„Este un om nehotărât şi nestatornic în toate căile sale.” (Iacov 1:7-8)

     Cine Îl iubești pe Dumnezeu cu adevărat, și este copilul Său răscumpărat, nu poate fi duplicitar! Deci, nu poate fi nehotărât și inconsecvent. Așadar, n-ar trebui să mai poți să gândești în două moduri diferite în același timp. De exemplu, venim la biserică ca să obținem „înțelepciunea care vine de sus” (Iacov 3:17), apoi când plecăm de la biserică urmărim și manifestăm „înțelepciunea firească” – și chiar încercăm să le combinăm! Nu așa funcționează lucrurile în Împărăția lui Dumnezeu! Nu poți amesteca benzină fără plumb cu motorină. În momentul în care o faci, ai anulat benzina fără plumb din cauza motorinei – faptul că arată ca un combustibil nu înseamnă că te va ajuta. Ce fel de creștini suntem, dacă mergem la biserică duminica pentru a ne „adânci privirea” în Cuvântul lui Dumnezeu, iar luni mergem la muncă sau la școală și ne comportăm ca niște „ascultători uituci”?! Și-apoi ne întrebăm de ce nu ne-ascultă Dumnezeu, când ne rugăm? Să ilustrăm acest lucru astfel: la radio avem diverse frecvențe – AM și FM… Ele sunt diferite, și separate. Când vrei să asculți radioul, acasă sau în mașină, trebuie să setezi ce frecvență dorești; nu poți asculta și AM și FM în același timp, chiar dacă la aparat ai ambele opțiuni. Ai înțeles ideea? Biblia spune: „Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă şi fără mustrare, şi ea îi va fi dată. Dar s-o ceară cu credinţă, fără să se îndoiască deloc, pentru că cine se îndoieşte seamănă cu valul mării, tulburat şi împins de vânt încoace şi încolo. Un astfel de om să nu se aştepte să primească ceva de la Domnul, căci este un om nehotărât şi nestatornic în toate căile sale.” (Iacov 1:5-8) Deci, Dumnezeu răspunde la o credință statornică și focalizată pe Cuvântul Său… care astăzi îți spune clar: nu fi nehotărât!

„Mărturisiţi-vă unii altora păcatele şi rugaţi-vă unii pentru alţii, ca să fiţi vindecaţi.” (Iacov 5:16)

     Cu toții facem greșeli, judecăm greșit anumite probleme, și la un moment dat o luăm pe căi greșite – suntem oameni… Adevărul este că greșelile sunt o modalitate prin care putem învăța și putem deveni mai înțelepți. Dar, din cauza fricii de a fi criticați sau de a ne pierde prestigiul, încercăm adesea să ne ascundem greșelile. Singura calamitate reală, legată de greșeli, este să nu învățăm nimic din ele! Faptul că nu ne recunoaștem greșelile reprezintă o piedică în calea creșterii spirituale. Ia aminte la cuvintele Domnului când i-a avertizat pe evrei, prin profetul Ieremia, să învețe din greșelile lor: „Spune-le: ‘Aşa vorbeşte Domnul: «Cine cade şi nu se mai scoală? Sau cine se abate fără să se întoarcă iarăşi?»” (Ieremia 8:4) Este o ușurare pentru tine și o inspirație pentru ceilalți când îți poți recunoaște greșelile, fără să te lași definit sau descurajat de ele. S-ar putea ca anumite persoane sau circumstanțe să ne fi influențat deciziile, dar, în final, fiecare dintre noi este responsabil pentru ceea ce face. Când facem o greșeală, fapta pe care o facem este alegerea noastră. Cea mai bună abordare pentru a face față greșelii tale este să-ți asumi responsabilitatea completă, să înveți din ea, să decizi cum să nu o repeți – și să mergi mai departe. Interesant este că ceilalți oameni se vor conecta mai mult cu tine și te vor respecta mai mult atunci când ești capabil să-ți recunoști slăbiciunile. Și asta le dă libertatea de a face același lucru. Smerenia este una dintre calitățile pe care oamenii le apreciază la ceilalți; mândria este urâtă – chiar și de către persoanele mândre! Așadar, recunoaște-ți greșelile și slăbiciunile!

