„Ilie era un om supus aceloraşi slăbiciuni ca şi noi…” (Iacov 5:17)

     Prorocul Ilie a avut un moment când ajunsese atât de deznădăjduit, încât și-a dorit să moară. Și asta s-a întâmplat când tocmai repurtase una dintre cele mai mari victorii ale sale. Tocmai ce chemase foc din cer pe Muntele Carmel… iar acum, iată-l trecând de la exaltare la epuizare! Noi uităm că atunci când avem succes și ne place ceea ce facem, putem ajunge să fim secătuiți din punct de vedere fizic, mental și emoțional. Așadar, dacă ești o persoană ghidată de scop, și nu ai limite, ai grijă! Să vedem ce s-a întâmplat cu Ilie: 1) Epuizarea l-a făcut pe Ilie să-și piardă perspectiva. El, care tocmai biruise 850 de prooroci mincinoși (vezi 1 Împărați 18:19), fugea acum de o singură femeie: de Izabela. Generalul George Patton Jr. a spus: „Epuizarea face din noi toți niște lași!” Credința ne părăsește, când se instalează epuizarea! Aceasta ne distorsionează gândirea și ne face să trecem cu vederea puterea lui Dumnezeu și promisiunile Sale. Oboseala mentală plus epuizarea fizică este o combinație mortală, care aduce deznădejde și crează iluzia că nu mai avem soluții! 2) Teama l-a făcut pe Ilie să se izoleze. El și-a lăsat slujitorul în Beer-Șeba și s-a dus singur în pustie, spunându-I lui Dumnezeu: „am rămas numai eu singur şi caută să-mi ia viaţa!” (1 Împărați 19:10). În acel moment, Ilie se afla în cea mai nepotrivită companie – a lui însuși! Când te simți deznădăjduit, nu este timpul potrivit să te izolezi; dimpotrivă, e momentul în care ai nevoie de Dumnezeu și de persoanele care te iubesc și care te pot ajuta să te ridici din nou. Chiar și apostolul Pavel a avut nevoie de ajutor. După ce a scris că: „în Macedonia… am fost necăjiţi în toate chipurile: de afară lupte, dinăuntru temeri”, el a adăugat: „Dar Dumnezeu, care mângâie pe cei smeriţi, ne-a mângâiat prin venirea lui Tit.” (2 Corinteni 7:5-6). Așadar,    trebuie să știi pe cine să suni când ești deprimat, la cine trebuie să apelezi… Nu mai amâna, ci treci la fapte!

„Te rog, să nu fie ceartă… căci suntem fraţi.” (Geneza 13:8)

     Certurile din familie scot la lumină tot ce e mai rău, și tot ce e mai bun din noi. Însă nu conflictul în sine este problema, ci caracterul! Neînțelegerea nu face decât să descopere ce este important pentru noi. Prioritatea lui Avraam era familia, a lui Lot: să se îmbogățească; preocuparea lui Avraam era armonia, a lui Lot era auto-conservarea; Avraam era mânat de credință, Lot – de lăcomie; Avraam era unul care dăruiește, Lot era unul care umbla după avantaje. Să vedem însă ce turnură a luat întâmplarea aceasta. Ce-ar fi trebuit să se întâmple? Cel mai tânăr ar fi trebuit să se supună celui mai în vârstă; ucenicul ar fi trebuit să-l recunoască pe lider; persoana mai puțin spirituală ar fi trebuit s-o recunoască pe cea mai spirituală. Însă Lot a eșuat în toate aceste privințe! Ce s-ar fi putut întâmpla? În calitatea sa de slujitor ales de Dumnezeu, Avraam și-ar fi putut asuma statutul de privilegiat, și-ar fi putut impune voința – dar n-a făcut-o. Ar fi putut să se preocupe de victorie, dar n-a făcut-o. I-ar fi putut pretinde lui Lot restituirea datoriilor, dar a refuzat. Și-atunci, ce s-a întâmplat de fapt? Mai întâi, Avraam a pus relația mai presus de interesul personal. În al doilea rând, a renunțat la „drepturile” sale pentru a menține pacea în familie. În al treilea rând, „a întors celălalt obraz” și s-a lăsat pe mâna lui Lot. Cel mare a cedat în fața celui mai mic! Cel puternic a avut îngăduință față de cel slab! Cel matur a dat dovadă de înțelegere și bunăvoință față de cel imatur! L-a făcut asta pe Avraam să fie mai slab, iar pe Lot să fie mai puternic? A pierdut Avraam, și a câștigat Lot? Nu! Dumnezeu are întotdeauna ultimul cuvânt! Și iată care a fost: „Ridică-ţi ochii şi… priveşte spre miazănoapte şi spre miazăzi, spre răsărit şi spre apus; căci toată ţara pe care o vezi ţi-o voi da ţie şi seminţei tale în veac.” (Geneza 13:14-15) Când faci lucrurile după voia lui Dumnezeu, ești cu siguranță pe drumul care duce la pace și prosperitate!

