„Nu te teme, căci Eu sunt cu tine… Eu te întăresc, tot Eu îţi vin în ajutor…” (Isaia 41:10)

     Când înveți să ierți și să te accepți așa cum ești, înseamnă că ai ajuns la un acord cu umanitatea ta și ai învățat să fii împăcat cu imperfecțiunile tale. Îți dai seama că ceea ce ai trăit, împreună cu harul lui Dumnezeu, te-a făcut să fii persoana care ești astăzi. Iată un comentariu al Veronicăi Shoffstall, funcționară în cadrul Națiunilor Unite: „După un timp, înveți diferența subtilă dintre a ține de mână sau a lega un suflet. Afli că iubirea nu înseamnă a te sprijini pe cineva, iar tovărășia nu înseamnă întotdeauna siguranță… că săruturile nu sunt contracte, și cadourile nu sunt promisiuni… și începi să-ți accepți înfrângerile cu capul sus și privirea înainte, cu bunăvoința unui adult, nu cu durerea unui copil, și înveți să-ți construiești toate drumurile pe ziua de azi, pentru că viitorul este prea incert pentru a-ți face planuri, iar viitorul are obiceiul de a se prăbuși în mijlocul zborului. După un timp, înveți că și soarele arde dacă te expui prea mult, așa că îți plantezi propria grădină și îți decorezi propriul suflet, în loc să aștepți ca cineva să-ți aducă flori. Și înveți că poți într-adevăr să înduri, că ești într-adevăr puternic, că ai într-adevăr valoare!” Aceste cuvinte pot fi rezumate într-o singură expresie: „A trăi viața în condițiile ei!” Este ușor de făcut? Nu. Și care ar fi soluția? În zilele în care poverile din viața ta par prea greu de suportat, bazează-te pe această promisiune a lui Dumnezeu pentru tine: „Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îţi vin în ajutor. Eu te sprijin cu dreapta Mea biruitoare.” Este o promisiune pe care chiar te poți baza – nu doar azi!

„Ca vulturul care îşi scutură cuibul… așa a călăuzit Domnul… pe poporul Său…” (Deuteronomul 32:11-12)

     În cartea Even Eagles Need a Push („Și vulturii au nevoie de-un imbold”), David McNally povestește despre o mamă vultur care își învață puii să zboare. El scrie: „Vulturoaica și-a îndemnat cu blândețe puii să se apropie de marginea cuibului. Inima îi bătea cu putere, cuprinsă de sentimente contradictorii, când a văzut rezistența lor la îndemnurile ei insistente. „De ce emoția zborului trebuie să înceapă cu frica de a cădea?” Vechea întrebare rămânea fără răspuns pentru ea. Cuibul ei era situat sus, pe o stâncă abruptă. Sub ei nu era nimic altceva decât aerul care susținea aripile fiecărui pui. „Oare este posibil ca de data aceasta să nu funcționeze?”, se gândea. Dar, în ciuda temerilor, ea știa că era momentul. Misiunea sa parentală era aproape îndeplinită. Mai rămânea o singură responsabilitate – împingerea. Vulturoaica și-a extras curajul din înțelepciunea sa înnăscută. Până când puii ei nu își descopereau aripile, nu aveau niciun scop în viață. Până când nu învățau să zboare, nu puteau înțelege privilegiul de a se fi născut vulturi. Împingerea era cel mai mare dar pe care ar putea să li-l ofere… actul suprem al iubirii. Și astfel, ea i-a împins unul câte unul… iar ei – au zburat!” Biblia spune: „Ca vulturul care îşi scutură cuibul, zboară deasupra puilor, îşi întinde aripile, îi ia și-i poartă pe penele lui, aşa a călăuzit Domnul singur pe poporul Său…” (Deuteronomul 32:11-12) Nu cumva chiar acum Dumnezeu te împinge în afara zonei tale de confort? Ți-ai pierdut slujba și siguranța financiară? Sau o relație despre care credeai că va dura toată viața? Te simți ca și cum ai fi împins din cuibul tău… în prăpastie? Nu te teme: Dumnezeu este cu tine câtă vreme ești copilul Său! Și mai mult de-atât, El te va învăța să zbori!

