„Noi numim fericiţi pe cei ce au răbdat” (Iacov 5:11)

     În timpul faimoasei lor expediții, exploratorii americani Lewis și Clark s-au confruntat cu o grea încercare. Când au ajuns la râul Missouri, au crezut că ce a fost mai rău a trecut – apoi au văzut Munții Stâncoși! În loc să plutească liniștiți pe apă la vale, după cum se așteptau, ei s-au confruntat cu cea mai mare provocare: retragerea sau începerea urcușului! Privind în urmă, ei au înțeles că prin cucerirea Stâncoșilor au căpătat ei încrederea de care au avut nevoie pentru ceea ce i-a așteptat mai târziuîn viață. Scott Peck, autorul cărții „The Road Less Travelled” („Drumul către tine însuți”) scrie: „Prin întâmpinarea și soluționarea problemelor creștem noi mental și spiritual. Oamenii înțelepți învață nu cum să nu se teamă de probleme ci cum să primească durerea problemelor”. Sociologii care studiază curajul în fața sorții – abilitatea de a te ridica din nou în picioare – ne spun că oamenii fac față traumei în două feluri. Fie renunță din cauză că se tem, fie cresc prin dezvoltarea capacității de a-i face față. Ce dă lucrurilor o înfățișare diferită? În loc să se poarte ca niște victime, oamenii curajoși: 1) Sunt siguri pe ei 2) Refuză  să-și abandoneze valorile: 3) Își concentrează atenția asupra scopului. Noela Evans spune: „Provocarea este un șacal cu un cadou în gură. Îmblânzește șacalul și cadoul îți aparține”. Întotdeauna e mai simplu să renunți decât să rabzi. Dar renunțarea produce un tipar pe care e greu să-l strici; unul pe care ajungi să-l regreți. Deci dacă te gândești: „Relația aceasta e prea grea, vreau să ies din ea” sau „munca aceasta nu e lucrul la care m-am așteptat, renunț”, adu-ți aminte că răbdarea se dezvoltă prin păstrarea credincioșiei în situații care nu-ți plac și care nu se schimbă. De aceea Biblia spune: „Noi numim fericiţi pe cei ce au răbdat”.