SĂ NE RUGĂM CUM NE-A ÎNVĂTAT ISUS (3)

„Este ceva de mirat din partea Mea?” (Ieremia 32:27)

     Cuvintele „Tatăl nostru” ne aduc aminte de dragostea necondiționată a lui Dumnezeu. Ai privit vreodată un copil bolnav dorindu-ți din inimă să-l faci bine, dar ai simțit că-ți lipsește puterea? „Care ești în ceruri” ne amintește de puterea fără margini a lui Dumnezeu de a face ceea ce noi nu putem. „Eu sunt Domnul, Dumnezeul oricărei făpturi. Este ceva de mirat din partea Mea?” Iar răspunsul este: „la Dumnezeu toate lucrurile sunt cu putinţă”. Poți avea convingerea că ceea ce dragostea lui Dumnezeu Îl îndeamnă să facă, puterea Lui Îi dă posibilitatea să facă. „Sfințească-Se Numele Tău” scoate în evidență Numele și caracterul Lui dintre toate celelalte. În limba greacă, „sfințească-Se” indică faptul că El nu e ca ceilalți, că este diferit, special, Singurul. Într-o eră în care respectul față de autoritate e pe cale de dispariție, din cauză că intră în contradicție cu autosuficiența, Domnul Isus ne învață să ne rugăm: „Tată ceresc, dă-ne puterea de a-Ți oferi locul pe care Numele tău cel sfânt și caracterul Tău le merită”. „Vie Împărăția Ta”. Domnul Isus a venit să propovăduiască Împărăția lui Dumnezeu; a fost inima evangheliei Sale. Împărăția din care a făcut parte Avraam, Isaac, Iacov, etc. a trecut. Împărăția actuală îi include pe toți cei ce Îl recunosc pe Isus ca Domn. Și Împărăția viitoare va cuprinde întregul pământ la a doua venire a lui Hristos. De fiecare dată când te supui voii lui Dumnezeu, Împărăția Lui este pusă în mișcare. Ca și credincios, tu te afli în Împărăția Lui și puterea Lui îți este accesibilă. „Facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ” (Matei 6:10). În cer, voia lui Dumnezeu nu este niciodată pusă la îndoială. Nici în viața ta nu ar trebui să fie. Și Domnul Isus ne învață să ne rugăm și să credem că ceea ce se întâmplă în cer se va întâmpla și printre noi, aici pe pământ.