ȘCOALA SUFERINȚEI

„Întristările noastre… lucrează pentru noi…” (2 Corinteni 4:17)

     Contrar a ceea ce am putea crede noi, mediul ideal pentru copiii noștri nu este o viață lipsită de probleme și de încercări. Deși ne este greu să acceptăm, copiii noștri au nevoie de micile greutăți și dezamăgiri care le ies în cale. Cum vor putea ei să facă față problemelor și frustrărilor când vor fi adulți, dacă în primii lor ani din viață au fost complet lipsiți de ele? Natura ne dovedește lucrul acesta. Un copac dintr-o pădure tropicală nu are nevoie să-și adâncească rădăcinile în căutarea apei. În consecință, el este slab ancorat și poate fi doborât chiar și de cea mai slabă rafală de vânt. În schimb, copacul care crește în deșertul arid este amenințat de mediul ostil. Cum reușește să supraviețuiască? Adâncindu-și rădăcinile la 10 m. sau chiar mai mult sub pământ în căutarea apei. Prin adaptarea și acomodarea la condiții neprielnice, copacul bine înrădăcinat devine puternic și rezistent în fața tuturor intemperiilor. Copiii noștri sunt asemenea celor două specii de copaci. Copiii care au învățat cum să-și rezolve problemele sunt mai bine ancorați și mai capabili decât cei care nu s-au confruntat niciodată cu ele. Așadar, sarcina ta nu este să elimini toate provocările cu care se confruntă copilul tău, ci să-l slujești ca un aliat de încredere, încurajându-l în frământările lui, intervenind atunci când amenințarea devine copleșitoare și fiind disponibil când se ivesc momente de criză. Tu trebuie să-i pui la dispoziție uneltele cu care să facă față problemelor și presiunilor inevitabile ale vieții. Pavel exprimă lucrul acesta în felul următor: „Căci întristările noastre ușoare de o clipă lucrează pentru noi.” Așa că, suferințele prin care trecem ne ajută să devenim mai puternici și mai rezistenți.