„Toate își au vremea lor, și fiecare lucru de sub ceruri își are ceasul lui.” (Eclesiastul 3:1)

     Cuvântul lui Dumnezeu nu ignoră realitățile dureroase ale vieții și nici nu le minimalizează. În mod inevitabil, noi și cei dragi ai noștri vom experimenta pierderi și neajunsuri în viață: boală, îmbătrânire, moarte, divorț, dizabilitate, pierderea independenței, șomaj, răsturnări financiare etc. Cultura zilelor noastre ne pregătește pentru a câștiga, dar nu și pentru a pierde; pentru a fi veseli, dar nu și pentru a jeli (vezi Eclesiastul 3:4). Pierderile majore ne aruncă pe tărâmuri necunoscute. Așa că, noi trebuie să înțelegem dinamica pierderii suferite, ca să putem trece de ea și să ne reluăm viața. Pierderea care schimbă viața începe cu doliul – frustrarea și agonia că cineva socotit indispensabil ne-a fost luat, lăsându-ne cu sentimentul că am fost jefuiți. Apoi vine devastarea – cu emoții arzătoare de durere copleșitoare, care sunt deseori însoțite de mânie, supărare, confuzie și neajutorare. Apoi trecem la etapa jelirii – și începem să ne exprimăm durerea și pierderea. Aceasta este etapa muncii grele, a lacrimilor, amintirilor și spasmelor sfâșietoare ale plânsului care ne scutură din adâncul sufletului. Simțim vinovăție și remușcare pentru ce am spus și am făcut, sau pentru ce nu am spus sau nu am făcut. Iar necazul nostru le dă celorlalți ocazia de a reacționa, oferindu-ne susținerea și mângâierea de care avem nevoie ca să înceapă vindecarea. Acesta este protocolul lui Dumnezeu pentru vindecarea inimilor noastre frânte. La vârsta de 120 de ani, Moise, conducătorul preaiubit al iudeilor, a murit – lăsând în urma lui un popor îndurerat (vezi Deuteronomul 34). Și Dumnezeu i-a lăsat să-și jelească pierderea și să se mângâie unii pe alții, timp de 30 de zile, înainte de a-și relua treburile vieții. Așadar, ia-ți timpul necesar pentru a-ți plânge pierderea, căci Domnul Isus a zis (Matei 5:4): „Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiaţi!” Apoi însă – ridică-te și mergi mai departe!

„Satana v-a cerut să vă cearnă ca grâul. Dar Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credinţa ta şi, după ce te vei întoarce la Dumnezeu, să întăreşti pe fraţii tăi.” (Luca 22:31-32)

     Pastorul John Walker spunea: „Când Domnul Isus i-a zis lui Petru: „Satana v-a cerut să vă cearnă ca grâul”, în mintea noastră se ridică o întrebare: „Doamne, de ce a trebuit să-i permiți asta?” De ce ? Deoarece o bună cernere Îi aduce slavă lui Dumnezeu. Și-l avem ca exemplu pe Iov: el a continuat să-L laude pe Făcătorul său chiar și atunci când totul părea pierdut, când până și soția lui îi spunea să se lepede de Dumnezeu. Prin cernere se verifică cât ești tu de slab. Atunci când ai impresia că poți, o bună cernere rapidă te va face să spui: „De fapt, nu pot, dar Dumnezeu poate!” O astfel de gândire Îl face pe Dumnezeu să dea la o parte lucrurile care te-ar putea distrage și care te-ar putea împiedica să împlinești planul lui Dumnezeu pentru viața ta. Cernerea lui Petru avea să dea la o parte toate capriciile și prejudecățile lui, scoțând la lumină o inimă maleabilă și dornică să-i primească și pe cei precum Corneliu și familia lui păgână în familia lui Dumnezeu. Să observăm că Domnul Isus nu i-a zis: „Pregătește-te pentru încercări și multă durere, Petru. Știu că o să mă dezamăgești!” Nu, ci Domnul Isus i-a orientat privirea spre viitor. Petru a supraviețuit în urma cernerii; s-a întors smerit, dar mai puternic și cu scopul de a-i întări pe frați și pe surori. Domnul a acceptat cernerea ca să-l transforme pe Petru, dintr-un lider care slujește, într-un slujitor care este lider. E mare lucru să te întorci de la gândirea oamenilor la gândirea lui Dumnezeu. Vei avea zile în care te vei întreba dacă nu cumva Dumnezeu l-a lăsat pe Satan să te cearnă. Dar poți vedea lucrurile așa cum le vede Dumnezeu, știind că El este mereu la cârmă. Și că (așa cum ne asigură 1 Ioan 4:4) El „este mai mare decât cel ce este în lume” !

