CUM SĂ NE RUGĂM PENTRU ALȚII

„Har, îndurare şi pace de la Dumnezeu…” (1 Timotei 1:2)

     Să fim sinceri: noi nu prea știm problemele cu care se confruntă ceilalți, și nici prin ce trec… Așadar, când iei hotărârea să te rogi pentru ei, urmează exemplul lui Pavel, care Îl roagă pe Dumnezeu să-i dea lui Timotei trei lucruri: 1) Har. În Biblie, cuvântul „har” implică două lucruri: primul, mila nemeritată din partea lui Dumnezeu; al doilea, „puterea lui Dumnezeu de care ai nevoie ca să treci prin încercare.” Iată o mare promisiune din Biblie pe care trebuie să te bazezi în vremurile de încercare: „Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos Isus la slava Sa veşnică, după ce veţi suferi puţină vreme, vă va desăvârşi, vă va întări, vă va da putere şi vă va face neclintiţi.” (1 Petru 5:10). 2) Îndurare. O mare editură avea un dispozitiv care le trimitea în mod automat cititorilor mesaje că le-a expirat abonamentul. Într-o zi, acest aparat s-a defectat… și un fermier din Colorado a primit 9.734 de înștiințări! Așa că, a condus sute de kilometri până la cel mai apropiat oficiu poștal, a trimis dovada plății și a scris: „Trimiteți-mi revista. Renunț!” La fel este și cu Dumnezeu; El ne tot trimite înștiințări. „Bunătăţile Domnului nu s-au sfârşit, îndurările Lui nu sunt la capăt, ci se înnoiesc în fiecare dimineaţă. Şi credincioşia Ta este atât de mare!” (Plângerile lui Ieremia 3:22-23). 3) Pace. Pacea pe care o dă Dumnezeu ne poate fi un sprijin în cele mai grele împrejurări. Și e diferită de pacea pe care o dă lumea. În cel mai bun caz, lumea ne poate da o ușurare temporară. Dar „pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus.” (Filipeni 4:7). Așadar, când nu știi cum să te rogi pentru cineva, roagă-L pe Dumnezeu să reverse harul, mila și pacea Sa peste acea persoană!