„Să ne punem încrederea nu în noi înşine, ci în Dumnezeu…” (2 Corinteni 1:9)

     Te simți deznădăjduit de situația în care te afli, și nu știi încotro să te îndrepți? Poate că te străduiești să găsești un motiv pentru a continua să mergi mai departe, dar ești atât de obosit și copleșit, încât vrei să renunți. Dacă asta este situația în care te găsești în prezent, te afli într-un loc vulnerabil. Fii atent: Satan va încerca să te convingă că trebuie că există vreun păcat în viața ta, că ești în afara voii lui Dumnezeu, care este nemulțumit de tine pentru că nu L-ai ascultat în vreun domeniu de care nu ești conștient… Nu cădea în capcană! Poți fi în centrul voii lui Dumnezeu, făcând totul așa cum trebuie, și totuși să experimentezi strâmtorarea. Apostolul Pavel scrie: „Nu voim să vă lăsăm în necunoştinţă despre necazul care ne-a lovit în Asia, de care am fost apăsaţi peste măsură de mult, mai presus de puterile noastre, aşa că nici nu mai trăgeam nădejde de viaţă. Ba încă ne spunea gândul că trebuie să murim, pentru ca să ne punem încrederea nu în noi înşine, ci în Dumnezeu, care înviază morţii. El ne-a izbăvit şi ne izbăveşte dintr-o astfel de moarte şi avem nădejde că ne va mai izbăvi încă. Voi înşivă ne veţi ajuta cu rugăciunile voastre, pentru ca binefacerea făcută nouă prin rugăciunile multora să fie pentru mulţi un prilej de mulţumiri lui Dumnezeu pentru noi.” (2 Corinteni 1:8-11). Când experimentezi strâmtorarea, doi factori acționează în viața ta: în primul rând, Dumnezeu te învață să te sprijini pe El, în loc să te sprijini pe tine însuți; în al doilea rând, oamenii din jurul tău sunt întăriți și încurajați pe măsură ce văd harul lui Dumnezeu la lucru în viața ta. Așadar, să nu te îndoiești nicio clipă, Dumnezeu te va salva!

„El Își va paște turma ca un Păstor…” (Isaia 40:11)

     Ce trebuie să știm despre Păstorul nostru? Următoarele două lucruri: 1) Caracterul Păstorului nostru. Domnul Isus a făcut deosebirea dintre păstorii buni și cei răi (vezi Ioan 10:11-16). Păstorii răi își văd de propriile interese, și nu de bunăstarea oilor. Nu sunt de încredere; când apare o amenințare, ei abandonează turma. Dar Domnul Isus a afirmat: „Eu sunt Păstorul cel bun.” (Ioan 10:11). Ce Îl face pe El bun? „Păstorul cel bun își dă viața pentru oi.” (Ioan 10:11) Nevoile și siguranța lor sunt mai presus de ale Sale și, dacă este necesar, va interveni pentru ele. El spune: „Eu Îmi cunosc oile Mele, şi ele Mă cunosc pe Mine…” (Ioan 10:14) Domnul Isus Își cunoaște fiecare oaie în parte și dorește o relație apropiată cu fiecare dintre ele. El le cheamă pe fiecare pe nume; ele au încredere în El și Îl urmează acolo unde El le conduce (vezi Ioan 10:3). Așa că, te poți baza pe Păstorul tău că te protejează și te călăuzește! 2) Starea oilor este responsabilitatea păstorului. El nu poate fi un păstor bun dacă nevoile oilor sale nu sunt împlinite. Oile nu cunosc drumul spre pășune, nici locația adăpostului sau strategia pentru propria lor siguranță. Dar păstorul le știe! Oile sale cred în el, se bazează pe el și îl urmează. Tot la fel este și spiritual vorbind: a crede și a te bizui pe ocrotirea și grija Păstorului nu este ceva instinctiv – este singura decizie înțeleaptă pe care o poți lua, este un act de voință. Indiferent de sentimente sau de circumstanțe, tu iei hotărârea de-a te încrede în Păstorul tău (Domnul Isus), care Se va ocupa de tot și va acționa ca tu să fii în siguranță. Atunci când îți lași grijile și preocupările tale în seama Lui, și te odihnești în bunătatea Sa, El Își împlinește promisiunea că „nu vei duce lipsă de nimic”!

