„Dar Dumnezeu, care mângâie pe cei smeriţi, ne-a mângâiat” (2 Corinteni 7:6)

     Acum tu o să spui: „Cu siguranță Pavel a fost prea matur spiritual pentru a se simți descurajat”? Se pare că nu! Cel mai mare apostol și lider al bisericii a experimentat descurajare, stres, neliniște și chiar temeri. „După venirea noastră în Macedonia, trupul nostru n-a avut nici o odihnă. Am fost necăjiţi în toate chipurile: de afară lupte, dinăuntru temeri” (2 Corinteni 7:5). Așadar, spre ce ne întoarcem în vremurile tulburi? Să luăm aminte la câteva căi prin care Dumnezeu ne trimite mângâiere și încurajare: 1) El ne mângâie prin prezența Lui. „Dumnezeu, Tatăl nostru, care ne-a iubit şi ne-a dat, prin harul Său, o mângâiere veşnică şi o bună nădejde, să vă mângâie inimile, şi să vă întărească în orice lucru” (2 Tesaloniceni 2:16-17). Este natura lui Dumnezeu să fie cu noi, să ne mângâie când suferim (Matei 5:4), când suntem cu inima frântă (Psalmul 147:3), copleșiți (Psalmul 145:14), îngrijorați (Isaia 41:10) sau bolnavi (Psalmul 41:3). Dar trebuie să recunoaștem prezența Lui și să acceptăm mângâierea Lui! 2) El ne mângâie prin Cuvântul Lui. „Adu-Ţi aminte de făgăduinţa dată robului Tău, în care m-ai făcut să-mi pun nădejdea! Aceasta este mângâierea mea în necazul meu: că făgăduinţa Ta îmi dă iarăşi viaţă” (Psalmul 119:49-50). 3) El ne mângâie prin rugăciunile noastre. „ În ziua când Te-am chemat, m-ai ascultat, m-ai îmbărbătat şi mi-ai întărit sufletul” (Psalmul 138:3). 4) El ne mângâie prin prieteni evlavioși. Pavel scrie: „Dumnezeu… ne-a mângâiat prin venirea lui Tit” (2 Corinteni 7:6). Astăzi, caută-i pe aceia care îți aduc mângâiere și mângâie-i și tu pe alții.