„Fiule, dacă-ți va fi inima înțeleaptă, inima mea se va bucura.” (Proverbele 23:15)

     Dacă ești părinte, îți dorești ca pruncii tăi să sfârșească bine, iar cel mai bun mod de a face acest lucru este prin modelarea unui comportament adecvat acasă (vezi Efeseni 5:1). Așadar, dacă ești părinte trebuie să înveți să spui „nu”. Susan Alexander Yates spunea: „Pur și simplu există prea multe cerințe și provocări, și prea puțin timp. Maturitatea înseamnă să înveți să amâni ce ți-ar plăcea foarte mult să faci acum, pentru a te concentra pe ceva și mai important. Poate că este vorba de acea oportunitate de carieră pentru a putea avea mai mult timp cu copiii tăi, sau acea ieșire cu prietenii tăi pentru a fi disponibil atunci când adolescenții tăi și-au invitat prietenii la tine acasă. Poate că trebuie să spui „nu” înscrierii copiilor într-o nouă echipă sportivă pentru ca familia să poată lua cina împreună. Întreabă-te: peste 10 ani, ce va conta cel mai mult – că ți-ai înscris copilul la încă o activitate și ați petrecut serile separat, sau că ai spus „nu” și ați luat cina în familie? Sau că ai participat la încă un comitet, sau că ai spus „nu” pentru a putea petrece mai mult timp cu soțul tău, cu soția ta și cu copiii? Urmează-L pe Hristos cu forțe proaspete. Roagă-te și tu rugăciunea împăratului David: „Dă-mi iarăşi bucuria mântuirii Tale şi sprijină-mă cu un duh de bunăvoinţă!” (Psalmul 51:12) Propune-ți să-ți recapeți această bucurie. Diversifică timpul petrecut singur cu Dumnezeu. Găsește un subiect nou pentru studiul Bibliei. Începe un jurnal nou. Dacă încă te simți surmenat, roagă-L pe Dumnezeu să-ți arate motivul. Există vreun păcat în viața ta pe care îl ignori? O relație greșită, gelozie, autocompătimire? Biblia spune: „Să dăm la o parte orice piedică şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne şi să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte. Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus…” (Evrei 12:1-2) Așadar, fii mereu conștient că odraslele tale sunt cu ochii pe tine!

„Urmaţi dar pilda lui Dumnezeu ca nişte copii preaiubiţi.” (Efeseni 5:1)

     Susan Alexander Yates, autoare a numeroase cărți pe teme de familie, ne oferă sfaturi biblice despre cum să ne influențăm copiii. (Dacă nu ești părinte, folosește aceste sfaturi ca ajutor pentru a avea o influență pozitivă asupra copiilor sau familiilor din comunitatea ta.) 1) Întinde o mână de ajutor necreștinilor. Dacă dorești ca pruncii tăi să crească în credință, pune-i lângă oameni care au nevoie de credință. Dumnezeu ne-a chemat să fim „sare și lumină” (vezi Matei 5:13-16), dar acest lucru nu se va întâmpla dacă îți petreci tot timpul numai printre credincioși. În plus, copiii sunt mai predispuși să ajungă la alții atunci când văd acest model în familie. Împrietenește-te cu cineva care nu este credincios (un vecin, un coleg de serviciu, un profesor sau antrenor, sau coafeza ta). O astfel de relație poate părea înfricoșătoare, dar atunci când riști, Dumnezeu va lucra prin tine în moduri interesante. 2) Modelează recunoștința. Nimănui nu-i place un copil văicăreț, nici măcar lui Dumnezeu. El Se bucură când Îl apreciem, aceasta Îi încântă inima. Arată-I recunoștință lui Dumnezeu și celor din jur, iar copiii tăi te vor copia. Copiii învață de la părinții lor, și le preiau atitudinea. Starea ta de spirit influențează atmosfera din casa ta, deci dacă tu te plângi, și ei se vor plânge. Iar dacă stărui asupra aspectelor negative, ei învață să se concentreze asupra a ceea ce lipsește. 3) Fă-ți timp pentru soțul tău/soția ta. Suntem ocupați cu copiii, slujbele și activitățile de la biserică și credem că vom petrece timp cu soțul/soția când lucrurile se vor calma. Problema este că aproape niciodată nu se întâmplă așa! Nu lăsa buruienile așa-ziselor lucruri urgente să vă sufoce relația. Hrănește-o; caută modalități de a te apropia de soțul/soția ta. Începe cu o întâlnire săptămânală. Siguranța copiilor tăi se bazează pe faptul că știu că îi iubești, iar aceasta crește atunci când ei văd că părinții lor se iubesc unul pe celălalt! Biblia spune: „Tatăl celui neprihănit se veseleşte şi cel ce dă naştere unui înţelept se bucură.” (Proverbele 23:24) Tu crești următoarea generație, iar ei trebuie să știe că o căsnicie fericită necesită timp și efort!

