecte subiective și zone private. Maturitatea înseamnă să nu spunem tot ce gândim. Firește, în bună măsură, ceea ce gândim sau spunem nu a fost gândit sau spus până la capăt! De aceea trebuie să ne rugăm și să Îi cerem Domnului „o limbă iscusită”. Să citim aceste trei versete cu atenție: „Cine-şi păzeşte gura, îşi păzeşte sufletul; cine-şi deschide buzele mari aleargă spre pieirea lui” (Proverbele 13:3). „Cine îşi păzeşte gura şi limba, îşi scuteşte sufletul de multe necazuri.” (Proverbele 21:23). „Dacă crede cineva că este religios, şi nu-şi înfrânează limba, ci îşi înşală inima, religiunea unui astfel de om este zadarnică” (Iacov 1:26). Iată două situații particulare în care limba ne poate duce la necazuri: 1) Când suntem mânioși. Izbucnirile emoționale duc de obicei la comentarii nepotrivite și la exprimări pe care nu le-am gândit, și pe care mai târziu le vom regreta. 2) Când suntem obosiți. Epuizarea ne face să lăsăm garda jos și în astfel de momente ne pot scăpa vorbe necugetate. Așteaptă întotdeauna până când judecata ți se limpezește și poți înțelege lucrurile despre care urmează să-ți dai cu părerea. Apostolul Pavel a spus: „Vorbirea voastră să fie totdeauna cu har, dreasă cu sare, ca să ştiţi cum trebuie să răspundeţi fiecăruia” (Coloseni 4:6). Ce face sarea? Dă gust, conservă, curăță și vindecă. Asta trebuie să ajungă să facă și vorbele tale. Începe acum!