PROPĂSESTI? (1)

„El ne-a făcut, ai Lui suntem” (Psalmul 100:3)

   Ai astăzi nevoie de motivare? Gândeşte-te… la palmieri. 1) Îi poți tăia, însă nu-i poți ucide! Mineralele și substanțele nutritive de care au nevoie majoritatea copacilor se găsesc la suprafață, chiar sub scoarță, deci când îi tai, ei mor. Dar nu și palmierii! Viața lor vine din interior, așa că ei se dezvoltă chiar și când sunt atacați. În Biblie citim: „Comoara aceasta o purtăm în nişte vase de lut” (2 Corinteni 4:7). Ce minunat! Chiar dacă învelișul pământesc, din afară, poate fi tăiat și rănit, comoara din interior se află la loc sigur, ferit de dușmani! 2) Palmierii se pot îndoi, dar nu se rup. Vânturile tropicale pot smulge din rădăcină majoritatea copacilor, dar nu și palmierii. Cu cât este mai puternic vântul, cu atât se apleacă mai tare, uneori până la pământ. Cu toate acestea, când încetează furtuna, ei se îndreaptă la loc și devin mai puternici în locul în care s-au îndoit. Ce imagine! Noi am fost creați ca să ne aplecăm, dar nu să ne frângem, pentru că Dumnezeu ne dăruiește „toată puterea, potrivit cu tăria slavei Lui, pentru orice răbdare şi îndelungă răbdare, cu bucurie” (Coloseni 1:11). 3) Adâncimea rădăcinilor este întotdeauna mai mare decât înălțimea palmierului! Dacă rădăcinile plantelor obișnuite merg numai câțiva metri sub pământ, rădăcinile palmierilor pot ajunge la câteva zeci de metri adâncime în căutarea apei. David a spus: „Cum doreşte un cerb izvoarele de apă, aşa Te doreşte sufletul meu…” (Psalmul 42:1) Sapă adânc, lucrează la relația ta cu Dumnezeu și nu vei fi niciodată dezrădăcinat sau neroditor, și nu vei fi niciodată nimicit de furtună!