„Lăudați-L și binecuvântați-I Numele! Căci Domnul este bun, bunătatea Lui ține în veci…” (Psalmul 100:4-5)

     Autorul Jon Gordon scria: „Dați-mi voie să vă împărtășesc beneficiile unui cuvânt simplu: MULȚUMESC. El are puterea de a ne schimba sănătatea, fericirea și succesul. Cercetările arată că oamenii recunoscători sunt mai fericiți și mai predispuși să mențină prietenii bune. Recunoștința îmbunătățește, de asemenea, funcționarea ritmică a inimii, ceea ce ne ajută să reducem stresul, să gândim mai clar sub presiune și să ne vindecăm fizic. Este fiziologic imposibil să fii stresat și recunoscător în același timp. Când ești recunoscător, corpul și creierul sunt inundate cu endorfine care te înveselesc și te energizează. Recunoștința este esențială și pentru un mediu de lucru sănătos. Motivul principal pentru care oamenii își părăsesc locul de muncă este că nu se simt apreciați. Recunoștința este ca un mușchi: cu cât o folosim mai mult, cu atât devine mai puternică. Iată câteva modalități de a practica recunoștința în fiecare zi: 1) Fă regulat o plimbare de zece minute și spune cu voce tare pentru ce ești mulțumitor. Acest lucru te va pregăti pentru o zi pozitivă. 2) Când iei cina cu familia sau cu prietenii, du-te pe la fiecare persoană de la masă și roag-o să spună pentru ce este mulțumitoare. 3) Psihologul Martin Seligman sugerează să scriem o scrisoare în care să ne exprimăm mulțumirea față de cineva. Apoi, să vizităm acea persoană și să-i citim scrisoarea. Oamenii care fac acest lucru sunt semnificativ mai fericiți și mai puțin deprimați, după o lună. 4) Spune „mulțumesc” la locul de muncă. Când Doug Conant era directorul general al celebrei companii de conserve Campbell Soup, el a scris aproximativ 30.000 de bilete de mulțumire angajaților săi, și a energizat compania prin acest demers! Organizațiile și companiile cheltuie miliarde de dolari pe programe de recunoaștere, când cel mai eficient și ieftin ar fi un sincer MULȚUMESC!” Dumnezeu te îndeamnă azi: fii recunoscător, și spune MULȚUMESC!

„Mulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate lucrurile, căci aceasta este voia lui Dumnezeu…” (1 Tesaloniceni 5:18)

     Respirația este un proces complicat. Ea necesită precizie fiziologică: o persoană obișnuită respiră de vreo douăzeci și trei de mii de ori pe zi! Deși suntem înclinați să Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru tot ceea ce ne „taie respirația”, cred că ar trebui să nu uităm să-I mulțumim și pentru fiecare respirație! În anul 2000, pastorul Ed Dobson a fost diagnosticat cu boala neuronului motor, o boală degenerativă fără cauze sau leac cunoscute. Împărtășind despre lupta sa continuă pentru a fi recunoscător în timp ce trăiește cu o afecțiune incurabilă, Dobson scria: „Sunt multe lucruri pentru care nu sunt recunoscător! Nu mai pot să-mi închei nasturii la cămașă. Nu mai pot să-mi pun o jachetă grea sau să ridic mâna dreaptă deasupra capului. Nu mai pot să scriu sau să mănânc cu mâna dreaptă. Mănânc cu mâna stângă, și chiar și asta a început să devină o provocare. Și, cu timpul… acestea se vor agrava… Deci, pentru ce ar trebui să fiu recunoscător?! O, pentru atât de multe lucruri! Doamne, îți mulțumesc că m-ai trezit în această dimineață, că încă mă pot întoarce în pat, că încă pot să mă dau jos din pat, că pot să merg până la baie, că încă pot să mă spăl pe dinți, că încă pot să iau micul dejun, că încă mă pot îmbrăca, că încă pot să conduc mașina, că încă pot să merg… Îți mulțumesc că încă pot să vorbesc… Și lista continuă… Am învățat să mă concentrez pe ceea ce pot face, nu pe ce nu mai pot face! Am învățat să fiu recunoscător pentru lucrurile mărunte din viață, și-n special pentru multele lucruri pe care încă le pot face!” Tu, pentru ce-ar trebui să fii recunoscător, și nu ești? Mulțumește-I lui Dumnezeu pentru toate lucrurile!

