„Eu Îmi voi pune un preot credincios, care va lucra după inima Mea…” (1 Samuel 2:35)
A fi mare preot în Israel era o slujbă prestigioasă, și Eli părea potrivit pentru ea. Cu toate acestea, el a eșuat teribil în domeniul familiei. (1 Samuel 2:12) „Fiii lui Eli erau niște oameni răi. Nu cunoșteau pe Domnul.” Drept consecință, Dumnezeu i-a spus lui Eli că va pedepsi “casa lui pentru totdeauna, din pricina fărădelegii de care are cunoştinţă, şi prin care fiii lui s-au făcut vrednici de lepădat, fără ca el să-i fi oprit.” (1 Samuel 3:13). Ca părinte și lider, trebuie să răspunzi la această întrebare: dacă Dumnezeu ți-ar aplica același standard pe care i l-a aplicat lui Eli, cât de bine te-ai descurca? Eli a ajuns să-și piardă credibilitatea, copiii, slujba, și în final viața! El a ratat ținta, pentru că a făcut câteva greșeli flagrante. Să ne uităm la ele și să vedem ce putem învăța: 1) A pus accentul greșit. El a accentuat Cuvântul lui Dumnezeu cerorlalţi oameni, dar nu şi propriilor săi copii. 2) A avut așteptări greșite. Eli a crezut că fiii lui „vor pricepe” pentru că locuiau sub acoperișul său și lucrau în casa Domnului. Dar nu merge așa! 3) A reprezentat un exemplu negativ. Eli nu a trăit acasă ceea ce îi învăța pe alții la locul unde lucra. Când venea vorba de profesia lui, vederea lui era foarte bună, însă era orb față de slăbiciunile şi păcatele familiei sale. Rolul de lider acasă nu înseamnă putere și control, ci „dăruire de sine” față de persoanele care ar trebui să conteze cel mai mult (Efeseni 5:25). Așadar, cum te descurci în domeniul familiei?