„Dacă este cu putință, depărtează de la Mine paharul acesta” (Matei 26:39)

     Uneori, în cercurile creștine, când cineva suferă, dăm vina pe păcate ascunse. În acest fel credem că nouă nu ni se poate întâmpla pentru că noi nu ne facem vinovați de această problemă, nu? Este un punct de vedere sensibil dat fiind faptul că Domnul Isus, Fiul neprihănit al lui Dumnezeu a experimentat suferința! În Ghetsimani, El nu s-a ridicat să ceară cu curaj suferință Nu, El „a căzut cu fața la pământ, și S-a rugat, zicând: „Tată, dacă este cu putință, depărtează de la Mine paharul acesta! Totuși nu cum voiesc Eu, ci cum voiești Tu”. Domnul Isus a luat asupra Lui durerea și ne-a arătat cum să-L glorificăm pe Dumnezeu prin ea. Un autor creștin a remarcat: „Dumnezeu nu ne-a promis niciodată că locuințele noastre vor fi ocolite de tornade în drum spre casele păgânilor și că microbii vor fugi din trupurile creștinilor. Nu suntem scutiți de tragediile lumii acesteia, la fel cum nici Domnul nu a fost scutit. De fapt, Petru și-a atras cea mai mare mustrare când a protestat împotriva necesității suferinței lui Hristos . Domnul Isus a spus: „Înapoia Mea, Satano: tu ești o piatră de poticnire pentru Mine! Căci gândurile tale nu sunt gândurile lui Dumnezeu, ci gânduri de ale oamenilor.” … „Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea, și să Mă urmeze … oricine va vrea să-și scape viața, o va pierde; dar oricine își va pierde viața pentru Mine, o va câștiga” (Matei 16:23-25). Dumnezeu a luat cel mai rău lucru care se putea întâmpla – executarea Fiului Său nevinovat  – și l-a transformat în victoria finală asupra morții. El a transformat planul celui rău în serviciul binelui … „prin rănile Lui suntem tămăduiți” (Isaia 53:5) și prin slăbiciunea Lui noi devenim puternici”.