„Voi… sunteți… oameni din casa lui Dumnezeu…” (Efeseni 2:19)

     Autoarea Sherry Surratt, președinta organizației internaționale „Mame în rugăciune”, scria că, atunci când Domnul Isus a promis că va zidi Biserica Sa, „El nu avea în vedere cărămizile sau lemnul care formează o clădire, ci se referea la zidirea Bisericii Sale din oameni obișnuiți, imperfecți, zdrobiți și care își aduc cu ei viețile dezordonate de fiecare dată când trec pragul. Pentru asta a murit Hristos: pentru oameni – pentru Biserica Sa, un grup de oameni, condus de oameni, dintre care niciunul nu este perfect. Suntem un grup de oameni zdrobiți care, sperăm, își recunosc zdrobirea și recunosc că Domnul Isus este singurul care îi poate vindeca. Indiferent de cât timp suntem în biserică, nu vom ajunge niciodată la perfecțiune. Va trebui să lucrăm la asta în fiecare zi. Ne vom confrunta cu latura noastră umană în fiecare dimineață când ne trezim, și făcând asta, ne vom ciocni unii de alții și ne vom răni. Tendința noastră naturală este să ne ferim de ceea ce ne rănește. Așadar, când ne confruntăm cu bârfe la adresa noastră, sau suntem martorii urii și ipocriziei din partea membrilor bisericii, sau chiar a pastorilor noștri, este firesc să ne gândim să plecăm. Dar a face acest lucru înseamnă a ne separa de ceva ce Dumnezeu a construit pentru noi, pentru binele nostru. Biblia nu spune niciodată că ceilalți oameni nu ne vor răni, dar ceea ce ne învață este că nu trebuie să ne victimizăm și să ne plângem de milă (vezi Matei 5:24). Cuvântul lui Dumnezeu ne avertizează să nu lăsăm amărăciunea să se instaleze (vezi Evrei 12:15). Asta nu înseamnă să pretinzi că nu s-a întâmplat nimic… Dar are totul de-a face cu a fi sinceri… a recunoaște când spiritul nostru este zdrobit și a lăsa răzbunarea în mâinile lui Dumnezeu!” Ia aminte așadar la acest Cuvânt de astăzi al lui Dumnezeu pentru tine!

„Eu… voi zidi Biserica Mea, și porțile Locuinței morților nu o vor birui.” (Matei 16:18)

     A fi rănit de un alt creștin poate fi un lucru devastator, dar Biserica este plină de oameni imperfecți care fac lucruri pe care nu ar trebui să le facă. C.S. Lewis a spus: „Dumnezeu lucrează în noi în tot felul de moduri; mai presus de toate, El lucrează în noi prin intermediul celorlalți.” Așadar, înainte de a renunța, sau de a pleca din părtășia bisericii, ia în considerare aceste sugestii: 1) Recunoaște cât de mult te-a rănit, și începe să faci față situației. Dacă fugi, nu vei rezolva nimic. Abordează cu smerenie persoana care te-a rănit, fiind motivat să te împaci cu ea. Discută despre durerea ta cu scopul de a te elibera de ea și de a merge mai departe. 2) Întreabă-te: „Care este rolul meu aici?” Dacă nu are nicio legătură cu tine (ca de exemplu, cazul unui lider de încredere care a căzut din punct de vedere moral sau legal), întreabă-te dacă nu cumva ai avut așteptări idealiste de la umanitatea lui. Credeai că este perfect? Acum, că îți dai seama că nu este, poți să-l ierți? 3) Întreabă-L pe Dumnezeu ce să faci în continuare. El cunoaște motivele din inimile persoanelor implicate. Dă-I timp să-ți răspundă. 4) „Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieţii!” (Proverbele 4:23) Alege să-L urmezi pe Dumnezeu, chiar și când inima ta este frântă. Numai El poate judeca motivele și intențiile, iar El este drept și rezonabil. Dar de multe ori, trebuie să se arate credincioșia noastră înainte ca El să-Și reverse binecuvântările! 5) Dacă totuși simți că trebuie să pleci din acel loc, promite – ție și lui Dumnezeu – că vei pleca în bune condiții. Refuză să spui ceva rău. Nu pleca supărat și recunoaște lucrurile bune, oricât de mici ar fi. Și cel mai important, nu renunța la Biserică. Dumnezeu este bun, Biserica este a Lui și este bună – oamenii sunt imperfecți. Deci, găsește un alt loc de închinare și dedică-te cu inima deschisă… dar nu părăsi Biserica Domnului!