„Să nu fie ceartă între mine şi tine…” (Geneza 13:8)

     Neînțelegerea dintre Avraam și Lot ne învață câteva principii importante despre familie. Lot a dus o viață liniștită în casa unchiului său Avraam. Avraam îl luase cu el în călătoria credinței, când pe neașteptate s-a iscat un conflict. Și pentru că cearta scoate la iveală caracterul omului, Lot și-a dat arama pe față. Pentru că turmele lor erau prea mari ca să mai împartă aceleași pășuni, Avraam a venit cu ideea să se despartă, oferindu-i lui Lot șansa de a alege primul. Lot „şi-a ales” ce-a considerat el a fi partea cea mai bună (vezi Geneza 13:11), lăsându-i unchiului său restul. Lot s-a mutat în Sodoma, un ținut bogat dar plin de păcat, iar Avraam a zidit un altar Domnului, într-un loc uscat. Aceeași familie, aceleași gene – valori complet diferite! Să reflectăm un pic la cele întâmplate. Avraam a fost conducătorul ales de Dumnezeu și primul patriarh al poporului Israel. Dumnezeu a promis că-i va da o țară și că-l va face tatăl unui neam mare, i-a promis binecuvântare și protecție. Și  peste toate acestea, Dumnezeu i-a promis că în el „toate familiile pământului vor fi binecuvântate” (Geneza 12:3). În termeni moderni, Avraam era asociatul principal și acționarul majoritar al afacerii de familie. El l-a tratat pe nepotul său cu dragoste și generozitate, iar în momentul de criză a pus relația cu Lot mai presus de interesele personale; de aceea, Avraam merita mai mult respect din partea nepotului său. Dar Lot n-a avut în vedere asta! Care e semnificația acestor întâmplări? De dragul familiei sale și al păcii, Avraam a ales să nu se folosească de poziția sa socială, să nu insiste să-și exercite drepturile, ori să facă pe șeful. El a demonstrat că numai Dumnezeu ne apără! Deci, nu trebuie să încercăm să ne apărăm singuri. Avraam a ales harul, nu legea; smerenia, nu mândria; lepădarea de sine, nu propriile drepturi; mila, nu dreptatea; dragostea, nu pofta; și caracterul, nu opinia semenilor! Gândește-te la toate astea, și aplică-le în familia ta!

