„Doamne, învaţă-ne să ne rugăm” (Luca 11:1)
Auzindu-L pe Domnul Isus rugându-Se, unul dintre ucenici a simțit îndemnul să spună: „Doamne, învață-ne să ne rugăm”. Isus nu a intenționat să-i învețe o rugăciune pe de rost, de vreme ce cu câtva timp în urmă a spus: „Când vă rugaţi, să nu bolborosiţi aceleaşi vorbe, ca păgânii, cărora li se pare că, dacă spun o mulţime de vorbe, vor fi ascultaţi” (Matei 6:7). Răspunsul Său cuprinde mai mult decât un tipar de rugăciune. El dorea să-i învețe principii de rugăciune eficiente și pline de putere. Să vedem cum putem și noi să beneficiem de pe urma lor. William Barkley a spus: „Rugăciunea Tatăl nostru cuprinde două părți principale: prima este în folosul lui Dumnezeu, cea de-a doua, într-al nostru. Dă onoare primei părți, și cea de-a doua îți este garantată”. Prima parte începe cu „Tatăl nostru”. Se are în vedere familia Lui, atât colectiv, cât și individual. El a utilizat cuvintele de plural „nostru, pe noi, noi” pentru a indica faptul că rugăciunea este un exercițiu co-operativ, prin care ne rugăm unii cu alții, pentru fiecare, nu doar pentru noi înșine și de unii singuri. De asemenea, ne învață despre puterea consimțământului reciproc în rugăciune (Matei 18:19). Înainte de a cere ceva, trebuie să recunoaștem faptul că Dumnezeu este Tatăl, deoarece rugăciunea este: 1) O problemă de relație. Sunt implicați Tatăl și copiii Săi, cei ce au fost răscumpărați prin sângele singurului Său Fiu preaiubit. Totodată rugăciunea este: 2) O problemă de supunere. Ucenicii lui Isus au înțeles că Tatăl înseamnă conducere și autoritate. Rugăciunea nu e o încercare de a-L face pe Dumnezeu să fie de acord cu dorința ta, ci punerea ta în acord cu voia și cuvântul Lui. El e o persoană care Își respectă promisiunea, nu un părinte tolerant.