„Domnul mă povăţuieşte pe cărări drepte…” (Psalmul 23:3)

     Viața este plină de alegeri, de hotărâri și de opțiuni. De asemenea, este plină de oameni cu opinii puternice care vor încerca să-ți spună pe ce cale cred ei că trebuie să mergi. Dacă am putea da timpul înapoi, majoritatea dintre noi am schimba unele decizii din trecut, care ne-au făcut să o luăm pe „calea răutății”, și nu pe „calea neprihănirii.” Oile se vor strânge în jurul oricărui lucru care le va stimula curiozitatea sau apetitul, de exemplu un tufiș plin cu frăguțe, chiar dacă lucrul acesta le va face să se îndepărteze de turmă și de grija protectoare a păstorului. Ele cred că știu drumul, dar în realitate nu au nici cea mai mică idee. Întrebare: Tu ți-ai urmat mai mult plăcerile și instinctele, decât Păstorul? S-ar putea să răspunzi: „Dar Dumnezeu mi-a dat și mie o minte pe care s-o folosesc!” Bineînțeles, și trebuie să ți-o dezvolți! Dar este limitată și nu te va duce prea departe. Duhul Sfânt dorește să te ducă dincolo de acele limite. „Toţi cei ce sunt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu.” (Romani 8:14). Cum ne călăuzește Dumnezeu? În mod obiectiv, prin Cuvântul Său; și în mod subiectiv, prin Duhul Său. Când citești Cuvântul Său, Îi auzi vocea chiar și când te culci. El imprimă în inima ta ce dorește El să faci. Dacă ai luat-o pe calea greșită, întoarce-te la Dumnezeu și El te va călăuzi înapoi pe calea cea dreaptă. Poate spui: „Va mai vorbi oare Dumnezeu unui om ca mine?” Da, „el îşi cheamă oile pe nume şi le scoate din staul… merge înaintea lor; şi oile merg după el, pentru că îi cunosc glasul.” (Ioan 10:3-4). Lasă-L, astăzi, pe Dumnezeu să te călăuzească!

„Ca săgeţile… aşa sunt fiii…” (Psalmul 127:4)

     Copiii sunt ca săgețile; ei trebuie îndreptați în direcția bună. Când sunt îndrumați în direcția greșită, ei pot dobândi obiceiuri dăunătoare sau moduri de trai distrugătoare. Și câtă vreme îi luăm peste picior sau îi judecăm, ei nu se vor simți niciodată în largul lor să vină la noi pentru ajutor, pe măsură ce avansează în viață. Iar săgețile frânte sunt… de multe feluri! Durerea nu are prejudecăți; ea nu scutește nicio grupă de vârstă, niciun mediu cultural, nicio pătură socială… Care este răspunsul? Cei puternici să poarte slăbiciunile celor slabi (vezi Romani 15:1). Să facem și noi ceea ce a făcut Domnul: „Isus a văzut o gloată mare, I s-a făcut milă de ea şi a vindecat pe cei bolnavi.” (Matei 14:14). Compasiunea este mama minunilor! Când ucenicii au crezut că vor muri în furtună, ei nu au apelat la puterea lui Hristos, ci la compasiunea Sa: „Învăţătorule, nu-Ţi pasă că pierim?” (Marcu 4:38), au strigat ei. Unde nu există compasiune, nu va exista nicio minune! Numai când ești mișcat de durerea cuiva (și nu dezgustat de simptomele acesteia) îi vei putea aduce vindecare. Un autor scria: „Putem construi câte biserici vrem; dacă oamenii nu vor găsi un glas iubitor pe coridoarele noastre sfințite, ei vor trece neschimbați de clișeele noastre și de retorica noastră religioasă. Biserica nu este un club pentru cei bogați, ci un spital pentru cei care au nevoie de vindecare și de eliberare. Nu trebuie să-ți placă totul la cei pe care ești chemat să-i evanghelizezi, dar trebuie să-i iubești – pentru că Dumnezeu îi iubește!” Noi am fost chemați să-i strângem laolaltă pe cei pe care lumea i-a respins, pentru că ei contează pentru Dumnezeu. Biblia spune (Maleahi 3:17): „Ei vor fi ai Mei”, zice Domnul oştirilor, „Îmi vor fi o comoară deosebită în ziua pe care o pregătesc Eu.” Așadar, ai în minte vreo săgeată frântă pe care ai putea-o îndrepta, repara sau redresa – astăzi?