„Dacă este cu putinţă, întrucât atârnă de voi, trăiţi în pace cu toţi oamenii.” (Romani 12:18)

     Uneori este imposibil să trăiești în pace cu anumite persoane. Recunoscând această realitate, apostolul Pavel a vrut să ne spună: „Faceți tot ce puteți pentru a face acest lucru posibil.” Pe lângă relația de legământ pe care o ai cu soțul sau soția ta și responsabilitatea față de copiii tăi, dacă ești înțelept, vei evalua în rugăciune celelalte relații ale tale și vei ști cât timp ar trebui să investești pentru ele. De exemplu: dacă ai o rudă apropiată care este mereu îmbufnată, certăreață sau negativistă, nu te pune în situația în care trebuie să interacționezi cu ea în mod regulat. Poate că este suficient să petreceți doar sărbătorile împreună! Același lucru este valabil și pentru prieteni. Cei care bârfesc, care îi condamnă pe alții, concurează cu tine sau fac remarci jignitoare, ar trebui să te găsească disponibil rareori – cu excepția cazului în care Domnul te îndeamnă să petreci ceva timp cu ei pentru a le împărtăși Cuvântul Său. Nu ți se poruncește să petreci timp cu oameni care îți tulbură pacea. Înțeleptul Solomon a spus: „Nu te împrieteni cu omul mânios şi nu te însoţi cu omul iute la mânie” (Proverbele 22:24), iar apostolul Pavel ne-a avertizat: „Vă îndemn, fraţilor, să vă feriţi de cei ce fac dezbinări… Depărtaţi-vă de ei…” (Romani 16:17) Când te afli în tovărășia unei persoane care îți provoacă stres, pune-ți următoarele întrebări: „Această situație va crește oare răbdarea în mine, dacă o îndur în loc să plec? De ce faptele acestei persoane mă stresează? Poate pentru că ele reflectă propriul meu comportament? De ce continuu să interacționez cu ea?” Când te afli într-o asemenea situație, roagă-te: „Doamne, Dumnezeul meu, am nevoie de ajutorul Tău pentru a discerne când și cum să fiu alături de persoanele care îmi provoacă stres, astfel încât iubirea Ta să strălucească tot timpul prin mine. Amin!”

„Credincioşi adevărului, în dragoste, să creştem în toate privinţele…” (Efeseni 4:15)

     Virginia Satir, o renumită psihoterapeută americană, supranumită „mama terapiei de familie”, a stabilit că în majoritatea familiilor se întâlnesc cinci stiluri de comunicare. 1) Unii membri sunt împăciuitori: Ei acceptă de dragul împăcării și reduc stresul spunând ceea ce vor ceilalți să audă, ceea ce îi face să fie mai puțin supărați. 2) Alții sunt acuzatori: ei arătă cu degetul, caută nod în papură, inventează teorii sofisticate, dornici să dovedească că ei au dreptate și tu greșești. Și acceptând vina, îi justifici și le dai putere. 3) Satir îi descrie pe alți membri ai familiei ca fiind super-rezonabili. Motto-ul lor este: „Fii întotdeauna de acord cu ceea ce spun ceilalți și ascunde-ți sentimentele reale”. Așa evită să fie răniți; vorbesc cu capul, nu cu inima, redirecționând conversația către lucruri „sigure”. 4) Alți membri ai familiei optează pentru irelevanță și derizoriu, deviind conversația de la subiecte incomode și potențial amenințătoare, ajungând să discute despre lucruri care nu au nicio legătură cu ceea ce se întâmplă. 5) Ultimul stil de comunicare este congruent sau consecvent. Oamenii congruenți spun lucrurile așa cum sunt, și denotă o aliniere totală între ceea ce gândesc, spun și fac. Nu își ascund sentimentele, nu vorbesc cu sens dublu și nu se prefac. Dacă sunt supărați, își asumă supărarea, spun că sunt supărați și pot chiar să pară supărați. Sunt sinceri. Au credibilitate; îi poți înțelege și crede. Nu trebuie să evite niciun subiect și nicio întrebare. Cu ei se poate discuta despre orice și despre tot, iar opinia celorlalți este respectată. Poetul și eseistul american Ralph Waldo Emerson a spus odată: „Nimic nu-i uimește pe oameni mai mult decât bunul simț și viziunea sinceră.” Iar aceasta nu este altceva decât o comunicare biblică, bazată pe adevăr, care dă roade. Deci, pune-o în practică, în familie și în comunitate!