„Veniţi singuri la o parte, într-un loc pustiu, şi odihniţi-vă puţin.” (Marcu 6:31)

     Doi bărbați s-au luat la întrecere pentru a vedea care dintre ei poate doborî mai mulți copaci, într-o singură zi. Unul era mai înaintat în vârstă și mai experimentat, iar celălalt era mai viguros dar mai puțin experimentat. Și tocmai lucrul acesta a fost decisiv! Bărbatul mai tânăr a lucrat continuu vreo 8 ore, și la sfârșitul zilei avea un total de douăzeci și cinci de copaci doborâți. Crezând că celui mai în vârstă îi lipsește vitalitatea și tinerețea, s-a așezat, deplin încrezător că va câștiga. Între timp, bărbatul mai în vârstă, care a făcut câte o pauză de 10 minute la fiecare oră, a ajuns la sfârșitul zilei să aibă patruzeci de copaci doborâți! Șocat, cel tânăr l-a întrebat: „Cum e posibil, omule? Eu nu m-am oprit, iar tu te-ai oprit câte 10 minute după fiecare oră – și totuși ai tăiat aproape de două ori mai mulți copaci decât mine!” Bărbatul mai în vârstă i-a răspuns: „De fiecare dată când mă așezam pentru 10 minute, eu am făcut două lucruri: în primul rând m-am odihnit și mi-am reîncărcat bateriile; iar în al doilea rând, mi-am ascuțit toporul. Da, tu ai muncit mult, dar ai lucrat cu o secure tot mai tocită!” Putem învăța fiecare o lecție importantă de aici. Pentru a reuși în lucrul pe care ni l-a încredințat Dumnezeu să-l facem în viață, trebuie să facem și noi întotdeauna aceste două lucruri: 1) Să ne facem timp pentru odihnă și pentru reînnoire. Nu putem mereu să dăruim și să cheltuim; trebuie să ne și oprim și să asimilăm. Asta înseamnă rugăciunea și citirea Bibliei: ele restaurează ceea ce viața ne răpește. 2) Să ne păstrăm mintea ageră. Când securea noastră se tocește, trebuie să consumăm mai multă energie și rezultatele vor fi mai slabe. Așadar, să ne facem timp să ne odihnim, și să ne păstrăm mintea ageră!

„Întoarce-mă Tu, şi mă voi întoarce…!” (Ieremia 31:18)

     În prima carte a Bibliei, citim că: „Robii lui Isaac au mai săpat în vale şi au dat acolo peste o fântână cu apă de izvor. Păstorii din Gherar s-au certat însă cu păstorii lui Isaac, zicând: „Apa este a noastră.”… Pe urmă s-a mutat de acolo şi a săpat o altă fântână pentru care nu s-au mai certat; şi a numit-o Rehobot „căci” a zis el „Domnul ne-a făcut loc larg ca să ne putem întinde în ţară.” (Geneza 26:19-22). Ce exemplu extraordinar de practicare a iertării! Isaac a săpat fântâni, iar vecinii săi au venit și le-au revendicat. Nu era corect, dar în loc să se revolte și să se răzbune, el a plecat și a săpat alte fântâni – și Dumnezeu l-a binecuvântat nespus de mult. Adevărul este acesta: Dumnezeu va umple golul din viața ta, când îi vei ierta pe cei ce te-au rănit! S-o recunoaștem: câtă vreme împărtășim această planetă cu alte ființe umane la fel de imperfecte, ele ne vor răni. N-avem cum să evităm lucrul acesta! Și când durerea ajunge să se adâncească, poate fi greu să ierți. Asta înseamnă oare că trebuie să trăiești prefăcându-te că nu s-a întâmplat nimic, și negându-ți sentimentele? Nu, primul pas spre vindecare este să-ți recunoști sentimentele. Și Domnul Isus ne oferă cel de-al doilea pas: „Rugaţi-vă pentru cei ce se poartă rău cu voi.” (Luca 6:28). Când faci lucrul acesta, se întâmplă ceva neașteptat: inima ți se înmoaie, și începi să-l vezi pe ofensatorul tău prin ochii lui Dumnezeu și nu prin prisma propriilor tale emoții. „Dar nu vreau să-l iert!” spui tu. Ei bine, aici intervine pasul al treilea: recunoaște că nu ești dispus să ierți, și roagă-L pe Dumnezeu să te schimbe. Așadar, dacă te afli în această situație, rostește aceste cuvinte: „Întoarce-mă Tu, şi mă voi întoarce…!”