„Doamne… dă-mi această apă, ca să nu-mi mai fie sete…” (Ioan 4:15)

     Există o sete după Dumnezeu, în fiecare dintre noi… Femeia samariteancă încercase să-și astâmpere această sete prin relații multiple – dar nu funcționase. Când încerci să găsești în ceilalți ce poți găsi numai în Hristos, vei pune atâta presiune pe relație, încât aceasta se va rupe sub greutate. De ce a spus Domnul Isus (Ioan 4:18): „Cinci bărbaţi ai avut; şi acela pe care-l ai acum nu-ţi este bărbat”? Pentru că primul lucru pe care trebuie să-l facă, cei aflați în suferință, este să rupă tiparul după care îi folosesc pe ceilalți ca pe un narcotic, pentru a le alina durerea cauzată de golul lor lăuntric. Cu cât tratezi mai mult simptomele, cu atât mai puține sunt șansele să-L lași pe Dumnezeu să trateze cauza. Cealaltă tendință disfuncțională care poate exista este să mărești mereu doza. Când, pentru a-ți crea sentimentul plinătății în viața ta, devii tot mai dependent de alții și nu de Dumnezeu, abuzezi de relația ta. A te agăța de oameni e ceva foarte diferit de a-i iubi. Nu e atât de mult o declarație a dragostei pe care le-o porți, cât este un strigăt al dorinței tale după ei. Asemenea poftei, e ceva extrem de egoist. Înseamnă că iei, în loc să dai! Domnul Isus a stins setea femeii samaritence cu Cuvântul Său, spunându-i: „Oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu în veac nu-i va fi sete, ba încă apa pe care i-o voi da Eu se va preface în el într-un izvor de apă, care va ţâşni în viaţa veşnică.” (Ioan 4:14). Și ea s-a întors acasă schimbată total – pentru că asta face, așa lucrează Domnul Isus. Ați reținut mărturia femeii? „Veniţi de vedeţi un om care mi-a spus tot ce am făcut.” (Ioan 4:29). Și ce a făcut Domnul Isus pentru ea, poate face și pentru tine astăzi!

„Femeie, eşti dezlegată de neputinţa ta.” (Luca 13:12)

     În Evanghelia după Luca, citim versetele 11-12 din capitolul 13: „Şi acolo era o femeie stăpânită de optsprezece ani de un duh de neputinţă; era gârbovă şi nu putea nicidecum să-şi îndrepte spatele. Când a văzut-o Isus, a chemat-o şi i-a zis: „Femeie, eşti dezlegată de neputinţa ta.” Să luăm aminte la patru aspecte din această povestire: persoana, problema, Medicul și rețeta. Orice persoană are anumite probleme, inclusiv tu… Dar mai important decât asta este că, pentru orice problemă, inclusiv pentru problema ta, Medicul Suprem are un remediu! Raportul Domnului Isus referitor la problema de sănătate din viața acelei femei nu începe cu o recomandare de consiliere, ci cu un verdict medical tranșant: „Ești dezlegată.” Consilierii creștini sunt un dar de la Dumnezeu, dar de multe ori, pentru producerea vindecării, trebuie să aibă loc mai multe lucruri decât simpla discuție despre traumele trecutului. Domnul Isus nu a vorbit cu ea despre ce ar fi trebuit să facă. După ce ți-ai analizat starea și ai înțeles originea ei, ai nevoie de autoritatea Cuvântului lui Dumnezeu ca să lași trecutul în urmă! Această femeie suferea ca rezultat a ceva ce contactase ori se declanșase în urmă cu 18 ani… și cu toate acestea, trauma era la fel de proaspătă ca și cum s-ar fi întâmplat ieri! Dar deși problema femeii își avea rădăcinile în trecut, rețeta vindecării ei a fost o dezlegare în prezent din partea lui Dumnezeu. Domnul Isus, care este Cuvântul Viu, este „același ieri, azi și în veci” (Evrei 13:8). Altfel spus, Cuvântul pe care îl auzi astăzi poate să vindece trecutul tău! Domnul Isus a zis: „Femeie, eşti dezlegată de neputinţa ta.” De ce oare Domnul Isus nu i-a rostit numele? Poate, pentru ca promisiunea Lui să fie valabilă și pentru noi! Așadar, crede această promisiune și rostește-o, astăzi, în Numele lui Isus – peste neputința ta!