„…să găsim har, pentru ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie.” (Evrei 4:16)

     În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, olandeza Corrie ten Boom și familia ei au ascuns mulți evrei, ferindu-i de naziști. În cele din urmă, ea a fost prinsă și trimisă într-un lagăr de concentrare, unde a văzut tot felul de atrocități, inclusiv moartea tatălui său și a surorii sale. Apoi a fost eliberată accidental. Nu s-a lăsat niciodată cuprinsă de amărăciune. A iertat chiar și persoana care i-a ucis rudele. Cineva a întrebat-o cum a putut să îndure acele zile întunecate și să rămână iubitoare, iertătoare și bună. Ea a răspuns cu o poveste din viața ei: pe când era mică, tatăl ei a plimbat-o cu trenul prin toată Europa. El îi cumpăra întotdeauna biletul cu câteva săptămâni înainte, dar nu i-l dădea niciodată până când nu se urcau în tren. Asta pentru că era un copil, și el nu voia ca ea să piardă biletul sau să-l uite acasă. Dar de fiecare dată când tatăl ei vedea farurile trenului care se apropia de gară, îi dădea biletul și urcau împreună în tren. Corrie a spus: „Motivul pentru care nu poți înțelege cum am putut să iert persoana care mi-a ucis familia, cum am putut să nu fiu cuprinsă de amărăciune este că, la fel ca în povestea mea, Dumnezeu nu ne dă harul de care avem nevoie până când nu suntem pe punctul de a urca în tren. Dar dacă vei trece vreodată prin ceva similar cu ceea ce am trăit eu, te asigur că harul lui Dumnezeu va fi acolo, pentru a te ajuta și pe tine să treci prin văile întunecate și să-ți păstrezi capul ridicat și inima plină de iubire!” Așadar, să recunoaștem astăzi cu toții că numai harul Său ne ține!

„Voi aveţi totul deplin în El…” (Coloseni 2:10)

     Un autor creștin a scris: „Ce-ar fi dacă, oriunde te-ai duce, ai da peste o persoană care nu-ți place? Participi la o întâlnire și trebuie să suporți conversația și opiniile ei constant… Te duci la biserică, și ea stă chiar lângă tine! Este la masa de cină, este peste tot! Sună destul de îngrozitor, dar aceasta este exact situația în care te afli… dacă nu te placi pe tine însuți! Pentru că ești peste tot unde te duci! Nu poți scăpa de tine însuți, nici măcar pentru o secundă, așa că te așteaptă o viață tristă dacă te temi de propria-ți companie. Chiar dacă nu are sens să trăiești în acest fel, majoritatea oamenilor nu se plac pe ei înșiși. Poate că nici nu-și dau seama, dar o introspecție sinceră dezvăluie tristul fapt că s-au respins pe ei înșiși și, în unele cazuri, chiar se urăsc. Sunt uimit de cât de puțini oameni sunt cu adevărat împăcați cu ei înșiși, ba unii chiar și-au declarat război. Dumnezeu vrea să te iubești pe tine însuți, nu într-un mod greșit, egoist sau mândru, ci într-un mod sănătos, în care dovedești că înțelegi corect cât de special ești pentru El. Pe măsură ce începi să te vezi așa cum te vede Dumnezeu, nu numai că te vei iubi pe tine însuți, dar vei avea încrederea și credința necesare pentru a fi o forță puternică a binelui în lume!” Iar altcineva a spus: „Pentru că nimeni nu a avut ocazia să-și dea seama ce mină de aur ești, nu înseamnă că strălucești mai puțin!” Deci, doar pentru că nimeni n-a fost suficient de inteligent să-și dea seama că nu poți fi depășit, nu te oprește să fii cel mai bun. Doar pentru că nimeni n-a venit să-ți împărtășească viața, nu înseamnă că acea zi nu va veni. Continuă să strălucești, continuă să alergi, continuă să speri, continuă să te rogi… continuă să fii exact cine te-a creat Dumnezeu să fii!

