„De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa” (Geneza 2:24)

     A fi un părinte sănătos necesită găsirea combinației de autonomie adecvate pentru fiecare dintre copiii tăi. Unii copii se distanțează mai devreme, alții mai târziu; unii au tentative mărunte, alții se avântă cu încredere spre prăpastie. Nu există copii „buni” sau „răi” când se vorbește de acest aspect, ci doar copii mai mult sau mai puțin curajoși. Ca părinte, descoperi din practică și din greșeli ce funcționează cel mai bine pentru tine și copiii tăi. Critica, controlul, amenințarea cu încarcerarea, cicălelile, sentimentul de rușine, etc. sunt trecătoare, neproductive și sunt un semn că ți-ai pierdut autoritatea ca părinte. Lucrurile acestea doar le intensifică instinctul de a-și lua zborul sau îi face să se simtă nesiguri, ca și cum nimeni nu este la cârmă. A pretinde că „te-ai organizat” ca părinte este un joc bine intenționat, dar costisitor. Nu te lăsa intimidat de ideea de a fi cinstit și transparent cu copiii tăi. Este mai puțin stresant pentru amândoi și este mult mai eficient. Copiii știu că nu sunt perfecți – și știu că nici tu nu ești perfect. Așa că nu te teme să spui: „sunt în procesul învățării de a fi părinte, așa cum și tu înveți să fii copil. Am nevoie de ajutorul tău să devin un părinte bun, să descopăr ce merge pentru amândoi și să te ajut și pe tine să fii un copil bun. Ești dispus să faci parte din echipă și să învățăm împreună?” Acest fel de sinceritate atrage un răspuns pozitiv. Este totodată și un bun model pentru ei, învățându-i să fie și ei smeriți și cooperanți. La fel cum antrenorul și jucătorii sunt uniți, concentrează-te să câștigați împreună și să învățați să deveniți mai buni, nu să fiți în competiție sau să vă dominați unul pe altul. Succesul sau eșecul ca familie stă în învățare și creștere!