„Toate îşi au vremea lor… plânsul îşi are vremea lui, şi râsul îşi are vremea lui…” (Eclesiastul 3:1, 4)

     Necazul vine peste noi sub multe forme: poți să-ți pierzi locul de muncă, familia sau sănătatea. Dar nimic nu te rănește mai tare decât pierderea cuiva foarte drag. Valurile durerii vor veni asupra ta la fel cum vin valurile oceanului peste nisipul plajei. Indiferent ce va fi însă, nu te îneca! Nu te opri, și nu te lăsa tras în abis de curenți! Nu e rău să simți durerea, dar n-o lăsa să te sufoce. Lasă ca povara ei să te ajute să-ți revii după gânduri, după frici și (dacă este nevoie) după lacrimi. Durerea ușurează sufletul, așa cum expirarea dioxidului de carbon ușurează trupul. Dar vine un moment când trebuie să te ridici și să mergi mai departe. Etapele durerii prin care vei trece sunt: șocul, negarea, negocierea, apoi părerea de rău și în cele din urmă, acceptarea. Împăratul David a spus: „Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem de niciun rău, căci Tu eşti cu mine. Toiagul şi nuiaua Ta mă mângâie.” (Psalmul 23:4). Când vei trece de această vale, vei putea privi în urmă cu mai multă liniște sufletească și cu mai puțină durere. Nu te vei mai gândi la ce ai pierdut, ci vei fi mulțumitor pentru tot ce ai putut îndura în acel timp. Și nu-ți fie teamă să te lași cuprins de acele rare momente de râset care apar chiar și pe chipul cuiva cu inima zdrobită. Râsul este un leac pentru suflet și ușurează tensiunea acelor clipe; trebuie doar să acceptăm să ieșim din durerea noastră actuală și să ne schimbăm punctul focal. Lucrul acesta este un balsam vindecător, iar acest adevăr este menționat chiar în Biblie (Proverbele 17:22): „O inimă veselă este un bun leac.”  Îți doresc să ai parte de ea!

„Prin harul lui Dumnezeu sunt ce sunt…” (1 Corinteni 15:10)

     Dacă ești un copil răscumpărat al lui Dumnezeu, nașterea din nou începe un proces de transformare a modului în care gândești despre tine însuți. Dar el trebuie continuat în fiecare zi prin înnoirea minții. Biblia ne avertizează: „Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită.” (Romani 12:2) Așadar, când gândirea ta este schimbată de Cuvântul lui Dumnezeu, se întâmplă două lucruri: 1) Știi care este voia Lui pentru tine; și 2) Știi că El Își găsește plăcerea în tine. Când se întâmplă aceste două lucruri, percepția despre tine se schimbă și nu mai ești la mila opiniei pe care o au alții despre tine, sau a evaluării pe care ți-o fac ei. Părerea pe care o avem despre noi înșine este profund afectată de părerile figurilor de autoritate din anii noștri de formare. Dacă părinții noștri au avut tendința să ne neglijeze sau să ne ignore, am tras concluzia că nu merităm timpul lor, atenția lor sau dragostea lor… și lucrul acesta s-a răsfrânt asupra stimei noastre de sine. Dar pe măsură ce ne maturizăm prin Cuvântul lui Dumnezeu, învățăm să umblăm în lumina noii noastre imagini de sine, și câștigăm stimă de sine. Indiferent care au fost situațiile prin care ai trecut în viață, sau greșelile pe care le-ai făcut, Dumnezeu te va ajuta să înțelegi cine ești și ce te-a destinat El să faci. Înainte ca Pavel să-L întâlnească pe Hristos, el i-a persecutat pe creștini; trist, nu-i așa? Dar după ce s-a întâlnit cu Hristos, el a scris: „Prin harul lui Dumnezeu sunt ce sunt. Şi harul Lui faţă de mine n-a fost zadarnic.” Când înțelegi harul lui Dumnezeu – harul Său neschimbător, nemeritat și nesfârșit – față de tine, acest lucru va schimba părerea pe care o ai despre tine însuți.