„’Răzbunarea este a Mea; Eu voi răsplăti’, zice Domnul.” (Romani 12:19)

     S-ar putea să crezi că ai iertat pe cineva, dar deși a trecut multă vreme de-atunci, tu încă să-i porți pică. Iată câteva indicii care să-ți arate dacă mai ai de lucru la acest capitol: Când te gândești la persoana care te-a rănit, te umpli de resentimente? O eviți? Retrăiești incidentul în mintea ta și în conversație? Profiți de orice ocazie pentru a-i reaminti ce a făcut? Dacă da, știi ce faci tu de fapt? Îți justifici o atitudine de neiertare! Există două lucruri pe care Dumnezeu nu le va împărți cu nimeni: 1) Lauda care I se cuvine; „Slava Mea n-o voi da altuia, nici cinstea mea idolilor” – Isaia 42:8. 2) Dreptul de a se răzbuna. Apostolul Pavel scria: „Nu vă răzbunaţi singuri; ci lăsaţi să se răzbune mânia lui Dumnezeu; căci este scris: „Răzbunarea este a Mea; Eu voi răsplăti” zice Domnul. Dimpotrivă: dacă îi este foame vrăjmaşului tău, dă-i să mănânce; dacă-i este sete, dă-i să bea; căci dacă vei face astfel, vei grămădi cărbuni aprinşi pe capul lui.” Nu te lăsa biruit de rău, ci biruie răul prin bine.” (Romani 12:19-21). Așadar, iartă, încredințează situația în mâna lui Dumnezeu și fii sigur că El o va rezolva! Când Hristos „era batjocorit, nu răspundea cu batjocuri; şi, când era chinuit, nu ameninţa, ci Se supunea dreptului Judecător.” (1 Petru 2:23). Resentimentul te ține legat în lanțuri de persoana care ți-a greșit și ajungi să fii ostatic. Când rămâi blocat pe ceea ce au făcut părinții tăi, soțul sau soția ta, sau pe faptul că un coleg de serviciu a primit aprecierea pentru munca făcută de tine, sau pe ceea ce a spus (sau nu a spus) cineva despre tine, tu – nu ei! – devii nefericit; fierbi de mânie, iar ei nici măcar nu știu că ești supărat! Nu lăsa pe nimeni să-ți controleze viața în acest fel. Iartă, și mergi mai departe!

„Am văzut cu ochii mei pe Împăratul, Domnul oştirilor!” (Isaia 6:5)

     Înainte ca Dumnezeu să-l cheme pe profetul Isaia în slujba de călăuzire a națiunii Israel, El i-a ajustat viziunea. Viziunile necorectate duc la o perspectivă distorsionată, la o judecată eronată și la efort zadarnic. Revolta constantă a lui Israel împotriva lui Dumnezeu punea în pericol poporul, care avea nevoie de un lider cu o viziune clară. Așadar, primul lucru pe care L-a făcut Dumnezeu a fost să-i ofere lui Isaia o viziune a slavei și a puterii divine. Fără ea, Isaia nu și-ar fi putut îndeplini misiunea. Fără întâlnirea cu Dumnezeu care i-a schimbat viața, el nu ar fi ajuns niciodată să fie suficient de puternic pentru a duce la bun sfârșit lucrarea. Același lucru este valabil și pentru tine. Indiferent ce te cheamă Dumnezeu să faci, lucrul acela necesită mai mult decât o fișă a postului și anumite competențe de bază. Tu vei avea nevoie de o viziune a slavei și a puterii nemăsurate ale lui Dumnezeu, care să-ți dea siguranța că în El ai tot ce-ți trebuie pentru această provocare! (vezi Efeseni 3:20). Al doilea lucru pe care L-a făcut Dumnezeu a fost să modifice viziunea pe care o avea Isaia despre sine însuși. După ce concepția ta despre Dumnezeu este ajustată, ești gata pentru o ajustare a concepției tale despre tine însuți – după, și nu înainte! Dacă începi cu pasul al doilea, vei renunța înainte de a începe! Isaia a strigat deznădăjduit: „Sunt un om cu buze necurate, locuiesc în mijlocul unui popor tot cu buze necurate.” (Isaia 6:5) Isaia și-a dat seama că nu era mai presus decât oamenii pe care a fost chemat să-i slujească. Până nu te vezi în mod realist, onest și smerit în relație cu Dumnezeu și cu ceilalți, misiunea ta nu va avea reușită (vezi Romani 12:3). Cel de-al treilea lucru pe care L-a făcut Dumnezeu a fost să răspundă smereniei lui Isaia. Un înger i-a atins buzele cu focul purificator al lui Dumnezeu și i-a spus: „nelegiuirea ta este îndepărtată” (Isaia 6:7). Dumnezeu nu cheamă lideri perfecți. El cheamă lideri smeriți, sinceri și iertați de păcat – și le încununează eforturile cu biruință, indiferent care-ar fi șansele de reușită!