„Dacă este cu putinţă, întrucât atârnă de voi, trăiţi în pace cu toţi oamenii.” (Romani 12:18)

     Pastorul și autorul Chuck Swindoll povestea că, pe când era tânăr, nu putea înțelege cum două persoane care Îl iubesc pe Domnul și cred în Biblie pot ajunge la concluzii diferite: „În gândirea mea simplistă, eram convins că toate mințile evlavioase trebuie să ajungă la concluzii identice. Am descoperit curând însă nu doar că existau opinii diferite, ci și că Dumnezeu are îndrăzneala să-i binecuvânteze pe cei care nu sunt de acord cu mine! El nu este nici pe departe atât de îngust la minte precum mulți dintre copiii Săi. Este mult mai ușor să trăiești cu Dumnezeu. El este tolerant, plin de mai mult har și iertare decât noi toți!” Pentru a arăta har în momente dificile, trebuie să înțelegi și să accepți și aceste două lucruri: 1) Opiniile și convingerile oamenilor vor fi adesea diferite de ale tale! Da, nu trebuie să faci niciodată compromisuri în ceea ce privește adevărul biblic și valorile fundamentale, dar nu costă mai mult să ai tact și să fii plin de bunătate decât să fii critic și caustic. Și acest lucru este valabil mai ales când este nevoie de confruntare și mustrare. Apostolul Pavel scria: „Chiar dacă un om ar cădea deodată în vreo greşeală, voi, care sunteţi duhovniceşti, să-l ridicaţi cu duhul blândeţii.” (Galateni 6:1) Reține și prețuiește expresia „cu duhul blândeții”! Ai înțeles ideea? 2) Perspectiva fiecăruia are o anumită valoare. Când crești într-o familie care funcționează pe baza unei scale a dreptății de tip alb/negru, bine/rău – de regulă persoana care „are dreptate” este lăudată, în timp ce persoana care „greșește” este taxată! Și e păcat, pentru că, în general, problemele vieții nu sunt de genul „eu am dreptate și tu greșești”, ci mai degrabă de genul „eu văd lucrurile așa, și tu le vezi altfel”! Așadar, înainte de a intra în conflict cu cineva, întreabă-te dacă este mai importantă nevoia ta de a mustra acea persoană decât dorința de a te conecta cu ea. Așa că, „dacă este cu putință” dă dovadă de har, în fața provocărilor!

„Dacă suferiţi cu răbdare… lucrul acesta este plăcut lui Dumnezeu.” (1 Petru 2:20)

     S-ar putea ca unii dintre noi, aflați astăzi în examene la „școala vieții”, să-și pună întrebarea atât de frecventă: „De ce trec prin asta? De ce eu?” Pentru că Dumnezeu te iubește personal, și este mai interesat de caracterul tău decât de confortul tău! Autoarea creștină Patsy Clairmont scria: „Jason, cel mai mic dintre copiii noștri, are două obiective în viață: unul este să se distreze, iar celălalt – să se odihnească. Și le îndeplinește pe amândouă destul de bine! Așadar, n-ar fi trebuit să fiu surprinsă de ce s-a întâmplat când l-am trimis la școală într-o zi de toamnă. În timp ce Jason se îndrepta spre autobuz, eu recapitulam deja provocările și ordinea lor de abordare în ziua plină ce-mi stătea în față… Ciocănitul la ușă m-a surprins și mi-a perturbat ritmul dimineții, lucru care nu mi se întâmplă prea des. M-am repezit la ușă, am deschis-o brusc – și-n fața mea stătea… Jason. „Ce faci aici?”, l-am întrebat. „Am renunțat la școală”, mi-a spus el. „Ai renunțat la școală?”, am repetat eu, neîncrezătoare, la un nivel de decibeli deja prea ridicat pentru urechile umane. Am înghițit în sec și am încercat să-mi amintesc ceva din psihologia maternă. Dar tot ce mi-a venit în minte a fost „O problemă rezolvată la timp te scutește de multe bătăi de cap mai târziu”, precum și „Înfometează febra, hrănește răceala”… Mi s-a părut însă că niciuna nu părea să se aplice dilemei unui copil de șase ani care tocmai făcuse o declarație gravă! Așa că l-am întrebat: „De ce ai renunțat la școală?” Fără ezitare, el a declarat: „E prea lungă, e prea grea și e prea plictisitoare!” „Jason”, i-am răspuns instantaneu, „tocmai ai descris viața. Urcă în autobuz și du-te la școală!” Ap. Petru tocmai ce ne-a spus: „Dacă suferiţi cu răbdare, când aţi făcut ce este bine, lucrul acesta este plăcut lui Dumnezeu.” Deci, când te afli în „școala vieții”, bucură-te – Dumnezeu te pregătește pentru lucruri mai mari și mai bune! Așa că… urcă în autobuz!