„Este un om nehotărât şi nestatornic în toate căile sale.” (Iacov 1:7-8)

     Cine Îl iubești pe Dumnezeu cu adevărat, și este copilul Său răscumpărat, nu poate fi duplicitar! Deci, nu poate fi nehotărât și inconsecvent. Așadar, n-ar trebui să mai poți să gândești în două moduri diferite în același timp. De exemplu, venim la biserică ca să obținem „înțelepciunea care vine de sus” (Iacov 3:17), apoi când plecăm de la biserică urmărim și manifestăm „înțelepciunea firească” – și chiar încercăm să le combinăm! Nu așa funcționează lucrurile în Împărăția lui Dumnezeu! Nu poți amesteca benzină fără plumb cu motorină. În momentul în care o faci, ai anulat benzina fără plumb din cauza motorinei – faptul că arată ca un combustibil nu înseamnă că te va ajuta. Ce fel de creștini suntem, dacă mergem la biserică duminica pentru a ne „adânci privirea” în Cuvântul lui Dumnezeu, iar luni mergem la muncă sau la școală și ne comportăm ca niște „ascultători uituci”?! Și-apoi ne întrebăm de ce nu ne-ascultă Dumnezeu, când ne rugăm? Să ilustrăm acest lucru astfel: la radio avem diverse frecvențe – AM și FM… Ele sunt diferite, și separate. Când vrei să asculți radioul, acasă sau în mașină, trebuie să setezi ce frecvență dorești; nu poți asculta și AM și FM în același timp, chiar dacă la aparat ai ambele opțiuni. Ai înțeles ideea? Biblia spune: „Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă şi fără mustrare, şi ea îi va fi dată. Dar s-o ceară cu credinţă, fără să se îndoiască deloc, pentru că cine se îndoieşte seamănă cu valul mării, tulburat şi împins de vânt încoace şi încolo. Un astfel de om să nu se aştepte să primească ceva de la Domnul, căci este un om nehotărât şi nestatornic în toate căile sale.” (Iacov 1:5-8) Deci, Dumnezeu răspunde la o credință statornică și focalizată pe Cuvântul Său… care astăzi îți spune clar: nu fi nehotărât!

„Mărturisiţi-vă unii altora păcatele şi rugaţi-vă unii pentru alţii, ca să fiţi vindecaţi.” (Iacov 5:16)

     Cu toții facem greșeli, judecăm greșit anumite probleme, și la un moment dat o luăm pe căi greșite – suntem oameni… Adevărul este că greșelile sunt o modalitate prin care putem învăța și putem deveni mai înțelepți. Dar, din cauza fricii de a fi criticați sau de a ne pierde prestigiul, încercăm adesea să ne ascundem greșelile. Singura calamitate reală, legată de greșeli, este să nu învățăm nimic din ele! Faptul că nu ne recunoaștem greșelile reprezintă o piedică în calea creșterii spirituale. Ia aminte la cuvintele Domnului când i-a avertizat pe evrei, prin profetul Ieremia, să învețe din greșelile lor: „Spune-le: ‘Aşa vorbeşte Domnul: «Cine cade şi nu se mai scoală? Sau cine se abate fără să se întoarcă iarăşi?»” (Ieremia 8:4) Este o ușurare pentru tine și o inspirație pentru ceilalți când îți poți recunoaște greșelile, fără să te lași definit sau descurajat de ele. S-ar putea ca anumite persoane sau circumstanțe să ne fi influențat deciziile, dar, în final, fiecare dintre noi este responsabil pentru ceea ce face. Când facem o greșeală, fapta pe care o facem este alegerea noastră. Cea mai bună abordare pentru a face față greșelii tale este să-ți asumi responsabilitatea completă, să înveți din ea, să decizi cum să nu o repeți – și să mergi mai departe. Interesant este că ceilalți oameni se vor conecta mai mult cu tine și te vor respecta mai mult atunci când ești capabil să-ți recunoști slăbiciunile. Și asta le dă libertatea de a face același lucru. Smerenia este una dintre calitățile pe care oamenii le apreciază la ceilalți; mândria este urâtă – chiar și de către persoanele mândre! Așadar, recunoaște-ți greșelile și slăbiciunile!

