„Satana… a ațâțat pe David să facă numărătoarea lui Israel.” (1 Cronici 21:1)

     La scurt timp după o mare victorie repurtată în fața filistenilor, împăratul David a făcut o greșeală majoră. În loc să se încreadă în Dumnezeu cu privire la următoarea luptă, el a poruncit să se facă un recensământ – ca să știe de ce putere militară dispune și deci ce șanse de câștig va avea în continuare. Drept consecință, au pierit 70.000 de oameni din Israel! Această întâmplare ne învață trei lecții, extrem de importante, despre responsabilitatea unui slujitor: 1) Slujitorii Domnului sunt ținta specială a lui Satan. El știe că pentru a ajunge la alții, trebuie să treacă mai întâi de tine, așa că se va folosi de orice strategie pe care o are ca să te doboare. „Satana s-a sculat împotriva lui Israel, şi a aţâţat pe David să facă numărătoarea lui Israel.” Probabil majoritatea comitetelor de conducere ar fi considerat recensământul o idee bună, însă Dumnezeu l-a văzut ca pe un act de aroganță și mai ales ca pe o lipsă de credință. 2) Slujitorii Domnului nu trebuie să fie îngâmfați! Dacă faci o lucrare de slujire, nu lăsa ca ultima biruință pe care ai avut-o să te facă exagerat de încrezător cu privire la următoarea ta bătălie. Nu va exista nicio clipă în care să nu ai nevoie de Dumnezeu! Faptul că Dumnezeu îi facilitase o victorie așa de importantă, ar fi trebuit să-l facă pe David și mai dependent de Dumnezeu, nu mai independent. Apostolul Pavel ne avertizează cu privire la lucrul acesta: „Nu că noi  prin noi înşine suntem în stare să gândim ceva ca venind de la noi. Destoinicia noastră, dimpotrivă, vine de la Dumnezeu, care ne-a şi făcut în stare să fim slujitori…” (2 Corinteni 3:5-6). 3) Slujitorii Domnului ascultă sfaturile înțelepte. Ioab, unul dintre generalii lui David, l-a avertizat că face o mare greșeală, dar „împăratul a stăruit în porunca pe care o dădea lui Ioab” (1 Cronici 21:4). Se poate să ai daruri importante, dar nu le ai pe toate! Unde tu nu vezi nimic, alții văd noi oportunități. Biblia ne spune că „biruința vine prin marele număr de sfetnici” (Proverbele 11:14), așa că ascultă sfaturile înțelepte ale oamenilor pe care Dumnezeu i-a pus în viața ta ca să te îndrume și să te sfătuiască.

„Să nu aibă despre sine o părere mai înaltă decât se cuvine; ci să aibă simţiri cumpătate despre sine…” (Romani 12:3).

     Nu-i așa că adesea avem idei exagerate despre aptitudinile noastre? Ne place să credem că putem face totul! Dar indiferent cât ești de disciplinat sau cât de mult te străduiești, fără simțiri cumpătate despre tine vei fi sortit eșecului. John Ortberg spunea: „Puterea voinței este limitată. Nu ai parte de stocuri în funcție de domeniu.” De aceea o listă lungă de hotărâri, luate de Anul Nou, este aproape sigur sortită eșecului. Este nevoie de multă voință pentru a începe o lucrare sau o dietă. Și dacă mai pui pe listă: respectă bugetul, păstrează-ți biroul curat, citește o carte în fiecare săptămână – simți deja că te paște falimentul. Pentru majoritatea dintre noi, voința noastră se epuizează mai rapid decât trupurile noastre. Ortberg sugerează următoarele: 1) Programează-ți cele mai importante sarcini atunci când puterea voinței tale este cea mai puternică. Pentru mulți, asta este dimineața. Un studiu arată că deținuții au șanse mai mari să fie eliberați condiționat în situația în care cazul lor este audiat dimineața, când judecătorul are o rezervă mai mare de putere a voinței și este mai înclinat să-și asume riscuri. 2) Cheltuiește-ți cu înțelepciune puterea voinței. Nu-ți asuma prea multe sarcini odată, chiar dacă te-ai rugat pentru ele. În general, Dumnezeu lucrează prin voința ta, și rareori îți acordă cale liberă pentru a trece cu vederea legile finitudinii pe care El le-a creat. 3) Stabilește-ți obiective – însă, nu prea multe! Dacă nu-ți stabilești câteva vei fi la mâna sorții, dar dacă ai prea multe vei începe să te îngrijorezi pentru ele, vei realiza puține și vei suferi emoțional și fizic. 4) Nu uita că singura acțiune ce reface puterea voinței în loc s-o epuizeze este „predarea”. Dumnezeu ne-a pus la dispoziție rugăciunea, solitudinea, meditația, închinarea ca să fie făcute în așa fel încât să ne restaureze!