„Dacă nu vor vorbi aşa, nu vor mai răsări zorile pentru poporul acesta.” (Isaia 8:20)

     Când au fost întrebați dacă cred că Biblia este Cuvântul inspirat și infailibil al lui Dumnezeu și dacă doresc un exemplar, majoritatea tinerilor americani cu vârste cuprinse între șaisprezece și douăzeci și nouă de ani au răspuns: „Da. Dă-mi-o! Dar dacă nu o trăiești, nu mi-o da!” Este un răspuns sincer! Gândește-te la asta: cine a spus prima minciună înregistrată vreodată? Satan. În grădina Edenului, el a convins-o pe Eva că era în regulă să mănânce fructul oprit și că Dumnezeu nu vorbea serios. Și încă mai vehiculează aceeași minciună! O auzi în comentarii ca acestea: 1) „Poți interpreta Biblia în multe moduri!” Pare corect, până când citești asta: „Mai întâi de toate, să ştiţi că nicio prorocie din Scriptură nu se tâlcuieşte singură. Căci nici o prorocie n-a fost adusă prin voia omului; ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânaţi de Duhul Sfânt.” (2 Petru 1:20-21) În Isaia 8:20 citim: „Dacă nu vor vorbi aşa, nu vor mai răsări zorile pentru poporul acesta.” Noi trebuie să fim neclintiți când afirmăm că „Doi plus doi egal patru”; în caz contrar, suntem cu toții vinovați de încălcarea slovei Scripturi și dăm loc interpretărilor și judecăților celorlalți – iar cineva va trage ponoasele. 2) „Nu contează ce crezi atâta timp cât ești sincer!” Serios? Ce se întâmplă dacă te înșeli sincer? Dacă un medic îți prescrie un medicament greșit, acesta te-ar putea ucide în loc să te vindece! 3) „Decât să jignești pe cineva, mai bine nu-i spune nimic!” Dacă ar arde casa respectivului, nu l-ai avertiza pentru a salva ce se mai poate?! Înainte de a fi trădat, Domnul Isus a spus: „În noaptea aceasta, toţi veţi avea un prilej de poticnire” (Marcu 14:27). Adevărul doare, dar vindecă. Așadar, să fim credincioși față de Sfânta Scriptură!

„Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac!” (Luca 23:34)

     De-a lungul timpului, au existat societăți care îi pedepseau pe cei care comiteau adulter punându-i să poarte un mare A de culoare stacojie aplicat pe veșminte, identificându-i public cu comportamentul lor. Iar dacă erai prins la furat, te puneau să târăști o bilă din metal cu un lanț în jurul ei. Poate că spui: „Ei bine, au meritat-o!” Chiar așa? Domnul Isus a spus că dacă pur și simplu poftești pe cineva, ai comis adulter în inima ta! (vezi Matei 5:28) Apoi, El a continuat spunând că standardul de judecată pe care îl impui celorlalți este același standard după care vei fi judecat (vezi Matei 7:1-2). Dumnezeu nu este blând cu păcatul, ca atare El va face două lucruri: 1) El nu va trece pur și simplu cu vederea păcatul tău. Biblia spune că „Domnul pedepseşte pe cine iubeşte…” (Evrei 12:6) 2) El nu-ți va întoarce spatele. De unde știm? Din Biblie. Apostolul Pavel scrie: „Nimic nu ne poate despărți de dragostea lui Dumnezeu…” (vezi Romani 8:38-39) Așadar, atunci când cineva te rănește, Dumnezeu spune că trebuie să-l iertăm și să uităm! Altfel, modul în care gândim, acționăm și vorbim va suferi modificări. În plus, ne va ține legați de amintiri vechi, dureroase. „Dar e așa de greu să ierți!”, spui tu. De aceea Domnul Isus a spus să te rogi pentru cei care se poartă urât cu tine (vezi Matei 5:44). Iertarea cuiva începe cu rugăciunea pentru acea persoană. Tu spui: „Dar aș dori să înțeleg de ce a făcut-o…” De ce? Pentru că oamenii înțelepți fac lucruri prostești, oamenii buni fac lucruri rele, iar oamenii rătăciți nu știu ce fac. Domnul Isus S-a rugat pentru cei care L-au răstignit: „Tată, iartă-i, că nu știu ce fac!” Într-o zi, poate vei înțelege ce l-a motivat pe cel ce te-a rănit. Dar chiar dacă nu înțelegi, este de datoria ta să ierți și să uiți!

