„Mulţumesc Dumnezeului meu pentru toată aducerea aminte pe care o păstrez despre voi.” (Filipeni 1:3)

     Apostolul Pavel dedică un întreg capitol din epistola către Romani pentru a-i numi pe mulți dintre cei care l-au ajutat, exprimându-și aprecierea față de ei. Arătând că îți pasă de oameni, dincolo de ceea ce pot face pentru tine, le dai de înțeles că ții cu adevărat la ei! Lauda sinceră îi poate energiza, și îi poate face să înflorească precum florile ofilite care tocmai au fost udate. O, ce beneficii ar culege un soț sau o soție (sau oricine altcineva) dacă și-ar exprima aprecierea pentru fiecare lucru, chiar și pentru lucrurile mărunte! În cazul în care sentimentului recunoștinței a pălit și iei gesturile frumoase de bunătate, și efortul sau munca depusă pentru tine, ca pe un lucru de apucat, considerând că ți se cuvin în mod natural, atunci citește următoarea listă de sarcini și responsabilități pentru care ar trebui să-ți arăți aprecierea: Curățenia din casă. Pregătirea mâncării. Plata facturilor. Mersul la serviciu. Cheltuirea înțeleaptă a banilor. Cumpărarea produselor alimentare. Spălarea și împăturirea hainelor. Îmbăierea copiilor. Dusul gunoiului. Alimentarea mașinii cu combustibil. Punctualitatea. Udarea gazonului sau a plantelor. Trimiterea felicitărilor la ocazii speciale. Alegerea cadourilor de ziua de naștere pentru familie. Susținerea carierei tale. Asumarea responsabilității. Ascultarea… Și lista ar putea continua la nesfârșit! Ce trebuie să faci? Propune-ți să apreciezi cel puțin un lucru pe zi pentru o anumită persoană din viața ta. Sugerăm celor căsătoriți să înceapă cu soția sau soțul… Dacă ești bărbat, nu fi atât de nesigur încât să te temi că vei părea slab dacă începi să observi lucrurile mărunte. E nevoie de un bărbat adevărat pentru a privi dincolo de propriile nevoi și pentru a recunoaște eforturile altuia. Când ești sigur de propria identitate, ești capabil să le dai oamenilor mai multă putere, ținându-i la curent cu informațiile, având încredere în ei, îngrijindu-te de ei și apreciindu-i. Așadar, arată-ți recunoștința!

„Puneţi-vă toată puterea ca să păziţi şi să împliniţi tot ce este scris în cartea legii lui Moise.” (Iosua 23:6)

     După ce Israel a intrat în Țara Promisă, Domnul le-a dat odihnă și i-a scăpat de toți vrăjmașii. Iosua era înaintat în vârstă și i-a sfătuit să-și „pună toată puterea ca să păzească şi să împlinească tot ce era scris în cartea legii lui Moise.” Ce putem învăța de aici? Că trebuie să ne identificăm valorile fundamentale – și să trăim după ele. Filozoful elvețian Henri-Frederic Amiel a spus: „Omul care nu are o viață interioară este sclavul mediului înconjurător.” Valorile tale fundamentale sunt principiile care te ghidează în viață. Ele sunt lumina care te călăuzește. Ele conferă stabilitate și structură lumii tale interioare. Când în acestea este ordine, poți să te descurci în aproape orice situație. Te-ai întrebat vreodată de ce Dumnezeu numește Cuvântul Său „Lege”? Pentru că legea îți guvernează gândurile și acțiunile, te ghidează în direcția corectă și te ferește de necazuri. Ea aduce ordine în viața ta; fără asta, rămâi cu haos și confuzie. Imaginează-ți că trăiești într-o lume în care 100 de centimetri nu sunt egali cu un metru, iar doi plus doi nu fac patru. Dumnezeu a stabilit legile Sale pentru binele nostru. Când le încălcăm, suferim; când le respectăm, avem succes și pace. Spre deosebire de meniul à la carte din restaurant, tu nu poți alege doar ce-ți place din Scriptură, și să uiți restul! Dumnezeu spune: „să faci tot ce este scris în ea, căci atunci vei izbândi”! (Iosua 1:8) Mulți oameni talentați care ajung în lumina reflectoarelor nu rămân prea mult timp acolo. De ce? Pentru că nu au reușit să-și dezvolte un caracter puternic. Lipsa lor de integritate îi doboară, deoarece nu au putut să depășească limitele caracterului lor. Talentul te poate duce la un nivel mai înalt de succes, dar fără caracter, nu vei putea face față presiunilor care însoțesc succesul. Așadar, trăiește după principiile Cuvântului lui Dumnezeu!