„Purtaţi-vă sarcinile unii altora…” (Galateni 6:2).

     Ai spus vreodată ceva ce ai fi vrut să poți lua înapoi? Ai spus, nu-i așa? Chuck Swindoll scria: „Noi acționăm din impuls și ne dăm seama, după ce s-au petrecut lucrurile, cât de nebuni am fost. Peste toate, îi rănim pe cei pe care îi iubim cel mai mult! Toate aceste lucruri se prăbușesc apoi peste noi, și ne întrebăm cum mai poate cineva să ne iubească, mai ales Dumnezeu. Când începem să gândim în felul acesta, trebuie să ne întoarcem spre acel „unii pe alții” din Noul Testament: iubiți-vă unii pe alții, ridicați-vă unii pe alții, trăiți în pace unii cu alții, mărturisiți-vă păcatele unii altora, vorbiți unii cu alții, mustrați-vă unii pe alții, mângâiați-vă unii pe alții, rugați-vă unii pentru alții. „Purtaţi-vă sarcinile unii altora…” (Galateni 6:2). Imaginează-ți lucrul acesta având în minte doi drumeți: unul are un rucsac ușor, pe când celălalt, bietul de el, este încărcat. Poate fi un resentiment care de multă vreme îl otrăvește pe dinăuntru, sau o relație frântă – cu soția ori cu unul dintre copii. Acel rucsac poate fi plin de facturi neplătite. Întrebarea este: „Unde poate el să meargă să se elibereze de povară?” La biserică, alături de zeci sau sute de persoane? Cam greu… El are nevoie de un loc în care există grijă reciprocă și părtășie autentică. Un loc în care să se simtă liber, fără să fie jenat să-și spună secretul sau starea luptei sale; un loc în care cineva îl ascultă, îl ajută să se descarce și îi oferă o putere proaspătă. Întrajutorarea frățească nu este un serviciu religios în miniatură. Este o mână de oameni care Îl iubesc pe Hristos și care cred în ajutorarea reciprocă. Ei nu arată cu degetul, nu țin predici și nu fac comparații. Ei sunt frații și surorile tale în Hristos. Ești implicat într-un grup de părtășie? Dacă nu, gândește-te să te alături unui astfel de grup, sau vorbește cu pastorul tău ca să inițiezi tu unul!” După ce-ți împărtășești stările prin care treci, vei descoperi cât de ușoară pare călătoria.

„Din prisosul inimii vorbeşte gura.” (Matei 12:34)

     Odată, când autoarea Mary Southerland a făcut febră foarte mare, doctorul a suspectat-o că are meningită virală. „De cât timp este limba ta acoperită cu acest strat alb?” a întrebat el. Mary a fost uimită. „De ce este important lucrul acesta?” Doctorul a continuat: „Sănătatea limbii este un indicator foarte puternic al sănătății întregului corp.” Ei bine, același principiu se aplică și din punct de vedere spiritual. „Căci din prisosul inimii vorbeşte gura. Omul bun scoate lucruri bune din vistieria bună a inimii lui; dar omul rău scoate lucruri rele din vistieria rea a inimii lui.” (Matei 12:34-35). Se naște o întrebare: problema este limba însăși? Nu! Este ceva mult mai serios. Problema se află în inima ta, în atitudinea ta, în perspectiva ta și în temperamentul tău. Și, a adăugat Southerland: „Limba este un termometru spiritual care reflectă starea inimii. Cuvintele sunt instrumente ale puterii care pot zidi și încuraja, sau distruge și crea confuzie… Toți am fost răniți și chiar înfrânți de cuvinte rostite la mânie sau de cuvinte care au ieșit dintr-o inimă rănită. Dacă vorbele mele sunt lăudăroase, inima mea este nesigură; dacă vorbele mele sunt murdare, inima mea este necurată; dacă vorbele mele sunt critice, inima mea este plină de mândrie și de ură. Înțeleptul Solomon a spus: „Un cuvânt spus la vremea potrivită, este ca nişte mere din aur într-un coşuleţ de argint.” (Proverbele 25:11). Cuvântul potrivit, rostit la vremea potrivită și în felul potrivit, poate aduce ordine în mijlocul confuziei și lumină pe o cărare foarte întunecoasă. „Buzele celui neprihănit ştiu să vorbească lucruri plăcute…” (Proverbele 10:32). Dumnezeu ne oferă un „radar” spiritual ca să putem evalua o situație și să rostim cuvintele potrivite pentru acea împrejurare. Noi trebuie doar să verificăm „ecranul radarului” înainte de a vorbi.” Așadar, astăzi nu uita că limba „clădește și dărâmă lumea!”

