RIDICĂ-TE DEASUPRA ÎNGRIJORĂRII (2)

„Încrede-te în Domnul…” (Proverbele 3:5)

     Atunci când te îngrijorezi și vrei să-ți evaluezi cu sinceritate grijile, vei descoperi că faci anumite lucruri, total nepotrivite: 1) Uiți că Dumnezeu este prietenul tău. Psalmistul a spus: „Prietenia Domnului este pentru cei ce se tem de El.” (Psalmul 25:14) Iar dacă ești copilul lui Dumnezeu și te temi de El, tu ești prietenul Lui! Prietenia cu Dumnezeu se construiește prin împărtășirea experiențelor vieții tale cu El – fiecare activitate, fiecare conversație, fiecare problemă și fiecare gând… Iar când nu o faci, sfârșești prin a nu fi conștient de prezența Sa, a nu ține cont de vocea Sa, a fi surd la mustrarea Sa și a nu fi sincronizat cu calendarul Său. Iar când trăiești în felul acesta, rezultatul inevitabil este îngrijorarea! 2) Îți asumi lucruri pe care nu ar trebui să le faci. Peter Marshall s-a rugat: „Tată… ține-ne în frâu impulsul de a ne împărți în atâtea direcții încât ne expunem la teamă și îndoială, la oboseală și nerăbdare – ceea ce ne slăbește caracterul, ne răpește liniștea sufletească, ne înnorează cerul (care ar trebui să fie senin), și înăbușă cântecul din lăuntrul inimii noastre!” Îți pierzi cântecul atunci când adaugi presiunea inutilă de a-ți menține imaginea exterioară, de a-ți mări ritmul pentru a ține pasul cu cei din familia X-ulescu sau de a încerca să-i repari pe toți, ori să te ridici la nivelul așteptărilor lor! 3) Nu înțelegi diferența dintre secular și sacru. Ce vreau să spun cu asta? Fie Isus este Domn în fiecare domeniu al vieții tale, fie nu este Domn în niciunul dintre ele. Ne spunem nouă înșine că anumite părți ale vieții noastre se află în domeniul de interes al lui Dumnezeu, dar nu și altele. Biblia spune: „Încrede- te în Domnul din toată inima ta şi nu te bizui pe înţelepciunea ta! Recunoaşte-L în toate căile tale, şi El îţi va netezi cărările.” (Proverbele 3:5-6) Concluzie: a trăi oricum altcumva decât cum spune Dumnezeu înseamnă a trăi o viață plină de îngrijorări! Depinde de tine ce alegi, pentru că – te poți ridica deasupra îngrijorărilor!

RIDICĂ-TE DEASUPRA ÎNGRIJORĂRII (1)

„Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.” (Matei 6:33)

     Misionara Gladys Aylward spunea: „Vulturul care zboară prin văzduh nu-și face griji cum va traversa râurile!” Tu însă nu poți scăpa de griji; ele vin spre tine din toate direcțiile și sub diverse forme. Dar, la fel ca vulturul, te poți ridica deasupra lor. Domnul Isus a spus aceste cuvinte pline de dragoste și încurajare pentru noi: „Nu vă îngrijoraţi de viaţa voastră, gândindu-vă ce veţi mânca sau ce veţi bea; nici de trupul vostru, gândindu- vă cu ce vă veţi îmbrăca. Oare nu este viaţa mai mult decât hrana, şi trupul mai mult decât îmbrăcămintea? Uitaţi-vă la păsările cerului: ele nici nu seamănă, nici nu seceră şi nici nu strâng nimic în grânare, şi totuşi Tatăl vostru cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai de preţ decât ele? Şi apoi, cine dintre voi, chiar îngrijorându-se, poate să adauge măcar un cot la înălţimea lui? Şi de ce vă îngrijoraţi de îmbrăcăminte? Uitaţi-vă cu băgare de seamă cum cresc crinii de pe câmp: ei nici nu torc, nici nu ţes; totuşi vă spun că nici chiar Solomon, în toată slava lui, nu s-a îmbrăcat ca unul din ei. Aşa că, dacă astfel îmbracă Dumnezeu iarba de pe câmp, care astăzi este, dar mâine va fi aruncată în cuptor, nu vă va îmbrăca El cu mult mai mult pe voi, puţin credincioşilor? Nu vă îngrijoraţi dar, zicând: ‘Ce vom mânca?’ sau: ‘Ce vom bea?’ sau: ‘Cu ce ne vom îmbrăca?’ Fiindcă toate aceste lucruri neamurile le caută. Tatăl vostru cel ceresc ştie că aveţi trebuinţă de ele. Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra. Nu vă îngrijoraţi dar de ziua de mâine; căci ziua de mâine se va îngrijora de ea însăşi. Ajunge zilei necazul ei.” (Matei 6:25-34). Așadar, acesta este Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi: Bazează-te pe Dumnezeu și pe Cuvântul Lui, și ridică-te deasupra îngrijorării!

