„Cuvântul lui Dumnezeu… lucrează şi în voi care credeţi.” (1 Tesaloniceni 2:13)

     Când citești Cuvântul lui Dumnezeu, când îl crezi și îl pui în aplicare, este ca și cum niște semințe cresc în interiorul tău. Acele semințe au viață! În lumea plantelor, nu trebuie să înțelegi procesul prin care semințele cresc; trebuie doar să le uzi, să le hrănești și să le protejezi. La fel este și cu Sfânta Scriptură. Apostolul Pavel le-a scris tesalonicenilor: „l-aţi primit nu ca pe cuvântul oamenilor, ci, aşa cum şi este în adevăr, ca pe Cuvântul lui Dumnezeu, care lucrează şi în voi care credeţi.” (1 Tesaloniceni 2:13) Să reținem expresia „care lucrează în voi”. Cuvântul lui Dumnezeu este independent; el nu are nevoie de altcineva ca să-l valideze. În relatarea din Noul Testament, când Domnul Isus mergea pe apă spre ucenicii Săi, Petru I-a zis: „Doamne… dacă eşti Tu, porunceşte-mi să vin la Tine pe ape!” (Matei 14:28). Și Domnul Isus i-a zis un singur cuvânt: „Vino!” (vers. 29), Iar Petru „a început să umble pe ape.” Ceilalți ucenici probabil că nu credeau că Petru poate umbla pe ape, și asta – pentru că ei nu știau, nu înțeleseseră Cine i-a vorbit lui Petru. Lor „li s-a părut că este o nălucă” (Marcu 6:49). Fiecare dintre noi poate învăța o lecție de aici. Când Dumnezeu îți vorbește prin Cuvântul Său, nu te aștepta ca toți să înțeleagă, să fie de acord sau să te susțină. E normal să-ți dorești ca anumite persoane să vadă ce vezi tu, și să creadă în ce crezi tu… Dar prin acest verset, Dumnezeu ne atenționează că vom experimenta respingerea din partea acelora care nu înțeleg ce ne-a spus El. Nu ți s-a întâmplat niciodată ca unii din jurul tău să-ți spună că „vezi năluci?” Dacă nu ai grijă, opinia oamenilor te poate face să te îndoiești de ceea ce ți-a spus Dumnezeu. Uneori, El îți confirmă prin alții ceea ce ți-a spus, dar alteori nu se întâmplă așa. Câtă vreme te hrănești din Cuvântul Său, și-l crezi, el îți dă putere și viață!

„Cuvintele pe care vi le-am spus Eu, sunt duh şi viaţă.” (Ioan 6:63)

     Dumnezeu îți vorbește prin Cuvântul Său! Domnul Isus a spus: „cuvintele pe care vi le-am spus Eu, sunt duh şi viaţă”, dar nu căuta doar acele versete care te fac să te simți bine. Pentru a crește în credință, trebuie să petreci timp în fiecare zi citind Sfânta Scriptură. Tu nu poți decide în mod arbitrar că un verset ți se aplică, iar altul nu. Pentru că „toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună” (2 Timotei 3:16-17). Pentru a avea profit în afaceri, trebuie să-ți cunoști afacerea amănunțit, altfel vei da faliment. La fel este și în viața spirituală. Calea prin care poți avea izbândă, în viața ta de creștin, este să faci din cunoașterea Bibliei ocupația ta principală. Când se întâlnește Cuvântul lui Dumnezeu cu o inimă receptivă, ceva se va întâmpla! Să fii sigur că nu te vei îmbolnăvi niciodată prin expunerea prelungită la Scripturi! Dar dacă nu citești Biblia, nu vei auzi ce îți spune Dumnezeu. Vei depinde mereu de interpretarea altcuiva. Poți să-ți imaginezi cum ar fi să comunici cu soțul tău sau cu soția ta în felul acesta? Cât crezi că ar rezista relația voastră? Același principiu se aplică relației tale cu Dumnezeu. Așadar, astăzi – lasă-L pe Dumnezeu să-ți vorbească personal prin Cuvântul Său!