„Voi scoate din trupul vostru inima din piatră, şi vă voi da o inimă de carne”. (Ezechiel 36:26)

     Dacă ai fost rănit, este foarte ușor să ridici ziduri în jurul tău. Dar ai grijă: o carapace protectoare se poate transforma într-o „inimă de piatră”, o inimă împotrivitoare, nereceptivă și impenetrabilă chiar și pentru Dumnezeu. O autoare creștină scria: „Singurul lucru mai dureros și cu implicații mai serioase decât o inimă frântă este o inimă înghețată. Apostolul Pavel ne avertizează să nu ne lăsăm inima să se împietrească: „Să nu mai trăiți… având mintea întunecată, fiind străini de viaţa lui Dumnezeu, din pricina neştiinţei în care se află în urma împietririi inimii lor…” (Efeseni 4:17-18). O inimă de carne nu este slabă sau naivă. Din contră, înțelepciunea, experiența și credința formează o inimă puternică, impregnată de compasiune și asezonată cu milă. O inimă împietrită nu este o inimă protejată, este doar o inimă încapsulată în răni – și lucrul acesta este evident pentru toată lumea, numai pentru tine nu. După un weekend care a însemnat un șir de încercări dureroase, mi-am sunat prietena plângând. „De ce nu se mai termină? Cât de puternică vrea Dumnezeu să fiu? Nu mai suport!” Iar ea, o femeie evlavioasă, mi-a spus: „Poate e invers. Poate ai fost suficient de puternică! Dumnezeu vrea să ai o inimă de carne și o inimă deschisă.” Nu mă gândisem la asta până atunci.    Ca răspuns la zdrobirea inimii, la trădare sau rușine, e ușor să dezvolți o inimă de piatră. Noi credem că ne va proteja de și mai multă durere. Problema cu piatra este că ea nu simte nimic – nici durere, dar nici dragoste. E o capcană care pare a fi autoconservare, dar de fapt este autodistrugere. Dumnezeu dorește să-ți dea o inimă de carne. Prin dragostea Lui te poți ridica dintr-o perioadă dureroasă de pierdere, cu o inimă supusă, fără asperități și gata să primească darurile pe care le-a pregătit El pentru tine!”

„Cât este ziuă, trebuie să lucrez lucrările Celui ce M-a trimis…” (Ioan 9:4).

     La fel ca noi toți, și Domnul Isus a obosit uneori (vezi Ioan 4:6). Însă El nu a fost niciodată stresat de lucrarea Sa. El a fost călăuzit, dar niciodată mânat, condus. El a știut ce trebuie făcut, a știut cât timp durează și Și-a ales o echipă ca să împlinească lucrarea. Trei dintre ei – Petru, Iacov și Ioan – făceau parte din cercul Său de prieteni apropiați. Nu făcea favoritisme, dar recunoștea darurile celor cu care lucra, și slujirea de care avea nevoie din partea fiecăruia, pentru ca lucrarea să fie îndeplinită. Un pas important în realizarea unui lucru măreț este să știi tipul de oameni de care ai nevoie. Cu alte cuvinte, trebuie să știi cine ar trebui să facă parte din echipa ta. Domnul Isus a petrecut trei ani și jumătate învățându-Și ucenicii – înainte de a le delega responsabilități. I-a fost teamă că vor face greșeli, că Îi vor lua din strălucire sau că Îl vor pune într-o lumină proastă? Nu, pentru că le-a zis clar: „Cine crede în Mine, va face şi el lucrările pe care le fac Eu; ba încă va face altele şi mai mari decât acestea; pentru că Eu mă duc la Tatăl…” (Ioan 14:12). Domnul Isus a fost un coechipier care realiza lucruri prin alții. Dar chiar dacă împarți sarcina în componente mai mici, faci un plan strategic și recrutezi oameni nemaipomeniți, tot mai ai nevoie de un factor important pentru a avea succes: munca în echipă! Munca în echipă este liantul care aduce oamenii laolaltă… și care îi ține laolaltă! Există peste un miliard de creștini în lume astăzi. Și totul a început acum 2000 de ani cu un singur Om – care a avut o viziune, care a recrutat și a pregătit o echipă pentru a duce acea viziune la îndeplinire. Dacă ești înțelept, vei învăța din filosofia Sa cu privire la muncă!

