„De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa” (Geneza 2:24)

     Nu poți împiedica întotdeauna rănirea copilului tău. „În lume veţi avea necazuri” (Ioan 16:33). Fie va suferi și va învăța să se confrunte cu realitatea, fie se va sufoca în coconul tău, fără să devină  vreodată matur – o rană mult mai tristă și mai dureroasă și istovitoare. Ce implică faptul de a-i da copilului tău aripi? 1) Să înţelegi că fără autonomie, el nu va deveni niciodată un adult sănătos. Aceasta implică lucruri precum o gândire limpede, a fi responsabil pentru propriile decizii, a învăța din alegerile greșite cum să facă alegeri mai bune, a fi liber să facă greșeli și să plătească prețul învățării și a experimenta ce înseamnă să crești. 2) Nu trata nevoia lui de autonomie ca pe o dovadă că eșuezi ca părinte. Firește, dacă nu reușește să se distanțeze, trebuie să-ți pui la îndoială stilul tău de părinte! A-l face independent este Biblic și înseamnă să fii un părinte eficient. 3) Nu-i confunda distanțarea cu respingerea. El nu te abandonează, ci avansează el. Nu este o dovadă de nemulțumire sau egoism sau răzvrătire; e oportunitatea lui din lumea reală de a-ți demonstra succesul ca părinte. Când nu dorește să participe la reuniunea de familie a unchiului, nu forţa lucrurile „pentru a salva familia de la dezintegrare”. Familia e menită să se împartă, la fel cum celulele se divid și se multiplică. Biblia spune că noi trebuie să „creștem, să ne înmulțim şi să umplem pământul” (Genesa 9:1). Nu se poate să rămână în cuib și să-și împlinească destinul. Dă-i drumul și apoi aranjează-ţi lucrurile fără el!  Aceasta este responsabilitatea ta – nu să fii părinte la nesfârșit. Dă drumul funiei, încrede-te în Dumnezeu și copiii se vor întoarce pentru a-i vedea pe părinții „foarte de treaba”.