„Dacă este cu putinţă, întrucât atârnă de voi, trăiţi în pace cu toţi oamenii.” (Romani 12:18)

     Pastorul și autorul Chuck Swindoll povestea că, pe când era tânăr, nu putea înțelege cum două persoane care Îl iubesc pe Domnul și cred în Biblie pot ajunge la concluzii diferite: „În gândirea mea simplistă, eram convins că toate mințile evlavioase trebuie să ajungă la concluzii identice. Am descoperit curând însă nu doar că existau opinii diferite, ci și că Dumnezeu are îndrăzneala să-i binecuvânteze pe cei care nu sunt de acord cu mine! El nu este nici pe departe atât de îngust la minte precum mulți dintre copiii Săi. Este mult mai ușor să trăiești cu Dumnezeu. El este tolerant, plin de mai mult har și iertare decât noi toți!” Pentru a arăta har în momente dificile, trebuie să înțelegi și să accepți și aceste două lucruri: 1) Opiniile și convingerile oamenilor vor fi adesea diferite de ale tale! Da, nu trebuie să faci niciodată compromisuri în ceea ce privește adevărul biblic și valorile fundamentale, dar nu costă mai mult să ai tact și să fii plin de bunătate decât să fii critic și caustic. Și acest lucru este valabil mai ales când este nevoie de confruntare și mustrare. Apostolul Pavel scria: „Chiar dacă un om ar cădea deodată în vreo greşeală, voi, care sunteţi duhovniceşti, să-l ridicaţi cu duhul blândeţii.” (Galateni 6:1) Reține și prețuiește expresia „cu duhul blândeții”! Ai înțeles ideea? 2) Perspectiva fiecăruia are o anumită valoare. Când crești într-o familie care funcționează pe baza unei scale a dreptății de tip alb/negru, bine/rău – de regulă persoana care „are dreptate” este lăudată, în timp ce persoana care „greșește” este taxată! Și e păcat, pentru că, în general, problemele vieții nu sunt de genul „eu am dreptate și tu greșești”, ci mai degrabă de genul „eu văd lucrurile așa, și tu le vezi altfel”! Așadar, înainte de a intra în conflict cu cineva, întreabă-te dacă este mai importantă nevoia ta de a mustra acea persoană decât dorința de a te conecta cu ea. Așa că, „dacă este cu putință” dă dovadă de har, în fața provocărilor!

„Dacă suferiţi cu răbdare… lucrul acesta este plăcut lui Dumnezeu.” (1 Petru 2:20)

     S-ar putea ca unii dintre noi, aflați astăzi în examene la „școala vieții”, să-și pună întrebarea atât de frecventă: „De ce trec prin asta? De ce eu?” Pentru că Dumnezeu te iubește personal, și este mai interesat de caracterul tău decât de confortul tău! Autoarea creștină Patsy Clairmont scria: „Jason, cel mai mic dintre copiii noștri, are două obiective în viață: unul este să se distreze, iar celălalt – să se odihnească. Și le îndeplinește pe amândouă destul de bine! Așadar, n-ar fi trebuit să fiu surprinsă de ce s-a întâmplat când l-am trimis la școală într-o zi de toamnă. În timp ce Jason se îndrepta spre autobuz, eu recapitulam deja provocările și ordinea lor de abordare în ziua plină ce-mi stătea în față… Ciocănitul la ușă m-a surprins și mi-a perturbat ritmul dimineții, lucru care nu mi se întâmplă prea des. M-am repezit la ușă, am deschis-o brusc – și-n fața mea stătea… Jason. „Ce faci aici?”, l-am întrebat. „Am renunțat la școală”, mi-a spus el. „Ai renunțat la școală?”, am repetat eu, neîncrezătoare, la un nivel de decibeli deja prea ridicat pentru urechile umane. Am înghițit în sec și am încercat să-mi amintesc ceva din psihologia maternă. Dar tot ce mi-a venit în minte a fost „O problemă rezolvată la timp te scutește de multe bătăi de cap mai târziu”, precum și „Înfometează febra, hrănește răceala”… Mi s-a părut însă că niciuna nu părea să se aplice dilemei unui copil de șase ani care tocmai făcuse o declarație gravă! Așa că l-am întrebat: „De ce ai renunțat la școală?” Fără ezitare, el a declarat: „E prea lungă, e prea grea și e prea plictisitoare!” „Jason”, i-am răspuns instantaneu, „tocmai ai descris viața. Urcă în autobuz și du-te la școală!” Ap. Petru tocmai ce ne-a spus: „Dacă suferiţi cu răbdare, când aţi făcut ce este bine, lucrul acesta este plăcut lui Dumnezeu.” Deci, când te afli în „școala vieții”, bucură-te – Dumnezeu te pregătește pentru lucruri mai mari și mai bune! Așa că… urcă în autobuz!