„Doamne, numai Tu poţi veni în ajutor.” (2 Cronici 14:11)

     Confruntat cu un dușman pe care nu-l putea învinge de unul singur, regele Asa s-a rugat: „Doamne, numai Tu poţi veni în ajutor celui slab ca şi celui tare, vino în ajutorul nostru, Doamne, Dumnezeul nostru! Căci pe Tine ne sprijinim şi în Numele Tău am venit împotriva acestei mulţimi. Doamne, Tu eşti Dumnezeul nostru: să nu iasă biruitor omul împotriva Ta!” Domnul a lovit pe etiopieni dinaintea lui Asa şi dinaintea lui Iuda.” (2 Cronici 14:11-12) Comentatorul american F.B. Meyer scria: „Adu-i aminte lui Dumnezeu întreaga Sa responsabilitate: „Doamne, numai Tu poți veni în ajutor!” Șansele ca dușmanul să-l înfrângă pe Asa erau enorme. Erau un milion de oameni înarmați… alături de trei sute de care. Părea imposibil ca Israel să reziste în fața acelei mari mulțimi. Nu existau aliați care să-i vină în ajutor: singura lui speranță era Dumnezeu. Asa nu avea pe nimeni alături care să-l ajute. S-ar putea ca dificultățile tale să fi ajuns la un nivel atât de alarmant, încât să fii nevoit să renunți la orice ajutor din partea oamenilor, la care ai recurs altădată, în încercări mai mici, și să te întorci la prietenul tău Atotputernic. Pune-L pe Dumnezeu între tine și dușman. În credința lui Asa, Iahweh stătea între puterea etiopianului Zerah și el, care nu avea nicio putere. Și nu s-a înșelat! Etiopienii au fost nimiciți în fața Domnului și în fața oștirii Sale, ca și cum luptători cerești s-ar fi aruncat împotriva dușmanului în numele lui Israel. Dumnezeul nostru este Domnul oștirilor, care poate chema oricând întăriri neașteptate în ajutorul poporului Său. Crede că El este acolo între tine și dificultățile tale, iar ceea ce te supără va fugi dinaintea Lui, ca norii mânați de vântul puternic.” Așadar, cheamă-L pe Dumnezeu în ajutor!

„M-au părăsit… și-au săpat… puţuri crăpate, care nu ţin apă.” (Ieremia 2:13)

     Din fire, noi suntem persoane dominate de dorințe. Ne dorim lucruri la fel cum respirăm. Problema este că, atunci când obținem ceea ce vrem, constatăm că nu am apucat și fericirea după care tânjim. Așa încât, continuăm să căutăm alte (tot mai multe) lucruri… De această chestiune se ocupă magazinele online. Așa că lucrurile care erau plasate la categoria „dorințe” sunt trecute în categoria „nevoi”. Potrivit unui teolog, iată cu ce problemă ne vom confrunta: „Nu ne putem sătura de ceea ce nu avem nevoie. Indiferent cât de mult avem, rămânem oameni care „nu au suficient”. Pentru astfel de oameni, nu există satisfacție sufletească durabilă. Am văzut o reclamă care conținea sloganul „Ieri nu știam că există, astăzi nu pot trăi fără!” Se numește „mitul trebuie-să-ai-mai-mult”, sau „mitul cândva-mai-mult-va-fi-suficient”. Dacă ne asumăm astfel de mituri, ne vom petrece viața căutând altceva-mai… Ar putea fi o mașină, un post, o femeie frumoasă ori un bărbat chipeș… Poate fi, în funcție de vârstă, un iPod, un Lamborghini sau o păpușă Tickle Me Elmo. Continuăm să sperăm că următorul lucru va fi împlinirea, sursa de satisfacție adevărată pentru sufletele noastre. Pentru câteva minute, sau poate câteva zile, experimentăm adevărata satisfacție sufletească… care apoi se volatilizează repede… Pentru că întotdeauna dispare!” Trebuie să înțelegem un lucru: numai Domnul Isus poate satisface deplin și veșnic setea sufletului nostru, orice altceva dezamăgește. Dumnezeu a spus: „Poporul Meu a săvârşit un îndoit păcat: M-au părăsit pe Mine, Izvorul apelor vii, şi şi-au săpat puţuri, puţuri crăpate, care nu ţin apă.” Dacă te-ai săturat să trăiești o viață goală, vino la Isus. El nu te va dezamăgi!

