ODIHNA

„Veniţi singuri la o parte, într-un loc pustiu, şi odihniţi-vă puţin.” (Marcu 6:31)

     De ce Domnul Isus și-a pus timp deoparte pentru a se odihni? Pentru ca, atunci când începea să lucreze, să fie în formă maximă. Și astăzi El dorește să-ți spună că dacă nu-ți iei o pauză, nimeni nu-ți va da o pauză. Domnul Isus vrea să supraviețuiești de-a lungul maratonului întregii vieți, nu doar în perioadele scurte de sprint. Și primul obstacol pe care trebuie să-l dai la o parte este vina. Dă la o parte tot ceea ce te face să fii dependent de muncă. Poate că te simți vinovat și-ți spui: „Sunt atâtea de făcut!” Dar Domnul Isus a abordat altfel viața: „Căci erau mulţi care veneau şi se duceau, şi ei n-aveau vreme nici să mănânce. Au plecat, deci, cu corabia, ca să se ducă într-un loc pustiu, la o parte.” (vers. 31-32). Nu ai timp să mănânci, e un du-te vino continuu, și timpul necesar ca să ai grijă de tine îți lipsește… s-ar putea descrie așa viața ta, în momentul de față? Unii spun: „Mai bine să mori lucrând, decât să zaci toată ziua!” Dar acesta este un sfat greșit și nu este potrivit Scripturii. Nu te epuizezi atunci când faci voia lui Dumnezeu! „Căci jugul Meu este bun, şi sarcina Mea este uşoară”, a zis Domnul Isus (Matei 11:30). Și motivul pentru care a putut zice asta a fost acela că nu oamenii îi stabileau agenda, ci Tatăl Său ceresc. Psalmistul a spus: „El… mă duce la ape de odihnă” (Psalmul 23:2). Nu ai prefera să mergi în parc de bună voie, decât să ajungi la spital obligat? De fapt, nu Dumnezeu te va trimite acolo, ci propria ta lipsă de înțelepciune. Astăzi, Domnul Isus îți spune: „Vino la o parte și odihnește-te!” Iar dacă ești înțelept, o vei face!