„Cum îşi va ţine tânărul curată cărarea? Îndreptându-se după Cuvântul Tău.” (Psalmul 119:9)

     Când cedăm în fața ispitei, este ușor să dăm vina pe alții și pe mediul în care trăim. Spunem adesea: „Femeile se îmbracă prea provocator astăzi. Bărbații sunt prea agresivi și posesivi. Mass-media este prea explicită.” Da, aceste afirmații pot fi adevărate, dar nu ne ajută să învingem tacticile ispititorului. Nici chiar expresia atribuită lui Charlie Chaplin despre nostalgia prezentului după un trecut idealizat, nu ne ajută. El a spus: „Lucrurile nu mai sunt ce erau odată, și probabil că niciodată nu au fost!” Lentilele roz pot fi înșelătoare, când e vorba să ne uităm în urmă. Satana, dușmanul nostru, nu și-a schimbat tacticile. Ele încă funcționează pentru că natura umană nu s-a schimbat. Împăratul David a învățat în mod dureros că nu rutina de îmbăiere a Bat-Șebei a fost cauza eșecului său. Asumându-și responsabilitatea pentru comportamentul său, el s-a rugat: „îmi cunosc bine fărădelegile şi păcatul meu stă necurmat înaintea mea. Împotriva Ta, numai împotriva Ta am păcătuit şi am făcut ce este rău înaintea Ta…” (Psalmul 51:3-4) David a învățat două lecții importante din această experiență dureroasă: 1) Că iertarea, eliberarea și restaurarea încep prin pocăință și asumarea responsabilității pentru faptele sale. Și a mai învățat, de asemenea, că 2) Puterea de a menține sub control firea plină de pofte izvorăște din timpul petrecut regulat în Cuvântul lui Dumnezeu, și nu din eforturile proprii. Psalmistul întreabă: „Cum îți va ține tânărul curată cărarea?” Răspunsul lui Dumnezeu nu este misterios sau greu de înțeles. Soluția Sa universală este și azi aceeași: „Îndreptându-se după Cuvântul Tău.” Noua atitudine și puritatea inimii lui David au venit din practicarea acestui adevăr: „Strâng Cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta.” (Psalmul 119:11) Este o formulă a victoriei care va funcționa și pentru tine!

„Umblaţi cârmuiţi de Duhul şi nu împliniţi poftele firii pământeşti.” (Galateni 5:16)

     Pofta este la fel de firească pentru noi ca respirația. Firea noastră pământească trăiește pentru a-și împlini dorințele egoiste. Nu se satură niciodată și nu încetează să dorească mai mult. În schimb, omul nostru nou tânjește după mai mult din ceea ce-L satisface pe Duhul Sfânt, care trăiește în duhul nostru răscumpărat. Suntem mai familiarizați cu atracția firii pământești, deoarece am investit mai mult timp și energie în cultivarea ei. Înțelegem urgența, atracția, controlul și forța ei convingătoare. Dar, pe măsură ce investim același timp și energie în ceea ce-L mulțumește pe Duhul Sfânt, experimentăm împlinirea și puterea pe care numai Duhul le poate aduce! Deci, ce înseamnă cu adevărat „a umbla cârmuit de Duhul”? Apostolul Pavel ne spune să „umblăm cârmuiți de Duhul și să nu împlinim poftele firii pământești” (Galateni 5:16), dar și: „Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne poartă totdeauna cu carul Lui de biruinţă în Hristos şi care răspândeşte prin noi în orice loc mireasma cunoştinţei Lui.” (2 Corinteni 2:14) Există o cale de a trăi deasupra atracției gravitaționale a firii pământești, o cale care învinge ciclul constant al înfrângerii și al pocăinței. Firește, Dumnezeu este un Dumnezeu al iertării și al restaurării, care acceptă mărturisirile sincere din inimile poporului Său și care ne iartă toate păcatele (vezi 1 Ioan 1:9). Dar „viața din belșug” înseamnă să trăiești în așa fel încât să-ți petreci cea mai mare parte a timpului bucurându-te de victorie! Așa cum „a trăi în firea pământească” înseamnă „a trăi în conformitate cu poruncile naturii tale umane”, „a trăi în Duhul” înseamnă „a trăi în conformitate cu călăuzirea Duhului Sfânt”, așa cum ni se detaliază în Cuvântul lui Dumnezeu. Așadar, umblă „cârmuit de Duhul” și nu vei „împlini poftele firii pământești”! Ia pentru tine azi acest Cuvânt!