„Creşteţi-i în mustrarea şi învăţătura Domnului.” (Efeseni 6:4)

     Rolul de părinte nu se termină când copilul tău devine adolescent. Adolescenții sunt doar mai mobili, petrec mai puțin timp cu tine și sunt mai independenți. În această etapă a vieții, ei apreciază și imită colegii… care sunt la fel de imaturi ca ei! Și chiar dacă ai pus bazele morale și spirituale, în primii lor ani de viață, se vor întâmpla lucruri care te vor face să te întrebi: „Ce s-a întâmplat? Unde am greșit?” Răspuns: „Este adolescența!” Este creierul adolescentului; așa este cablat. Lobii frontali – responsabili de dezvoltarea morală, reactivitatea emoțională, controlul impulsurilor și luarea deciziilor – nu sunt încă complet dezvoltați. Lobii frontali nu își vor termina creșterea înainte de vârsta de 20 de ani, iar uneori chiar mai târziu. Dar ce s-a întâmplat cu toate acele povestiri biblice și cu eforturile tale de a le insufla convingeri divine? Totul este acolo, uitat temporar în acei lobi în dezvoltare! Ei nu sunt răi sau ignoranți, deși uneori par să acționeze astfel. Nu ți-au abandonat învățăturile. Sistemele de convingeri pe care i-ai ajutat să le construiască mai devreme nu au fost șterse – au fost transferate într-un „fișier în așteptare” până când vor sosi noile celule ale creierului care le restabilesc sănătatea. Și vor sosi! Misiunea ta este să eviți panica, să te rogi și să-I permiți lui Dumnezeu să lucreze asupra lor, să-i iubești necondiționat și să fii ancora lor. Rămâi tare și trăiește după principiile tale. Demonstrează empatie, dar învață-i totodată că deciziile lor îi afectează și pe ceilalți membri ai familiei. Ajută-i să învețe autocontrolul, și lasă-i să confrunte consecințele! Fii răbdător, susține-i și nu renunța niciodată la ei. Ai sădit în ei sămânța Cuvântului lui Dumnezeu și (cf. Galateni 6:9) „la vremea potrivită, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală”!

„Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze…” (Proverbele 22:6)

     Formarea unui copil este atât o provocare, cât și o recompensă. Prin modelarea sistemului lui de convingeri, îi ajuți creierul în dezvoltare să stabilească căi neuronale permanente care îi vor ghida creșterea morală și spirituală. Neurologii Andrew Newberg și Mark Robert Waldman, autorii cărții Born to Believe („Născut pentru a crede”), subliniază importanța perioadei cuprinse între șapte și zece ani. În acest răstimp, un copil are cea mai mare disponibilitate și capacitate să prindă conceptul unui Dumnezeu pe care nu Îl poate vedea, simți sau auzi. Newberg și Waldman sugerează, de asemenea, că instrumentul nostru cel mai eficient pentru a pune semințele credinței în această etapă este povestirea, nu predicarea sau moralizarea. Povestirile care încorporează principii divine, comportamente morale (curaj, credință, dragoste, compasiune și iertare) sunt ingrediente binevenite și ușor de digerat pentru construirea caracterului creștin. Povestirea a fost modul prin care Dumnezeu i-a instruit pe israeliți să-i învețe pe copiii lor căile și Cuvântul Său – și așa au apărut istorisirile despre Adam și Eva, Noe, Daniel, Estera, Samson, Rut și David… iar mai târziu, în căminele creștine, cele despre nașterea, viața, lucrarea, minunile, învățătura, moartea și învierea lui Hristos au stârnit inimile, interesul și imaginația, transmițând principii durabile, care schimbă vieția! Studiile arată că sistemele de convingeri ale adulților sunt puternic influențate de poveștile pe care le-au auzit în copilărie. Așadar, seamănă povestiri care vor deveni fundamentul caracterului lor și baza unei vieți de credință. În calitate de părinte, tutore sau profesor, este datoria ta să le încurajezi și să le stimulezi creierul în dezvoltare către convingeri sănătoase, decizii bune și un stil de viață evlavios!