„IZBĂVEȘTE-NE DE CEL RĂU!”

„Făcusem un legământ cu ochii mei, şi nu mi-aş fi oprit privirile asupra unei fecioare.” (Iov 31:1)

     Există anumite uși în viață care, odată deschise, sunt greu de închis – iar pornografia este una dintre ele! Și, ca orice dependent, odată ce ești prins în mreajă, ai nevoie de doze din ce în ce mai mari pentru a te mulțumi… până când, în cele din urmă, ajungi să fii șocat și rușinat de adâncimile întunecate în care ai ajuns! Și, statistic vorbind, problema este similară în biserică și în societate. Domnul Isus ne-a învățat să ne rugăm: „Izbăvește-ne de cel rău” – pentru că o parte din acest rău a ajuns deja în casele noastre prin intermediul televiziunii și al Internetului. Părinți, protejați-vă copiii de lucruri care le pot întuneca mintea și le pot afecta șansele de a construi relații sănătoase! Iar dacă tu ești dependent de pornografie, vino înaintea lui Dumnezeu cu vorbele lui David (Psalmul 51:2): „Doamne, spală-mă de nelegiuirea mea și curăţă-mă de păcatul meu!” Ajută-mă să nu mă mai expun la lucruri care duc la rușine și la eșec (vezi Romani 13:14). Mă pocăiesc și Îți cer acum izbăvirea. Ajută-mă să-mi birui nevoile emoționale pe care încerc să le satisfac, și dă-mi curajul, puterea și înțelepciunea să le tratez într-un mod care să Te onoreze. Vreau să mă ajuți să urmez exemplul lui Iov, care a făcut un legământ cu ochii lui să nu privească, să nu dorească și să nu poftească lucruri păcătoase! N-o pot face cu propriile mele forțe, așa că ajută-mă Tu, Doamne, Te rog! Trimite-mi pe cineva în care să pot avea încredere și care să fie sincer cu mine… cineva care să împărtășească această povară cu mine în rugăciune, și care mă va susține în procesul eliberării! Și Te rog să-mi dai un dor după Tine care să depășească și să distrugă orice altă dorință sau poftă! În Numele lui Isus mă rog. Amin!” Iar noi nu putem spune decât: „Amin! Doamne, ajută-i pe toți aceia care au o asemenea problemă, și eliberează-i Tu!”

