CUM SĂ EVITĂM STAGNAREA ÎN CĂSNICIE

„Uitându-se pe fereastră a văzut pe Isaac jucându-se cu nevastă-sa Rebeca.” (Geneza 26:8)

     Pe vremuri, când corăbiile de lemn depindeau de vânt pentru a naviga, marinarii aveau destule motive de îngrijorare: pirații, furtunile, bolile… Dar deseori cea mai mare teamă a lor era „calmul ecuatorial” – o zonă din apropierea Ecuatorului, caracterizată de vânturi line, care își schimbau direcția foarte încet. Rezervele de hrană și de apă se goleau în timp ce pluteau zile sau chiar săptămâni, așteptând să bată briza care să-i pună din nou în mișcare. Noi vorbim despre „a-i lua cuiva apa de la moară”, ceea ce înseamnă că ne-am pierdut avântul și că avem nevoie de ceva care să ne pună din nou pe cale. Căsnicia noastră nu-și pierde avântul peste noapte, ci în decurs de luni și ani de insensibilitate și neglijare. Nu trebuie să treci prin așa ceva! În cartea sa „Dragostea creativă”, autorul Doug Fields scrie: „Iubirea soțului sau a soției tale poate schimba aceste tipare și poate fi foarte plăcută. Nu există o reparație rapidă a unei căsnicii care stagnează, firește, dar poți lăsa scuzele deoparte și poți începe să-ți dai din nou întâlniri cu iubitul tău soț sau cu iubita ta soție.” Dumnezeu a acuzat astfel biserica din Efes: „ţi-ai părăsit dragostea dintâi.” (Apocalipsa 2:4). Apoi le-a spus cum pot remedia situația: „pocăieşte-te, şi întoarce-te la faptele tale dintâi” (v. 5). Temându-se că regele Abimelec îl va ucide și o va lua pe soția lui, pe Rebeca, Isaac a mințit și a spus că este sora lui. Ce l-a dat de gol? Regele Abimelec s-a uitat pe fereastră și „a văzut pe Isaac jucându-se cu nevastă-sa Rebeca.” Dragostea i-a salvat viața și căsnicia, și la fel de valabil poate fi și-n cazul tău!