„Domnul este Păstorul meu, nu voi duce lipsă de nimic.” (Psalmul 23:1)

     Poate că ai memorat Psalmul 23 încă de când erai copil. Imaginile pe care ni le-am creat din acest Psalm vor rămâne cu noi toată viața. Scriitoarea Hannah Whitall Smith (evanghelistă, reformatoare și autoare creștină americană de la sfârșitul sec. al XIX-lea) a spus: „Lucrul de care avem nevoie cu toții este doar să ne întoarcem din nou în grădiniță, să reluăm versetele copilăriei și, recitindu-le cu ochii și mintea de adulți, să le credem cu toată credința noastră de copii.” Ca adulți, devenim obosiți, pierzând bucuria simplă de care are nevoie viața noastră plină de stres. Ce trebuie să învățăm din acest Psalm? Cel puțin trei lucruri: 1) Cine este Păstorul nostru – „Domnul este Păstorul” nostru. El este sursa a tot ceea ce vom avea nevoie vreodată, începând cu mântuirea. Domnul Isus a spus: „Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun își dă viața pentru oi.” (Ioan 10:11) 2) Care este slujba Păstorului – El ocrotește și îngrijește oile. Și știe ce-are de făcut cu oile capricioase, încăpățânate, vulnerabile, și cum să aibă grijă de ele. Cu mult înainte ca Domnul Isus să vină ca Păstor al nostru, Tatăl a spus: „voi veni în ajutorul oilor Mele, ca să nu mai fie de jaf… Voi pune peste ele un singur păstor, care le va paşte, şi anume pe Robul Meu David; El le va paşte, El va fi păstorul lor.” (Ezechiel 34:22-23). 3) Care este grija oilor – Să aibă încredere deplină în Păstorul lor. Încercările noastre de a face partea Păstorului ne vor epuiza și ne vor frânge. Trebuie să credem „cu toată credința noastră de copii” că Isus este un Păstor de încredere, angajat și capabil – și apoi să acționăm conform credinței noastre. Iar faptul că știm că bunătatea și îndurarea Lui ne vor însoți în toate zilele vieții noastre ar trebui să ne înlăture grijile prezentului și să ne risipească toate îngrijorările viitoare. Așa să ne ajute Dumnezeu!

„Te laud că sunt o făptură aşa de minunată…” (Psalmul 139:14)

     În ciuda durerilor și a suferințelor, tu ești o minune vie, ce respiră, umblă și vorbește. Psalmistul a spus: „Tu mi-ai întocmit rărunchii, Tu m-ai ţesut în pântecele mamei mele: Te laud că sunt o făptură aşa de minunată. Minunate sunt lucrările Tale şi ce bine vede sufletul meu lucrul acesta!” (Psalmul 139:13-14). Un autor explica aceste versete în felul următor: „Cei mai mulți dintre noi considerăm că vederea noastră este de la sine înțeleasă, dar chiar și cel mai simplu dintre procese este divin de complex. Retina, de exemplu, efectuează aproape zece miliarde de calcule în fiecare secundă, și asta înainte ca o imagine să călătorească prin nervul optic până la cortexul vizual. Nasul uman poate detecta o milionime dintr-un gram de usturoi care plutește în aer și poate distinge între zece mii de mirosuri distincte. Firele de păr care ne acoperă corpul amplifică senzația de atingere, astfel încât putem distinge o miime de gram de presiune pe vârful unui fir de păr de jumătate de centimetru. Uimitor, nu-i așa?” În fiecare secundă, în fiecare celulă a corpului tău au loc miliarde de reacții chimice. Inhalezi oxigen, metabolizezi energia, digeri alimentele, menții echilibrul, purifici toxinele, produci hormoni, expiri dioxidul de carbon, repari țesuturile și faci să circule sângele. În timp ce citești aceste rânduri, milioane de impulsuri electrice se declanșează prin miliarde de căi sinaptice, iar tu nici măcar nu te gândești la asta. Dar ar trebui să te gândești și ar trebui să-L lauzi pe Dumnezeu pentru darul vieții și pentru multitudinea de binecuvântări de care te bucuri. Și ar trebui să mai faci încă un lucru extrem de important: să-ți descoperi scopul vieții și să te dedici împlinirii lui. S-a spus că cele mai importante două zile din viața unei persoane sunt ziua în care se naște și ziua în care descoperă de ce s-a născut. Gândește-te la asta, astăzi!

