„Nu fiţi mâhniţi…” (Geneza 45:5)
Continuăm să privim tabloul întâlnirii lui Iosif cu frații săi… cărora le spune între altele: „Nu fiţi mâhniţi că m-aţi vândut… căci ca să vă scap viaţa m-a trimis Dumnezeu înaintea voastră. …ca să vă rămână sămânţa vie în ţară…” (v. 5, 7). Când apare probabilitatea cea mai mare de a-i face pe alții să se simtă vinovați? Când uităm harul pe care și noi înșine l-am primit de la Dumnezeu! Deseori iertarea pe care le-o dai altora este cea care îi ajută să se ierte și ei înșiși! Iertarea de sine e o mare piedică în calea multora dintre noi. Pavel scria (Galateni 1:13): „Făceam prăpăd în ea [în Biserică]”. Apostolul folosește aici un termen utilizat în cazul uciderii oamenilor. El se întoarce exact în aceleași cetăți unde prigonise, și predică – dar cine făcea parte din audiență? Văduvele și orfanii celor uciși de el! Dacă nu ar fi învățat să primească harul lui Dumnezeu, Pavel nu ar fi putut împlini niciodată voia lui Dumnezeu. Unele popoare îi pedepseau pe ucigași biciuindu-le spinarea. E posibil ca Pavel să se fi gândit la lucrul acesta când a scris: „Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte?” (Romani 7:24). Nimic nu ne împovărează mai tare decât sentimentul vinovăției. Acesta 1) Ne va doborî; 2) Ne va face să lăsăm în urma noastră un gust amar oriunde ne-am duce. Până și prietenii noștri se vor sătura și vor zice: „Treci peste asta”. 3) Ne va distruge relațiile. Cine dorește să stea în preajma cuiva care este obsedat de un lucru? Vei folosi noua relație numai pentru a reduce la tăcere durerea din vechea relație. 4) Ne va distruge sănătatea, întrucât nu suntem făcuți să le purtăm altora pică. Renunță la învinovățire! Cineva a afirmat: „Fiecare ar trebui să aibă un loc special unde să îngroape greșelile prietenilor și ale celor dragi”. Jelește, dacă trebuie – apoi, îngroapă totul și mergi mai departe!