FII PERSEVERENT!

„Să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte”. (Evrei 12:1)

     Dinainte de a te naște, Dumnezeu ți-a anticipat venirea pe lume și a întocmit un plan specific pentru tine. Și planul acela includea înfruntarea problemelor și învingerea obstacolelor, pentru că așa se dezvoltă caracterul. Secretul unei persoane de succes este abilitatea sa de a vedea problemele ca pe niște oportunități și nu ca pe niște obstacole. Și lecțiile cele mai importante sunt învățate nu atunci când sărbătorești în vremurile bune, ci când ești perseverent în vremurile mai puțin bune. Iar vremurile grele le fac pe cele bune să fie atât de bune! Dacă nu știi mai nimic despre nașterea unui pui de girafă, află că primele care ies la lumină sunt copitele din față și capul. Apoi apare tot corpul, care cade și aterizează pe spate. În câteva secunde, puiul se răsucește și stă în picioare, străduindu-se să-și miște acele picioare instabile și neîncercate. Apoi, uneori se întâmplă ceva ciudat. Mama girafă se poziționează direct deasupra puiului ei nou-născut, se uită la el, îl lovește și îl trântește la pământ. Dacă nu se ridică, îl lovește din nou! Și când el nu se mai împotrivește și se ridică, ea îl lovește din nou, pentru a-i stimula efortul de a sta în picioare. De fapt, de fiecare dată când puiul reușește să se ridice, mama îl lovește din nou. Acțiunile ei pot părea pline de cruzime, însă ea nu face decât să-și pregătească odrasla pentru supraviețuire. Pentru că, dacă micuțul nu va ști să se ridice rapid și să alerge cu turma când apare pericolul, nu va supraviețui. Așadar, care este lecția noastră de aici? Când viața te doboară – ridică-te din nou! (vezi Proverbele 24:16). În vremuri tulburi înveți (prin determinare și perseverență) cele mai importante lecții ale vieții!