„De la mine vin sfatul şi izbânda…” (Proverbele 8:14)

     Frica de succes distruge multe vise. Uneori, succesul provoacă resentimente din partea persoanelor celor mai apropiate. A avea succes poate crea, de asemenea, propria anxietate, și anume: te temi că nu vei putea să-ți menții succesul. Apoi, există frica de oameni, care vor ceea ce ai tu, dar nu sunt dispuși să plătească prețul pe care l-ai plătit tu pentru a-l obține! Solomon ne-a avertizat că: „Bogăţia aduce un mare număr de prieteni…” (Proverbele 19:4) Apoi, există teama de a fi bombardat mereu cu cereri de a da bani împrumut… Dar ce se întâmplă dacă spui nu? Tu trebuie să-ți urmezi inima, să dai așa cum îți poruncește Dumnezeu și să-i lași Lui grija pentru imaginea ta. Psalmistul David a scris: „pe cel neprihănit… îl înconjori cu bunăvoinţa Ta cum l-ai înconjura cu un scut.” (Psalmul 5:12) Bunăvoința lui Dumnezeu te poate transforma într-o țintă. Deși trebuie să încerci întotdeauna să te comporți corect față de ceilalți, nu poți respinge bunăvoința pe care Dumnezeu ți-o dă, doar pentru ca să nu devină invidioși ceilalți! Trebuie să îmbrățișezi bunăvoința lui Dumnezeu ca parte a destinului tău. Poate că, în copilărie, ți s-a spus că nu trebuie să te aștepți la succes. Și acum că îl ai, s-ar putea să simți că nu-l meriți și că nu va dura. Într-adevăr, s-ar putea să te trezești angajat într-un comportament de autosabotare, care îți va confirma cele mai mari temeri ale tale și le va transforma în realitate. Ce ar trebui să faci? În primul rând, mulțumește-i lui Dumnezeu că înțelegi rădăcina problemei tale. În al doilea rând, discută despre asta cu cineva care știe să asculte. Pe măsură ce te auzi punând problema în perspectivă, s-ar putea să auzi ori să rostești cuvintele înțelepciunii: „De la mine vin sfatul şi izbânda, eu sunt priceperea, a mea este puterea.” Așadar, bucură-te de bunăvoința lui Dumnezeu care ți-a dut izbândă în ceea ce faci!

„Iosua a zidit un altar Domnului… pe muntele Ebal.” (Iosua 8:30)

     Biblia ne spune că „Iosua a zidit un altar Domnului Dumnezeului lui Israel pe muntele Ebal… un altar din pietre necioplite, peste care nu trecuse fierul. Pe altarul acesta au adus Domnului arderi-de-tot şi jertfe de mulţumire… Tot Israelul stătea de amândouă părțile chivotului… jumătate în dreptul muntelui Garizim şi jumătate în dreptul muntelui Ebal… Iosua a citit apoi toate cuvintele legii, binecuvântările şi blestemele…” (Iosua 8:30-34) Există două lecții importante în această istorisire din Vechiul Testament. În primul rând, altarul „din pietre necioplite, peste care nu trecuse fierul” vorbește despre harul nemeritat și necondiționat al lui Dumnezeu față de noi – fără niciun efort omenesc implicat. Apostolul Pavel a scris despre asta în Noul Testament: „Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.” (Efeseni 2:8-9) În al doilea rând, să observăm unde a fost construit acest altar. Când poporul Israel a ascultat citirea lui Iosua, a binecuvântărilor și a blestemelor consemnate în Legea lui Moise, jumătate dintre ei se aflau în fața muntelui Garizim, iar cealaltă jumătate în fața muntelui Ebal. Cei din fața muntelui Garizim l-au auzit citind binecuvântările, iar cei din fața muntelui Ebal l-au auzit citind blestemele. Dar altarul nu a fost construit pe Garizim, muntele binecuvântărilor, ci pe Ebal, muntele blestemelor. Mesajul este clar: chiar și când „greșești”, Dumnezeu îți oferă harul Său! C.S. Lewis a scris și următoarele cuvinte: „Ascultarea este cheia care deschide orice ușă.” Așadar, dacă ai păcătuit și nu ai ascultat de Dumnezeu, ai șansa să te întorci, din drumul tău, înapoi la altarul harului. Acesta a fost „construit” pentru păcătoși. Și acesta este Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi!