CUM SĂ CREȘTI COPII MINUNAȚI ÎNTR-O LUME TULBURE (5)

„Părinților, nu întărâtați pe copiii voștri, ca să nu-şi piardă nădejdea.” (Coloseni 3:21)

     Copiii întărâtați – despre care vorbeam ieri – devin în cele din urmă descurajați. Iar un copil descurajat este lipsit de speranță, fără entuziasm, lipsit de determinare, și ușor de dus pe căi greșite. Distrugând speranța unui copil, îi subminezi temperamentul dat de Dumnezeu. Copiii se nasc cu optimism, inspirație, anticipare și posibilități. Fără speranță, nu există nimic care să-i inspire! Lipsa de speranță aduce depresie și întuneric în inimă și în suflet. Atunci când îi amărăști pe copiii pe care îi ai în grijă, le subminezi speranța. Când îi demoralizezi, le distrugi încrederea, făcându-i să ajungă speriați, nesiguri și incapabili să facă față vieții. Încrederea în sine este necesară pentru o imagine de sine sănătoasă, pentru a relaționa cu ceilalți, pentru a reuși în educație și în carieră. Un copil descurajat își pierde siguranța și va avea un duh zdrobit. Duhul este centrul ființei. Un duh frânt produce o persoană zdrobită. Solomon spunea: „Un duh mâhnit usucă oasele” (Proverbele 17:22), și-l va face pe copilul tău să aibă un „sine” invalid. Străzile noastre sunt pline de copii zdrobiți! Copiilor cu duhul zdrobit le lipsește hotărârea de a se realiza în viață, de a-și stabili obiective și de a le atinge. Viziunea este cea care îi oferă copilului tău puterea interioară de a duce ceva la îndeplinire, în ciuda obstacolelor întâlnite. Este nevoie de un copil intact și rezistent pentru a depăși obstacolele vieții. Cum îl poți ajuta? Iată ce învață Scriptura: „Voi, părinţilor, nu întărâtaţi la mânie pe copiii voştri, ci creşteţi-i în mustrarea şi învăţătura Domnului.” (Efeseni 6:4) Tu trebuie să-i prețuiești, să-i înveți Cuvântul lui Dumnezeu chiar și atunci când par neatenți sau indiferenți, să pui în practică ceea ce spui, să fii consecvent cu regulile tale, să te vadă citind Cuvântul lui Dumnezeu și rugându-te regulat. Încurajează-i mereu… și niciodată (dar niciodată!) nu-i ignora!

CUM SĂ CREȘTI COPII MINUNAȚI ÎNTR-O LUME TULBURE (4)

„Părinților, nu întărâtaţi pe copiii voştri…” (Coloseni 3:21)

     Astăzi, privim și medităm la un alt domeniu de confuzie pentru părinți: „a întărâta” versus „a oferi ceva mai bun”. Ce înseamnă „a întărâta”? Înseamnă a aduce pe cineva în stare de enervare, a agita, a instiga. Cum își întărâtă un părinte copilul? Să ne gândim la următoarele elemente declanșatoare: 1) Inconsecvența. Adică atunci când ești autocrat și autoritar într-o zi, și permisiv în ziua următoare. Ceea ce a dus la o mustrare puternică astăzi, va produce un zâmbet de îngăduință mâine. Astfel, copilul dumneavoastră nu știe niciodată la ce să se aștepte! 2) Starea de spirit. Azi ești amuzant și plăcut; mâine ești irascibil și distant. 3) Absurditatea. Adică nu există loc pentru discuții, nu există nicio ocazie pentru copii de a-și analiza și discuta sentimentele. „Faci cum spun eu! Pentru că așa vreau eu!” Astfel, copilului nu i se oferă niciodată șansa de a gândi prin procesul raționamentului. 4) Comportamentul abuziv. Acesta poate fi fizic sau emoțional (reprimarea iubirii, tratamentul tăcerii, respingerea). Sau poate fi verbal (prin răsteli, țipete sau cuvinte care rănesc). 5) Ipocrizia – adică una zici și alta faci. Declari anumite convingeri, dar nu le pui în practică. Te aștepți ca pruncii tăi să fie respectuoși, în timp ce tu dai dovadă de lipsă de respect față de ceilalți. Aștepți onestitate de la copiii tăi, dar ei te văd cum trișezi și-i minți pe ceilalți. Copiii sunt observatori atenți; poate că nu spun nimic, dar nu multe lucruri pe care le faci le scapă din vedere. Ei îți văd inconsecvențele – atunci când ceea ce spui nu se potrivește cu ceea ce faci. Toate aceste comportamente îi pot face să-și dezvolte resentimente. Așadar, „nu-i întărâtaţi pe copiii voştri”! Nu-i pregătiți să devină oameni descurajați și nesiguri!