„Toate aceste lucruri se petrec în folosul vostru… spre slava lui  Dumnezeu.” (2 Corinteni 4:15)

     Dacă treci printr-o perioadă dificilă, în momentul de față, primește încurajare din cuvinte lui Pavel: „Prigoniţi, dar nu părăsiţi; trântiți jos, dar nu omorâţi. Purtăm întotdeauna cu noi, în trupul nostru, omorârea Domnului Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru.” (2 Corinteni 4:9-10). Despre cine vorbea apostolul aici? Despre urmașii lui Hristos care se confruntau cu o perioadă dificilă. Iar mai departe adaugă: „Căci toate aceste lucruri se petrec în folosul vostru, pentru ca harul mare, căpătat prin mulţi, să facă să sporească mulţumirile spre slava lui Dumnezeu. De aceea, noi nu cădem de oboseală. Ci chiar dacă omul nostru de afară se trece, totuşi omul nostru dinăuntru se înnoiește din zi în zi. Căci întristările noastre uşoare de o clipă lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veşnică de slavă.” (2 Corinteni 4:15-17) Când te afli sub presiune, credința ta crește – pentru că Dumnezeu știe exact câtă presiune să aplice! El te va lăsa să ajungi până în punctul în care ai rămas fără răspunsuri, și resursele tale par să fie epuizate… te-ai săturat ca Satan să-ți fure ce știi că ți-a promis Dumnezeu, și nu mai ești dispus să lași ca părerile altora să pună stăpânire pe tine! Nu uita: cu Dumnezeu nu există situații deznădăjduite, există doar oameni care au ajuns să fie deznădăjduiți din cauza acestora. Doar atunci când nu mai poți face nimic, începi să crezi că Dumnezeu poate face imposibilul! Așadar, să nu pierzi din vedere esența cuvintelor Scripturii: „Căci întristările noastre uşoare de o clipă lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veşnică de slavă.” (2 Corinteni 4:17). Criza prin care treci poate fi o binecuvântare tainică, o oportunitate de a experimenta „harul nemăsurat” al lui Dumnezeu și puterea Sa care lucrează mai intens în viața ta!

„M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea…” (2 Timotei 4:7)

