„Descoperirea cuvintelor Tale dă lumină, dă pricepere celor fără răutate” (Psalmul 119:130)

     Pentru a primi atestat de zbor pe vreme rea, instructorul te va însoți în misiunile de antrenament. Instructorul îți va pune pe cap o cască ca să nu vezi decât panoul cu instrumente din fața ta și asta pentru că e tot ce poți vedea când zbori în condiții de furtună. Trebuie să înveți să folosești instrumentele și radioul, făcând multe curbe și reușind să aduci avionul la sol de la o altitudine de câțiva metri față de pista de aterizare. Și trebuie să faci asta fără a te uita măcar să vezi unde ești, fără să ai confirmarea simțurilor. Această orbire simulată, care provoacă confuzie la omul de rând, e curând învinsă prin antrenament disciplinat. Zborurile „cu capișon”, cum se numește această procedură, devin simple zboruri de rutină. Ce se întâmplă când creștinii nepregătiți sunt aruncați în întuneric de încercările vieții? Ei încep să pună la îndoială ceea ce se întâmplă. Totul mergea bine; tot ce vedeau în fața lor era vremea frumoasă. Dar acum și-au pierdut simțul direcției pentru că nu au petrecut timp în Cuvântul lui Dumnezeu. Nu au fost învățați să se încreadă în Dumnezeu indiferent de ceea ce văd sau simt, așa că devin descurajați, uneori căzând în păcat și alteori chiar dând vina pe Dumnezeu și fiind înghițiți de amărăciune. Pavel îi scrie lui Timotei: „Caută să te înfăţişezi înaintea lui Dumnezeu ca un om încercat (pus la încercare prin necazuri), ca un lucrător care n-are de ce     să-i fie ruşine, şi care împarte drept (care mânuiește corect și propovăduiește cu dibăcie) Cuvântul adevărului” (2 Timotei 2:15).