CUM SĂ CREȘTI COPII MINUNAȚI ÎNTR-O LUME TULBURE (3)

„Nu cruţa copilul de mustrare…” (Proverbele 23:13)

     Astăzi, privim spre alte domenii în care părinții sunt adesea confuzi: disciplină versus pedeapsă. Înțeleptul Solomon a scris: „Nebunia este lipită de inima copilului, dar nuiaua certării o va dezlipi de el.” (Proverbele 22:15) Ai sesizat cuvintele folosite aici pentru disciplină? „Nuiaua pedepsei”? Nu, ci „nuiaua certării”! Disciplina și corecția au ca scop învățarea și deprinderea; pedeapsa are ca scop să-l facă pe copil să sufere pentru comportamentul său. Copiii au nevoie de disciplină, nu de pedeapsă, care este adesea administrată de un părinte frustrat și furios. Nu cruţa copilul de mustrare! Refuzarea disciplinei îl pregătește pentru o viață de eșec și suferință. Disciplina se concentrează pe îmbunătățirea comportamentului său. Ea îl învață pe copil ce este corect și ce este greșit, cu efecte care au legătură directă cu alegerile copilului. Aceasta poate lua forma pedepsei sau a suspendării privilegiilor, dar ar trebui să fie întotdeauna în beneficiul copilului, și niciodată menită să-i provoace durere! Mai departe, dragoste versus indulgență! Lumea noastră materialistă confundă dragostea cu îngăduința. Dar părinții iubitori dăruiesc fără să răsfețe, pentru binele copilului, și îl motivează prin recompensarea comportamentului bun. Părinții indulgenți le dau copiilor tot ce vor, indiferent de comportament, nereușind astfel să-i motiveze să fie responsabili. Copiii răsfățați dezvoltă un sentiment de îndreptățire și percepția că ceilalți există pentru a-i mulțumi pe ei! Părinții indulgenți se simt adesea vinovați și se tem că pruncii lor nu-i vor plăcea sau nu-i vor iubi. Ei confundă indulgența cu dragostea, și cresc copii care cer, care manipulează și care nu sunt niciodată satisfăcuți! Iubirea presupune să vorbești, să asculți, să înțelegi, să râzi, să împărtășești momentele dificile, să-ți respecți și să-ți încurajezi copiii cu acceptare necondiționată. O astfel de iubire nu costă nimic, dar merită totul!

CUM SĂ CREȘTI COPII MINUNAȚI ÎNTR-O LUME TULBURE (2)

„Fiii sunt o moştenire de la Domnul…” (Psalmul 127:3)

