„Iată că v-am dat putere (fizică și mentală)…” (Luca 10:19)
Astăzi vorbim despre un plan pentru a fi victorios: 1) Indiferent cât de des cazi, ridică-te! „Cel neprihănit de şapte ori cade, şi se ridică” (Proverbe 24.16). Maturitatea spirituală este un proces care durează toată viața. El are loc de fiecare dată când te întorci la Dumnezeu în slăbiciune și când Îl lași să facă pentru tine ceea ce tu nu poți face singur. 2) Nu nega ispita, confruntă-te cu ea. „Domnul este aproape de cei cu inima înfrântă.” (Proverbe 34:18) Dumnezeu răspunde de fiecare dată cu har unei inimi care se pocăiește. El îți va veni în întâmpinare când ai ajuns în punctul cel mai de jos, va sta alături de tine prin valea regretelor și-a căinței, te va ridica și te va face mai puternic. 3) Scrie ce ai învățat din această ispită. Când meditezi la cele întâmplate, vei înțelege ce trebuie schimbat prin „înnoirea minții” (Romani 12:2). Nu uita să scrii și noile obiceiuri pe care dorești să le integrezi în viața ta: rugăciunea, „decontarea” față de un prieten, citirea și memorarea Scripturii, identificarea punctelor slabe și vegherea mai exigentă asupra propriei persoane. 4) Folosește cele învățate. Domnul Isus i-a spus lui Petru: „Satana v-a cerut să vă cearnă ca grâul. Dar Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credinţa ta; şi după ce te vei întoarce la Dumnezeu, să întăreşti pe fraţii tăi.” (Luca 22:31-32). Fie ca ziua de astăzi să marcheze un nou început prin faptul că folosești ce ai învățat nu numai pentru a evita o nouă cădere, ci și pentru a-i ajuta și pe alții să facă față ispitei. 5) Crede că poți trăi victorios. Domnul Isus a spus: „V-am dat putere… peste toată puterea vrăjmaşului”. Scapă de atitudinea tip „nu-pot” și apelează la puterea lui Dumnezeu!