CAUTĂ-L PE DUMNEZEU NU LUCRURI MATERIALE!

„Domnul, Dumnezeul tău, căci El îţi va da putere să le câştigi” (Deuteronom 8:18)

     Dumnezeu nu oprește „nici un bine celor ce duc o viaţă fără prihană” (Psalmul 84:11). Dar e important  să-L recunoști pe El ca sursa tuturor binecuvântărilor tale. Și la acest capitol cu toții greșim! S-o recunoaștem, mai mult nu înseamnă întotdeauna mai bun. De fapt, dependența ta de Dumnezeu scade pe măsură ce dependența ta de lucruri crește.  În Vechiul Testament, când dădeai cu împrumut unui sărac, nu aveai voie să-i percepi dobândă (Exod 22:25); datoriile restante erau anulate tot la șapte ani (Deuteronom 15:1-2); sclavii erau eliberați și li se ofereau mijloacele cu care să-și reia viața (Deuteronom 15:12-14); pământul confiscat era răscumpărat de familie (Levitic 25:25); iar posesiunile vândute sau pierdute și care nu erau răscumpărate erau returnate proprietarului original (Levitic 25:14-17). De ce? Deoarece Dumnezeu a dorit ca poporul Lui să depindă de  El, nu de posesiuni. Așa că i-a avertizat: „când vei vedea … crescându-ţi tot ce ai …  Vezi să nu zici în inima ta: „Tăria mea şi puterea mânii mele mi-au câştigat aceste bogăţii.” Ci adu-ţi aminte de Domnul, Dumnezeul tău, căci El îţi va da putere să le câştigi” (Deuteronom 8:13-18). Principiile lui Dumnezeu nu s-au schimbat. Andy Stanley precizează că o listă cu indicații referitor la ce să faci sau să nu faci este ca și cum ai avea un om care ți-ar indica drumul. Dacă îți dă o hartă, te concentrezi asupra ei, dar când urmezi un om, te concentrezi asupra lui. Biblia nu spune că Dumnezeu îi răsplătește pe cei ce caută cu sârguință „lucruri”. Nu – ea spune: „Dumnezeu … răsplăteşte pe cei ce-L caută” (Evrei 11:6). Concluzie: dacă depinzi de orice altceva în afară de El, te vei zbate mereu. „Nu vă îngrijoraţi, deci … Tatăl vostru cel ceresc ştie că aveţi trebuinţă de ele … şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra” (Matei 6:31-33).