„[Dumnezeu] … să desăvârșească, prin suferințe, pe Căpetenia mântuirii” (Evrei 2:10)

     Nici unul dintre noi nu a experimentat ceea ce a îndurat Domnul Isus pe cruce și totuși fugim de suferință. Pierderea unui loc de muncă, o boală incurabilă, un divorț dureros – nici unul dintre noi nu scapă. Chiar și Isus „a învățat să asculte prin lucrurile pe care le-a suferit” (Evrei 5:8). Suferința este o experiență prin care înveți ceva. Biblia spune: „[Dumnezeu] … să desăvârșească, prin suferințe, pe Căpetenia mântuirii”. Philip Yancey scrie: „Dumnezeu a înțeles durerea fizică, concepând sistemul nervos care o duce la creier … Dar un Duh a simțit vreodată durerea fizică? Nu, până la Întrupare. În treizeci și trei de ani de trăire pe pământ, Domnul Isus a învățat despre certurile în familie, despre respingerea socială, despre abuzul verbal și despre trădare. și a învățat și despre durere. Cum te simți când un acuzator își lasă amprentele degetelor pline de sânge pe fața ta, când un bici de fier îți brăzdează mușchii, tendoanele și pielea? Pe pământ, Dumnezeu a învățat toate aceste lucruri. și datorită Domnului Isus, Dumnezeu ne aude suspinele în mod diferit. Autorul cărții Evrei s-a mirat că indiferent prin ce am trece, Dumnezeu a trecut și El pe acolo: „Căci n-avem un Mare Preot, care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre; ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca și noi, dar fără păcat” (Evrei 4:15). Noi avem un Mare Preot care a absolvit școala suferinței și „poate fi îngăduitor cu cei neștiutori și rătăciți, fiindcă și el este cuprins de slăbiciune” (Evrei 5:2). Nu mai trebuie să strigăm în gol: „Doamne, mă auzi?” Prin faptul că a venit alături de noi pe pământ, Isus a adus o dovadă vizibilă, a faptului că Dumnezeu ne aude suspinele și … suspină alături de noi”. Ce confort!