GÂNDEȘTE REALIST (2)

„Omul chibzuit vede nenorocirea şi se ascunde…” (Proverbele 22:3)

     Astăzi vom vorbi despre alte trei lucruri pe care gândirea realistă le va face pentru tine: 1) Îți va oferi sentimentul siguranței. Când ai luat în calcul cele mai rele lucruri care s-ar putea întâmpla și ai luat măsuri din timp pentru a preîntâmpina unele neplăceri, devii mai încrezător și mai sigur; cu alte cuvinte, prevăzător! E liniștitor să știi că nu sunt șanse să fii luat prin surprindere. Dezamăgirea este diferența dintre așteptări și realitate. Gândirea realistă micșorează diferența dintre cele două. 2) Îți va da credibilitate. Liderii care sunt mereu luați prin surprindere, de lucruri neprevăzute, își pierd rapid credibilitatea în ochii celor care îi urmează. Pe de altă parte, liderii care gândesc realist și planifică corespunzător, se află în postura potrivită pentru izbândă. Lucrul acesta îi face credibili în ochii celor care îi urmează. Așadar, înainte de a invita pe cineva să facă parte din viziunea ta sau din proiectul tău, întreabă-te: a) Se poate realiza? b) Am identificat și am explicat lucrurile pro și contra ducerii la îndeplinire? c) Am o temelie solidă pe care să construiesc? Thomas Edison a spus: „Valoarea unei idei bune este dată de punerea ei în practică.” 3) Te va ajuta să-ți implementezi ideea, eliminând „factorul dorință”. Majoritatea ideilor și eforturilor nu ajung la rezultatele scontate pentru că se bazează prea mult pe ceea ce ne-am dori să fie, și nu pe ceea ce este. Nu poți construi o casă în aer; ea are nevoie de o fundație solidă. Ideile și planurile sunt la fel. Ele au nevoie de ceva concret pe care să fie construite, iar gândirea realistă oferă o astfel de fundație. Înțeleptul Solomon a spus astfel: „Omul chibzuit vede nenorocirea şi se ascunde, dar cei proşti merg înainte şi sunt pedepsiţi.” Așadar, cuvântul de la Dumnezeu astăzi este acesta: „Gândește în mod realist!”