„Cum îşi va ţine tânărul curată cărarea? Îndreptându-se după Cuvântul Tău.” (Psalmul 119:9)

     Când cedăm în fața ispitei, este ușor să dăm vina pe alții și pe mediul în care trăim. Spunem adesea: „Femeile se îmbracă prea provocator astăzi. Bărbații sunt prea agresivi și posesivi. Mass-media este prea explicită.” Da, aceste afirmații pot fi adevărate, dar nu ne ajută să învingem tacticile ispititorului. Nici chiar expresia atribuită lui Charlie Chaplin despre nostalgia prezentului după un trecut idealizat, nu ne ajută. El a spus: „Lucrurile nu mai sunt ce erau odată, și probabil că niciodată nu au fost!” Lentilele roz pot fi înșelătoare, când e vorba să ne uităm în urmă. Satana, dușmanul nostru, nu și-a schimbat tacticile. Ele încă funcționează pentru că natura umană nu s-a schimbat. Împăratul David a învățat în mod dureros că nu rutina de îmbăiere a Bat-Șebei a fost cauza eșecului său. Asumându-și responsabilitatea pentru comportamentul său, el s-a rugat: „îmi cunosc bine fărădelegile şi păcatul meu stă necurmat înaintea mea. Împotriva Ta, numai împotriva Ta am păcătuit şi am făcut ce este rău înaintea Ta…” (Psalmul 51:3-4) David a învățat două lecții importante din această experiență dureroasă: 1) Că iertarea, eliberarea și restaurarea încep prin pocăință și asumarea responsabilității pentru faptele sale. Și a mai învățat, de asemenea, că 2) Puterea de a menține sub control firea plină de pofte izvorăște din timpul petrecut regulat în Cuvântul lui Dumnezeu, și nu din eforturile proprii. Psalmistul întreabă: „Cum îți va ține tânărul curată cărarea?” Răspunsul lui Dumnezeu nu este misterios sau greu de înțeles. Soluția Sa universală este și azi aceeași: „Îndreptându-se după Cuvântul Tău.” Noua atitudine și puritatea inimii lui David au venit din practicarea acestui adevăr: „Strâng Cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta.” (Psalmul 119:11) Este o formulă a victoriei care va funcționa și pentru tine!

„Umblaţi cârmuiţi de Duhul şi nu împliniţi poftele firii pământeşti.” (Galateni 5:16)

     Pofta este la fel de firească pentru noi ca respirația. Firea noastră pământească trăiește pentru a-și împlini dorințele egoiste. Nu se satură niciodată și nu încetează să dorească mai mult. În schimb, omul nostru nou tânjește după mai mult din ceea ce-L satisface pe Duhul Sfânt, care trăiește în duhul nostru răscumpărat. Suntem mai familiarizați cu atracția firii pământești, deoarece am investit mai mult timp și energie în cultivarea ei. Înțelegem urgența, atracția, controlul și forța ei convingătoare. Dar, pe măsură ce investim același timp și energie în ceea ce-L mulțumește pe Duhul Sfânt, experimentăm împlinirea și puterea pe care numai Duhul le poate aduce! Deci, ce înseamnă cu adevărat „a umbla cârmuit de Duhul”? Apostolul Pavel ne spune să „umblăm cârmuiți de Duhul și să nu împlinim poftele firii pământești” (Galateni 5:16), dar și: „Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne poartă totdeauna cu carul Lui de biruinţă în Hristos şi care răspândeşte prin noi în orice loc mireasma cunoştinţei Lui.” (2 Corinteni 2:14) Există o cale de a trăi deasupra atracției gravitaționale a firii pământești, o cale care învinge ciclul constant al înfrângerii și al pocăinței. Firește, Dumnezeu este un Dumnezeu al iertării și al restaurării, care acceptă mărturisirile sincere din inimile poporului Său și care ne iartă toate păcatele (vezi 1 Ioan 1:9). Dar „viața din belșug” înseamnă să trăiești în așa fel încât să-ți petreci cea mai mare parte a timpului bucurându-te de victorie! Așa cum „a trăi în firea pământească” înseamnă „a trăi în conformitate cu poruncile naturii tale umane”, „a trăi în Duhul” înseamnă „a trăi în conformitate cu călăuzirea Duhului Sfânt”, așa cum ni se detaliază în Cuvântul lui Dumnezeu. Așadar, umblă „cârmuit de Duhul” și nu vei „împlini poftele firii pământești”! Ia pentru tine azi acest Cuvânt!