„Când strigă un nenorocit, Domnul aude şi-l scapă din toate necazurile lui.” (Psalmul 34:6)

     Au trecut deja douăzeci și cinci de ani de când melodia lui Fontella Bass „Rescue Me” a ajuns pe primul loc în topuri. Ea nu avea o carieră demnă de luat în seamă, n-avea nici un ban, era obosită și îi era frig. Singura sursă de căldură din casa ei era aragazul din bucătărie. Se îndepărtase de credință și de biserica unde cântase cântece gospel încă din copilărie. A început să se roage… și în timp ce se ruga, Fontella i-a cerut lui Dumnezeu „un semn” care să-i confirme că El a auzit-o. Dintr-o dată, a auzit melodia ei de succes „Rescue Me” într-o reclamă la televizor! Pentru ea, a fost ca și cum „Domnul ar fi pășit chiar în lumea ei!” Fontella nu știa că American Express îi folosea melodia într-o reclamă și nu a reușit s-o găsească pentru a-i plăti drepturile de autor. Nu numai că a primit drepturile de autor restante, dar au început să i se deschidă și noi oportunități de a cânta. La scurt timp după aceea, ea a lansat un nou album. Dar cea mai bună veste este că și-a reînnoit relația cu Domnul! „Atâția ani încercasem s-o fac singură, și n-a mers!”, a spus ea. „Apoi am renunțat la control și i-am încredințat totul Lui, iar acum totul se întâmplă!” Psalmistul David a scris: „Când strigă un nenorocit, Domnul aude şi-l scapă din toate necazurile lui… Gustaţi şi vedeţi ce bun este Domnul! Ferice de omul care se încrede în El!” (Psalmul 34:6, 8). Și ceea ce a făcut Dumnezeu pentru David, și pentru Fontella Bass, va face și pentru tine, dacă te vei întoarce la El!

„Vai de cine zice tatălui său: Pentru ce m-ai născut?…” (Isaia 45:10)

     Profetul Isaia a scris că Dumnezeu „m-a întocmit din pântecele mamei ca să fiu Robul Lui” (Isaia 49:5). Dumnezeu ne-a modelat în mod deliberat pe fiecare dintre noi pentru slujba Sa. Cum putem atunci să ne plângem că suntem prea scunzi, prea înalți, prea închiși la culoare, prea deschiși la culoare, sau prea orice altceva care este de neschimbat? Cuvântul „prea” implică faptul că ceva depășește ceea ce este de dorit, sau care este altfel decât ar trebui să fie. Cum poate ceva ce a fost creat de Dumnezeu să fie „prea”? Ce vrem să spunem noi, de fapt, este: „Asta nu se conformează standardului prescris de societate!” – așa că permitem atributelor noastre neconforme să ne facă să devenim nesiguri și să ne fure încrederea. Simțim atunci că singura noastră soluție este să schimbăm trăsătura nedorită. Asta nu este altceva decât o palmă dată lui Dumnezeu, Creatorul. Profetul Isaia a scris: „Oare lutul zice el celui ce-l făţuieşte: ‘Ce faci?’ şi lucrarea ta zice ea despre tine: ‘El n-are mâini’? Vai de cine zice tatălui său: ‘Pentru ce m-ai născut?’ şi mamei sale: ‘Pentru ce m-ai făcut?’” Aşa vorbeşte Domnul, Sfântul lui Israel şi Făcătorul său: „Vrea cineva să Mă întrebe asupra viitorului, să-Mi poruncească pentru copiii Mei şi pentru lucrarea mâinilor Mele?” (Isaia 45:9-11) Tu îți vei consolida siguranța emoțională atunci când te vei împăca cu fiecare aspect al tău. Prin harul lui Dumnezeu și prin puterea divină, trebuie să accepți cu adevărat – nu doar să te resemnezi cu – planul Său suveran. Când faci acest lucru, încetezi să te mai compari cu ceilalți și să te judeci ca fiind inferior sau superior. Conștiința de sine și îngrijorarea cu privire la aspectul tău exterior dispar. Abia atunci ai eliberat calea pentru ca adevărata ta frumusețe interioară să strălucească. Este timpul să experimentezi pacea știind că ești creat pentru destinul tău, croit pentru sarcinile tale și desăvârșit pentru scopul tău. Iată Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi!

