„Fiți și voi sfinți în toată purtarea voastră” (1 Petru 1:15)

     Sfințenia nu este un subiect de care auzim prea mult în aceste zile. Așadar, ce înseamnă „să fii sfânt”? Mai întâi să înțelegem ce nu înseamnă: 1) Nu te izolează de lume, ci te protejează de influențele ei negative. 2) Nu este o tablă de marcaj care decide cine este aproape de Dumnezeu și cine nu este. Înseamnă să ai o inimă conștientă de slăbiciunile tale și să te rogi: „Cum dorește un cerb izvoarele de apă, așa Te dorește sufletul meu pe Tine, Dumnezeule!” (Psalmul 42:1). Sfințenia înseamnă să fii pus deoparte într‑un mod special și exclusiv, la fel ca la Cina Domnului, când pâinea și vinul sunt puse deoparte de utilizarea zilnică pentru a cinsti moartea lui Hristos. Sau sfânta căsătorie, când cei doi promit să fie credincioși unul altuia excluzându‑i pe toți ceilalți. Chuck Swindoll a scris: „Când eram proaspăt căsătorit  și lucram în Marină la opt mii de mile depărtare de soție, știam că Cynthia există. Puteam să‑i citesc scrisorile și ocazional, puteam să‑i aud vocea la telefon, dar nu o puteam vedea și nu o puteam atinge. Aveam doar amintirea momentelor petrecute împreună cu trei ani în urmă înaintea lui Dumnezeu, când un lucrător ne‑a declarat soț și soție, punându‑ne deoparte exclusiv unul pentru celălalt pentru tot restul vieții. Ne‑am căsătorit în 1955, dar indiferent cât timp a trecut de atunci, am rămas împreună și ne‑am dedicat unei uniri sfinte a vieților noastre. O relație intimă cu o altă femeie ar rupe această relație sfântă, acea unitate exclusivă. Amintirea acestui fapt m‑a ajutat să rămân credincios în lunile în care  am fost despărțiți și încă ne ajută după patruzeci și unu de ani!”