„Noi suntem lucrarea Lui şi am fost zidiţi în Hristos Isus…” (Efeseni 2:10)

     Dacă ai putea schimba un lucru la tine, care ar fi acela? Cei mai mulți dintre noi am face cred câte-o listă lungă! Adevărul este că numai Domnul Isus deține recordul mondial în ceea ce privește perfecțiunea. După cum a spus o cunoscută autoare americană, Jennifer Dukes Lee: „Până când nu vei fi convins de dragostea incredibilă a lui Dumnezeu, vei continua să cauți dragostea înlocuitoare peste tot, în afară de inima lui Hristos. Indiferent unde locuiești sau lucrezi, dușmanul pândește ca un leu, urmărind oamenii… de pe Wall Street, de pe podiumurile de modă, de pe străzile fără ieșire din suburbii, sau de pe paginile de Facebook. Ne aflăm într-o confruntare cu Satana, care va folosi fiecare ocazie pentru a ne șopti sadic la ureche: „Ce crezi, ce părere au oamenii despre tine?” El îți va spune că ești prea gras, prea neîngrijit, prea prost, prea sărac. Va face tot ce poate pentru a-ți îndrepta afecțiunea către lucrurile acestei lumi, în loc de Hristos. Și va înveli aceste acuzații în coperți lucioase de reviste, dacă va fi nevoie!” Nu crede minciunile lui! Domnul Isus ne-a avertizat că: „în el nu este adevăr… căci este mincinos şi tatăl minciunii.” (Ioan 8:44). Un autor creștin rezuma astfel: „Nemulțumirea este unul dintre marii giganți pe care trebuie să-i învingem dacă vrem să ne bucurăm de viață. Poate că nu avem tot ce ne-am dori, dar cu siguranță avem mai mult decât alții! Indiferent cum crezi că arăți, există cineva care și-ar dori să arate ca tine. Indiferent de vârsta pe care o ai, există cineva care-ar mai dori să aibă vârsta ta! Iubește-te pe tine însuți și iubește-ți viața; este singura pe care o ai aici!” Adevărul e că… ești singurul „tu” pe care Dumnezeu l-a creat – după care, El a spart matrița! Și acesta este Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi!

„Seara, dimineaţa şi la amiază, oftez şi gem și El va auzi glasul meu.” (Psalmul 55:17)

     O mănăstire europeană veche, situată pe o stâncă înaltă, era accesibilă doar cu ajutorul unui coș care era susținut de o singură frânghie atașată de o serie de scripeți. Într-o zi, un vizitator îngrijorat a observat că frânghia era uzată în mai multe locuri. Sperând să-și aline anxietatea, l-a întrebat pe călugărul care călătorea cu el: „Cât de des schimbați frânghia?” Călugărul i-a răspuns stoic: „Oricând se rupe!” Serios vorbind, așteptarea ca cel mai rău lucru să se întâmple înainte de a lua măsuri este o strategie de viață riscantă. La fel cum bunul simț ne dictează că mașinile, sănătatea și relațiile necesită atenție și întreținere în mod continuu, aceeași strategie se aplică și vieții tale spirituale. De ce? Deoarece noi devenim ceea ce practicăm în mod constant în umblarea noastră cu Dumnezeu. Așadar rutina și repetiția sunt salvatoare pentru viața spirituală. Excelența spirituală nu este o acțiune, ci un obicei! Gândește-te la rugăciune și la meditație: ele sunt menite să fie obiceiuri pe care să le practici zilnic, nu sunt niște excepții. Nu aștepta până când se rupe frânghia, ci încorporează-le în viața ta! Rugăciunea trebuie să fie mai întâi o disciplină spirituală. Cuvântul lui Dumnezeu o desemnează ca fiind un obicei de viață și nu doar o activitate. Apostolul Pavel ne învață să facem „în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni şi cereri. Vegheaţi la aceasta cu toată stăruinţa şi rugăciune” (Efeseni 6:18) și de asemenea să ne rugăm neîncetat (vezi 1 Tesaloniceni 5:17). Psalmistul David a înțeles acest principiu. El mărturisea: „Seara, dimineaţa şi la amiază, oftez şi gem.” Și Daniel a practicat acest lucru: „de trei ori pe zi îngenunchea, se ruga şi lăuda pe Dumnezeul lui, cum făcea şi mai înainte.” (Daniel 6:10) Și această rutină a fost una puternică și eficientă pentru cei doi bărbați – și este una care va funcționa și pentru tine, dacă o pui în practică.

