CONTINUĂ SĂ CREȘTI

„Să asculte însă şi înţeleptul, şi îşi va mări ştiinţa” (Proverbe 1:5)

     Pentru a continua să crești, trebuie să înțelegi trei principii: 1) Crești în măsura în care dăruiești. Dăruind, creezi mai mult loc pentru a crește în interior. Așadar, dăruiește până când doare, și continuă să dăruiești până când te simți bine. Străduiește-te mereu să-i lași pe oameni într-o stare mai bună decât cea în care i-ai întâlnit, și astfel și tu te vei simți mai bine. Solomon a spus: „Sufletul binefăcător va fi săturat, şi cel ce udă pe alţii va fi udat şi el.” (Proverbe 11:25). Pe o piatră funerară, un epitaf suna așa: „Ce am dăruit, aceea am. Ce am cheltuit am avut. Ce am păstrat, am pierdut.” 2) Pentru a realiza mai mult, trebuie să crești mai mult. Te simți blocat din punct de vedere spiritual, relațional, profesional sau casnic? Nu vei ieși din impas prin schimbări exterioare, cum ar fi schimbarea carierei, părăsirea familiei sau schimbarea bisericii. Nimeni nu te ține jos decât tu însuți. Capacul peste viața ta ești tu. Așadar, dacă îți dorești cu adevărat, în loc să cauți rezolvări rapide, acceptă să-ți asumi responsabilitatea pentru ce vezi, pentru ceea ce te rogi și ia hotărârea să faci ceva. 3) Nu ajunge să visezi; trebuie să treci la acțiune. Tătarii din Asia centrală sunt renumiți pentru utilizarea unor incantații împotriva vrăjmașilor. Ei nu cereau ca săbiile vrăjmașilor să ruginească sau ca vrăjmașii să fie nimiciți, ci spuneau pur și simplu: „Să rămână într-un singur loc pentru totdeauna!” Asta vrea și diavolul, nu-i așa? Dacă nu lucrezi zilnic pentru a deveni mai bun, asta va fi și soarta ta. Vei sfârși în același loc, făcând același lucru, având aceleași vise și neajungând nicăieri. Așadar, continuă să crești!