„Nu vă îngrijoraţi de nimic, ci, în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni…” (Filipeni 4:6)

     Apostolul Pavel scrie: „Nu vă îngrijoraţi de nimic, ci, în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri. Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus.” (Filipeni 4:6-7) Îngrijorarea este ca și cum ai sta într-un balansoar; e mereu în mișcare și te ține ocupat, dar de fapt, nu te duce nicăieri! Ba mai mult, dacă te îngrijorezi peste măsură, ajungi să fii epuizat! De aceea trebuie să învățăm ca „orice gând să-l facem rob ascultării de Hristos.” (2 Corinteni 10:5). Un expert din domeniul medicinei spunea că mintea noastră crează aproximativ 30.000 de gânduri pe zi; or, o viață plină de gânduri necontrolate poate crea mediul perfect ca îngrijorarea să înflorească. Cauza îngrijorării este aceasta: reticența de-a crede că Dumnezeu Se poate îngriji de situațiile variate prin care trecem în viață. Majoritatea dintre noi ne-am petrecut viețile încercând să ne purtăm singuri de grijă, așa că e nevoie de timp – de o grămadă de timp! – ca să învățăm să ne încredem în Dumnezeu. Și singura modalitate prin care putem învăța lucrul acesta este să-l punem în practică. De fiecare dată când te rogi și lași problema în seama lui Dumnezeu, experimentezi credincioșia Sa. Astfel, îți va fi mai ușor să ai încredere în El data viitoare! Pentru că, dacă vorbim despre problemele vieții, mereu va exista „data viitoare”! Așadar, când începi să te simți îngrijorat, spune: „Mă încred în Dumnezeu pe deplin, nu trebuie să mă îngrijorez!” Cu cât te gândești mai mult în felul acesta, cu atât mai mult vei alege încrederea și nu îngrijorarea.

„Ne bucurăm chiar şi în necazurile noastre…” (Romani 5:3)

     În cel de-al Doilea Război Mondial, Viktor Frankl a fost trimis într-un lagăr de concentrare. Naziștii i-au luat absolut tot: soția, familia, hainele, până și verigheta. Dar i-a rămas ceva ce nimeni nu i-a putut lua. În cartea sa „Omul în căutarea sensului vieții”, devenită celebră, el a scris: „Totul ne poate fi luat, mai puțin un lucru – ultima dintre libertățile umane: aceea de a alege atitudinea pe care o adoptăm în diferite circumstanțe.” Ei bine, gardienii nu i-au putut lua lui Frankl libertatea de a-și alege atitudinea. Noi nu știm ce se va întâmpla mâine, și nici măcar azi… Nu putem controla împrejurările, dar putem controla modul nostru de a reacționa la ele! Putem controla dacă o experiență ne face mai puternici sau mai slabi, dacă ne poate spori credința sau teama, dacă ne poate face o persoană mai bună sau una mai plină de amărăciune. Există un vechi proverb care spune: „Același soare care topește untul întărește lutul.” Dumnezeu vrea ca luptele pe care le purtăm să ne întărească! Apostolul Pavel scria: „Ne bucurăm chiar şi în necazurile noastre, căci ştim că necazul aduce răbdare, răbdarea aduce biruinţă în încercare, iar biruinţa aceasta aduce nădejdea. Însă nădejdea aceasta nu înşală, pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt, care ne-a fost dat.” (Romani 5:3-5) Și încă un gând, foarte important: testele și încercările prin care trecem în această viață ne califică să stăpânim și să domnim cu Hristos în viața de apoi! Când ești convins de lucrul acesta, și ți-l amintești – vei reacționa în mod corespunzător!