„În lume veţi avea necazuri, dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea.” (Ioan 16:33)

     Indiferent de circumstanțele în care te afli, acestea nu trebuie să te definească sau să te învingă. Chiar dacă nu le poți schimba, le poți depăși. Celebrul dramaturg George Bernard Shaw, laureat al Premiului Nobel pentru literatură, a scris: „Oamenii dau mereu vina pe circumstanțe pentru ceea ce sunt. Eu nu cred în circumstanțe. Oamenii care reușesc în această lume sunt cei care se ridică și caută circumstanțele pe care și le doresc, iar dacă nu le găsesc, le creează.” Când vine vorba de credință, ne bazăm mult prea mult pe dovezi circumstanțiale. Îndoiala înseamnă să permitem circumstanțelor să dicteze ce simțim și ce credem. Când lăsăm circumstanțele să se interpună între noi și Dumnezeu, se creează un paravan al îndoielii. Credința înseamnă să pui promisiunile lui Dumnezeu între tine și circumstanțele tale. Asta nu înseamnă să negi realitatea. Înseamnă pur și simplu că ești conectat la o realitate superioară – una mai reală decât ceea ce poți atinge, gusta, vedea, auzi, simți sau mirosi. Domnul Isus a fost o persoană ancorată în realitate. El a spus: „În lume veți avea necazuri.” Dar ne-a dat și soluția optimistă: „Îndrăzniți, Eu am biruit lumea.” Optimismul nostru este ancorat în mormântul gol. Dacă Isus a ieșit din mormânt (și a făcut-o!), nu există problemă pe care El să n-o poată rezolva. Trebuie să începi să trăiești ca și cum ai crede că acest lucru este adevărat. În cartea Apocalipsa există șapte promisiuni care încep cu aceeași frază: „Celui ce va birui…” Și aceasta ne amintește de adevărata noastră identitate de biruitori. Dar noi nu suntem doar biruitori; suntem „mai mult decât biruitori prin Acela care ne-a iubit”!

„Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse şi iată că erau foarte bune…” (Geneza 1:31)

     Helen Keller și-a pierdut vederea și auzul înainte de a împlini doi ani. Într-o clipă, lumea ei a devenit întunecată și tăcută. Apoi, o binecuvântare de la Domnul, pe nume Anne Sullivan, a spart izolarea lui Helen și i-a atins sufletul. Drept urmare, Helen a devenit prima persoană surdă și nevăzătoare care a obținut o diplomă de licență. De asemenea, a scris o mulțime de cărți, inclusiv un manifest despre filosofia ei de viață, intitulat Optimism. „Niciun pesimist nu a descoperit vreodată secretele stelelor”, scria ea, „și nu a navigat către o țară necunoscută…” Ultima pagină a cărții sale este ca un ecou al primei pagini a Scripturii. Ea spune: „Optimismul este armonia dintre duhul omului și Duhul lui Dumnezeu care declară că lucrările Sale sunt bune.” Dacă Duhul lui Dumnezeu este în tine, optimismul este la ordinea zilei. Optimismul nu este în contradicție cu realitatea din jurul nostru. Înseamnă pur și simplu că suntem ancorați într-o altă realitate – răstignirea și Învierea Domnului Isus Hristos – realitate mai profundă, mai puternică și mai durabilă decât cea pe care o putem percepe cu cele cinci simțuri ale noastre. Helen Keller a demonstrat că, având optimism, nici chiar cele mai dificile circumstanțe nu te pot limita. Și chiar dacă nu le poți schimba, le poți depăși. Ea a demonstrat că, oricât de uimitor ar fi ochiul uman, există ceva și mai uimitor: ochiul minții, care ne permite să ne imaginăm ceea ce este de neimaginat și să credem în imposibil. De aceea a spus ea: „Singurul lucru mai rău decât a fi orb este a avea vedere, dar să nu ai viziune!” Sau, așa cum a spus apostolul Pavel: „Frații mei… orice faptă bună şi orice laudă, aceea să vă însufleţească.” (Filipeni 4:8). Cu alte cuvinte, fii optimist!