     Seneca (zis și „cel tânăr”) a spus: „Destinul este ceea ce se întâmplă atunci când pregătirea se întâlnește cu oportunitatea.” Când citești în Sfânta Scriptură despre oameni pe care Dumnezeu i-a folosit ca să împlinească lucruri mari, descoperi cât timp le-a trebuit să se pregătească pentru ceea ce pare a fi o misiune de scurtă durată. Eul din noi tânjește după două lucruri: lumina reflectoarelor și longevitatea! Dar cu Dumnezeu, un singur lucru contează: împlinirea voii Sale! Când poți spune la fel ca apostolul Pavel: „Mi-am isprăvit alergarea…”, ai trăit o viață plină de semnificație și care contează cu adevărat. Așadar, pe cine folosește Dumnezeu? Pe cei care sunt pregătiți! Indiferent dacă ești chemat să te implici în afaceri, în artă, în educație, în politică, în medicină sau în lucrarea creștină, acest principiu este neschimbător: oportunitatea le iese în cale celor pregătiți! Asta înseamnă că fiecare experiență din viață are o însemnătate. Benjamin Disraeli a spus: „Secretul succesului în viață este să fii pregătit atunci când a sosit timpul.” Această afirmație din anii 1800 este valabilă și astăzi. Cu alte cuvinte: „Secretul succesului stă în perseverența cu care îți urmărești scopul.” Și nu este suficient doar să te pregătești; trebuie să rămâi pregătit. Înțeleptul Solomon scrie: „Ţine învăţătura… păstreaz-o, căci ea este viaţa ta.” (Proverbele 4:13) Cunoștințele în aproape orice domeniu se dublează tot la 5 ani și dacă nu continui să crești, ajungi să ai niște competențe învechite care nu se vor mai potrivi cu provocările lumii în care trăiești. Și încă un lucru: pregătirea nu începe cu ceea ce faci, ci cu ceea ce crezi! Când crezi că succesul de mâine depinde de pregătirea de astăzi, vezi ziua de astăzi diferit. Se spune că regina Elisabeta I le-ar fi oferit medicilor regali jumătate din proprietățile sale, dacă îi puteau prelungi durata de viață. Dar, bineînțeles că medicii nu au putut! De aceea Biblia ne spune (în Psalmul 90:12) că este important să învățăm „să ne numărăm bine zilele, ca să căpătăm o inimă înţeleaptă!” Doamne, ajută-ne!

„Căci… primise mărturia că este plăcut lui Dumnezeu.” (Evrei 11:5)

     Dacă ai avut parte de respingere, în copilăria ta, acest lucru se manifestă printr-o dorință de izolare, de retragere sau prin impulsul constant de a „dovedi cine ești.” Cineva a spus: „Încă îl mai aud pe tata strigând și spunându-mi că nu se va alege nimic bun de mine și nu voi realiza nimic în viață. Cu cât striga mai mult, cu atât mai hotărât eram să-i dovedesc că greșește!” Ți s-a vorbit sau ți se vorbește într-un mod nepotrivit și ție? Dacă da, ascultă mai departe! Biblia ne spune că Enoh „primise mărturia că este plăcut lui Dumnezeu.” Cum? „Prin credință” (Evrei 11:5). Dumnezeu te vede altfel decât te văd părinții și prietenii tăi! Acceptarea lor se bazează deseori pe faptele tale, în timp ce acceptarea lui Dumnezeu se bazează pe identitatea ta. Apostolul Pavel a scris: „Pe Cel ce n-a cunoscut niciun păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.” (2 Corinteni 5:21) Dumnezeu ne vede înfășurați în neprihănirea lui Hristos; de aceea, suntem întotdeauna acceptați. Asta nu înseamnă că nu trebuie să muncești, înseamnă să muncești având motivația corectă. În loc să faci eforturi pentru a obține aprobarea lui Dumnezeu, tu Îi slujești din dorința de a-I mulțumi. Odată ce ești conștient că identitatea și valoarea ta nu sunt legate de mașina pe care o conduci, de casa în care trăiești, de cât câștigi sau de oamenii cu care interacționezi, motivația ta se schimbă! În loc să fii preocupat de cartierul în care locuiești, devii preocupat de vecinii tăi. În loc să fii focalizat pe câștig și pe profit, vei fi preocupat de susținerea financiară a Împărăției lui Dumnezeu. În loc să-ți faci griji cu privire la funcția pe care o ocupi, scopul tău va fi să fii cel mai bun și să muncești cu integritate. Cu alte cuvinte, în loc să te limitezi la munca asiduă, muncește având motivația corectă!