„Cel neprihănit umblă în neprihănirea lui; ferice de copiii lui după el!” (Proverbele 20:7)

     Cunoscutul autor și pastor Max Lucado scria: „Astăzi este prima oară când sărbătoresc Ziua tatălui fără să am tată! Timp de 31 de ani am avut unul dintre cei mai buni tați, dar acum este îngropat sub un stejar într-un cimitir din vestul statului Texas. E ciudat că nu se află aici, pentru că era mereu pe aproape. Vorbele sale nu erau o noutate; realizările sale, deși de admirat, nu erau extraordinare. Dar prezența sa era extraordinară! Pentru că era lângă mine, viața decurgea lin, viitorul era sigur și creșterea mea a fost ceea ce a intenționat Dumnezeu să fie. Tatăl meu m-a învățat să mă bărbieresc, și să mă rog… M-a ajutat să memorez versete pentru Școala duminicală și m-a învățat că răul trebuie pedepsit și că neprihănirea își are propria răsplată. A modelat echilibrul fin dintre ambiție și auto-acceptare. Știam că dacă am nevoie de el, tatăl meu spunea „prezent”! Era asemenea căldurii focului dintr-un șemineu. Poate din această cauză, această Zi a tatălui este cam răcoroasă. Focul s-a stins. Vânturile vremii au înghițit o flacără frumoasă, lăsând în urma ei doar jarul auriu. Însă e ceva ciudat la acei cărbuni, dacă îi amesteci, flacăra se ivește și alungă răceala aerului, pentru a-mi aduce aminte că el este încă prezent!” Să comparăm aceste cuvinte cu un interviu dat de actorul Gene Hackman, care spunea: „Aveam doar 13 ani, dar acea duminică dimineața îmi este încă vie în memorie. Mă jucam pe stradă când l-am văzut pe tatăl meu venind cu mașina și făcându-mi ușor cu mâna. Cumva am știut că acel gest însemna că pleacă pentru totdeauna. Până în ziua de astăzi, amintirea aceea este ca o fantomă care nu dă semne să dispară vreodată!” Înțeleptul Solomon a spus: „Cel neprihănit umblă în neprihănirea lui; ferice de copiii lui după el!” Așadar, taților, ce moștenire vor primi copiii voștri, după ce voi nu veți mai fi?

„Nu vă mai gândiţi la ce a fost mai înainte, şi nu vă mai uitaţi la cele vechi!” (Isaia 43:18)

     Toți avem „poduri” și „beciuri” emoționale, în care îngrămădim lucruri care nu ne sunt de folos. La fel este și în relațiile noastre. E greu ca o relație să înflorească, dacă niciuna dintre părți nu aruncă gunoiul (mental și emoțional). Vorbim aici despre regrete, pe care le avem pentru greșelile din trecut; resentimente ascunse, cărora nu le dăm drumul pentru că avem impresia că celălalt ne-a greșit; dureri pe care le ascundem sub norii mâniei, ai scepticismului și ai izolării. Dacă ești genul de persoană care adună resentimente și care se agață de greșelile din trecut (chiar și de cele proprii), știi cum e să te simți copleșit de mizeria mentală și emoțională. A te „agăța” de suferințe, a alimenta resentimentele îți mănâncă sufletul, îți consumă fericirea și îți fură orice propășire. Asemeni sentimentului de vinovăție, acest gunoi te ține închis în trecut. Dacă un fost iubit te-a rănit și nu ai uitat niciodată, de fiecare dată când soțul sau soția ta îți face ceva asemănător, vei reacționa cu o fervoare nejustificată, ca și cum ar fi persoana care te-a rănit inițial. Prin urmare, soțul (sau soția ta) se supără și rămâne uimit(ă) de reacția ta exagerată la o greșeală mică, nesemnificativă… Nu vei ști ce ai în viața ta, ca să nu mai spunem că nu vei ști de ce ai nevoie, până când nu cureți mizeria trecutului, ca să poți experimenta binecuvântările prezentului. Totul se reduce la ascultarea de aceste două versete: 1) „Și ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri” (Matei 6:12), și 2) „Nu vă mai gândiţi la ce a fost mai înainte, şi nu vă mai uitaţi la cele vechi! Iată, voi face ceva nou” (Isaia 43:18-19). Așadar, astăzi fă-ți ordine în suflet!

