„Ferice de cel ce îngrijeşte de cel sărac” (Psalmul 41:1)

     Una dintre cele mai obișnuite scuze de-a nu dărui pentru cei aflați în nevoi este următoarea: „Eu am trudit pentru ceea ce am; și ei ar trebui să facă la fel”. Este adevărat că Biblia ne învață că dacă nu vrem să muncim, nu avem dreptul să fim sprijiniți (2 Tesaloniceni 3:10). Dar știai că: 1) Șase milioane de copii sub cinci ani mor de foame în fiecare an? 2) Unul din șapte oameni se culcă flămând în fiecare seară? 3) Primii trei cei mai bogați oameni din lume au împreună o avere mai mare decât produsul intern brut adunat a patruzeci și opt de state care sunt cele mai sărace din lume? Generalul Booth, care a fondat Armata Salvării, a spus: „Cum putem noi să-l convingem pe un om că Dumnezeu îl iubește când îi îngheață picioarele de frig?” Dacă nu primești răspuns la rugăciunile tale, iată la ce ar trebui să te gândești. Evreii au postit și s-au rugat, iar apoi s-au plâns că Dumnezeu nu le ascultă rugăciunile. Atunci El le-a spus: „Iată postul plăcut Mie: dezleagă lanţurile răutăţii, deznoadă legăturile robiei, dă drumul celor asupriţi, şi rupe orice fel de jug; împarte-ţi pâinea cu cel flămând, şi adu în casa ta pe nenorociţii fără adăpost; dacă vezi pe un om gol, acopere-l, şi nu întoarce spatele semenului tău. Atunci lumina ta va răsări ca zorile, şi vindecarea ta va încolţi repede; neprihănirea ta îţi va merge înainte, şi slava Domnului te va însoţi. Atunci tu vei chema, şi Domnul va răspunde, vei striga, şi El va zice:     „Iată-Mă!” (Isaia 58:6-9). Când te îngrijești de cei sărmani, Domnul promite că „în ziua nenorocirii … te izbăvește” (Psalmul 41:1) – iar lucrul acesta este sigur.