„Cel ce suferă are drept la mila prietenului…” (Iov 6:14)

     Un pastor scria: „Ce te bucură, ce te întristează sau ce te enervează? Ce îți pune un zâmbet sfânt pe față? Ce face ca duhul tău să plângă necontrolat? Ce te face să bați cu pumnul în masă din dreaptă indignare? Undeva în amestecul acela de bucurii, tristeți și nebunii se află pasiunea ta rânduită de Dumnezeu. Sau poate ar trebui să spunem compasiune, pentru că simți ceea ce simte Dumnezeu. Și odată ce ai identificat-o, să faci ceva în legătură cu ea nu mai este opțional. Nu poți să nu faci ceva în legătură cu ea!” În 2006, Blake Mycoskie, antreprenor, autor și filantrop american, se afla în vacanță în Argentina când a observat că mulți dintre copii nu aveau pantofi. Ar fi putut să se întoarcă în Statele Unite și să-și vadă de treabă. În schimb, a înființat TOMS Shoes, o afacere cu misiunea de a oferi încălțăminte copiilor din țările în curs de dezvoltare. Funcționează astfel: atunci când cumperi o pereche de pantofi TOMS, tu oferi o pereche de pantofi unui copil desculț, de undeva din lume. Pentru fiecare pereche de pantofi vândută, compania dăruiește o pereche. Misiunea lor este simplă: unul pentru unul. Blake a identificat o nevoie, a personalizat-o și a decis să facă ceva în acest sens. Nu a început cu ceva mare, ci cu ceva mic. Și totuși, așa încep momentele importante. O persoană decide să facă ceva în legătură cu ceva care o bucură, o întristează sau o enervează. Copiii desculți au fost cei care i-au frânt inima lui Blake. Iar el a pus, la propriu, bazele unei misiuni de tip „pantofi prin credință”. Așadar, când descoperi lucrul care te bucură, te întristează sau te enervează, prima întrebare importantă care urmează este aceasta: ce vei face în această privință?

„Îmbrăcaţi-vă cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate, cu smerenie, cu blândeţe, cu îndelungă răbdare…” (Coloseni 3:12)

     Poetul american Henry Wadsworth Longfellow a scris: „Dacă am putea citi istoria secretă a dușmanilor noștri, am găsi în viața fiecăruia dureri și suferințe suficient de multe pentru a dezarma orice ostilitate.” Iar Jonathan Glover, în documentarul său despre războaiele secolului XX, vorbește despre ceea ce el numește „descoperiri de simpatie”: chiar și în condiții de război, actele de compasiune depășesc conflictul. Cele mai multe „descoperiri de simpatie”, potrivit lui Glover, sunt declanșate de contactul vizual, iar această privire, ochi-în-ochi, înlocuiește lupta corp la corp. Ai avut vreodată o „descoperire de simpatie”? Dacă nu, roagă-te pentru una. Este un moment în care tendința de a urî este depășită de voința de a iubi. Un moment în care compasiunea proactivă învinge furia negativă. Un moment în care ești preocupat mai mult de durerea altcuiva decât de a ta. Acestea sunt momentele în care descoperi ce înseamnă cu adevărat să-L iubești pe Dumnezeu din toată inima ta. Este mult mai simplu să te comporți și să acționezi ca un creștin, decât să fii un prefăcut. Oricine se poate preface. Dar reacțiile tale revelează ce este cu adevărat în inima ta. Iar dacă Îl iubești pe Dumnezeu din toată inima ta, nu te vei limita doar la a acționa ca atare, ci vei reacționa ca El. Apostolul Pavel a spus-o astfel: „Îmbrăcaţi-vă cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate, cu smerenie, cu blândeţe, cu îndelungă răbdare. Îngăduiţi-vă unii pe alţii şi, dacă unul are pricină să se plângă de altul, iertaţi-vă unul pe altul. Cum v-a iertat Hristos, aşa iertaţi-vă şi voi. Dar mai presus de toate acestea, îmbrăcaţi-vă cu dragostea, care este legătura desăvârşirii.” (Coloseni 3:12-14). Așadar, manifestă simpatie și acționează conform statutului pe care-l ai – de copil al lui Dumnezeu!

„Dacă am căpătat trecere înaintea Ta, arată-mi căile Tale; atunci Te voi cunoaşte…” (Exodul 33:13)

     Astăzi ne vom uita și vom încerca să învățăm câteva lucruri din discuția prietenoasă a lui Moise cu Dumnezeu. Moise a spus: „dacă am căpătat trecere înaintea Ta, arată-mi căile Tale; atunci Te voi cunoaşte şi voi avea trecere înaintea Ta.” Moise se afla în mijlocul unei crize naționale, care putea pune capăt relației lui Israel cu Dumnezeu, și cum se roagă el? Moise nu spune: „Doamne, sunt într-o situație dificilă, trebuie să rezolvi situația asta pentru mine!”. Ci el Îi cere Domnului: „Învață-mă căile Tale ca să Te cunosc!” Moise voia mai mult decât doar să cunoască lucrările minunate ale lui Dumnezeu. Inima lui tânjea să cunoască inima lui Dumnezeu, și ce o face să funcționeze – căile tainice ale lui Dumnezeu. „Să-L cunosc” include toate celelalte lucruri pe care Moise le-ar putea căuta vreodată, inclusiv soluția la problema sa. Iar Dumnezeu i-a dat ce a cerut, și citim acest lucru: „El Şi-a arătat căile Sale lui Moise…” (Psalmul 103:7). Ba mai mult, Dumnezeu i-a spus: „Voi merge Eu Însumi cu tine şi îţi voi da odihnă.” (Exodul 33:14). Acel „cu tine” în ebraică este la singular. Dumnezeu a promis că îl va însoți pe Moise și îi va da odihnă. Oricine altcineva ar fi acceptat cu plăcere. Nu și Moise! Rugăciunea lui Moise era mai mare decât propriile sale îngrijorări și el spune: „Dacă nu mergi Tu Însuţi cu noi, nu ne lăsa să plecăm de aici!” (Exodul 33:15). Cu alte cuvinte, „Doamne, nu pentru mine mă rog, ci pentru popor!” Și Dumnezeu a răspuns la această rugăciune. Cum sunt rugăciunile tale? Sunt ele mai mari decât tine și decât nevoile tale? Biblia spune: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea…” (Ioan 3:16). Tu, iubești oamenii? Te rogi pentru orașul tău, pentru națiunea ta și pentru lume? De ce? Păi, gândește-te că Dumnezeu te-a chemat la asta, și trebuie s-o faci!

„Eu te cunosc pe nume şi ai căpătat trecere înaintea Mea!” (Exodul 33:12)

     Moise a vorbit cu Dumnezeu cum ai vorbi cu un prieten, împărtășindu-I ceea ce simțea și gândea. De fapt, Dumnezeu a vrut să fie așa. Iată cum a decurs conversația: „Moise a zis Domnului: „Iată, Tu îmi zici: „Du pe poporul acesta!”… Tu ai zis: „Eu te cunosc pe nume şi ai căpătat trecere înaintea Mea!” Moise redă cu fidelitate ce-i spusese Dumnezeu anterior. Îți amintești când i-ai spus soțului tău sau celui mai bun prieten: „Ai spus cutare lucru…” Asta a făcut Moise aici: Îi amintește lui Dumnezeu propriile Sale cuvinte. Dumnezeu vrea ca și tu să-ți amintești Cuvântul Său și să i-L spui înapoi (vezi Isaia 43:26). Nu pentru că El are nevoie să I se reamintească, ci pentru că tu ai nevoie… și pentru că singurul cuvânt pe care El S-a angajat să-l împlinească este Cuvântul Său (vezi Matei 24:35). Atunci când te rogi folosind Cuvântul lui Dumnezeu, te rogi după voia Lui, și ai garanția că vei fi ascultat. Așadar, învață și memorează versetele care se referă la nevoile și dorințele tale, iar atunci când vorbești cu Dumnezeu, amintește-ți de ele și rostește-le în rugăciune. De exemplu, promisiunea că „orice lucru veţi cere… să credeţi că l-aţi şi primit, şi-l veţi avea” (Marcu 11:24), Dumnezeu o va recunoaște! Cu cât înveți mai mult din Cuvântul Său, cu atât mai mult felul și timpul tău de rugăciune se vor conforma voinței Lui și cu atât mai mult te vei simți pe aceeași lungime de undă cu El! Ține-ți Biblia la îndemână când vorbești cu Dumnezeu, astfel încât El să-ți poată direcționa gândurile către cuvintele pe care vrea să le rostești în rugăciune!