„Prin credinţă a adus Avraam jertfă pe Isaac, când a fost pus la încercare…” (Evrei 11:17)

     În cartea Geneza, capitolul 12, Dumnezeu i-a spus lui Avraam să-și părăsească țara, familia și siguranța. Avraam L-a ascultat pe Dumnezeu, și a plecat într-o călătorie pe un drum necunoscut, spre un destin necunoscut, bazându-se doar pe încrederea în  promisiunea lui Dumnezeu. Fără să ezite, patriarhul în vârstă de 75 de ani „a plecat, cum îi spusese Domnul” (Geneza 12:4). Derulăm rapid 25 de ani, și se naște Isaac, fiul promis care avea să împlinească promisiunea lui Dumnezeu că prin urmașii lui Avraam „toate neamurile pământului vor fi binecuvântate… drept răsplată că Avraam a ascultat de porunca Mea.” (Geneza 26:4-5). Apoi, Dumnezeu îi cere lui Avraam un lucru care îi sfâșie inima: „Ia pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pe care-l iubeşti, pe Isaac; du-te în ţara Moria şi adu-l ardere de tot acolo…” (Geneza 22:2). Dar în aceeași ascultare de Dumnezeu, „Avraam s-a sculat dis-de-dimineaţă… şi a luat cu el… pe fiul său Isaac…” (Geneza 22:3) Binecuvântarea promisă de Dumnezeu era condiționată de disponibilitatea lui Avraam de a renunța la ce iubea el cel mai mult. A-l păstra pe Isaac ar fi fost un lucru firesc și de înțeles, dar ar fi scurtcircuitat binecuvântarea promisă! Așadar, care este lucrul de care te agăți, și care blochează binecuvântarea lui Dumnezeu în viața ta? Copiii tăi, prieteniile tale, reputația ta, puterea ta, averile tale, confortul tău, obiceiurile tale? Disponibilitatea lui Avraam de a-l aduce jertfă pe Isaac a fost un act suprem de credință. „Prin credinţă a adus Avraam jertfă pe Isaac, când a fost pus la încercare.” Cum a reușit? Crezând „că Dumnezeu poate să învieze chiar şi din morţi…” (Evrei 11:19). Avraam a crezut că ascultarea de Dumnezeu nu înseamnă să pierzi ceva, ci să primești ceva și mai bun! Și pentru tine poate fi la fel!

„Eşti legat prin făgăduinţa gurii tale…” (Proverbele 6:2)

     Stormie Omartian, autoarea seriei de succes „Puterea Rugăciunii” spunea: „La începutul umblării mele cu Domnul, spuneam multe lucruri negative: „Sunt o persoană ratată”, „Sunt o urâtă”, „Nimic nu-mi merge bine”, „Nimănui nu-i pasă de mine” ș.a.m.d. Apoi Duhul Sfânt al lui Dumnezeu a vorbit inimii mele: „Moartea şi viaţa sunt în puterea limbii…” (Proverbele 18:21). Iar eu rosteam cuvinte de moarte, nu de viață! Aveam oricum complexe cu problemele mele de vorbire. Le-am avut din copilărie și am fost tachinată de colegi în toată perioada școlii. Când am fost suficient de matură ca să-mi permit ajutor profesionist, am lucrat cu un logoped. Am exersat zi de zi, an de an pentru a dobândi o oarecare îmbunătățire. Îmi pierdeam în continuare vocea la jumătatea oricărui discurs. „Nu voi fi niciodată în stare să vorbesc cum trebuie!” am strigat la un moment dat… Dar după ce am rostit aceste cuvinte, Domnul mi-a spus: „Tu aduci moarte peste situația ta, pentru că nu spui adevărul! Nu spune ce gândești sau ce pare a fi adevărat, rostește ce știi că este adevărul din Cuvântul Meu… pentru că „limba gângavilor va vorbi iute şi desluşit” (Isaia 32:4) și „Eu pun cuvintele Mele în gura ta…” (Isaia 51:16)”. La scurt timp după aceea, când am fost rugată să vorbesc la o întâlnire de femei, i-am dat lui Dumnezeu temerile și nemulțumirile mele, am rostit adevărul Său și nu am mai dat glas părerilor mele negative. Vorbirea mea a mers atât de bine, încât mi s-a deschis o ușă pentru lucrarea în public. Biblia ne spune: „Eşti legat prin făgăduinţa gurii tale…” (Proverbele 6:2). Aici sunt incluse și vorbele pe care ți le spui ție însuți. Șterge cuvintele de deznădejde, de îndoială și de negativism din vocabularul tău. Pot părea inofensive, dar ele îți afectează trupul și sufletul. Spune cuvinte care să reflecte desăvârșirea pe care ți-o dorești!”