„Nu v-a ajuns nicio ispită care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească…” (1 Corinteni 10:13)

     Domnul Isus ne-a avertizat că pofta este precedată de ispită și poate duce la păcat (vezi Matei 5:27-28). Dar noi putem face față ispitei, pentru că nu suntem singuri. Cuvântul lui Dumnezeu ne spune: „Nu v-a ajuns nicio ispită care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Şi Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre, ci, împreună cu ispita, a pregătit şi mijlocul să ieşiţi din ea, ca s-o puteţi răbda.” (1 Corinteni 10:13) În lumina acestui verset, a spune pur și simplu „nu m-am putut abține” este o scuză care nu ține înaintea lui Dumnezeu! Biblia spune că nicio ispită nu este mai mare decât credincioșia lui Dumnezeu. Dacă alegi calea de scăpare pe care El ți-o oferă, nu vei cădea în capcană. Și dacă eșuezi, va fi pentru că nu te-ai bazat pe credincioșia lui Dumnezeu. Ispita s-ar putea să nu dispară imediat, dar ți se va da o cale de a o suporta și de a rezista în fața ei. Ispita rămâne o posibilitate activă, dar Dumnezeu ne dă opțiunea de a ne încrede în puterea Lui pe care ne putem baza și care ne aduce izbăvire. A suporta ispita implică un proces continuu. Poți câștiga bătălia, dar războiul nu se va termina complet până la venirea Domnului Isus, când fiecare dușman se va pleca la picioarele Lui (vezi Faptele apostolilor 2:35). Până atunci, „fiţi treji şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită. Împotriviţi-vă lui tari în credinţă, ştiind că şi fraţii voştri în lume trec prin aceleaşi suferinţe ca voi.” (1 Petru 5:8-9). Iată Cuvântul lui Dumnezeu pentru fiecare dintre noi astăzi!

„Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele şi o lumină pe cărarea mea.” (Psalmul 119:105)

     Patriarhul Iov a spus: „Făcusem un legământ cu ochii mei, şi nu mi-aş fi oprit privirile asupra unei fecioare.” (Iov 31:1). Iov nu putea să controleze mediul în care trăia și nici ispitele sale mai mult decât putem noi. Dar noi putem învăța o lecție valoroasă din cuvintele lui Iov. Un legământ este o promisiune făcută cu bună-credință, cu intenția de a o respecta. Este un pas al credinței pe care îl faci înainte de a ști ce circumstanțe vei întâlni, similar cu legământul căsătoriei. Biblia afirmă: „Cel neprihănit va trăi prin credință” (Romani 1:17), deci nu prin eforturile lui. Credința se bazează pe voia revelată a lui Dumnezeu, iar rolul nostru este să fim de acord cu voia lui Dumnezeu, înțelegând că numai prin puterea Lui ne putem îndeplini legământul. Firea noastră egoistă se opune ascultării de poruncile lui Dumnezeu; dar, tot ce avem nevoie pentru a reuși ne aparține, datorită Duhului Sfânt care locuiește în noi. Dacă aștepți până te simți suficient de puternic pentru a-ți onora legământul cu Dumnezeu, asta nu se va-ntâmpla prea curând, poate chiar niciodată! Dar dacă o faci prin credință, recunoscând propria ta slăbiciune, Duhul Sfânt îți va da puterea de care ai nevoie pentru a-l respecta! Legământul făcut prin credință i-a permis lui Iov să spună: „nu mi-aş fi oprit privirile asupra unei fecioare” (Iov 31:1), și nu puterea lui. S-ar putea să spui: „Dar nu este mai bine să nu faci un legământ decât să faci unul și să-l încalci?” Nu, pentru că toate eșecurile noastre sunt acoperite de sângele lui Hristos. Biblia spune că: „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept să ne ierte… și să ne curețe de orice nelegiuire.” (1 Ioan 1:9) Pocăința aduce iertare și un nou început! Așadar, fă din Cuvântul lui Dumnezeu călăuza vieții tale!

„Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător… judecă simţirile şi gândurile inimii.” (Evrei 4:12)

     Se pare că, în zilele noastre, indiferent unde te uiți există ispite! Tinerii noștri sunt bombardați cu imagini care îi derutează, îi seduc și le erodează standardele de decență și stăpânire de sine. Un pastor de vreo optzeci de ani, un credincios înțelept și devotat, a fost întrebat cam pe la ce vârstă ispita sexuală nu mai este o problemă. Fără ezitare, el a răspuns: „Probabil după optzeci de ani!” Adevărul este că, dacă respiri, ești vulnerabil! Și lucrurile nu se opresc aici. Cercetările arată că un număr tot mai mare de persoane sunt prinse în capcana literaturii, filmelor și videoclipurilor seducătoare, ușor accesibile. Puterea voinței, aplicarea filtrelor pe internet și responsabilitatea personală față de cineva sunt foarte valoroase și pot ajuta. Dar acestea singure nu vor aduce eliberarea sau vindecarea rănilor morale provocate de diavol. Cu toții trebuie să ascultăm și să păzim câteva porunci biblice care ne-au fost date ca să ne protejeze. Domnul Isus a spus: „Aţi auzit că s-a zis celor din vechime: ‘Să nu preacurveşti.’ Dar Eu vă spun că oricine se uită la o femeie ca s-o poftească a şi preacurvit cu ea în inima lui.” (Matei 5:27-28). Primul pas este să recunoaștem că pofta este distructivă și este prohibită în Sfânta Scriptură. Domnul Isus nu Se referă aici la o privire întâmplătoare, fugară… El Se referă la o privire insistentă, plină de dorință care aprinde pofta și conduce la păcat. Aceasta implică un proces, nu un gând trecător. Cuvântul grecesc blepo folosit aici pentru „se uită” implică o contemplare aparte plină de pofte și dorințe greșite. Așadar, o privire care „zămislește” o dorință greșită ar trebui să fie semnalul nostru pentru a chema Duhul Sfânt în ajutor, ca să ne împotrivim păcatului și să umblăm în curăție. Este Cuvântul din partea lui Dumnezeu pentru tine astăzi!

„Isus le-a zis: „Veniţi singuri la o parte, într-un loc pustiu, şi odihniţi-vă puţin.” (Marcu 6:31)

     Dumnezeu a poruncit respectarea zilei de sabat dintr-un motiv întemeiat: odihnă, refacere după munca noastră. Dacă Dumnezeu a simțit că trebuie să se odihnească după șase zile de activitate creativă, cu cât mai mult ar trebui să ne odihnim noi? Domnul Isus era un susținător al odihnei. Odată, El i-a trimis pe ucenicii Săi într-o călătorie de evanghelizare. Când s-au întors încântați de toate minunile extraordinare care s-au întâmplat, te-ai fi gândit că El îi va îndemna să mențină/mărească ritmul… Dar El nu a făcut asta! „Isus le-a zis: „Veniţi singuri la o parte, într-un loc pustiu, şi odihniţi-vă puţin.” Căci erau mulţi care veneau şi se duceau şi ei n-aveau vreme nici să mănânce. Au plecat dar cu corabia, ca să se ducă într-un loc pustiu, la o parte.” (Marcu 6:31-32) Să ne gândim la cuvintele: „mulți care veneau și se duceau”. Sună asta ca o zi obișnuită din viața ta, în care rareori ai ocazia să iei o pauză? Domnul Isus era îngrijorat că ucenicii Lui își vor pierde echilibrul. Ce știa El, și noi nu înțelegem?! El nu Se grăbea niciodată, nu părea stresat sau controlat de mulțimi, își păstra prioritățile în ordine și reușea întotdeauna să ducă la bun sfârșit ceea ce-și propunea să facă. Domnul Isus știa cât de importante erau odihna și relaxarea pentru eficiența ucenicilor Săi. Dar „pauzele” nu vor avea loc, nu se vor „întâmpla” fără o determinare fermă și o planificare. Trebuie să consideri aceste momente la fel de importante ca orice altă răspundere individuală. Așadar, dacă nu știi cum ar trebui să acționezi, roagă-te: „Părinte Ceresc, ajută-mă să fac din odihnă o prioritate în viața mea. Ajută-mă să nu mai dezonorez trupul meu, acest templu al Duhului Sfânt, pe care mi l-ai dat pentru a-mi îndeplini scopul aici pe pământ.” Amin?