AI ÎNCREDERE ÎN CREDINCIOSIA LUI DUMNEZEU

„Cel ce v-a chemat este credincios, şi va face lucrul acesta.” (1 Tesaloniceni 5:24)

     Ai impresia că Dumnezeu te călăuzește să faci un anumit lucru sau să o iei într-o oarecare direcție, iar ție îți este teamă pentru că ai o grămadă de întrebări fără răspuns? Atunci citește următoarele: „Prin credinţă Avraam, când a fost chemat să plece într-un loc pe care avea să-L ia ca moştenire, a ascultat, şi a plecat fără să ştie unde se duce…” (Evrei 11:8). La fel trebuie să faci și tu! Nu numai că nu vei avea răspunsuri la toate întrebările, dar nici nu vei putea explica totdeauna ce provoci în aceia pe care îi iubești. Cuvântul lui Dumnezeu spune: „Cel ce v-a chemat este credincios, şi va face lucrul acesta”. Ai putea deci să spui: „Nu știu toate amănuntele și nici cum se vor rezolva lucrurile, dar știu că Dumnezeu a promis că va fi credincios – și asta-i tot ce-mi trebuie!” Cu alte cuvinte, îți zidești credința pe credincioșia lui Dumnezeu. Mai bine de-atât nu se poate! „Binecuvântat să fie Domnul, care a dat odihnă poporului Său Israel, după toate făgăduinţele Lui” (1 Împărați 8:56). Chiar dacă te împiedici pe drumul tău, Biblia spune: „Dacă suntem necredincioşi, totuşi El rămâne credincios” (2 Timotei 2:13). Oare te vor viza atacurile celui rău? Desigur! „Credincios este Domnul: El vă va întări şi vă va păzi de cel rău” (2 Tesaloniceni 3:3). Știind lucrul acesta, atitudinea ta ar trebui să fie aceea de a ține „fără şovăire la mărturisirea nădejdii noastre, căci credincios este Cel ce a făcut făgăduinţa” (Evrei 10:23). Astăzi, încrede-te în credincioșia lui Dumnezeu!