„Mâncarea Mea este… să împlinesc lucrarea Lui.” (Ioan 4:34)

     În loc să-L limităm pe Domnul Isus doar la ceea ce ține de biserică, duminica, haideți să-I studiem filosofia (atitudinea, valorile și convingerile) cu privire la felul în care trebuie să ducem lucrurile până la capăt. Principiile după care El a trăit sunt următoarele: 1) Cunoașterea misiunii. El a spus: „Mâncarea Mea este… să împlinesc lucrarea Lui.” Domnul Isus a înțeles că focalizarea pe scopul vieții maximizează competențele și oportunitățile. Deci, dacă ești o persoană talentată și plină de energie, și totuși nu vezi rezultate concrete, problema ta ar putea fi lipsa de concentrare. Când Neemia era preocupat de reconstruirea zidurilor Ierusalimului, dușmanii săi i-au spus: „Vino, şi să ne întâlnim…” (Neemia 6:2). Acesta a fost momentul în care el le-a trimis următorul mesaj: „Am o mare lucrare de făcut, şi nu pot să mă pogor…” (Neemia 6:3). 2) Prioritizarea sarcinilor în ordinea importanței lor. Când nu faci ceea ce trebuie făcut în ordinea importanței, sarcinile încep să se aranjeze în funcție de urgența lor. Și când se întâmplă lucrul acesta, pierzi mari oportunități. Biblia ne spune că Domnul Isus „trebuia să treacă prin Samaria” (Ioan 4:4). Pentru ucenici, asta părea a fi o deviere, pentru că nu era cea mai scurtă rută spre locul în care doreau să ajungă. Dar în Samaria exista o femeie pe care Domnul Isus dorea s-o răscumpere; un vas prin care El a transmis Evanghelia unei întregi cetăți. Concluzie: Domnul Isus a știut clar care Îi erau prioritățile. Dar tu?! 3) Stabilirea unui calendar. Adică, stabilește termene limită și respectă-le. Domnul Isus știa că avea doar trei ani și jumătate pentru a-Și împlini lucrarea și a profitat de fiecare zi. Una dintre cele mai mari minciuni pe care ne-o servim conține două cuvinte: „mai târziu”! Pentru a reuși în viață, lasă ca filosofia Domnului Isus cu privire la muncă să devină planul tău principal de acțiune.

„Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică…” (2 Timotei 1:7).

     Temelia unui bun leadership este siguranța. Apostolul Pavel i-a spus lui Timotei: „Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste şi de chibzuinţă.” Tu trebuie să știi cu certitudine că Dumnezeu te-a chemat, te-a echipat și ți-a garantat biruința în Numele Lui. Și trebuie să ai în minte lucrul acesta atunci când oamenilor nu le mai place de tine, când fondurile scad, când morala se scufundă și când ceilalți te resping. Dacă te simți nesigur, în cele din urmă teama te va face să-ți sabotezi propriul leadership. Liderii încrezători văd ceea ce este, dar își păstrează viziunea a ceea ce poate fi. Rareori se mulțumesc să lase lucrurile așa cum sunt. Status quo înseamnă o stare sau o situație care se menține. Președintele Ronald Reagan a spus cândva, mai în glumă mai în serios: „Status quo este termenul latinesc pentru „mizeria în care ne aflăm!” Prin definiție, „a conduce” înseamnă a fi în față, a desțeleni un nou teritoriu, a cuceri noi lumi, a te îndepărta de status quo. Nemulțumirea față de status quo nu înseamnă să ai o atitudine nepotrivită sau să te văicărești; ea are de-a face cu dorința de a schimba lucrurile, de a-ți asuma riscuri. Cineva care nu riscă schimbarea este o persoană care nu va crește. Un lider căruia îi place status quo-ul este un lider care în scurt timp se va transforma într-un ucenic. Raymond Smith de la Bell Atlantic Corporation a făcut odată următoarea remarcă: „Administratorii sunt ușor de găsit și ieftin de păstrat. Liderii care își asumă riscuri sunt în schimb foarte puțini. Iar cei care au o viziune sunt aur curat.” Mulți se simt mai confortabil să se confrunte cu vechile probleme, decât să facă tot ce pot să găsească soluții noi; riscul li se pare periculos. Secretul constă în a avea o atitudine de învingător, care vine din siguranța de a ști cine ești și ce ai fost chemat să faci. Gândește-te la asta astăzi!

„Veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face liberi.” (Ioan 8:32)

     Domnul Isus le-a promis discipolilor săi: „Veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va elibera!” Dar îți trebuie curaj pentru a te confrunta cu o realitate dureroasă. E mai ușor să fugi dintr-o căsnicie frământată decât să rămâi și să te lupți pentru a ajunge la un stadiu mai bun. E mai ușor să te lași pradă disperării și autocompătimirii decât să te reîntorci în școală și să te pregătești pentru o nouă carieră. E nevoie de curaj ca să-ți susții convingerile când ești asaltat. Cineva a spus: „Dacă nu te lupți pentru nimic, vei crede orice.” Adevărul este că atunci când încerci să susții ceva sau să faci ceva nou, cineva te va lua în vizor. Cuvântul „curaj” derivă din cuvântul franțuzesc coeur, care înseamnă „inimă”; de unde vine și expresia sinonimă pentru curaj – „a nu-ți pierde inima.” E ușor să fii curajos când te simți puternic, dar e mult mai greu când te simți slab și neputincios. Cu toate acestea, atunci ai cea mai mare nevoie de curaj. Generalul Omar Bradley a făcut următoarea remarcă: „Curajul este capacitatea de a acționa în mod corespunzător chiar și atunci când ești speriat de moarte.” Și curajul la care se referă generalul nu este o bravadă lipsită de conținut. El nu are nimic de-a face cu mentalitatea „prefă-te, până reușești” sau cu proverbul „șoarecele curajos își face culcuș în urechea pisicii.” Curajul înseamnă să spui: „Dacă Dumnezeu a promis, eu cred!” și să mergi înainte în ciuda obstacolelor. Dacă ai nevoie astăzi de o infuzie de curaj, meditează la aceste versete: 1) „Voi dar, întăriţi-vă, şi nu lăsaţi să vă slăbească mâinile, căci faptele voastre vor avea o răsplată.” (2 Cronici 15:7); 2) „Întăriţi mâinile slăbănogite, şi întăriţi genunchii care se clatină. Spuneţi celor slabi de inimă: „Fiţi tari, şi nu vă temeţi! Iată Dumnezeul vostru… va veni… şi vă va mântui.” (Isaia 35:3-4). Așadar, întărește-te bazându-te pe Domnul și pe Cuvântul Lui!

„Întăreşte-te şi îmbărbătează-te!…” (Iosua 1:9).

     Dumnezeu i-a zis lui Iosua, de trei ori, aceste cuvinte: „Întărește-te și îmbărbătează-te!”, știind care vor fi luptele pe care va trebui să le poarte pentru a cuceri Țara Promisă. De fiecare dată când înaintezi, vor exista obstacole care îți vor bloca drumul. Fii sigur de asta! Cineva se întreba: „Ce s-ar alege de om dacă nimic nu i-ar sta în cale?!” Ce a vrut să spună? Că necazul este prietenul tău – chiar dacă pare a fi dușmanul tău. Fiecare obstacol cu care te confrunți îți scoate la iveală calitățile și defectele. În același timp, te modelează și te face mai înțelept și mai încrezător. Filozofului și scriitorului american din sec. al XIX-lea Ralph Waldo Emerson îi aparțin următoarele cuvinte: „Indiferent ce faci, ai nevoie de curaj! Oricare ar fi drumul pe care te hotărăști s-o apuci, totdeauna se va găsi cineva să-ți spună că ai greșit. Mereu vor apărea dificultăți care te vor face să crezi că cei care te-au criticat au avut dreptate. Pentru a face un plan de acțiune și a-l respecta până la capăt, ai nevoie de același curaj de care are nevoie și un soldat. Pacea își are propriile lupte, dar este nevoie de oameni curajoși pentru a le câștiga!” De fiecare dată când părăsești zona confortului tău și-L urmezi pe Dumnezeu prin credință, vei fi pus la încercare. Dar vei ajunge pe culmi despre care credeai că nu-ți sunt accesibile, și vei ajunge mai departe decât alții – care au avut poate un talent mai mare, dar s-au mulțumit cu starea de fapt. În cartea Mesajul, cuvintele apostolului Pavel din 2 Corinteni 4:15-17 sunt formulate astfel: „Toate detaliile lucrează în avantajul nostru. Așa că, nu ne dăm bătuți. Cum am putea? Chiar dacă la exterior lucrurile par că se prăbușesc, în interior, acolo unde Dumnezeu creează o nouă viață, nu trece nicio zi fără manifestarea harului Său.” Curajul poate fi definit pur și simplu ca „a nu renunța”. Așadar, fii curajos!