     Începând de azi, câteva zile vom reflecta la unele domenii practice în care părinții sunt adesea confuzi. Dacă nu ești părinte, poți să folosești ceea ce vei auzi ca să le transmiți părinților pe care-i cunoști și să te rogi pentru ei. Astăzi vom vorbi despre îndrumare versus critică. Dacă ai un copil liniștit, plăcut și ascultător, care se bucură să învețe, să-și facă temele și să ajute la treburile casnice, creșterea lui „în mustrarea şi învăţătura Domnului” va fi o bucurie! (vezi Efeseni 6:4). Mulți dintre noi, însă, avem copii mofturoși, cu voință puternică și cu propriile lor planuri. Ei se pare că știu ce vor, și când și cum să obțină. Știu, de asemenea, ce nu vor să mănânce, să poarte, să audă, să spună și să facă! Iar părinții sau îngrijitorii acestor copii au nevoie de ajutor pentru a putea construi acel gen de relație care să creeze încredere și să permită discuții și respect reciproc într-o atmosferă de „război”. În astfel de cazuri, îndrumarea se poate transforma cu ușurință în critică, subliniind în mod constant defectele copilului: „Arăți ridicol cu chestia aia… Niciodată nu ajungi la timp… De ce nu poți fi ca…” O abordare mult mai bună ar fi să-i arăți copilului soluția. Chiar și o îndrumare validă, oferită în mod negativ, îi va afecta stima de sine, va genera resentimente și va distruge posibilitatea de a construi un respect reciproc. Copilul trebuie să te audă spunând: „Nu sunt absurd, suntem în aceeași echipă!” Când apare un conflict – și va apărea! – e tentant să devii autoritar sau frustrat. Dar când țipi, insulți sau umilești copilul, îți pierzi din vedere obiectivul tău ca părinte: acela de a ghida și de a instrui. Acest lucru îl face pe copil să se simtă furios, lipsit de putere, nesigur (de el însuși și de tine) – ceea ce echivalează cu o invitație la rebeliune. Dar dacă îți ghidezi copilul ca unul care face parte din echipa lui, dându-i ajutor practic cu dragoste și răbdare, se vor crea legături care încurajează cooperarea, încrederea și respectul reciproc. Așadar, alege îndrumarea, nu critica!

CUM SĂ CREȘTI COPII MINUNAȚI ÎNTR-O LUME TULBURE (1)

„Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze…” (Proverbele 22:6)

     Dacă ești părinte, ți-ai dorit vreodată să ai o a doua șansă de a-ți crește copiii? Având deja o experiență, și cu ceva mai mult discernământ și implicare, crezi că a doua oară ai face-o mai bine? Meseria de părinte este plină de satisfacții, dar și de vinovăție. Este plină de satisfacții pentru că ne iubim copiii, și ei ne aduc bucurie… dar este și culpabilizantă pentru că ne învinovățim pentru neajunsurile și nenorocirile lor. „Unde am greșit, ce n-am făcut bine, ca părinte?!” – ne întrebăm adesea. Nu există părinte perfect și nu există un plan universal, deoarece fiecare copil este unic. Psihologii afirmă că pruncii noștri se nasc ca o „tablă albă”, ce așteaptă ca noi să o umplem cu instrucțiuni de viață. Dar nu este așa! Bebelușii sunt oameni în miniatură, „născuți în nelegiuire și zămisliți în păcat” (vezi Psalmul 51:5). Ei ne sunt dați „ca moștenire” să-i modelăm din punct de vedere spiritual, moral, social și intelectual. Până la vârsta de șapte ani, ei au învățat aproximativ 75 % din tot ceea ce vor ști vreodată. Dar, deși nu există o formulă unică pentru succes, există principii date de Dumnezeu care funcționează indiferent dacă ești părinte, bunic sau o persoană care lucrează cu copiii. Sfânta Scriptură spune: „Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, şi când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea.” (Proverbele 22:6) Să observăm câteva cuvinte-cheie în acest verset: „Învață”, care implică transmiterea de informații într-un mod coerent și ușor de înțeles. Copiii mici învață mai bine cu ajutorul imaginilor, iar copiii mai mari au nevoie să folosim un limbaj contemporan. Dacă ei nu înțeleg, probabil că nu le-am predat suficient de bine! Cuvântul „copil” se referă la persoane suficient de mari pentru a înțelege. „Calea pe care trebuie s-o urmeze” implică cunoașterea personalității și abilităților lor și adaptarea predării pentru a se potrivi cu ele. Când principiile lui Dumnezeu se potrivesc cu caracteristicile unice ale copilului, este mult mai sigur ca acesta să le adopte și să le urmeze!

EXISTĂ CEVA PREA MIC PENTRU DUMNEZEU?

