„Tu ceri ca adevărul să fie în adâncul inimii” (Psalmul 51:6)

     Dacă suntem cinstiți până la capăt, ar trebui să recunoaștem că uneori adevărul pare nepotrivit pentru a face ce vrem să facem. Vrem să plăcem șefilor, așa că îi flatăm. Vrem ca prietenii să ne admire, așa că exagerăm. Vrem ca oamenii să ne respecte, așa că locuim în case pe care nu ni le permitem și cheltuim cât nu putem plăti. Anania și Safira și-au vândut o proprietate și au dat bisericii o parte din bani. Dar au mințit, pretinzând că terenul s-a vândut cu suma de bani pe care au dăruit-o (Faptele Apostolilor 5). Păcatul lor nu a constat în faptul că au reținut din bani pentru ei, ci că au denaturat adevărul. Iar înșelăciunea lor a dus la moartea lor. Poate spui: „Mă bucur că Dumnezeu nu-i mai lovește astăzi pe oameni cu moartea pentru că au mințit”. Nu fii așa sigur. Minciuna duce la moartea: 1) A căsniciei. Falsitățile sunt ca niște termite în trunchiul copacului familiei. 2) A conștiinței. Tragedia celei de-a doua minciuni este că e întotdeauna  mai ușor de spus decât prima. 3) A carierei. Întreabă-l pe angajatul care a fost concediat pentru delapidare. 4) A credinței. Gândește-te: cum ne poate folosi Dumnezeu dacă nu vrem să spunem adevărul? Toate echipele de fotbal american au un jucător desemnat să transmită mesajul antrenorului celorlalți jucători strânși grămadă. Dar dacă jucătorul nu spune adevărul? Dacă antrenorul dorește o pasă, dar jucătorul spune că antrenorul anunță fuga cu mingea? Antrenorul nu-l va mai folosi multă vreme. Dumnezeu spune că dacă ești cinstit în lucrurile mici, El îți va încredința lucruri mai mari (Matei 25:21). Așadar, poate Dumnezeu să aibă încredere în tine?