„Părtăşia noastră este cu Tatăl şi cu Fiul Său, Isus Hristos… pentru ca bucuria voastră să fie deplină”. (1 Ioan 1:3-4)

     Când în viața noastră lipsește bucuria, lipsește și puterea (vezi Neemia 8:10). Fericirea noastră nu trebuie să se bazeze pe ce se întâmplă în jurul nostru; ea trebuie să se bazeze pe relația noastră cu Isus Hristos. De aceea, apostolul Ioan spune că „bucuria noastră poate și trebuie să fie deplină.” Pastorul Reimar Schultze spune: „Ioan nu a afirmat lucrul acesta când totul mergea bine, ci când totul s-a transformat în haos. Ce se întâmplase? Toți ceilalți apostoli, prietenii săi, fuseseră uciși. Romanii distruseseră Templul, din care nu mai rămăsese „piatră pe piatră”. Iosefus Flavius, un istoric iudeu și martor ocular a scris: „Cei care au pierit au fost mai mulți decât victimele tuturor celorlalte calamități pe care oamenii sau Dumnezeu le-au adus vreodată lumii!” Mulți iudei și creștini au devenit refugiați. Speranța medie de viață era de aproximativ 40 de ani și aproximativ 25% dintre locuitorii Romei erau sclavi. Ioan însuși a trăit ca exilat pe insula Patmos. Nu avea parte de nicio mângâiere pământească și nicio siguranță a vieții de mâine. Iar când paharul nefericirilor a fost plin, Dumnezeu l-a trimis să arate lumii triumful creștinismului asupra tuturor lucrurilor. Scrierile lui Ioan, cu referire la umblarea noastră zilnică, au fost o încununare a tuturor lucrurilor pe care cerul a intenționat să le reveleze în Cuvânt: dacă avem părtășie spirituală (frățească) bucuria noastră va fi deplină. Nu ai nevoie de circumstanțe plăcute, ca lucrul acesta să se întâmple!” Iar David a spus lucrul acesta cel mai bine (Psalmul 16:11): „înaintea Feţei Tale sunt bucurii nespuse, şi desfătări veşnice în dreapta Ta”.

„Ascultă sfaturile şi primeşte învăţătura, ca să fii înţelept pe viitor!” (Proverbele 19:20)

     Poate că ești priceput în ceea ce faci; s-ar putea chiar să fii mai priceput decât majoritatea, însă fără ajutorul celorlalți, nu vei ajunge să fii atât de bun pe cât ai putea fi! Nu-ți vei atinge potențialul maxim fără un bun sfătuitor. E imposibil. De ce un jucător de tenis de talie mondială ar avea nevoie de un antrenor, mai ales de unul care nu este la fel de bun pe teren ca el? Tenismenul american André Agassi a răspuns la această întrebare în felul următor: „Tenisul necesită ajustări (subtile, dar cruciale pentru câștigarea unui meci) și Gill, antrenorul meu este cel mai bun la așa ceva. Cu cât îmbătrânesc eu, cu atât mai valoros devine el!” De ce oare? Pentru că vârsta și experiența nu te fac neapărat mai bun, ba de multe ori nu fac decât să adâncească monotonia în care te afli. În viață, ca în sport, nu vei ajunge niciodată în punctul în care să nu ai nevoie de un sfat bun. Cu toate acestea, mulți dintre noi acționăm crezând (eronat!) că nu avem nevoie de sfătuitori, pentru că știm noi ce e de făcut. Și facem greșeala de a ne măsura și compara cu ceilalți, în loc să ne vedem talentele pe care le-a pus Dumnezeu în noi – iar în final ne mirăm că nu ne atingem potențialul! Autoevaluarea este importantă, dar evaluarea făcută de ceilalți este crucială. Un antrenor bun îți măsoară performanța în raport cu calitățile tale, nu cu ale altcuiva. De ce? Pentru că el știe de ce ești în stare și te va împinge până la limită. Și, apropo, antrenorii buni stau mereu pe scenă și observă, și nu în birou așteptând un raport. Asta pentru că se investesc personal în succesul tău; o victorie în dreptul tău este și o victorie a lor! Rut a avut nevoie de Naomi, iar Timotei a avut nevoie de Pavel… Pe tine, cine te sfătuiește?