„Iubiţi-vă unii pe alţii cu o dragoste frăţească. În cinste, fiecare să dea întâietate altuia.” (Romani 12:10)

     Ai remarcat vreodată cât de repede acuzăm pe altcineva de unele dintre lucrurile pe care le scuzăm la noi înșine? Procedând astfel, practicăm un standard dublu, cerând mai mult de la alții decât de la noi înșine! Domnul Isus a spus: „De ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tău şi nu te uiţi cu băgare de seamă la bârna din ochiul tău?” (Matei 7:3) Standardul dublu funcționează astfel: 1) Când alții țin morțiș la părerea lor, spui că sunt încăpățânați – dar când tu faci asta, spui că ești ferm și hotărât! 2) Dacă vecinei tale nu-i place de prietenul tău, spui că are prejudecăți – dar când ție nu-ți place de prietenul ei, spui că ești un bun cunoscător al caracterului! 3) Când cineva încearcă să trateze pe altcineva deosebit de frumos, spui că îl lingușește – dar când tu faci asta, ești grijuliu! 4) Când soția ta își ia timp să facă lucrurile bine, spui că este leneșă – dar când faci tu asta, ești meticulos! 5) Când ea cheltuiește mult, spui că este nechibzuită – când faci tu același lucru, ești generos! 6) Când ea găsește defecte în lucruri, spui că este critică – dar când o faci tu, ești perspicace! 7) Când ea este blândă, o numești slabă; când tu ești așa, ești amabil! 8) Când se îmbracă bine, spui că este extravagantă – dar când tu faci asta, spui că ai stil și bun gust! 9) Când spune ce gândește, este răutăcioasă – dar când o faci tu, ești sincer! 10) Când altcineva își asumă riscuri, spui că este pripit – dar când o faci tu, ești curajos! Apostolul Pavel a scris: „Iubiţi-vă unii pe alţii cu o dragoste frăţească. În cinste, fiecare să dea întâietate altuia.” Așadar, Cuvântul ne învață astăzi să ne acordăm cinste unii altora!

„Fiecare să-şi cerceteze fapta lui…” (Galateni 6:4)

     Apostolul Pavel a scris: „Fiecare să-şi cerceteze fapta lui, şi atunci va avea cu ce să se laude numai în ceea ce-l priveşte pe el, şi nu cu privire la alţii; căci fiecare îşi va purta sarcina lui însuşi.” (Galateni 6:4-5) Domnul Isus a insistat asupra acestui lucru. După înviere, El S-a arătat ucenicilor Săi și le-a dat sarcini. Lui Petru i-a dat  o misiune pastorală specifică, care presupunea un mare sacrificiu. Petru a răspuns arătând spre Ioan și întrebând: „Doamne, dar cu acesta ce va fi?” Isus i-a răspuns: „Dacă vreau ca el să rămână până voi veni Eu, ce-ţi pasă ţie? Tu vino după Mine!” (Ioan 21:21-22). Cu alte cuvinte, rămâi concentrat pe propria ta misiune. Un băiețel pe nume Adam voia să fie ca prietenul său Bobby. Lui Adam îi plăcea felul în care Bobby mergea și vorbea. Bobby, însă, voia să fie ca Charlie. Ceva legat de mersul și accentul lui Charlie îl fascina. Charlie, pe de altă parte, era impresionat de Danny. Charlie voia să arate și să vorbească ca el. Danny, dintre toți, avea și el un erou: Adam. Voia să fie exact ca Adam. Așadar, Adam îl imita pe Bobby, care îl imita pe Charlie, care îl imita pe Danny, care îl imita pe Adam. Se pare că tot ce trebuia să facă Adam era… să fie el însuși! Poți învăța de la alții, dar poți găsi bucurie și împlinire doar când ești cine te-a creat Dumnezeu să fii! Așa că, rămâi pe propria ta cale! Aleargă propria ta cursă! Nimic bun nu se întâmplă când te compari și concurezi. Mai mult, Dumnezeu nu te va evalua și nu te va răsplăti în funcție de talentele altora, ci în funcție de cât de credincios ai fost cu darurile pe care ți le-a dat. Nu ești responsabil pentru natura darurilor tale, ci pentru modul în care le folosești!