ANUL ACESTA CERE-I LUI DUMNEZEU UN PLAN

„Eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi” (Ieremia 29:11)

     Dumnezeu spune: „Eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi … gânduri de pace … ca să vă dau un viitor şi o nădejde. … Mă veţi ruga, şi vă voi asculta” (v. 11-12). Anul acesta cere-i lui Dumnezeu un plan. E dureros să joci un rol pentru care nu ești potrivit. E ca și cum ai umbla cu niște pantofi care nu-ți sunt buni. Așadar, la ce te pricepi? Ce îți place cel mai mult să faci? Ce realizări te fac să te simți cel mai bine? Enumeră cinci momente din viața ta în care ai fost deplin conștient de acest sentiment de împlinire. Asta spune ceva despre scopul tău, nu? Dacă banii nu ar fi o problemă, cu ce ți-ai umple ziua? Ce ai face diferit față de ceea ce faci astăzi? Care este pasul pe care îl poți face chiar acum – să dai un telefon, să scrii o scrisoare, să trimiți un e-mail – ca să te apropii mai tare de chemarea ta? Ce ai învățat despre scopul tău prin eșecurile avute? Este evident că anumite domenii nu fac parte din chemarea ta? Pe cine admiri pentru felul în care și-a folosit darurile? De ce te asemeni cu acele persoane? Ce poți învăța despre ele? Cum ai descrie viziunea ta pentru anul acesta? Sau peste cinci ani de acum încolo? Sau peste zece ani? Care sunt oamenii din viața ta care înțeleg cu adevărat cine ești tu? I-ai întrebat care cred  ei că ar putea fi scopul tău? Ți-au dat vreo indicație despre modul în care cred ei că ar trebui să-ți folosești talentele? Pentru ce dorești să fii ținut minte? Acum, când începi Noul An, cere-i lui Dumnezeu planul Său.