ANUL ACESTA, FII PLIN DE BUCURIE!

„Bucuria Domnului va fi tăria voastră” (Neemia 8:10)

     Când asculți un cor amplu scandând „Aleluia!”, din oratoriul „Mesia”, îți dai seama că Handel a fost inspirat de Dumnezeu. A scris întreaga lucrare în numai trei săptămâni. El a declarat că muzica efectiv „se revărsa spre el” într-o ploaie de note și motive. A scris cu înfrigurare, ca și cum ar fi fost mânat de o forță însuflețită, de un compozitor nevăzut care-i dicta unde să pună notele pe portativ! Și asta, într-un moment al vieții când vederea îi era slăbită, și trăia sub povara unui munte de facturi neplătite. Cei mai mulți dintre noi găsim că este greu să creăm sau să realizăm ceva sub stres, mai ales când sursa acelui stres sunt probleme fizice ori financiare. Iată însă că Handel a reușit. Cum? El atribuie finalizarea capodoperei sale „Mesia” – bucuriei. Este citat adesea, pentru că a spus că simțea că va „exploda de bucurie” la auzul muzicii din mintea și inima sa. În loc să moară, așa cum credea el că se va întâmpla, nu doar că a trăit să încheie compoziția, dar a apucat s-o vadă devenind o lucrare celebră și o tradiție prețuită. În același timp, a văzut cum prin intermediul lucrării sale s-au strâns mari sume de bani pentru săraci și nevoiași. Biblia ne spune: „Bucuria Domnului va fi tăria voastră.” Și unul din primele lucruri pe care Satan le va ataca este bucuria ta. El știe că este combustibilul spiritual și emoțional care te ajută să alergi. Domnul Isus a spus: „V-am spus aceste lucruri, pentru ca bucuria Mea să rămână în voi, şi bucuria voastră să fie deplină” (Ioan 15:11). Să reținem cuvintele „să rămână în voi.” Așadar, indiferent ce se va întâmpla anul acesta, roagă-te (și ai grijă) să-ți păstrezi (să-ți rămână) bucuria!