PREȚUIEȘTE CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU (1)

„N-am părăsit poruncile buzelor Lui; mi-am plecat voia la cuvintele gurii Lui.” (Iov 23:12)

     Duhul Sfânt ne face asemenea lui Hristos, prin Cuvântul lui Dumnezeu! De aceea Satan va pune multe opreliști în calea ta, pentru a te împiedica să citești Biblia. Apostolul Pavel le-a spus presbiterilor din Efes: „Vă încredinţez în mâna lui Dumnezeu şi a Cuvântului harului Său, care vă poate zidi sufleteşte, şi vă poate da moştenirea împreună cu toţi cei sfinţiţi.” (Faptele Apostolilor 20:32). Cuvântul lui Dumnezeu este asemenea unei semințe: plin de potențial. N-a spus Însuși Domnul Isus: „cuvintele pe care vi le-am spus Eu sunt duh şi viaţă”? (Ioan 6:63). Lucruri uimitoare se petrec atunci când studiezi Scriptura: mintea ți se luminează, inima rezonează și adevărul prinde viață în tine. Biblia e mai mult decât un manual de doctrine: generează credință, produce schimbare, face minuni, vindecă suferinzi, zidește caracterul, transformă circumstanțe, aduce bucurie, învinge împotrivirile și ispita, redă speranța, eliberează putere, curăță minți, aduce lucruri în ființă, și garantează viitorul. Nu poți supraviețui fără Cuvântul lui Dumnezeu! E la fel de esențial pentru viața ta precum hrana. De aceea Iov a spus: „Mi-am plecat voia la cuvintele gurii Lui.” Cuvântul lui Dumnezeu este hrana spirituală de care avem nevoie pentru a împlini scopul vieții. Biblia este descrisă ca fiind lapte, pâine, hrană tare și desert (vezi 1 Petru 2:2; Matei 4:4; 1 Corinteni 3:2; Psalmul 119:103). Această masă formată din patru feluri de mâncare este meniul Duhului Sfânt pentru tăria și creșterea noastră zilnică. Petru scrie: „ca nişte prunci născuţi de curând, să doriţi laptele duhovnicesc şi curat, pentru ca prin el să creşteţi spre mântuire” (1 Petru 2:2). Așadar, ia acum decizia de a petrece timp în fiecare zi citind Cuvântul lui Dumnezeu!