_{„Slujiţi-vă unii altora în dragoste” (Galateni 5:13)}

     _{Biblia ne îndeamnă insistent: „Slujiţi-vă unii altora în dragoste”. Cu alte cuvinte, scapă de atitudinea că ceilalți îți sunt datori, și dezvoltă-ți gândirea unuia care le este dator celorlalți. Unii dintre noi credem că: 1) Un loc de muncă pe viață, plătit cum trebuie, și-un plan de pensie garantat la vârsta de șaizeci și cinci de ani ni se cuvine prin simplul fapt că ne-am născut; 2) Promovarea e numai o chestiune de timp; 3) Patruzeci de ore pe săptămână e programul maxim pe care îl poate îndura un angajat; 4) Ultima oră din programul de lucru al fiecărei zile este menită să facă mai ușoară tranziția spre acasă; 5) Pauza de zece minute pentru cafea ar trebui să dureze cel puțin o jumătate de oră; 6) Pauza de prânz de o jumătate de oră ar trebui să dureze cel puțin o oră și jumătate; 7) O împărțire egală a profiturilor companiei se cuvine fiecărui angajat, indiferent de contribuția sa… și altele asemenea… Care este, la urma urmelor, sursa îndreptățirii noastre? O parte din ea se regăsește chiar în mijlocul cuvântului îndreptățire: „drept”. Noi credem că oamenii ne sunt „datori” în virtutea titlului pe care îl deținem vizavi de viețile lor: mamă, fiică, frate, soție, soț, prieten, donator, pastor, angajat, șef etc. Și tratăm această poziție ca și cum ar fi un act de proprietate care ne dă dreptul la toate beneficiile în consecință! Viața, însă, nu funcționează în felul acesta! Când fiul risipitor a plecat de acasă și a ajuns paznic la porci, Biblia spune că „roșcovele… nu i le da nimeni” (Luca 15:16). Umilit și pălmuit de realitate, bietul de el a ajuns să se declare dispus să lucreze în sectorul slujitorilor din casa tatălui său. Din fericire, tatăl său îl iubea și l-a ajutat să se pună din nou pe picioare. Ideea este că viața nu-ți datorează nimic… altceva decât ocazia de a învăța, de a lucra asiduu, de a crește și de a te sacrifica pentru a ajunge acolo unde dorești să fii!}