„Cum v-a iertat Hristos, aşa iertaţi-vă şi voi” (Coloseni 3:13)

     O doamnă scrie: „Mi-am găsit soțul cu o altă femeie. Deși m-a implorat să-l iert, am vrut să i-o plătesc, așa că am intentat divorțul, chiar dacă copiii noștri m-au rugat să nu o fac. Doi ani mai târziu, soțul meu încă încerca să mă recâștige, dar eu nu voiam să aud. M-a rănit și doream răzbunare. În cele din urmă, a renunțat, s-a căsătorit cu o văduvă tânără care avea doi copii și și-a refăcut viața fără mine. Sunt foarte fericiți, iar eu nu sunt decât o femeie singură, nefericită, care a lăsat ca amărăciunea să-i ruineze viața”. Nu e nici o îndoială că infidelitatea e un lucru rău. Dar fără iertare, ce rămâne? Există un moment în care mânia nu mai este o emoție sănătoasă și devine o forță ce controlează. Ca un drog, ai nevoie de doze din ce în ce mai mari. Odată ce se întâmplă asta, te îndepărtezi și mai tare de iertare, deoarece fără mânie nu mai ai nici un pic de energie. E ceea ce conduce grupurile pline de ură și extremiștii. Fără amărăciune, nu au nici un motiv să existe. Dacă excluzi bigotismul din rasism, răzbunarea din spiritul zelot, șovinismul și naționalismul extremist dintre națiuni , ce mai rămâne? „Îngăduiţi-vă unii pe alţii, şi, dacă unul are pricină să se plângă de altul, iertaţi-vă unul pe altul.    Cum v-a iertat Hristos, aşa iertaţi-vă şi voi”. Amărăciunea este fatală; ea omoară sufletul. Așadar, cum poți face să nu te umpli de amărăciune când ai fost rănit? a) Privind în ochi persoana care te-a rănit și văzându-L pe Cel ce a arătat milă față de tine când nimeni altcineva nu ți-ar mai fi acordat vreo șansă. b) Dându-ți seama că înainte ca ziua, săptămâna, luna sau anul să se termine, vei avea și tu nevoie de milă.