„Învaţă-ne să ne numărăm bine zilele, ca să căpătăm o inimă înţeleaptă!” (Psalmul 90:12)

     O femeie a avut odată un vis, în care un înger îi dădea acest mesaj: „Ca răsplată pentru virtuțile tale, suma de 1.440 de lire sterline va fi depusă în contul tău bancar în fiecare dimineață. Această sumă are o singură condiție. La sfârșitul fiecărei zile lucrătoare, orice sold care nu a fost utilizat va fi anulat. Nu va fi reportat în ziua următoare și nu va acumula dobânzi. În fiecare dimineață, o nouă sumă de 1.440 de lire sterline îți va fi creditată.” Visul a fost atât de real încât, când s-a trezit, ea L-a rugat pe Domnul să-i explice ce înseamnă. El a făcut-o să înțeleagă că primea 1.440 de minute în fiecare dimineață (numărul total de minute dintr-o zi de douăzeci și patru de ore); ce făcea ea cu acest depozit de timp era crucial, deoarece 1.440 de minute pe zi era tot ce primea! Și tu ai un cont similar. La sfârșitul fiecărei zile, ar trebui să poți privi înapoi cu bucurie și satisfacție și să vezi că acele minute de aur au fost investite cu înțelepciune. Cineva a spus: „Timpul este darul lui Dumnezeu pentru tine, iar ceea ce faci cu timpul tău este darul tău pentru Dumnezeu!” Și este atât de adevărat! Psalmistul a scris: „Anii vieţii noastre se ridică la şaptezeci de ani, iar, pentru cei mai tari, la optzeci de ani; şi lucrul cu care se mândreşte omul în timpul lor nu este decât trudă şi durere, căci trec iute, şi noi zburăm. Învaţă-ne să ne numărăm bine zilele, ca să căpătăm o inimă înţeleaptă!… Fie peste noi bunăvoinţa Domnului Dumnezeului nostru! Şi întăreşte lucrarea mâinilor noastre, da, întăreşte lucrarea mâinilor noastre!” (Psalmul 90:10, 12, 17). Și toți cei care ascultă de Cuvântul lui Dumnezeu să spună: Amin!

„Domnul a zis lui Moise: „Întinde-ți mâna şi apucă-l de coadă…” (Exodul 4:4)

     Biblia relatează că Moise se afla în pustie și păștea oile socrului său… Odată, a mânat turma până la Horeb, iar acolo Dumnezeu i-a vorbit… i-a spus să-și arunce toiagul, iar „acesta s-a transformat într-un șarpe” (Exodul 4:3). Moise era atât de speriat, încât a fugit de el. Atunci Dumnezeu i-a spus: „Întinde-ți mâna și apucă-l de coadă”, adică lasă deoparte capul, partea cea mai periculoasă. Un învățător biblic sublinia acest lucru: „În timpul călătoriei tale de pregătire prin pustie, probabil că vei crede că Dumnezeu te conduce pe un drum greșit, sau că El spune ceva care nu are sens. Poruncile Lui nu sunt de obicei însoțite de explicații. Și când nu poți înțelege ce face El, trebuie să ai încredere în El! Când Moise a luat șarpele de coadă, acesta a devenit din nou un toiag dar nu a mai fost numit „toiagul lui Moise”, ci „toiagul lui Dumnezeu”! (vezi Exodul 17:9) Când Moise l-a eliberat, elementul șarpe a fost îndepărtat din el și a devenit „toiagul lui Dumnezeu”. Singurul lucru pe care Moise se bizuia și avea încredere, toiagul său vechi, familiar, încercat și dovedit, a trebuit să fie abandonat. La fel, Dumnezeu poate să te lipsească și pe tine de anumite lucruri pentru a-ți arăta dependența ta față de El. Dar odată cu această lipsă vine puterea! Există lucruri de care vrei să te ții, dar pe care trebuie să le eliberezi, pentru ca Dumnezeu să poată îndepărta șarpele!” Deci, de ce te agăți astăzi? De cariera ta profesională? De talentul muzical? De aptitudinea pentru afaceri? De abilitățile de lider? Ia darul tău, oricare ar fi el, și „aruncă-l la pământ” înaintea lui Dumnezeu. El este singurul care știe dacă se ascunde un șarpe în el. El poate da la o parte elementul „carnal”, îl poate binecuvânta și ți-l poate da înapoi ca instrument potrivit pentru slujire. Acesta este Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi!