CÂND RUGĂCIUNEA ESTE UN LUCRU GREU (1)

„Se luptă pentru voi în rugăciunile sale” (Coloseni 4:12)

     Pavel scrie: „Epafra, care … totdeauna se luptă pentru voi în rugăciunile sale”. Pentru unii rugăciunea seamănă cu o bătălie. Odată ce înțelegi și accepți lucrul acesta, faptul că nu ai „senzații tulburătoare” când te rogi nu te va descuraja. Poți zâmbi și îți poți spune: „Așa spune Biblia că va fi uneori”. G. Campbell Morgan a spus: „Omul poate oferi o rugăciune, frumoasă prin dicție și desăvârșită prin numărul de cereri. Dar dacă îi aduce omului un sentiment de mulțumire la sfârșit, rugăciunea aceea nu a fost cu adevărat o rugăciune”. Ce a vrut să spună el? Un lucru simplu: te vei simți bine după ce te rogi, dar scopul nu este să te simți bine pentru faptul că te-ai rugat sau că te-ai simțit bine în timpul acestui proces. Dar care este scopul? Să observăm împreună: 1) Rugăciunea este o datorie. E ca și cum ai merge la serviciu. O faci pentru că e un angajament și datorită recompensei pe care ți-o aduce. 2) Rugăciunea este o disciplină. Cei de pe vremuri obișnuiau să vorbească despre „a te ruga prin”. Prin ce? Prin gândurile care o iau razna, prin oboseală, prin temeri și prin orice altă formă de rezistență și de distragere a atenției. Când intri „pe tărâmul rugăciunii”, Satana se va lupta cu tine de fiecare dată. Dar când stai în picioare în Numele Domnului Isus, puterile întunericului se vor retrage și vei fi victorios (Ioan 14:13-14). 3) Rugăciunea este o plăcere. Nu se va întâmpla tot timpul, dar dacă ești credincios locului rugăciunii, vor fi momente în care întreaga ta ființa va fi conștientă că Dumnezeu este prezent, răspunzându-ți la rugăciune și călăuzindu-te. Și chiar și când răspunsul nu este foarte limpede, vei pleca din prezența Lui spunând, „acum am pace în privința acestui lucru”.