„Voi… v-aţi gândit să-mi faceţi rău, dar Dumnezeu a schimbat răul în bine” (Geneza 50:20)

     Vreo douăzeci și doi de ani după ce-l vânduseră ca rob, frații lui stăteau acum în fața lui Iosif, devenit prim-ministru al Egiptului. Ei nu-l recunosc, iar el are soarta lor în mâinile sale. Dacă ai fi fost în locul lui, ce ai fi făcut? Le-ai fi plătit cu aceeași monedă? Le-ai fi adus aminte de faptele lor? În următoarele minute și zile, ne vom uita la ceea ce a făcut Iosif. Întâi, el nu a vorbit despre problema lui cu străinii. „N-a mai rămas nimeni cu Iosif, când s-a făcut cunoscut fraţilor săi” (Geneza 45:1). Iosif și-a luat măsuri ca oamenii din Egipt să nu știe vreodată ce i-au făcut frații lui. Nu așa ne tratează și Dumnezeu? În realitate, El ne „are la mână” pe fiecare dintre noi, așa încât ne-ar putea nimici pe dată și pentru vecie, și cu toate acestea, El refuză să reînvie păcatele noastre din trecut. Noi, de ce o facem? Ca să pedepsim! „Dragostea desăvârşită izgoneşte frica; pentru că frica are cu ea pedeapsa” (1 Ioan 4:18). Care este teama noastră? Că vor scăpa nepedepsiți. Noi ne dorim să-și primească pedeapsa, așa că le spunem tuturor ce s-a întâmplat. Și în acel moment: 1) Ne jucăm de-a Dumnezeu! Care însă afirmă: „Răzbunarea este a Mea; Eu voi răsplăti” (Romani 12:19). Numai El cunoaște care au fost motivele ofensatorilor noștri de i-au făcut să ne rănească, și dacă le-a părut rău și s-au schimbat. Făcând publică greșeala altora, 2) Stabilim standardul după care noi înșine vom fi judecați. „Cu ce judecată judecaţi, veţi fi judecaţi” (Matei 7:2). Dacă acest adevăr te face să te simți stânjenit, „Orice amărăciune… să piară din mijlocul vostru. Dimpotrivă, fiţi buni unii cu alţii, miloşi, şi iertaţi-vă unul pe altul, cum v-a iertat şi Dumnezeu” (Efeseni 4:31). Repet ce știi: Când alții ți-au greșit, „iartă și uită” este răspunsul corect!