TIMP DE REFLECȚIE (1)

„Iată că în trupul leului era… miere” (Judecători 14:8)

     Într-o zi, Samson s-a întâlnit cu un leu și l-a ucis. Biblia spune: „După câtva timp, s-a dus iarăși… și s-a abătut să vadă hoitul leului. Și iată că în trupul leului era… miere. A luat mierea în mână, și a mâncat-o pe drum.” (Jud. 14:8-9). Putem învăța o lecție de aici. Când îți pui timp deoparte să reflectezi, descoperi „mierea” în experiențele tale, iar folosind-o vei deveni mai puternic și mai înțelept! Când reflectezi, poți vedea lucrurile în perspectivă; câștigi o nouă apreciere pentru lucruri pe care nu le-ai observat până atunci. Puțini dintre noi au o perspectivă clară în focul evenimentelor. Majoritatea dintre noi care a supraviețuit unei experiențe traumatizante evită cu orice preț să ajungă în situații similare. Lucrul acesta poate lăsa în urmă chestiuni nerezolvate, care ne leagă de mâini și de picioare. Gândirea reflexivă ne ajută să ne distanțăm de emoțiile intense ale unei experiențe și să o vedem dintr-o perspectivă diferită. Firește, acest proces reprezintă unul din primii pași pe care trebuie să-i facem pentru a scăpa de bagajul emoțional. Președintele George Washington a făcut următoarea precizare: „Nu trebuie să privim în urmă, dacă nu o facem pentru a extrage învățături utile din greșelile trecutului și cu scopul de a profita de experiența plătită cu un preț atât de mare.” Fiecare dintre noi  am fost modelați de experiențele, bune și rele, pe care le-am avut în viață. Lucrurile cu care refuzăm să ne confruntăm ne vor confrunta ele pe noi, deseori într-un mod dăunător. Ne comportăm conform problemelor nerezolvate. Dar când le scoatem la lumină și îi cerem lui Dumnezeu harul de a le confrunta în mod corect, ele își pierd puterea pe care o au asupra noastră.