„Adu-ţi aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfinţeşti” (Exod 20:8)
Cea de-a patra poruncă spune: „Adu-ţi aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfinţeşti!”. Această poruncă nu a fost concepută să fie interpretată: a) În mod legalist. Pe vremea Domnului Isus, existau peste o mie cinci sute de lucruri pe care Legea lui Moise spunea că nu ai voie să le faci în Sabat, cum ar fi să faci baie, să mergi prea departe sau să te scarpini acolo unde te-a înțepat un țânțar. b) În mod ușuratic. Reversul legalismului este permisiunea. Noi mergem peste tot duminica, mai puțin la biserică, apoi ne scuzăm: „Voi fi acolo cu duhul” sau „Mă simt mai aproape de Dumnezeu la iarbă verde sau pe plajă”. Asta nu merge cu Dumnezeu! c) În mod limitat. Nu poți merge la biserică duminica și să-L ignori pe Dumnezeu în restul săptămânii. El nu este Domn numai al Sabatului, El este și Domnul vieții tale. Iată pentru ce a fost creat Sabatul: 1) Să fie o zi de odihnă. Cineva a spus: „Când îți place ce faci, lucrul acela nu este muncă”. Poate că e adevărat, dar această filozofie te poate duce la epuizare și la eșec. David a spus: „mă duce la ape de odihnă; îmi înviorează sufletul” (Psalmul 23:2-3). Să remarcăm cuvântul „odihnă”. Fiecare a șaptea zi Dumnezeu o numește „pauză”. 2) Să fie o zi de refacere. Spre sfârșitul vieții lui, comentatorul biblic William Barclay a spus: „Sunt bătrân și am învățat că există foarte puține lucruri în viață care contează cu adevărat – dar aceste lucruri puține contează foarte mult”. Închinarea alături de alți credincioși contează, întrucât ea scoate la lumină acele lucruri care sunt importante pentru Dumnezeu, cum ar fi Cuvântul Lui, voia Lui, închinarea înaintea Lui, chemarea Lui, harul Lui și părtăşia cu familia Lui.