„Cuptorul lămurește aurul…” (Proverbele 17:3)

     Dacă în momentul de față treci printr-o grea încercare, ești într-o companie bună! Iov, cel mai neprihănit om de pe pământ, a fost încercat dincolo de ceea ce majoritatea dintre noi vom îndura vreodată. Când a fost readus la condiția inițială, el I-a spus lui Dumnezeu: „Urechea mea auzise vorbindu-se de Tine, dar acum ochiul meu Te-a văzut.” (Iov 42:5). În văpaia cuptorului, Îl experimentezi pe Dumnezeu îndeaproape și personal. Autoarea Sheila Schuller Coleman a scris: „Unele încercări au scopul de-a evalua ceea ce am învățat; altele sunt menite să ne învețe. Învățăm cele mai profunde lecții atunci când suntem puși la încercare. Ca de exemplu: cât de capabili suntem… unde trebuie să creștem… și că mai avem încă multe de învățat! Atunci când credința ta este pusă la încercare, ultimul lucru la care te gândești este că înveți o lecție – vrei doar să supraviețuiești. Dar lecția pe care o învățăm de la Iov este aceasta: atunci când ne păstrăm credința, din cele mai grele momente de încercare vom ieși „curați ca aurul” (Iov 23:10). Gândește-te la următorul lucru: ai auzit vreo mărturie care să nu fi fost despre trecerea cu bine prin încercări? Nu! Toate mărturiile sunt cu și despre încercări. Apostolul Iacov scria: „Să priviţi ca o mare bucurie când treceţi prin felurite încercări.” (Iacov 1:2) Când suferim, când oamenii spun lucruri urâte despre noi, când ne pierdem casele, când ne confruntăm cu fisuri în familie, când ne sună doctorul cu un diagnostic cumplit – ultimul lucru la care ne gândim sau pe care-l simțim este bucuria. Dacă există cineva care să poată vorbi cu autoritate despre a-I aduce laude lui Dumnezeu în încercări, acela este apostolul Pavel. El a fost bătut, aruncat în închisoare și alungat din oraș. Deci, ce spui? Cum este viața sau suferința ta, în comparație cu ale lui?” Deci, odată încercarea depășită, tu vei avea o mărturie despre puterea și credincioșia lui Dumnezeu, și te vei întări în convingerea și încrederea că „Domnul este Dumnezeul meu!”

„Vă voi da păstori după inima Mea şi vă vor paşte cu pricepere şi cu înţelepciune.” (Ieremia 3:15)

     Dorind să-și impresioneze adunarea, un tânăr absolvent al Institutului Teologic a inclus în predica sa, de duminică dimineața, cele mai sofisticate cuvinte pe care le-a putut găsi. A fost un dezastru! Coborând de la amvon, s-a întâlnit cu pastorul senior care i-a spus: „Fiule, ai vorbit peste capetele oamenilor!” Iritat și defensiv, tânărul seminarist i-a răspuns: „Atunci, de ce nu și-au întins gâtul?” La care bătrânul predicator i-a replicat: „Domnul Isus a spus: ‘Paște oile Mele’, nu girafele!” Deci, fie că te afli la amvon, într-o sală de clasă, la o ședință a consiliului de administrație sau discuți cu cineva la o cafea, trebuie să știi întotdeauna care este scopul tău: să impresionezi oamenii sau să-i ajuți. Dumnezeu a spus: „Vă voi da păstori după inima Mea şi vă vor paşte cu pricepere şi cu înţelepciune.” Scopul tău nu ar trebui să fie doar să comunici cunoștințe – ci și să dovedești înțelegere. Măsura unui profesor bun nu este dată de ceea ce știe, ci de cum ajută elevul să rețină. A face lucrurile simplu este o abilitate necesară dacă dorești să ai relații cu oamenii. Albert Einstein a spus-o în felul următor: „Dacă nu poți explica simplu, înseamnă că nu înțelegi suficient.” Așa că, dacă vrei și încerci cu adevărat să ajungi la oameni, ține bine minte aceste patru cuvinte: 1) Inimă. Pentru a mișca pe cineva, trebuie să-l atingi la nivel emoțional. 2) Speranță. Dacă le spui care le sunt potențialul și posibilitățile, îi vei inspira să încerce. 3) Ajutor. Arată-le cum să aplice în mod concret ceea ce le spui. 4) Umor. Râzând de propriile tale greșeli, îi ajuți pe oameni să priceapă că toți greșim și avem puncte slabe… iar pentru cineva care se luptă, asta poate fi de mare ajutor. Așadar, păstrează simplitatea!