„…Fierul de la secure a plutit pe apă.” (2 Împărați 6:6)

     În această împrejurare (din cartea a doua a Împăraților, capitolul 6) este vorba despre un fiu al prorocilor, care tăia copaci lângă un râu, iar capul toporului său a căzut în apă. Așa că i-a spus repede prorocului Elisei: „Ah, domnul meu, era împrumutat!” (vers. 5). Pentru că folosește timpul trecut, din punctul său de vedere, acel cap de topor dispăruse pentru totdeauna; nu mai avea nicio așteptare să-l recupereze. Dar i-a arătat lui Elisei locul unde l-a pierdut. Elisei a tăiat o bucată de lemn, a aruncat-o în apă și s-a întâmplat ceva ce, mai mult ca sigur, nu s-a mai întâmplat niciodată înainte sau după aceea: „Fierul de la secure a plutit pe apă”! Să observăm că în această istorisire nu este vorba despre o situație de viață și de moarte. Da, era un topor împrumutat. Da, dispăruse. Dar dacă ăsta este cel mai rău lucru prin care ai trecut, înseamnă că ai dus o viață destul de sigură! Am putea pune această situație în aceeași categorie cu cea în care Domnul Isus transformă apa în vin, la nunta din Cana… De ce să-ți irosești primul miracol ajutând o mireasă și un mire să evite rușinea de a nu avea suficient vin la petrecerea lor de nuntă?! Astfel de situații ne dezvăluie ceva despre Dumnezeu. El Se preocupă chiar și de lucrurile mărunte, cum ar fi impedimentele care apar, sau lucrurile împrumutate. Nimic nu este prea mare pentru Marele nostru Dumnezeu, și nici prea mic pentru El! De aceea Petru scrie: „Aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El Însuşi îngrijeşte de voi.” (1 Petru 5:7) Să reținem cuvintele „toate îngrijorările voastre” deci ce contează pentru tine, contează și pentru Tatăl tău ceresc care te iubește! Așa că: „Recunoaşte-L în toate căile tale, şi El îţi va netezi cărările.” (Proverbele 3:6) Dumnezeu îți spune azi că vrea ca tu să-I împărtășești fiecare detaliu al vieții tale!

ATITUDINEA CORECTĂ (2)

„…Toate lucrurile sunt cu putinţă celui ce crede!” (Marcu 9:23)

     Demostene, considerat cel mai mare orator al Greciei antice, avea un grav defect de vorbire. Și legenda spune că și l-a depășit recitând versuri cu pietricele în gură și vorbind mai tare decât vuietul valurilor de la malul mării. Sau Martin Luther – deși era prizonier în castelul Wartburg, a folosit timpul traducând Noul Testament în limba germană. Beethoven a scris cele mai mari capodopere simfonice ale sale după ce și-a pierdut auzul. John Bunyan a scris „Călătoria pelerinului” pe când se afla în închisoare. Daniel Defoe a scris, de asemenea, în închisoare, „Robinson Crusoe”. Abraham Lincoln este considerat de mulți drept cel mai bun dintre președinții Statelor Unite, dar probabil că nu ar fi devenit cunoscut ca un mare lider dacă nu ar fi condus țara în Războiul Civil. Ce putem învăța din toate astea? Că adesea, situațiile dificile par să producă marii lideri și gânditori! Dar acest lucru se întâmplă doar atunci când atitudinea lor este corectă. Atunci când o problemă intră în contact cu cineva care are atitudinea potrivită, rezultatul este adesea minunat. Din marile frământări ies mari diplomați, oameni de afaceri, oameni de știință, educatori, pastori și alții. Fiecare provocare este o ocazie, și fiecare ocazie conține o provocare. Dar atitudinea cu care abordezi problema este cea care determină în mare măsură rezultatul. Când un om al cărui fiu nu auzea și nu vorbea i-a cerut lui Isus să-l vindece, Isus i-a răspuns: „Toate lucrurile sunt cu putinţă celui ce crede!” (Marcu 9:23). Omul a răspuns: „Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele!” (Marcu 9:24) Și Isus l-a vindecat pe fiul acelui om. Așadar, dacă ai nevoie de ajutor în ceea ce privește atitudinea ta, vorbește cu Domnul astăzi.