„Bărbaților, iubiți‑vă nevestele” (Efeseni 5:25)

     Una dintre cele mai mari provocări într‑o căsnicie este comunicarea. Iată un exemplu: în trecut, soții mergeau la serviciu, iar soțiile stăteau acasă pentru a crește copiii. Estimările spun că bărbatul obișnuit rostește aproximativ douăzeci și nouă de mii de cuvinte pe zi, iar femeia obișnuită rostește treizeci și trei de mii de cuvinte pe zi. Poate nu e o estimare exactă, dar s‑o folosim drept ilustrație. El a fost la serviciu întreaga zi, iar când a ajuns acasă, a folosit deja douăzeci și șase de mii de cuvinte, rămânându‑i doar trei mii pe care nu simte nevoia să le rostească. Dar ea a stat în casă toată ziua cu vasele murdare, scutecele și treburile casnice. A vorbit cu mama ei, cu prietene, cu vecini și a folosit cam opt mii de cuvinte. Deci când ajunge el acasă, ea mai are douăzeci și cinci de mii de cuvinte cu care îl așteaptă. După o cină tăcută, el își petrece seara uitându‑se la televizor, apoi se duc la culcare. Când el e pe cale să adoarmă, o voce spune: „Ești treaz?” Dacă ești deștept, ar fi bine să fii treaz! Dacă nu, mâine seară vor fii cincizeci de mii de cuvinte așezate chiar lângă tine. Calculează singur; în decurs de zece ani, vor fi destule cuvinte ca să umpli biblioteca centrală. Dar poate nu; poate nu vor mai fi cuvinte. Un motiv frecvent pentru divorț este următorul: „Am ajuns până acolo încât nu mai avem ce să ne spunem unul altuia”. Biblia spune: „Bărbaților, iubiți‑vă nevestele”. Dragostea ascultă și când nu avem nimic interesant de spus. Ascultă deoarece numai când suntem ascultați și băgați în seamă ne simțim prețuiți. Așadar, „cum stai cu comunicarea”?