„Acum dar nu este nicio osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus…” (Romani 8:1)

     Odată ce am înțeles că dragostea lui Dumnezeu pentru noi se bazează pe ceea ce Hristos a făcut pentru noi, și nu pe ceea ce facem noi înșine, lupta s-a încheiat. Acum putem înceta cu străduința de a-L face să ne iubească și Îl putem sluji pe Dumnezeu – pentru că știm de-acum că El ne iubește și că nu trebuie să încercăm să-L impresionăm. Nu ne mai temem să fim respinși de El din cauza greșelilor noastre. Atunci când facem ceva greșit, tot ce trebuie să facem este să ne mărturisim Domnului, să ne pocăim, să primim iertarea lui Dumnezeu și să respingem învinovățirile lui Satan – pentru că am fost iertați! Înțelegerea faptului că suntem iubiți și acceptați chiar dacă suntem imperfecți este o mare ușurare! A-L sluji pe Dumnezeu din dorință și nu din obligație ne aduce o eliberare incredibilă! În momentul în care ne punem încrederea în Hristos, Dumnezeu ne vede ca fiind neprihăniți din acel moment. El nu ne acceptă datorită performanțelor noastre, ci datorită relației noastre cu El prin Hristos. Și trebuie să ne decidem să credem acest lucru și să ne bazăm pe el. Un pastor scria: „Devenim ceea ce credem că suntem; prin urmare, pe măsură ce acceptăm că suntem împăcați cu Dumnezeu, comportamentul nostru se va îmbunătăți. Vom face lucrurile corect și cu mai puțin efort. Indiferent de ce ți-au spus alții că nu ești, Dumnezeu Se bucură să-ți spună în Cuvântul Său cine și cum ești tu în El – iubit, valoros, prețios, talentat, înzestrat, capabil, puternic, înțelept și răscumpărat.” Așadar, fă-ți timp și repetă aceste nouă adjective cu voce tare: „Sunt iubit, valoros, prețios, talentat, înzestrat, capabil, puternic, înțelept și răscumpărat!” Așa te vede Dumnezeu și așa trebuie să începi să te vezi și tu!

„Orice gând îl facem rob ascultării de Hristos.” (2 Corinteni 10:5)

     Când citim aceste cuvinte: „Noi răsturnăm izvodirile minții și orice înălțime care se ridică împotriva cunoștinței lui Dumnezeu , și orice gând îl facem rob ascultării de Hristos”, tindem să credem că este vorba despre înrobirea gândurilor păcătoase și scoaterea lor din mintea noastră. Și așa și este! Dar este vorba și despre luarea în captivitate a gândurilor creative și păstrarea lor în mintea noastră. Acest verset se referă și la modul de administrare a fiecărui cuvânt, fiecărui gând, fiecărei impresii și-a fiecărei revelații inspirate de Duhul lui Dumnezeu. Un pastor a scris: „Cuvântul aramaic pentru „rugăciune” înseamnă „a pune o capcană”. Ne gândim adesea la rugăciune ca la nimic altceva decât cuvinte adresate lui Dumnezeu… dar poate că este mai mult decât atât! Rugăciunea este și momentul în care Dumnezeu ne vorbește prin vise, dorințe, îndemnuri, impresii și idei. Rugăciunea este mecanismul prin care voia lui Dumnezeu este revelată și captată. Iar abilitatea noastră de a ne ruga este cea care va determina, în cele din urmă, potențialul creativ. O modalitate de a pune capcane ale rugăciunii este prin ținerea unui jurnal de rugăciune. Jurnalul este una dintre cele mai neglijate și subapreciate discipline spirituale în cultura noastră de tip multitasking.” Tu ai un jurnal? Jurnalul surprinde călătoria vieții tale. Îți arată cât de departe ai ajuns și cât de departe mai ai de mers. Îți amintește de harul lui Dumnezeu atunci când te-ai poticnit și de credincioșia Sa care te-a adus înapoi pe drumul cel bun după ce o luaseși pe cel greșit. Atunci când „pui o capcană” prinzi fiecare experiență și storci din ea înțelepciunea pentru a fi mai bun și mai puternic. Trebuie să „scrii prorocia” (Habacuc 2:2). Unii dintre noi fac acest lucru digital, iar alții cu creion și hârtie… Ceea ce contează este să ții evidența a ceea ce face Dumnezeu în mintea ta, în inima ta și în viața ta!