„Adu-le aminte să fie… cumpătaţi, plini de blândeţe faţă de toţi oamenii.” (Tit 3:1-2)

     Niciunul dintre noi nu scapă de momentele dificile; Domnul Isus le-a zis ucenicilor Săi: „În lume veți avea necazuri…” (Ioan 16:33). Verdell David scria: „Deși s-ar putea să suferim de aceeași boală, de relații frânte, de dizabilități și de eșec, încercarea de a compara suferințele înseamnă ignorarea dinamicii unice a fiecărei vieți individuale. Dacă asculți întâmplările de la întâlnirea alcoolicilor anonimi, unde toți vin laolaltă cu dependența lor comună, vei descoperi că fiecare suferință, fiecare durere de inimă, fiecare pierdere, fiecare interacțiune dintr-o relație cunoaște anumite grade sau întorsături pe care nimeni altcineva nu le-a mai experimentat în același fel. Trebuie să rezistăm tentației de a ne vedea propriile dureri ca fiind mai devastatoare sau mai puțin importante decât ale altora. Ale mele sunt unice pentru mine și dacă le voi confrunta sincer și deschis, trebuie să accept că ceea ce mi se întâmplă merită atenția și respectul meu.” Apostolul Pavel îi scria lui Tit să îndemne: „Să fie… cumpătaţi, plini de blândeţe faţă de toţi oamenii.” Respectă diferențele dintre tine și ceilalți, chiar și când ați trecut prin experiențe similare. Nu întrerupe discuția cu o predică în trei puncte sau cu un discurs pregătit dinainte. „Cine are o inimă înţeleaptă este numit priceput, dar dulceaţa buzelor măreşte ştiinţa” (Proverbele 16:21). Nu ai cum să greșești față de cineva care suferă, dacă pur și simplu te întâlnești cu acea persoană, o îmbrățișezi, o asculți, îi spui că-ți pasă și că te rogi pentru ea. E în continuare adevărat (chiar dacă poate părea un clișeu): oamenilor nu le pasă cât de mult știi, până nu știu cât de mult îți pasă! Nu când ești insistent, încrezut și te porți ca și cum le-ai ști pe toate – arăți dragostea lui Dumnezeu, ci când ești și te comporți ca ea: „curat, pașnic, blând, uşor de înduplecat, plin de îndurare… fără părtinire, nefățarnic.” (Iacov 3:17). Așadar, respectă diferențele!

„Dacă suntem necredincioşi, totuşi El rămâne credincios, căci nu Se poate tăgădui singur.” (2 Timotei 2:13)

     Iată un lucru de care trebuie să te bucuri foarte tare: credincioșia lui Dumnezeu față de tine nu depinde de credincioșia ta față de El. Biblia spune: „Dacă suntem necredincioși, totuși El rămâne credincios…” Păcatele tale te scot în afara voii lui Dumnezeu, dar ele nu te vor scoate din aria Sa de acțiune. Catherine Marshall a povestit despre un moment personal de încercare, pe care l-a traversat după ce a scris romanul intitulat „Gloria”. Începuse să scrie la această carte în 1969, dar a abandonat proiectul după doi ani și jumătate. Pentru ea, manuscrisul nepublicat a fost ca „un deces în familie.” În încercarea de a-și împăca gândurile și sentimentele aflate în conflict, a petrecut o vreme la un centru de refacere. Și în timp ce se afla acolo, a recitit pasajul din cartea Numeri despre „șerpii înfocați” care au năvălit peste israeliți. Israeliții și-au dat seama că șerpii erau o pedeapsă pentru păcatul lor și au strigat către Domnul în semn de pocăință. Domnul i-a zis lui Moise: „Fă-ţi un şarpe înfocat, şi spânzură-l de o prăjină; oricine este muşcat, şi va privi spre el, va trăi.” (Numeri 21:8). Catherine Marshall a înțeles că (la fel cum israeliții au luat lucrul care i-a rănit, l-au ridicat spre Dumnezeu și au fost vindecați) și noi putem să recunoaștem greșelile și păcatele noastre, să le aducem înaintea lui Dumnezeu în rugăciune și să credem că El ne iartă și ne vindecă. Ea a scris apoi: „Când cineva dintre noi o ia pe o cale greșită (sau doar nesigură) în viață, devenind arogant, fără credință, irascibil sau fricos – Dumnezeu îi va arăta o cale de scăpare.” Chiar și când rătăciți, Dumnezeu vă iubește atât de mult, încât vă va atrage înapoi la Sine, din nou. Pentru că deși noi „suntem necredincioși, El rămâne credincios” Cuvântului Său!